HAKERI v. TURKEY

Decizia nr. 26732/02 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 22 martie 2007 în calitate de Cameră compusă din: B.M. Zupančič Președintele Bîrsan Türmen dna Fura-Sandström Myjer David Thór Björgvinsson dna Berro-Lefèvre, judecători și judecătorii secțiunii Quesada având în vedere cererea depusă la 25 martie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Mehmet Hakan Hakeri, este un cetățean turc născut în 1966 și locuiește în Diyarbakır. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl R. Hakeri și dl A. Yeșil, avocați care practică în Diyarbakır.

Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost asistent de cercetare în Facultatea de Lege a Universității din Dicle la momentul evenimentelor. În urma nereturnării costului de publicare al tezei sale de doctorat, reclamantul a depus o acțiune de compensare la Curtea Administrativă Diyarbakır. La 20 mai 1999, Curtea Administrativă Diyarbakır a hotărât în favoarea reclamantului și a ordonat administrației universitare să plătească o anumită sumă de compensare. La 1 octombrie 2001, Curtea Administrativă Supremă a respins recursul administrației universitare împotriva hotărârii instanței de primă instanță.

La 28 decembrie 2001, administrația Universității a plătit reclamantului suma corespunzătoare împreună cu dobânzi. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii, susținând, de asemenea, că, ca urmare a lungii necorespunzătoare a procedurii și a ratelor scăzute ale dobânzii aplicabile întârzierii compensației, a susținut pierderea financiară, iar el s-a bazat pe art. 6 din Convenția și la art. 1 din Protocolul nr. 1. PROCEDURĂ În urma depunerii inițiale a cererii la 25 martie 2002, nici reclamantul, nici reprezentanții săi nu au contactat de atunci Registrul Curții. La 3 martie 2006, președintele Camerei la care s-a alocat cazul a decis să invite Guvernul să prezinte observații cu privire la admisibilitatea și meritul plângerilor reclamantului.

La 29 mai 2006, Guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și meritul. Prin scrisoarea din 23 iunie 2006, observațiile Guvernului au fost trimise reprezentanților reclamantului, care au fost solicitate să prezinte orice observație împreună cu orice reclamație pentru satisfacție echitabilă în răspuns până la 4 septembrie 2006. Prin scrisoarea din 19 decembrie 2006, trimisă prin post înregistrat, reprezentanții reclamantului au fost notificați că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor clientului lor a expirat la 4 septembrie 2006 și că nu s-a solicitat prelungire a timpului. 1 (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate ataca un caz din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să continue cererea.

Această scrisoare a fost returnată la Registru la 18 ianuarie 2007, deoarece reprezentanții reclamantului nu mai erau la această adresă. Curtea nu a fost informată de nicio modificare de adresă. Curtea remarcă că după aplicarea inițială din 25 martie 2002 nu a existat nici un semn din partea reclamantului pentru a arăta că dorește să își continue cererea. În acest sens, Curtea remarcă că reprezentanții reclamantului nu au răspuns la observațiile trimise în urmă cu aproape șapte luni. Amintirea Registrului din 19 decembrie 2006 a fost returnată deoarece reprezentanții reclamantului nu mai erau la adresa indicată în formularul de cerere. Curtea remarcă că Registrul nu a fost informat cu privire la nicio schimbare de adresă.

Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat că nu mai dorește să își urmeze cererea, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. 1 în amenda, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. În consecință, aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție ar trebui întreruptă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista de cazuri. Santiago Quesada Președintele grefierului Boštjan M. Zupančič

THIRD SECTION

DECISION Application no. 26732/02 by Mehmet Hakan HAKERİ against Turkey The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 22 March 2007 as a Chamber composed of: Mr B.M. Zupančič , President , Mr C. Bîrsan , Mr R. Türmen , Mrs E. Fura-Sandström , Mr E. Myjer , Mr David Thór Björgvinsson , Mrs I. Berro-Lefèvre, judges , and Mr S. Quesada , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 25 March 2002, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Mehmet Hakan Hakeri, is a Turkish national who was born in 1966 and lives in Diyarbakır.

He was represented before the Court by Mr R. Hakeri and Mr A. Yeșil, lawyers practising in Diyarbakır. The Turkish Government (“the Government”) did not designate an Agent for the purpose of the proceedings before the Court. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant was a research assistant in the Faculty of Law of the Dicle University at the time of the events. Upon the University administration’s failure to reimburse the publication cost of his doctoral thesis, the applicant filed an action for compensation with the Diyarbakır Administrative Court. On 20 May 1999 the Diyarbakır Administrative Court ruled in favour of the applicant and ordered the University administration to pay a certain amount of compensation.

On 1 October 2001 the Supreme Administrative Court dismissed the University administration’s appeal against the judgment of the first-instance court. On 28 December 2001 the University administration paid the applicant the due amount together with interest. COMPLAINTS The applicant complained about the length of the proceedings. He further submitted that as a result of the unreasonable length of the proceedings and the low interest rates applicable to the authorities’ delay in payment of the compensation, he had sustained financial loss. He relied on Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. PROCEDURE Following the original lodging of the application on 25 March 2002 neither the applicant nor his representatives have since contacted the Registry of the Court.

On 3 March 2006 the President of the Chamber to which the case has been allocated decided to invite the Government to submit observations on the admissibility and merits of the applicant’s complaints. On 29 May 2006 the Government submitted their observations on admissibility and merits. By letter dated 23 June 2006, the Government’s observations were sent to the applicant’s representatives, who were requested to submit any observations together with any claims for just satisfaction in reply by 4 September 2006. By letter dated 19 December 2006, sent by registered post, the applicant’s representatives were notified that the period allowed for submission of their client’s observations had expired on 4 September 2006 and that no extension of time had been requested.

Their attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application. This letter was returned to the Registry on 18 January 2007 as the applicant’s representatives were no longer at that address. The Court was not made aware of any change of address. THE LAW The Court notes that after the initial application of 25 March 2002 there has been no sign on the part of the applicant to show that he wishes to pursue his application. In this regard, the Court observes that the applicant’s representatives have failed to give any reply to the observations sent to them almost seven months ago.

The Registry’s reminder dated 19 December 2006 was returned as the applicant’s representatives were no longer at the address indicated in the application form. The Court notes that the Registry was not informed of any change of address. The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue his application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case. Accordingly, the application of Article 29 § 3 of the Convention should be discontinued.

For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Registrar President