ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.03.2022

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 133/2022

HOTĂRÂRE
08.03.2022
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 133/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Deliberând asupra contestației formulată de persoana solicitată A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 28 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, a menținut măsura arestării în vederea predării luată față de persoana solicitată A., pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la data de 02.03.2022 până la data de 31.03.2022, inclusiv.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării în vederea predării cu măsura preventivă a controlului judiciar, formulată de persoana solicitată.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, prin sentința penală nr. 15/F/31. I.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare din data de 16.11.2021, emis de autoritățile judiciare bulgare față de persoana solicitată A., cu respectarea regulii specialității, și arestarea acesteia în vederea predării pe o durată de 30 zile, respectiv de la data de 31.01.2022 la data de 01.03.2022, inclusiv, notând, deopotrivă, durata reținerii de la data de 05.12.2021 la data de 06.12.2021.

S-a mai arătat că prin decizia penală nr. 97/22.02.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis contestația formulată de persoană solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 15/F/31. I.2022 a Curții de Apel București, a desființat, în parte, hotărârea atacată numai cu privire la soluția de punere în executare a mandatului european de arestare și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București, menținând măsura arestării în vederea predării pe perioada 31.01.2022 - 01.03.2022, inclusiv.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a reținut că potrivit informațiilor suplimentare comunicate de autoritățile judiciare bulgare, prin adresa nr. x/31.12.2021, emisă de Procuratura Republicii Bulgaria - Procuratura Raională Blagoevgrad - Unitatea teritorială oraș Razlog, persoana solicitată, după ce a indicat adrese la care nu a fost găsită și un număr de telefon la care a răspuns un necunoscut sau la care nu a mai răspuns nimeni, a părăsit, definitiv, teritoriul Bulgariei, la data de 23.10.2019, ora 03:04, prin Punctul de Trecere Frontieră Durankulak - Vama Veche.

Având în vedere aceste date, a apreciat că există riscul ca persoana solicitată, care, de altfel, nu a prezentat nicio dovadă a șederii sale legale și a unei locuințe în România, să se sustragă procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare.

Împotriva încheierii din data de 28 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A., fără a motiva calea de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 03.03.2022, sub nr. x/2022.

Concluziile reprezentatului Ministerului Public, precum și ale apărării contestatorului de la termenul de dezbateri sunt detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă verificarea, în procedura de executare a mandatului european de arestare, în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, a îndeplinirii condițiilor pentru menținerea arestării în vederea predării a persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Bulgaria.

Din actele dosarului rezultă că autoritățile judiciare din Bulgaria au emis, la data de 16.11.2021, un mandat european de arestare pe numele cetățeanului englez A. în vederea executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni: o infracțiune de cruzime contra unei vertebrate, cauzarea morții unui animal în mod ilegal cu provocare de durere extrem de intensă sau cu cruzime extremă și două infracțiuni de amenințare a unei persoane cu moartea, prev. de art. 325 b (2) lit. 2, art. 144 (3) din C. pen. bulgar și art. 144 (3) din C. pen. bulgar.

În fapt, s-a reținut în sarcina persoanei solicitate că, la data de 01.10.2019, în camera de hotel 30, apartamentul 3, hotelul B., aceasta a manifestat cruzime împotriva unei vertebrate (un câine de o rasă neidentificată), cauzându-i moartea în mod ilegal, într-o manieră extrem de dureroasă sau cu o cruzime de o intensitate extremă.

S-a mai reținut că, la data de 17.01.2019, în jurul orelor 22:10, în clădirea C. din Sofia, Bulgaria, fiind înarmat cu un cuțit, persoana solicitată a amenințat cu moartea pe D., care s-a apărat cu un scaun, iar la data de 17.01.2019, în jurul orelor 22:10, în Restaurantul din Sofia, Bulgaria, fiind înarmat cu un cuțit, persoana solicitată i-a amenințat cu moartea pe E. și pe F., fluturând un cuțit și amenințând că îi va omorî pe toți.

Potrivit art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, "Instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanța se pronunță prin încheiere motivată, ținând seama de termenele prevăzute la art. 112.".

Ca atare, se constată că prima instanță a fost sesizată cu respectarea regulilor de competență și a dispus în conformitate cu dispozițiile legale menținerea măsurii arestării în vederea predării a persoanei solicitate A., în procedura de executare a mandatului european de arestare, pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la data de 02.03.2022 până la data de 31.03.2022, inclusiv.

Astfel, reevaluând toate împrejurările pe care s-a fundamentat măsura arestării în vederea predării, în contextul particularităților procedurii, Înalta Curte constată că se mențin neschimbate, prima instanță constatând în mod just că această măsură este singura aptă, în contextul particular al cauzei, să asigure desfășurarea cu celeritate și în bune condiții a procedurii punerii în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. de către autoritățile judiciare din Bulgaria.

Circumstanțele personale invocate de contestator, prin apărător desemnat din oficiu, în sensul că acesta este căsătorit și are un copil minor în întreținere, nu justifică, prin ele însele, o concluzie contrară și nu legitimează dispunerea unei măsuri preventive mai puțin restrictive, respectiv dispunerea măsurii controlului judiciar, de vreme ce nu au caracter de noutate, fiind avute în vedere de instanță la luarea măsurii arestării în vederea predării acestuia către autoritățile judiciare din Bulgaria prin sentința penală nr. 15 din data de 31 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021, definitivă sub acest aspect prin decizia penală nr. 97/22.02.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Relativ la presupusul domiciliu în România, Înalta Curte constată că, din actele și lucrările dosarului, rezultă că persoana solicitată are cetățenie britanică, fiind născut în Regatul Unit al Marii Britanii, în Petersburg, se legitimează cu pașaport seria x nr. x, eliberat la data de 14.01.2021 de către autoritățile competente din Regatul Unit al Marii Britanii, iar din cuprinsul mandatului european de arestare reiese că nu are o reședință sau o adresă cunoscută.

Mai mult, din procesul-verbal încheiat la data de 05.12.2021 de către organele de cercetare penală din cadrul secției 6 Poliție, Biroul Investigații Criminale, București, rezultă că persoana solicitată s-a prezentat la sediul acestei subunități de poliție fără a avea asupra sa vreun act de identitate și era, deopotrivă, sub influența băuturilor alcoolice.

Or, toate aceste aspecte, precum și natura și gravitatea infracțiunilor pentru care persoana solicitată a fost condamnată de autoritățile judiciare din Bulgaria, circumstanțiază un anumit grad de risc al sustragerii sale de la procedura de punere în executare a mandatului european de arestare, care nu poate fi combătut în mod eficace decât prin menținerea, față de aceasta, a măsurii privative de libertate supusă evaluării.

De altfel, nici împrejurarea că nu este clarificată incidența în cauză a unor eventuale motive de refuz facultativ la predare nu este nu este aptă a justifica, doar prin ea însăși, dispunerea față de parte a măsurii controlului judiciar, în contextul particular al cauzei aceasta din urmă nefiind în măsură a asigura finalitatea urmărită prin menținerea măsurii prev. de art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată.

Pe cale de consecință, în considerarea tuturor motivelor anterior expuse, în acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că se menține în continuare riscul de sustragere a contestatorului și de afectare a bunei desfășurări a procedurii de față.

Se mai reține că art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, se completează sub aspectul duratei măsurii preventive cu dispozițiile art. 104 alin. (10) teza finală din aceeași lege, potrivit cărora:

"În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului. Durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile."

Prin urmare, Înalta Curte reține că, prin ordonanța nr. 116 din 05.12.2021, emisă în dosarul nr. x/2021, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, persoana solicitată A. a fost reținută pentru 24 de ore, începând cu data de 05.12.2021, ora 21:45, până la data de 06.12.2021, ora 21:45, iar la data de 31.01.2022 a intrat sub incidența măsurii arestării în vederea predării, pentru o perioadă de 30 de zile, măsură menținută prin încheierea atacată pentru o nouă perioadă de 30 de zile, respectiv de la 02.03.2022 până la 31.03.2022, inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Bulgaria.

În consecință, în considerarea aspectele de fapt și de drept învederate, instanța de control judiciar constată că încheierea atacată este legală și temeinică și din perspectiva perioadei maxime de 180 de zile înlăuntrul căreia trebuie să se realizeze efectiv predarea.

Prin urmare, menținerea măsurii arestării în vederea predării a persoanei solicitate constituie o măsură privativă de libertate temporară care satisface pe deplin exigențele constituționale prevăzute de art. 21, 23, 129, precum și de art. 5 și 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii din data de 28 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din același Cod, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (6) raportat la art. 273 alin. (3) și (4) din C. proc. pen., onorariul cuvenit interpretului de limbă engleză se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii din data de 28 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă pe contestator la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul interpretului de limbă engleză se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 313 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 martie 2022.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-05-17
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 313/2022
Bulgaria, față de persoana solicitată (condamnat) A. Prin Sentința penală nr. 15 din 31 ianuarie 2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea d
ÎCCJ 2022-01-25
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 34/2022
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022 Deliberând asupra contestației formulate de persoana solicitată A., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 7/F din data de 14 ianuarie 2022, Curtea de Apel București, secția a II-a penală
ÎCCJ 2024-02-13
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 124/2024
a unui mandat european și parcurgerea întregii proceduri din Legea nr. 302/2004 (arestare provizorie, examinarea condițiilor de predare, ș.a.m.d.), deși cu privire la acel mandat se dispusese anterior o soluție. Împotriva acestei sentințe,
ÎCCJ 2024-02-22
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 161/2024
la beneficiul regulii specialității. În baza art. 104 alin. (11) ultima teză din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.12.2023 până la data de 06.0
ÎCCJ 2021-08-31
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 734/2021
R O M Â N I A ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE SECȚIA PENALĂ Deliberând asupra contestației de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 83 din data de 23 august 2021 a Curții de Apel
Sursă