ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 3/F/CC din 28 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 39 din 27 iunie 2019 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 382/A din 17 decembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că prin Sentința penală nr. 39 din 27 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 52 alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat că au autoritate de lucru judecat următoarele hotărâri pronunțate de instanțele civile:

- Hotărârea nr. 132 din 06 februarie 1955 pronunțată în Dosarul nr. x/1954 al secției I-a a Tribunalelor Judiciare de la Lisabona, Portugalia, recunoscută prin decizia irevocabilă nr. 954 din 14 februarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2009 - exequatur, cu privire la calitatea inculpatului B. de moștenitor al fostului C.

- Sentința civilă nr. 1872 din 26 iunie 2003 pronunțată de Judecătoria Buftea (definitivă și irevocabilă prin neapelare) și Sentința civilă nr. 1496 din 16 mai 2005 pronunțată de Judecătoria Buftea (rămasă irevocabilă prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 1075/A din 12 mai 2006 a Tribunalului București și respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 73 din 22 ianuarie 2007 a Curții de Apel București), cu privire la dreptul inculpatului B. de a solicita restituirea suprafeței de teren de 46,78 ha. din D.

- Sentința civilă nr. 2146 din 06 decembrie 2013 a Tribunalului București, secția a III-a civilă (definitivă prin neapelare), cu privire la dreptul inculpatului B. de a solicita restituirea imobilului E.

Totodată, s-a dispus, între altele, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului A., pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru complicitate la infracțiunea de spălarea banilor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 382/A din 17 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și de părțile civile Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA, Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Plantelor împotriva Sentinței penale nr. 39 din 27 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și a fost desființată, în parte, sentința penală atacată.

În rejudecare, în ceea ce îl privește pe revizuentul A., instanța de apel a decis, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului A. prin rechizitoriu din infracțiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen.

În temeiul art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În temeiul art. 65 C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

Prima instanță a reținut că, așa cum s-a arătat în mod constant în jurisprudență și în doctrină, revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară. (a se vedea în acest sens și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 38/A/2015 - www.x.ro; Procedură penală. Partea specială - Mihail Udroiu, ed. 4, p. 440; C. proc. pen. comentat. Ed. 3 - Nicolae Volonciu ș.a., p. 1312). S-a arătat că din coroborarea dispozițiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuirea), art. 458 (instanța competentă), art. 459 (admiterea în principiu) C. proc. pen., rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce privește exclusiv hotărârile judecătorești penale prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Astfel, chiar dacă nu a precizat expres natura hotărârilor care pot fi atacate cu revizuire pentru motivul invocat de revizuent, totuși aceasta rezultă cu evidență din interpretarea sistematică a dispozițiilor care reglementează calea de a atac a revizuirii, legiuitorul făcând trimitere la latura penală a hotărârilor (care este specifică exclusiv hotărârilor penale, nu și celor civile), menționând că, inclusiv pentru cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută numai cu privire la latura penală. Un alt argument care susține ideea că revizuirea poate viza numai hotărârile penale derivă din conținutul art. 458 C. proc. pen., care stipulează că, în cazul hotărârilor care nu se pot concilia, competența se determină potrivit dispozițiilor art. 44 C. proc. pen., normă care se referă în mod evident numai la instanțele penale.

În acest context, prima instanță a apreciat că cererea de revizuire formulată de către revizuentul A. este inadmisibilă, având în vedere că această cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată decât împotriva unor hotărâri penale și civile, așa cum sugerează revizuentul, care a invocat caracterul inconciliabil al unor hotărâri civile pronunțate de instanța civile și a unei hotărâri penale, pronunțate de o instanță penală.

Având în vedere că revizuentul a declarat calea de atac împotriva unor hotărâri nesusceptibile de reformare, instanța reține inadmisibilitatea căii de atac, sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

S-a arătat că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordine de drept.

Împotriva Sentinței penale nr. 3/F/CC din 28 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2022 revizuentul A. a declarat apel.

În motivele scrise, depuse la dosarul cauzei, revizuentul, prin avocat ales, a arătat că prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire motivat de faptul că se invocă și hotărâri civile în privința cărora se cere examenul de reformare, iar nu doar, exclusiv, hotărâri penale. În fapt, este adevărat că se solicită analiza judiciară asupra contrastului vădit prezentat de hotărâri judecătorești ce nu se pot concilia, în condițiile în care acestea provin atât din materie civilă cât și din materie penală. Prima instanță îmbrățișează astfel opinia la care face trimitere ca fiind constant întâlnită în jurisprudență și în doctrină, potrivit căreia prevederile C. proc. pen. ar deschide calea revizuirii doar cu privire la hotărârile penale definitive, însă apărarea nu împărtășește această opinie.

În opinia apărării, niciuna din prevederile care reglementează procedura revizuirii nu instituie expres sau implicit limitarea în discuție. În acest sens este chiar textul general, prevederile art. 452 alin. (1) C. proc. pen., care statuează că hotărârile judecătorești definitive (n.n. fără a distinge între cele penale și cele civile) pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă. Apărarea a apreciat că aceasta operează impunând, într-adevăr, standardul ca, în ipoteza hotărârilor care nu se pot concilia, cel puțin una din hotărârile judecătorești supuse revizuirii să fie o hotărâre penală. În acest fel s-ar justifica atât recurgerea la procedura penală, dar se și dă eficiență prevederilor care permit revizuirea hotărârilor judecătorești definitive care nu se pot concilia. S-a opinat că doar în această modalitate, revizuirea și-ar putea îndeplini misiunea de cale extraordinară de atac menită să înlăture erorile judiciare care au condus la existența unor hotărâri contradictorii. Deși în procedura revizuirii ajung să intre în conflict principiile autorității de lucru judecat cu principiul aflării adevărului, în ipoteza hotărârilor care nu se pot concilia, indiferent de materia în care au fost pronunțate, ar trebui să prevaleze principiul aflării adevărului. Această susținere pleacă și de la premisa că existența unor hotărâri definitive care conțin erori judiciare, din care unele penale, constituie o vătămare puternică a înfăptuirii justiției. Or, pentru revenirea într-un cadru de normalitate se justifică și se impune îndreptarea hotărârilor judecătorești care nu se pot concilia și remedierea erorilor judiciare conținute. Apărarea a susținut că atâta timp o hotărâre penală reține împrejurări de fapt aflate într-o vădită contradicție cu împrejurări de fapt reținute de hotărâri civile, este absolut evident, că în cel puțin una dintre situații, nu s-a atins dezideratul aflării adevărului, ceea ce justifică înfrângerea principiului autorității de lucru judecat.

Apărarea a mai susținut că și în apelul de față că este util un exemplu care demonstrează că dincolo de lipsa condiționării legale ca toate hotărârile care nu se pot concilia să fie penale, o astfel de limitare nu este nici justificată, oportună sau rezonabilă. Atât practica judiciară, cât și literatura de specialitate acceptă faptul că sunt supuse revizuirii pe acest temei două hotărâri penale prin care aceeași persoană a fost trasă la răspundere penală pentru fapte comise în același interval de timp în două localități diferite, aflate la mare distanța una de alta. Practic, se pleacă de la premisa că eroarea judiciară este evidentă cel puțin în unul din cazuri. Dacă se ia un exemplu similar, în care aceeași persoană este condamnată pentru comiterea unei infracțiuni, iar printr-o hotărâre civilă este obligată la plata unor despăgubiri în baza răspunderii civile delictuale pentru o faptă comisă în același interval de timp într-o altă localitate, aflată la mare distanță, nu poate exista nicio justificare rezonabilă pentru care hotărârea penală și hotărârea civilă să nu fie supuse aceluiași caz de revizuire. Eroarea judiciară este la fel de evidentă precum în cazul anterior. Riscul ca o persoană nevinovată să fi fost trasă la răspundere penală în baza unei erori judiciare este identic, iar necesitatea de a mai da eficientă principiului autorității de lucru judecat dispare.

Apărarea a susținut că un alt argument pentru care temeiul de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. se referă și la hotărâri civile, dacă acestea nu se pot concilia cu hotărâri penale este dat de conținutul și sensul prevederilor art. 52 C. proc. pen. care abilitează instanța penală să soluționeze chestiuni specifice altor materii. Dacă instanța penală poate tranșa pe fond chestiuni specifice altor materii, nu există nicio rațiune pentru care nu ar putea să le soluționeze în cadrul căilor de atac.

Date fiind aceste considerente, s-a apreciat că nu există de fapt niciun impediment legal sau rațional pentru care temeiul de revizuire invocat să reclame existența mai multor hotărâri penale care nu se pot concilia, ci este suficient ca doar una dintre hotărârile care nu se pot concilia să tranșeze în fond un proces penal.

Dintr-o altă perspectivă, deși textele de lege care reglementează revizuirea nu prevăd expres acest lucru, implicit rezultă faptul că această cale extraordinară de atac hotărâri judecătorești prin care a fost tranșat fondul cauzei. În cererea toate hotărârile cu privire la care s-a solicitat revizuirea sunt hotărâri prin care a fost tranșat fondul cauzei. În cauzele civile s-a tranșat fondul unor acțiuni care vizau drepturile succesorale ale lui B., precum și legalitatea unor cereri de retrocedare formulate de acesta, elemente care s-au aflat într-o legătură directă și indisolubilă cu fondul acțiunii penale exercitate față de revizuent.

Raportat la incidența cazului de revizuire invocat, s-a considerat că hotărârile judecătorești nu se pot concilia întrucât împrejurările de fapt și dispozițiile pe care le conțin se exclud reciproc. În esență, prin hotărârea definitivă din dosarul penal au fost analizate și tranșate chestiuni care au făcut și obiectul analizei instanțelor judecătorești din dosarele nr. x/2003 și nr. y/2005, ambele ale Judecătoriei Buftea, dosarele nr. x/2005 și nr. y/2013, ambele ale Tribunalului București și Dosarul nr. x/2005 al Curții de Apel București, iar rezolvările date acelorași chestiuni de către instanțele judecătorești sunt diametral opuse.

Sintetizând, contrar hotărârii penale, hotărârile pronunțate anterior de Judecătoria Buftea, Tribunalul București și Curtea de Apel București în privința subiectului legat de D., precum și Tribunalul București în privința fostei E., au statuat definitiv și irevocabil faptul că B. era îndreptățit să revendice și să dobândească respectivele imobile. Practic, în acest moment, se află în putere de lucru judecat atât hotărâri judecătorești care atestă dreptul lui B. de a obține revendicarea, cât și o hotărâre care neagă dreptul acestuia, niciuna dintre acestea nefiind desființată prin vreo cale de atac prevăzută de lege.

Apărarea a arătat că, sub aspectul admisibilității cererii de revizuire sunt și considerentele Curții Constituționale regăsite în Decizia nr. 126/2016, care nu face vreo distincție între hotărârile civile și penale și evidențiază necesitatea vitală de atingere a dezideratului aflării adevărului judecătorești, în ultim resort, chiar dacă această asumare implică desființarea oricăror hotărâri intrate în puterea lucrului judecat.

În dezbateri, revizuentul A., beneficiind de asistența juridică a avocatului ales, a arătat că cererea de revizuire vizează o hotărâre penală și mai multe hotărâri civile, însă nu urmărește să concilieze decizia penală cu sentința penală în prezentul dosar. S-a precizat că față de revizuent există hotărâri judecătorești independente și care statuează în mod esențial diferit asupra acelorași chestiuni de fapt și de drept.

Apărarea a apreciat că nu se poate interpreta că, în speța pendinte, nu este accesibilă calea revizuirii, cu atât mai mult cu cât, în cadrul cazului de revizuire prevăzut de art. 453 lit. e) din C. proc. pen., legiuitorul nu face vreo distincție, referindu-se doar la hotărâri judecătorești care nu se pot concilia. În plus, în materie procedurală, nu se identifică vreo prevedere legală care să clarifice în mod riguros o astfel de chestiune, motiv pentru care apelează la practica judiciară și doctrina invocată de prima instanță în această procedură.

Examinând actele dosarului și hotărârea atacată, conform dispozițiilor art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte constată că apelul declarat de A. împotriva Sentinței penale nr. 3/F/CC din 28 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul.

Potrivit art. 453 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. (respectiv prin care s-a soluționat latura penală sau civilă a unei cauze), și numai pentru cauzele prevăzute de art. 453 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

În consecință, sunt supuse revizuirii hotărârile judecătorești definitive prin care se soluționează conflictul de drept penal substanțial, iar din această categorie fac parte hotărârile prin care instanța de judecată a pronunțat o soluție de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal.

Examinând cererea formulată de condamnatul revizuent, se constată că acesta a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., arătând că cererea de revizuire vizează o hotărâre pronunțată în materie penală și mai multe hotărâri pronunțate în materie civilă. Apărarea a susținut că atât timp cât o hotărâre pronunțată în materie penală reține împrejurări de fapt aflate într-o vădită contradicție cu împrejurări de fapt reținute de hotărâri civile, este evident că în cel puțin una dintre situații nu s-a atins dezideratul aflării adevărului, ceea ce justifică înfrângerea principiului autorității de lucru judecat.

În susținerea cazului de revizuire, prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., revizuentul a susținut că hotărârile judecătorești civile recunoșteau B. al României atât calitatea de persoană îndreptățită, cât și dreptul de a primi imobile, în timp în ce, în calea de atac a apelului, în cauza penală, această recunoaștere acordată de instanța civilă a fost înlăturată. Astfel, în prezent există hotărâri judecătorești definitive care se exclud reciproc și, care, cu excepția celei penale, pledează pentru nevinovăția revizuentului.

În cazul unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. - când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia - trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: să existe două sau mai multe hotărâri definitive și hotărârile să nu se poată concilia.

Se constată că nu există acest caz de revizuire dacă hotărârea civilă se referă la o chestiune prealabilă, iar cea penală la aceeași chestiune prealabilă, întrucât, dacă a rămas mai întâi definitivă hotărârea civilă, se impune în fața instanței penale cu autoritate de lucru judecat [art. 52 alin. (3) C. proc. pen.], iar dacă a rămas mai întâi definitivă hotărârea penală cu privire la chestiunea civilă prealabilă de care a depins soluționarea acțiunii penale, se impune cu autoritatea de lucru judecat instanței civile.

În speța de față, se constată că instanța de apel nu a analizat, însă, chestiunile privind autoritatea de lucru judecat a hotărârilor civile ca o situație prealabilă, iar aceste hotărâri civile nu au avut un rol determinant în adoptarea soluției de condamnare a inculpaților. De exemplu, cu referire la Sentința civilă nr. 2146 din 06 decembrie 2013 a Tribunalului București, secția a-III-a civilă, instanța de apel a constatat că aspectele soluționate de instanța civilă nu reprezintă o chestiune prealabilă și, de aceea, această hotărâre nu are autoritate de lucru judecat în instanței penale în prezenta cauză, cu referire la legalitatea restituirii terenului în suprafață de 170.924,975 mp. de către Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Plantelor (pag. 603 din Decizia penală nr. 382 din 17 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016) . S-a reținut de către instanța de apel că această hotărâre civilă a fost pronunțată în anul 2013, în legătură cu alte aspecte decât cele care fac obiectul judecății în cauza penală.

În raport de aceste considerente, se constată că în mod corect prima instanță a dispus respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, având în vedere că revizuentul a declarat calea de atac împotriva unor hotărâri care vizau situații juridice diferite și deci nu erau susceptibile de reformare. Astfel că, având în vedere prevederile art. 453 și următoarele din C. proc. pen., s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile legale, respectiv revizuentul nu a invocat niciun temei legal care să justifice o eventuală admitere a cererii sale de revizuire.

Pentru aceste motive, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 3/F/CC din 28 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 3/F/CC din 28 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2022.

GGC - ED