ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4407/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 24.05.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea falsului decret de Expropriere nr. 507/29.12.1959 și a efectelor lui juridice;

- anularea trecerii în proprietatea Consiliului Local Mangalia, conform Legii nr. 18/1991, a terenului proprietate de stat, după expropriere,situat în Mangalia, Aleea x, Careu D, lot x, în suprafață de 387 mp;

- rămânerea reclamantului în posesia acestui teren, în condițiile existente la momentul exproprierii;

- obligarea Primăriei Mangalia la plata de daune morale și materiale în intervalul 1 ianuarie 1960 - 20.10.2015.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 40/CA din 14.02.2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins capătul de cerere privind obligarea Primăriei Mangalia la plata de daune morale și materiale ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a admis excepția inadmisibilității și a respins restul acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 40/CA din 14.02.2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., fără a încadra criticile sale în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul cererii de recurs, a susținut că la cererea justiției de a se preciza actul de trecere în proprietatea Consiliului Local Mangalia a terenului în suprafața de 387 mp, Primăria Mangalia a dat doua răspunsuri identice în care spune că este proprietar de drept, conform art. 35 din Legea nr. 18/1991, întrucât, la data legii, era și administrator al terenurilor proprietate de stat, situate în intravilan.

În Decretul nr. 507/1959 care a stat la baza exproprierii, terenurile expropriate și trecute în proprietate statului sunt date în administrare Ministerului Forțelor Armate. Decretul nu a ajuns la MFA, ci la Sfatul Regional Constanța care, după trei săptămâni de la emitere, începe procedurile de expropriere prin adresele Comitetului Executiv, din 23 ianuarie 1960, cu nr. x. În adresa se reproduce decretul 507/1959 unde este scris, ca administrator este MFA. Deci, s-a ignorat cu bună știință cele ce se scriau în cel de-al doilea rând al decretului și s-a profitat de deturnarea decretului de la MFA la Sfatul Județean Constanța.

MFA a aflat despre existența acestui decret în septembrie 2006, când nu mai avea ce administra. Decretul a stat ascuns în arhiva Secretariatului General al Guvernului, sector special, 46 de ani (conform ștampilei aplicate pe fiecare filă). La art. 36 din Legea nr. 18/1991, legiuitorul scrie că primăriile trebuie să fie și administrator al terenurilor proprietate de stat situate în intravilan, deoarece, în timp, aceste terenuri puteau fi date și în administrarea altor instituții sau ca de la început ele să fie date altor administratori. Astfel, pe strada x, unde s-au expropriat 13 proprietăți, nu se găsește nicio construcție de interes public, ci numai locuințe private.

Primăria Mangalia a trimis documentele cu inventarul terenurilor expropriate la Guvern și a primit la 22.02.2020, H.G. nr. 94, prin care acestea deveneau domeniul public.

La 20.09.2001, data ultimei cereri de restituire, nu există drum, ci potecă în iarbă, asfaltarea fiind făcută după 22.08.2002, când a devenit drum public.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură se face în starea în care se găsesc bunurile la data cererii, indiferent de proprietar.

În prezent, deși a căpătat prin Sentința definitivă nr. 1368/2009, sentința de restituire în natura a 377,33 mp, și dispoziția de restituire a Primăriei Mangalia nr. 455/2015, nu poate intra în posesia terenului deoarece nu se poate face cadastrul din cauza drumului și nu poate obține certificatul de punere în posesie.

Mai solicită instanței să constate ca Primăria a devenit proprietar al terenului fără să îndeplinească condițiile legale prevăzute de art. 36 din Legea nr. 18/1991, deoarece nu a fost și administrator legal al terenurilor din intravilan.

Renunță la capătul 1 de cerere referitor la anularea decretului de expropriere 507/1959, deși acesta nu îndeplinește nici un element de legalitate deoarece, conform art. 5 din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru motivarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

La dosar, există adresa Curții de Apel Constanța cu nr. x/19.01.2014 prin care i se aduce la cunoștință recurentului faptul ca poate formula acțiune în această instanță pentru anularea decretului nr. 507/1959.

Arată că renunță la cererea de despăgubiri în cazul în care poate deveni și posesor, nu numai proprietar al terenului câștigat în instanță, și restituit în natură de Primăria Mangalia prin dispoziția nr. x/20.10.2005, dacă va căpăta posibilitatea de a face cadastrul. Primăria a asfaltat drumul de la garaje după data primirii notificărilor recurentului din 20.09.2001. Conform Legii nr. 10/2001, respectiv art. 9, restituirea în natură se face în situația existentă la data cererii de restituire indiferent de proprietar.

De asemenea, arată că poate renunța și la cererea de a primi daune morale și materiale pentru cei 10 ani de procese. Exproprierea a fost nu numai abuzivă, după legea nr. 10/2001, ci a fost frauduloasă.

Apărările intimatei-pârâte

Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare în cauză, depusă la data de 17.04.2019 în cadrul căreia a solicitat, în principal, anularea recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și, în subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea, ca legală a sentinței de fond.

Solicită astfel ca instanța de recurs să constate că recurentul nu circumstanțiază cărui motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 C. proc. civ. îi asociază criticile aduse hotărârii instanței de fond, motiv pentru care, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., solicită a se constata nulitatea recursului astfel formulat, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia și menținerea hotărârii de fond, ca legală.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului, din data de 20 iunie 2019, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 05 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de către intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte o constată ca fiind întemeiată, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

- anularea falsului decret de Expropriere nr. 507/29.12.1959 și a efectelor lui juridice;

- anularea trecerii în proprietatea Consiliului Local Mangalia, conform Legii nr. 18/1991, a terenului proprietate de stat, după expropriere,situat în Mangalia, Aleea x, Careu D, lot x, în suprafață de 387 mp;

- rămânerea reclamantului în posesia acestui teren, în condițiile existente la momentul exproprierii;

- obligarea Primăriei Mangalia la plata de daune morale și materiale în intervalul 1 ianuarie 1960 - 20.10.2015.

Ca urmare a respingerii acțiunii de către prima instanță, reclamantul A. a declarat recurs și, fără a încadra criticile sale în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la articolul 488 alin. (1) C. proc. civ., a reluat o parte din apărările formulate la instanța de fond, inclusiv istoricul litigiului, formulând critici referitoare la situația de fapt.

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reține astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, se constată că recurentul nu a încadrat recursul său în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în motivarea cererii de recurs nu a adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege sus-menționate.

Astfel, se constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurentul nu a încadrat expres recursul său în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nici aspectele invocate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de textul de lege anterior menționat, partea exprimându-și doar nemulțumirea cu privire la soluția dată de instanța de fond și reluând o parte din susținerile formulate la primul ciclu procesual.

Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speța de față, însă, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Obligația de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidența cel puțin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menționată.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța de fond, recurentul neexpunând în ce constă nelegalitatea hotărârii, care sunt normele de drept încălcate sau aplicate greșit de instanța de fond și necombătând în vreun fel raționamentul acesteia, motiv pentru care instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinței recurate și, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Această soluție nu aduce atingere Constituției României, care prevede exercitarea căilor de atac în condițiile prevăzute de lege, și nici Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicție în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO și care are prioritate de aplicare față de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenție), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înțeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înțelesul corect al acestei noțiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanță la situația concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susțineri generale, pur teoretice, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8, motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate iar textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică concretă împotriva hotărârii recurate, respectiv nu a menționat critici punctuale pe aspectele reținute în considerentele sentinței recurate, susținerile sale referitoare la situația de fapt neputându-se încadra în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac.

Reținând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse și reținând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, va admite excepția nulității recursului, invocată de intimatul - pârât Statul Român - prin Ministerul Finanțelor și, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul promovat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor.

Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 40/CA din 14 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.