ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 399/2022

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. F/CP din 18.04.2022, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de către inculpatul A., de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 și art. 31 lit. c) din Legea nr. 341/2004.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a reținut că determinarea condițiilor de admisibilitate a unei excepții de neconstituționalitate, presupune examinarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) C. proc. civ. și art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv "Orice cerere poate fi formulate și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condițiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes."

S-a menționat că, art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 prevede următoarele:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Curtea a constatat că pentru admisibilitatea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, este necesară întrunirea mai multor condiții, respectiv, existența unui litigiu pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, calitatea de parte sau de procuror care participă în proces a titularului cererii, obiectul excepției de neconstituționalitate să vizeze o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare ori care, deși nu mai este în vigoare, continuă să producă efecte juridice, legea/dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se invocă să aibă legătură cu soluționarea cauzei și lipsa unei decizii de constatare a neconstituționalității dispozițiilor legale criticate. Preliminar, Curtea a constatat că a fost invocată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 și art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 341/2004, dar art. 31 nu prevede o numerotare pe aliniate, astfel încât norma legală vizată este art. 31 lit. c).

S-a arătat că, în speță, deși dispozițiile legale prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 și art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 341/2004, criticate de inculpat ca fiind neconstituționale, fac parte dintr-o lege aflată în vigoare, respectiv Legea nr. 341/2004, nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și au fost invocate de către o parte din proces în contextul existenței unui litigiu pe rolul unei instanțe judecătorești, acestea nu au legătură cu obiectul cauzei. Pentru a analiza legătura excepției invocate cu soluționarea cauzei, Curtea a avut în vedere că aceasta poate fi stabilită în urma unei aprecieri concrete cu privire la particularitățile speței, atât prin evaluarea aplicabilității textului criticat în cauză, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

S-a arătat că, în cauză, prin argumentele prezentate nu se invocă veritabile excepții de neconstituționalitate, ci sunt vizate normele care enumeră titlurile acordate de Legea 341/2004 cu referire expresă la cel de Luptător cu Rol Determinant (atribuit celor care în perioada 14 - 22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanșarea și victoria Revoluției Române din decembrie 1989, și-au pus viața în pericol în confruntările cu forțele de represiune, au ocupat și apărat obiectivele de importanță deosebită, care au aparținut regimului totalitar, doar în localitățile în care, în urma acestor acțiuni și confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute, până la fuga dictatorului) și definesc obiectivele de importanță deosebită consfințite de lege (clădirile de importanță deosebită, în care se găseau structurile regimului totalitar și alte clădiri publice: Opera din Timișoara, Comitetul Central și comitetele județene sau municipale ale partidului, Televiziunea Română și B. și altele asemenea). Față de aceste considerente, Curtea a constatat că normele vizate nu constituie dispoziții legale de drept substanțial ori de drept procedural care vizează interesele subiective deduse judecății și fac posibilă desfășurarea și finalizarea procedurii judiciare în înțelesul Deciziei CCR nr. 766 din 15 iunie 2011, în raport de prezumtiva faptă de abuz în serviciu imputată inculpatului A., constând în încălcarea dispozițiilor art. 92 alin. (3) și art. 5 alin. (6) din Legea nr. 341/2004. S-a susținut că această concluzie se impune, deoarece excepția invocată trebuie să vizeze normele procedurale referitoare la desfășurarea procesului penal în această fază, măsurile procesuale cu privire la care se poate pronunța judecătorul sau dispozițiile legale a căror aplicare a dus la nelegalitatea administrării probelor sau a efectuării actelor de urmărire penală.

Curtea a constatat că apariția O.U.G. nr. 95/2014, a fost determinată de necesitatea promovării unor măsuri care să descurajeze abuzurile și încălcarea prevederilor legale, prin stabilirea unor criterii clare, fără echivoc, pentru respectarea adevărului istoric, care să coincidă realității în raport cu faptele și evenimentele din decembrie 1989, în vederea acordării recunoștinței Statului Român numai față de persoanele care au avut un rol determinant la victoria Revoluției din decembrie 1989. Pentru acest motiv, prin actul normativ susmenționat, au fost evidențiate în clar contribuția persoanelor din punct de vedere al etapelor care definesc ceea ce reprezintă Revoluția, declanșarea, desfășurarea și efectele imediate ale acesteia, s-au stabilit categoriile de persoane care vor beneficia de recunoștință și gratitudine, respectiv cele care au avut un rol determinant la victoria Revoluției Române din decembrie 1989, recunoașterea meritelor și plata indemnizației lunare a fost justificată și evidențiată doar față de luptătorii care și-au pus viața în pericol și prin acțiunile lor au avut un rol determinat și au contribuit în mod nemijlocit la victoria Revoluției Române din 1989, au fost clarificate condițiile pentru veridicitate și respectarea prevederilor legale, inserarea răspunderii și a categoriilor care nu beneficiază de prevederile legii și s-au stabilit modalității pentru eliberarea certificatelor privind încadrarea categoriei luptătorilor cu rol determinant. Prin apariția H.G. nr. 99/2015, procedura este simplificată, având la bază dosarele existente, constituite pentru preschimbare conform Legii 341/2004 și s-au instituit reguli clare pentru stabilirea persoanelor și pentru eliberarea certificatelor. La art. 12 alin. (3) sunt enunțate localitățile Timișoara, Caransebeș, Sibiu, Cugir, Lugoj, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, București, în care, în urma confruntărilor cu forțele de represiune, au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute, până la fuga dictatorului, întrucât, conform datelor oficiale de la Procuratura Generală - Direcția Procuraturilor Militare și de la IRR, în perioada 16 - 22, doar în aceste localități au fost ucise persoane. Pentru alte localități care nu se regăsesc printre cele enumerate dar în care, în urma confruntărilor cu forțele de represiune au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute, până la fuga dictatorului, s-a introdus modalitatea pentru determinarea acestora din documente oficiale eliberate de Parchetul General sau alte instituții abilitate. La art. 12 alin (2), momentul fugii dictatorului a fost stabilit luând în considerare și prevederile din vechea formă a normelor metodologice cu privire la diferențierea etapelor revoluției, conform art. 12 alin. (1). Plecarea dictatorului din sediul fostului Comitet Central al C. la ora 12:10, în ziua de 22 decembrie 1989 rezultă din documente oficiale și documentare realizate în legătură cu această perioadă. În aceeași zi a avut loc prima transmisiune TV liberă, iar la ora 12:47 s-a anunțat și fuga cuplului D.. La art. 41 se introduce categoria Luptător cu Rol Determinant.

În acord cu jurisprudența anterioară a CCR, Curtea a constatat că dreptul de a obține unul dintre titlurile reglementate de art. 3 alin. (1) pct. 1 - 4 din Legea nr. 341/2004 nu este un drept constituțional, ci unul acordat prin lege, astfel încât nu poate fi reținută incidența art. 53 din Constituție. Legiuitorul are deplina competență de a stabili condițiile de acordare a certificatelor de revoluționar, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, precum și de a prevedea anumite termene și o procedură, astfel încât, dispozițiile criticate nu constituie o restrângere a exercițiului unor drepturi, ci reprezintă reglementarea dată prin lege pentru respectarea condițiilor exprese pe care trebuie să le îndeplinească persoanele în vederea atribuirii certificatelor.

S-a reținut că, în speță, nu poate fi invocată nici încălcarea art. 16 din Constituție, deoarece legiuitorul delegat, prin limitarea categoriei prevăzute de dispozițiile criticate - Luptător cu Rol Determinant - la persoanele care și-au pus viața în pericol până la momentul fugii dictatorului, și definirea obiectivelor de importanță deosebită, nu a acționat în mod arbitrar. De asemenea, CCR a reținut că nu se poate susține că delimitarea pe care legiuitorul delegat a introdus-o cu privire la persoanele care și-au pus viața în pericol în acele localități în care au rezultat persoane decedate, reținute sau rănite, față de persoanele care și-au pus viața în pericol în localități în care nu au rezultat persoane decedate, reținute sau rănite, este lipsită de temei, arbitrară (Decizia nr. 430 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 24 septembrie 2018, paragrafele 28 și 29).

În același sens, s-a reținut că, nu constituie o discriminare faptul că, prin aplicarea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate ca atare prin prisma propriilor lor interese subiective. A nega posibilitatea legiuitorului de a modifica sau de a abroga o normă ar însemna negarea competenței sale legislative. (Decizia nr. 90 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 5 aprilie 2012). Referitor la încălcarea art. 1 alin. (3) și art. (5) din Constituție, prin Decizia nr. 430 din 21 iunie 2018, CCR a reținut că recunoștința ori respectul ce se cuvin anumitor persoane, pentru aportul lor deosebit la dezvoltarea societății, nu trebuie raportate la conținutul art. 1 alin. (3) din Constituție, izvorul acestora regăsindu-se, mai degrabă, în însăși obligația morală a întregii societăți de a-și manifesta gratitudinea față de aceste persoane. Curtea a conchis că, deși temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoștință pentru cei care, prin jertfa și contribuția proprie, au condus la căderea regimului comunist și la instaurarea democrației, este incontestabil, acesta nu constituie totuși, potrivit Constituției, o obligație de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi astfel de existența unui drept fundamental la obținerea unor indemnizații în virtutea calității de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluției Române din decembrie 1989 (Deciziile nr. 785 din 15 decembrie 2016, paragraful 32, și nr. 114 din 9 martie 2017, paragraful 51).

În condițiile în care obligația având ca obiect recunoștința ori respectul ce se cuvin anumitor persoane, pentru aportul lor deosebit la dezvoltarea societății, este de natură morală și îi revine societății, în întregul ei, legiuitorul, originar sau delegat, se bucură, în ceea ce privește conținutul determinat al reglementării, inclusiv al celei criticate în prezenta cauză, de o marjă de apreciere relativ întinsă. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea a constatat că dispozițiile de lege solicitate a fi supuse controlului de constituționalitate nu conțin, în sine, nicio dispoziție cu caracter retroactiv, urmând a-și găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare pentru viitor. Astfel, susținerile autorului excepției, în sensul că art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 și art. 31 lit. c) prin raportare la art. 12 din H.G. nr. 99/2015 se aplică unor decizii anterioare intrării în vigoare a acestor temeiuri, creând posibilitatea reverificării unor situații juridice încheiate anterior acestui moment și permițând supunerea unei persoane la reverificări în baza unor criterii ce retroactivează, nu pot fi primite, deoarece prin noua reglementare nu se anulează vechile titluri, ci doar se stabilesc categoriile de persoane care vor beneficia, în condițiile noii reglementări, de certificatele eliberate și indemnizația prevăzute de lege.

Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate nici criticile vizând exigența respectării de către orice act normativ a unor cerințe calitative (previzibilitatea, precizia și claritatea), prin actuala reglementare a art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 și art. 31 lit. c) din Legea nr. 341/2004, nefiind încălcate dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 6 alin. (1) și art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate din cuprinsul încheierii penale nr. F/CP din 18.04.2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală a formulat recurs inculpatul A..

În susținerea recursului, inculpatul a invocat faptul că în mod greșit Curtea de Apel a apreciat că argumentele invocate nu reprezintă veritabile excepții de neconstituționalitate, ci sunt vizate normele care enumera titlurile acordate de Legea 341/2004.

De asemenea, recurentul a criticat faptul că instanța de fond în mod greșit a constatat că nu sunt întemeiate criticile vizând exigența respectării de către orice act normativ a unor cerințe calitative și a reiterat criticile de neconstituționalitate prezentate în fața primei instanțe.

Deopotrivă, a susținut că judecătorul fondului a făcut un veritabil control de neconstituționalitate, substituindu-se instanței de contencios constituțional.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Recurentul a criticat dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 și art. 31 lit. c) din Legea nr. 341/2004 apreciind că încalcă art. 1 alin. (3) și (5), art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, pentru cinstirea memoriei celor care și-au jertfit viața și în semn de gratitudine față de cei care au luptat pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989, se instituie următoarele titluri: luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989: Luptător cu Rol Determinant - atribuit celor care în perioada 14 - 22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanșarea și victoria Revoluției Române din decembrie 1989, și-au pus viața în pericol în confruntările cu forțele de represiune, au ocupat și apărat obiectivele de importanță deosebită, care au aparținut regimului totalitar, doar în localitățile în care, în urma acestor acțiuni și confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute, până la fuga dictatorului.

De asemenea, potrivit art. 31 lit. c) din Legea nr. 341/2004, în sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: obiective de importanță deosebită - clădirile de importanță deosebită, în care se găseau structurile regimului totalitar și alte clădiri publice: Opera din Timișoara, Comitetul Central și comitetele județene sau municipale ale partidului, Televiziunea Română și B. și altele asemenea.

Se reține că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se observă că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de către recurentul A. într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 și art. 31 lit. c) din Legea nr. 341/2004, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Excepția de neconstituționalitate fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes ce, valorificat, ar putea fi determinant sau ar putea influența ori orienta soluția. Stabilirea acestui interes se realizează pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Referitor la condiția privind legătura normelor ce fac obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Legătură dintre norma ce face obiectul excepției și soluționarea cauzei este, de asemenea, o condiție de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale. Această condiție presupune că norma invocată orientează soluția.

Înalta Curte constată că recurentul critică titlurile acordate conform Legii nr. 341/2004 prin raportare la criterii discriminatorii, în procedura de cameră preliminară, care are ca obiect evaluarea cererilor și excepțiilor formulate de părți, referitoare la conținutul actului de sesizare, la nulități ale urmăririi penale ori ale probatoriilor administrate.

În contextul obiectului procedurii de cameră preliminară, Înalta Curte trebuie să constate că dispozițiile legale criticate nu au legătura cu soluționarea cauzei. Nemulțumirea recurentului cu privire la titlurile acordate conform Legii nr. 341/2004 nu poate orienta soluția în procedura de cameră preliminară în raport de infracțiunea de abuz în serviciu pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Înalta Curte constată că dispozițiile din Constituție, pretins încălcate, au fost invocate în mod formal, iar prin cererea de sesizare a Curții Constituționale nu se urmărește constatarea neconstituționalității acestora, ci se dorește o completare sau o modificare în sensul solicitat de recurent.

Pentru acest considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate din cuprinsul încheierii penale nr. F/CP din 18.04.2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate din cuprinsul încheierii penale nr. F/CP din 18.04.2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2022.

Procesat de GGC - LM