CtEDO 22.03.2007 Auto

HAKERI v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
22.03.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
HAKERI v. TURKEY (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 26732/02 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 22 martie 2007 în calitate de Cameră compusă din: B.M. Zupančič Președintele Bîrsan Türmen dna Fura-Sandström Myjer David Thór Björgvinsson dna Berro-Lefèvre, judecători și judecătorii secțiunii Quesada având în vedere cererea depusă la 25 martie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Mehmet Hakan Hakeri, este un cetățean turc născut în 1966 și locuiește în Diyarbakır. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl R. Hakeri și dl A. Yeșil, avocați care practică în Diyarbakır. Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost asistent de cercetare în Facultatea de Lege a Universității din Dicle la momentul evenimentelor. În urma nereturnării costului de publicare al tezei sale de doctorat, reclamantul a depus o acțiune de compensare la Curtea Administrativă Diyarbakır. La 20 mai 1999, Curtea Administrativă Diyarbakır a hotărât în favoarea reclamantului și a ordonat administrației universitare să plătească o anumită sumă de compensare. La 1 octombrie 2001, Curtea Administrativă Supremă a respins recursul administrației universitare împotriva hotărârii instanței de primă instanță. La 28 decembrie 2001, administrația Universității a plătit reclamantului suma corespunzătoare împreună cu dobânzi. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii, susținând, de asemenea, că, ca urmare a lungii necorespunzătoare a procedurii și a ratelor scăzute ale dobânzii aplicabile întârzierii compensației, a susținut pierderea financiară, iar el s-a bazat pe art. 6 din Convenția și la art. 1 din Protocolul nr. 1. PROCEDURĂ În urma depunerii inițiale a cererii la 25 martie 2002, nici reclamantul, nici reprezentanții săi nu au contactat de atunci Registrul Curții. La 3 martie 2006, președintele Camerei la care s-a alocat cazul a decis să invite Guvernul să prezinte observații cu privire la admisibilitatea și meritul plângerilor reclamantului. La 29 mai 2006, Guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și meritul. Prin scrisoarea din 23 iunie 2006, observațiile Guvernului au fost trimise reprezentanților reclamantului, care au fost solicitate să prezinte orice observație împreună cu orice reclamație pentru satisfacție echitabilă în răspuns până la 4 septembrie 2006. Prin scrisoarea din 19 decembrie 2006, trimisă prin post înregistrat, reprezentanții reclamantului au fost notificați că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor clientului lor a expirat la 4 septembrie 2006 și că nu s-a solicitat prelungire a timpului. 1 (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate ataca un caz din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să continue cererea. Această scrisoare a fost returnată la Registru la 18 ianuarie 2007, deoarece reprezentanții reclamantului nu mai erau la această adresă. Curtea nu a fost informată de nicio modificare de adresă. Curtea remarcă că după aplicarea inițială din 25 martie 2002 nu a existat nici un semn din partea reclamantului pentru a arăta că dorește să își continue cererea. În acest sens, Curtea remarcă că reprezentanții reclamantului nu au răspuns la observațiile trimise în urmă cu aproape șapte luni. Amintirea Registrului din 19 decembrie 2006 a fost returnată deoarece reprezentanții reclamantului nu mai erau la adresa indicată în formularul de cerere. Curtea remarcă că Registrul nu a fost informat cu privire la nicio schimbare de adresă. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat că nu mai dorește să își urmeze cererea, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. 1 în amenda, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. În consecință, aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție ar trebui întreruptă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista de cazuri. Santiago Quesada Președintele grefierului Boštjan M. Zupančič

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă