ÎCCJ, Decizia nr. 16/2022

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii este constituit conform art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă și art. 33 alin. (1) coroborat cu art. 34 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul ÎCCJ).

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror-șef al Secției judiciare.

La ședința de judecată participă magistratul-asistent Bogdan Georgescu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 35 din Regulamentul ÎCCJ.

După prezentarea de către magistratul-asistent a referatului cauzei, președintele completului de judecată, constatând că nu sunt formulate chestiuni prealabile, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Doamna procuror-șef Antonia Eleonora Constantin pune concluzii de admitere a recursului în interesul legii și pronunțare a unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii, în sensul că, de la data intrării lor în vigoare, dispozițiile art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995, introduse prin Legea nr. 101/2019, nu se aplică și persoanelor prevăzute de art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din Legea nr. 80/1995, care au trecut în corpul ofițerilor anterior Legii nr. 101/2019, expunând rezumativ argumentele cuprinse în punctul de vedere depus la dosar.

Președintele completului de judecată declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunțare asupra recursului în interesul legii.

Prin Hotărârea nr. 37 din 26 mai 2022, Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 514 din Codul de procedură civilă, pentru a se pronunța, pe calea recursului în interesul legii, cu privire la următoarea problemă de drept:

Pe calea recursului în interesul legii sunt supuse interpretării dispozițiile art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 80/1995), introduse prin Legea nr. 101/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 (Legea nr. 101/2019), în raport cu prevederile art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din Legea nr. 80/1995.

Într-o orientare jurisprudențială, s-a apreciat că dispozițiile art. 52 alin. 4 din Legea nr. 85/1995, în forma modificată prin Legea nr. 101/2019, se aplică numai situațiilor juridice născute după intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2019, adică numai persoanelor care sunt trecute în corpul ofițerilor și cărora li se acordă gradul aferent începând cu data de 17 mai 2019. În acest sens, s-a considerat că trecerea în corpul ofițerilor este un fapt juridic care generează acordarea gradului militar, astfel că, și pe viitor, acordarea gradelor trebuie să țină seama de forma legii în vigoare la data trecerii în corpul ofițerilor. Această jurisprudență este reflectată de hotărâri judecătorești definitive pronunțate de tribunalele Bacău și București și curțile de apel București și Timișoara.

Într-o altă orientare jurisprudențială, s-a reținut că nici în Legea nr. 80/1995 și nici în Legea nr. 101/2019 nu se prevede că dispozițiile art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995 se aplică numai celor care trec în corpul ofițerilor ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 101/2019, iar din interpretarea coroborată a art. 52 alin. 4 și art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din Legea nr. 80/1995 rezultă că acordarea gradului este guvernată de legea în vigoare la data la care se solicită acordarea, fără a prezenta relevanță momentul la care persoanele respective au trecut în corpul ofițerilor. Totodată, s-a reținut că respectarea principiilor egalității și nediscriminării incumbă deopotrivă legiuitorului și interpretului legii, neputând fi admis ca momentul accederii în corpul ofițerilor să justifice o diferență de tratament între persoane aflate în fapt în situații similare. Această orientare jurisprudențială este reflectată de hotărâri judecătorești definitive pronunțate de curțile de apel Craiova, Brașov, Oradea, Pitești și Suceava și Tribunalul Suceava.

Autorul sesizării nu a formulat un punct de vedere cu privire la problema de drept, rezumându-se la prezentarea practicii neunitare, ca premisă pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, și la menționarea importanței dezlegării unitare a chestiunii în discuție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat punctul de vedere prin Adresa nr. 1.679/C/2.325/III-5/2022 din 7.09.2022, apreciind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 și art. 515 din Codul de procedură civilă și opinând pentru admiterea recursului în interesul legii și pronunțarea unei hotărâri prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995, introduse prin Legea nr. 101/2019, în sensul că, de la data intrării lor în vigoare, nu se aplică și persoanelor prevăzute de art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din Legea nr. 80/1995, care au trecut în corpul ofițerilor anterior Legii nr. 101/2019.

În cauză, judecătorii-raportori au întocmit raportul, conform art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, motivând proiectul soluției ce se propune a fi dată recursului în interesul legii.

Verificarea regularității învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție impune analiza condițiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, în raport cu dispozițiile art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu dispozițiile art. 514 din Codul de procedură civilă, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.

În raport cu acest text normativ se constată că cerința referitoare la titularul dreptului de sesizare este îndeplinită, întrucât colegiul de conducere al curții de apel se regăsește printre subiectele de drept prevăzute de art. 514 din Codul de procedură civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 515 din Codul de procedură civilă, recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii.

Prin norma evocată sunt instituite anumite condiționări, de a căror îndeplinire depinde admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Condiția primară a admisibilității recursului în interesul legii este suficient de clară și ea pretinde să existe o problemă de drept. Se impun acestei probleme de drept anumite caracteristici, respectiv să fi format obiectul unei judecăți și să fi fost soluționată diferit de către instanțele judecătorești. Complementar, legiuitorul introduce și condiția referitoare la dovada unei rezolvări neunitare, posibilă exclusiv prin hotărâri judecătorești definitive, care trebuie anexate cererii de recurs în interesul legii.

Mai mult, problema de drept supusă dezlegării de principiu prin mecanismul recursului în interesul legii trebuie să fie una reală, autentică, legată de posibilitatea unei interpretări diferite a unui text normativ. Nu orice chestiune juridică disputată în fața instanței de judecată are valoarea unei probleme de drept autentice și deschide calea unui recurs în interesul legii, în doctrină considerându-se că numai textele normative lacunare, imperfecte, deci interpretabile, și care au generat o jurisprudență neunitară, constituie reale probleme de drept și pot face obiectul unui recurs în interesul legii.

Având în vedere aceste considerații de ordin teoretic, rămâne a fi clarificată condiția referitoare la existența unei probleme de drept, cu toate valențele sale mai sus evocate, în cazul prezentului recurs în interesul legii.

Aparent, norma de drept disputată, cuprinsă în art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care prevede că gradul ce li se acordă maiștrilor militari, subofițerilor, soldaților și gradaților profesioniști în activitate, care trec în corpul ofițerilor, se stabilește în funcție de vechimea acestora în structurile Ministerului Afacerilor Interne, este completă și suficient de clară, nesusceptibilă de interpretări diverse și, pe cale de consecință, de soluții diferite sau chiar contradictorii.

Examinând însă hotărârile judecătorești anexate cererii de recurs în interesul legii, se constată existența unei practici neunitare, reflectată într-un număr consistent de hotărâri potrivnice, provenind din circumscripția majorității curților de apel, care reflectă existența unei probleme de drept de interes, decurgând din aplicarea dispozițiilor legale sub aspect temporal, fiind astfel îndeplinită condiția existenței unei probleme de drept reale, de interes și care justifică o dezlegare din partea instanței supreme.

Cea de-a doua condiție impune ca problema de drept să fi primit rezolvări diferite din partea instanțelor de judecată.

Una dintre particularitățile recursului în interesul legii o reprezintă chiar obiectul său, constând în unificarea practicii instanțelor judecătorești în anumite probleme de drept. Prin urmare, ipoteza este aceea în care instanțele judecătorești au pronunțat soluții diferite sau chiar contrare, în una și aceeași problemă de drept, situație în care Înalta Curte intervine pentru a da o interpretare legii, asigurând aplicarea ei unitară.

Mai mult, este esențial ca această practică neunitară a instanțelor judecătorești, relevată prin hotărâri judecătorești diferite sau contradictorii, să se circumscrie problemei de drept care face obiectul sesizării cu un recurs în interesul legii. Altfel spus, în cuprinsul hotărârilor judecătorești definitive, anexate cererii de recurs în interesul legii, este necesar să poată fi identificată dispoziția legală interpretată și aplicată, precum și silogismul juridic de interpretare a normei legale, cel care a condus la o aplicare neunitară.

Din cuprinsul hotărârilor judecătorești anexate actului de sesizare poate fi reținută o interpretare diferită a modului de aplicare sub aspect temporal a normei care formează obiectul sesizării, având drept consecință pronunțarea unor soluții contradictorii, în una și aceeași situație juridică.

În concret, s-au conturat cele două orientări jurisprudențiale diferite, vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor expuse la pct. II din prezenta decizie, care justifică pronunțarea unei decizii menite să asigure unitatea de jurisprudență.

În ceea ce privește cea de-a a treia condiție de admisibilitate, prevăzută de art. 515 din Codul de procedură civilă, care impune ca dovada soluționării diferite a problemei de drept ce face obiectul sesizării să se facă prin hotărâri definitive, se constată că și aceasta este îndeplinită, fiind atașate actului de sesizare hotărâri judecătorești definitive cuprinzând soluțiile jurisprudențiale neunitare.

Ca atare, constatând îndeplinite condițiile de sesizare prevăzute de art. 514 din Codul de procedură civilă, precum și condițiile de ordin formal, reglementate de art. 515 din același cod, luând în considerare rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești -, se impune dezlegarea problemei de drept prin pronunțarea unei decizii în interesul legii.

Prin sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia s-a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe, pe calea unei decizii date în recurs în interesul legii, asupra interpretării dispozițiilor art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995, introduse prin Legea nr. 101/2019, în sensul de a se stabili dacă aceste dispoziții se aplică, de la data intrării lor în vigoare, și persoanelor prevăzute de art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din Legea nr. 80/1995, care au trecut în corpul ofițerilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 101/2019.

În concret, dispozițiile art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din Legea nr. 80/1995, în forma în vigoare anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 101/2019, prevedeau că "ofițerii în activitate provin din: e) maiștri militari și subofițeri în activitate, absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor civile de învățământ superior, cu profil corespunzător specialităților militare, care au vârsta de cel mult 35 de ani; h) maiștri militari și subofițeri în activitate, absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor militare de învățământ superior".

În forma sa inițială, art. 52 din Legea nr. 80/1995 avea următorul conținut:

După modificările intervenite prin Legea nr. 101/2019, dispozițiile art. 36 alin. 1 lit. e) și h) și art. 52 din Legea nr. 80/1995 au dobândit următorul conținut:

În acest context, instanțele au avut interpretări diferite în ceea ce privește aplicarea art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995, mai exact în ceea ce privește stabilirea destinatarilor acestei norme, respectiv dacă norma se aplică doar persoanelor prevăzute la art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din Legea nr. 80/1995 care au trecut în corpul ofițerilor după intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2019 sau și celor care au trecut în corpul ofițerilor anterior acestei legi.

Astfel, unele instanțe au considerat că dispozițiile art. 52 alin. 4 din Legea nr. 85/1995, în forma modificată prin Legea nr. 101/2019, se aplică numai situațiilor juridice născute după intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2019, adică numai persoanelor care sunt trecute în corpul ofițerilor și cărora li se acordă gradul aferent începând cu data de 17 mai 2019.

Justificarea unei astfel de soluții s-a bazat pe principiul constituțional al neretroactivității legii civile, apreciindu-se că acesta împiedică aplicarea noii reglementări, chiar și pentru viitor, pentru cei trecuți în corpul ofițerilor înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2019, întrucât faptul juridic care generează acordarea gradului militar este trecerea în corpul ofițerilor.

Alte instanțe au considerat că, în lipsa unor dispoziții tranzitorii, interpretarea coroborată a art. 52 alin. 4 și art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din Legea nr. 80/1995 conduce la concluzia că acordarea gradului este guvernată de legea în vigoare la data la care se solicită acordarea, fără a prezenta relevanță momentul la care persoanele respective au trecut în corpul ofițerilor.

Totodată, s-a reținut că respectarea principiilor egalității și nediscriminării incumbă deopotrivă legiuitorului și interpretului legii, neputând fi admis ca momentul accederii în corpul ofițerilor să justifice o diferență de tratament între persoane aflate, în fapt, în situații similare.

Rezolvarea acestei divergențe jurisprudențiale, într-o corectă interpretare și aplicare a legii și a principiilor de drept, presupune, în primul rând, stabilirea premiselor referitoare la: existența unei situații de drept intertemporal; identificarea faptului juridic generator al acordării gradului militar și a efectelor în timp produse de această situație juridică; stabilirea normei juridice aplicabile ratione temporis, cu respectarea principiilor referitoare la aplicarea legii civile în timp.

Există situații de conflict al legilor în timp atunci când există dispoziții legale succesive care reglementează în mod diferit o anumită materie și există un act, un fapt sau o situație juridică născută, săvârșită sau încheiată înainte de intrarea în vigoare a unei dispoziții noi.

Cu referire la aspectele ce fac obiectul sesizării, conflictul de legi în timp este determinat de faptul că prin art. I pct. 51 din Legea nr. 101/2019 a fost modificat art. 52 din Legea nr. 80/1995, fiind introduse unele dispoziții cu caracter novator, referitoare la acordarea gradului militar de sublocotenent, locotenent sau căpitan, în funcție de vechimea în structurile Ministerului Afacerilor Interne a persoanelor care trec în corpul ofițerilor, în timp ce anterior singura posibilitate prevăzută de lege era acordarea gradului de sublocotenent, așa încât aceste modificări sunt supuse, ratione temporis, principiilor și regulilor de drept intertemporal.

Din punctul de vedere al regulilor de aplicare a legii civile în timp, reglementarea de bază o constituie art. 6 din Codul civil, cu denumirea marginală "Aplicarea în timp a legii civile", potrivit căruia:

Rezultă astfel că aplicarea în timp a normelor juridice este guvernată de principiul neretroactivității legii noi, consacrat la nivel constituțional de art. 15 alin. (2) din Constituție, principiul aplicării imediate a legii noi și principiul supraviețuirii legii vechi.

Pentru a stabili un criteriu abstract al neretroactivității trebuie să se țină seama, pe de o parte, de diferitele perioade în care timpul poate fi integrat (trecutul, prezentul și viitorul), iar, pe de altă parte, de elementele prin care o situație juridică poate fi legată de una dintre aceste perioade (fie constituirea, modificarea sau stingerea situației juridice, fie efectele pe care aceasta le produce).

În mod tradițional, situațiile juridice au fost clasificate în trei categorii:

Efectele produse în timp ale unei situații juridice vor fi cele stabilite de legea în vigoare în momentul în care se realizează fiecare efect în parte, deci legea nouă nu se poate aplica efectelor produse de aceste situații juridice înainte de intrarea ei în vigoare, deoarece ar însemna o aplicare retroactivă a legii noi.

De asemenea, în cazul în care legea nouă ar suprima o situație juridică, ea poate fi aplicată numai efectelor viitoare, nu însă și efectelor produse de acea situație juridică înainte de intrarea în vigoare a legii noi.

În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, a reținut că "ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Legea nouă însă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi".

Ca urmare, este important a se distinge între consecințele și efectele deja trecute sau complet epuizate ale unor situații juridice anterioare și consecințele și efectele viitoare ale acestor situații juridice, adică nerealizate în momentul intrării în vigoare a legii noi.

Pentru identificarea faptului juridic generator al acordării gradului militar urmează a fi avute în vedere dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 80/1995 care prevăd că sunt cadre militare cetățenii români cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege, și ale art. 2 alin. 1 din aceeași lege care stipulează că, potrivit gradelor pe care le au, cadrele militare sunt constituite în corpul subofițerilor, corpul maiștrilor militari și corpul ofițerilor.

Din interpretarea sistematică a acestor norme, coroborate cu dispozițiile art. 36-41 din Legea nr. 80/1995, care reglementează modul de recrutare al cadrelor militare pentru fiecare corp profesional în parte (subofițeri/maiștri militari/ofițeri), și ale art. 48-52 din aceeași lege, care reglementează gradul militar ce se acordă persoanelor din fiecare corp profesional, în funcție de modul de recrutare, rezultă că dobândirea calității de cadru militar reprezintă premisa de acordare a gradului militar, nefiind posibil ca o persoană care are calitatea de cadru militar să nu aibă și grad militar corespunzător corpului din care face parte.

Altfel spus, din perspectiva carierei cadrelor militare, intrarea într-un corp profesional dintre cele prevăzute de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 80/1995 (corpul subofițerilor, maiștrilor miliari sau ofițerilor) este însoțită de acordarea unui grad militar dintre cele prevăzute de art. 2 alin. 2 din lege, potrivit regulilor prevăzute de art. 48-52.

Ca urmare, raportat la dispozițiile legale ce constituie obiect al prezentului recurs în interesul legii, se impune concluzia că premisa de acordare a unui grad dintre cele prevăzute de lege pentru corpul ofițerilor o reprezintă faptul trecerii din corpul subofițerilor în corpul ofițerilor.

În ceea ce privește efectele situației juridice relevate anterior urmează a se stabili dacă pentru persoanele prevăzute de art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din Legea nr. 80/1995 acordarea gradului militar reprezintă un efect juridic trecut al trecerii din corpul subofițerilor/maiștrilor militari în corpul ofițerilor (facta praeterita) sau dacă, dimpotrivă, constituie un efect viitor al unei situații juridice născute în trecut (trecerea din corpul subofițerilor/maiștrilor militari în corpul ofițerilor) care subzistă și după intrarea în vigoare a legii noi (facta futura).

Altfel spus, trebuie stabilit dacă între trecerea din corpul subofițerilor/maiștrilor militari în corpul ofițerilor și acordarea gradului există o relație interdependentă, de tip cauză-efect, respectiv dacă acordarea gradului militar este un efect direct, imediat și concomitent al acestei treceri, sau dacă, în considerarea aceluiași fapt juridic generator, respectiv trecerea în corpul ofițerilor, se poate acorda ulterior un alt grad militar decât cel acordat inițial.

Pentru lămurirea acestor aspecte se apreciază ca fiind relevante, în primul rând, dispozițiile art. 5 alin. 2 și 3 din Legea nr. 80/1995, cuprinse în capitolul I - "Dispoziții generale", potrivit cărora accesul în profesie, precum și evoluția ulterioară pe treptele ierarhiei militare au la bază principiile și normele cuprinse în lege.

Astfel, Legea nr. 80/1995 reglementează în capitolul III - "Proveniența ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor" modalitățile de recrutare a cadrelor militare, iar în capitolul IV - "Acordarea gradelor și înaintarea cadrelor militare în gradele următoare" modul în care cadrele militare primesc gradele militare prevăzute de art. 2 alin. 2 din lege.

De asemenea, Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 și 931 bis din 18 noiembrie 2016, reglementează, la nivel infralegal, accesul și evoluția ulterioară în profesie în anexa nr. 2 - "Recrutarea cadrelor militare" și anexa nr. 6 - "Acordarea gradelor militare. Înaintarea în gradul următor".

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 36, art. 48 și ale art. 52 din Legea nr. 80/1995 reiese că trecerea din corpul subofițerilor/maiștrilor militari în corpul ofițerilor are ca efect direct și imediat acordarea gradului corespunzător, ulterior acestui moment fiind aplicabile, în privința ofițerilor, dispozițiile referitoare la înaintarea în gradul următor, cuprinse în art. 53-56 coroborate cu art. 94 din lege.

Astfel, se observă că în cuprinsul dispozițiilor art. 48 și 52 din lege legiuitorul a utilizat sintagma "acordarea gradului", stabilind totodată gradul militar corespunzător pentru fiecare caz din cele reglementate de art. 36, respectiv persoane care anterior nu făceau parte din corpul ofițerilor, în timp ce în dispozițiile art. 53-56 a utilizat sintagma "înaintare în grad" în ceea ce privește persoanele care fac parte deja din corpul ofițerilor.

De asemenea, în art. 53 alin. 2 se prevede că înaintarea în grad se face în ordinea ierarhică a gradelor, în raport cu nevoile și posibilitățile forțelor armate, pe baza competenței profesionale și conduitei morale, consemnate în aprecierile de serviciu.

Rezultă astfel că noțiunea de "acordarea gradului" este în relație directă cu accederea cadrelor militare într-un corp profesional, respectiv cu recrutarea acestora, pe când noțiunea de "înaintare în grad" se circumscrie evoluției în carieră a cadrelor militare.

Relația de interdependență dintre trecerea în corpul ofițerilor și acordarea gradului rezultă și din cuprinsul art. 3 alin. 1 lit. c) din anexa nr. 3 - "Selecționarea cadrelor militare" din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016, care prevede că trecerea maiștrilor militari/subofițerilor în corpul ofițerilor are loc prin concurs sau examen, coroborat cu art. 57 din aceeași anexă, care reglementează modul de emitere a "actului administrativ de încadrare și de acordare a gradului militar".

Apare cu evidență astfel că trecerea în corpul ofițerilor a persoanelor prevăzute de art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din Legea nr. 80/1995 și acordarea gradului militar în condițiile art. 52 din lege constituie, din perspectiva succesiunii în timp a legilor, o facta praeterita ale cărei consecințe și efecte au fost complet realizate la momentul emiterii actului administrativ de încadrare și acordare a gradului militar.

Ca urmare, potrivit principiului constituțional al neretroactivității legii, această situație juridică va rămâne guvernată, în ceea ce privește acordarea gradului militar, de legea sub imperiul căreia s-a consumat (tempus regit actum), ulterior acestui moment devenind aplicabile regulile referitoare la evoluția pe treptele ierarhiei militare, respectiv la înaintarea în grad.

În acest sens, se are în vedere și că premisa stabilită de textul art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din Legea nr. 80/1995, respectiv aceea ca maiștrii militari/subofițerii să fie în activitate la momentul acordării gradului de ofițer, nu mai subzista la data intrării în vigoare a Legii nr. 101/2019 pentru persoanele trecute în corpul ofițerilor anterior acestei legi, întrucât la momentul respectiv aceste persoane aveau deja grad de ofițer.

Ca urmare, într-o corectă aplicare a principiilor neretroactivității și aplicării imediate a legii noi și în lipsa unor dispoziții tranzitorii contrare, concluzia ce se impune este aceea că dispozițiile art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995, introduse prin Legea nr. 101/2019, sunt aplicabile doar situațiilor juridice care reprezintă facta pendentia la data intrării în vigoare a legii noi, respectiv recrutărilor în derulare, care nu au fost definitivate prin emiterea ordinului de numire în corpul ofițerilor și acordarea gradului corespunzător, precum și situațiilor juridice care reprezintă facta futura, respectiv recrutărilor declanșate după intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2019.

Altfel spus, destinatarii normei juridice edictate de art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995, modificată prin Legea nr. 101/2019, respectiv persoanele îndreptățite să beneficieze ipso iure de valorificarea vechimii dobândite în structurile Ministerului Afacerilor Interne la acordarea gradului militar, sunt doar maiștrii militari/subofițerii care trec în corpul ofițerilor, prin modalitățile prevăzute de lege și Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 101/2019.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca dispozițiile art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995 să se aplice de la data intrării în vigoare a Legii nr. 101/2019 și ofițerilor în activitate, ar fi formulat acest lucru în mod explicit, pentru că o astfel de abordare, ce presupune, de fapt, o abdicare de la principiile referitoare la evoluția cadrelor militare pe treptele ierarhiei militare, nu poate fi prezumată.

În concluzie, se impune soluționarea unitară a problemei de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii, în sensul că dispozițiile art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, introduse prin Legea nr. 101/2019, nu se aplică persoanelor prevăzute de art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din Legea nr. 80/1995, care au trecut în corpul ofițerilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 101/2019.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 514 din același cod,