ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2120/2021

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 06.03.2015, reclamantul Serviciul Public - Administrarea Domeniului Public și Privat Mangalia a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 40.469,22 RON + TVA reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 22,71 mp situat în mun. Mangalia, str. x, în fața blocului B1, pentru perioada 01.03.2013 - 21.10.2014 și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 125 din 29 ianuarie 2016, Judecătoria Mangalia a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins cererea formulată de reclamantul Serviciul Public - Administrarea Domeniului Public și Privat Mangalia, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Prin decizia nr. 1108/23.06.2016, Tribunalul Constanța a admis apelul formulat de apelanta Serviciul Public - Administrarea Domeniului Public și Privat Mangalia, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 125 din 29 ianuarie 2016 a Judecătoriei Mangalia, în sensul că a anulat sentința apelată și a trimis cauza primei instanțe pentru reluarea judecății.

Prin sentința nr. 2043 din data de 25.11.2016, Judecătoria Mangalia a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Serviciul Public - Administrarea Domeniului Public și Privat Mangalia, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. și a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în cuantum de 1500 RON reprezentând onorariu avocat.

Prin decizia nr. 1330 din 13 octombrie 2017, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis apelul formulat de apelantul Municipiul Mangalia prin Primar împotriva sentinței nr. 2043 din 25.11.2016 a Judecătoriei Mangalia, a schimbat, în tot, sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului în suprafață de 22,71 mp, situat în Municipiul Mangalia, str. x, în fața blocului B1, în cuantum de 22.635,06 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în perioada 01.03.2013-31.03.2015; a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la contravaloarea TVA aferente sumei de 22.635,06 RON.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs intimata pârâtă A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 337 din 5 iunie 2018 pronunțată de SECȚIA A II-A CIVILĂ, de CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL s-a constatat perimat recursul declarat de recurenta pârâtă A. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1330/13.10.2017, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul reclamant MUNICIPIUL MANGALIA - prin PRIMAR.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs A. S.R.L. întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs, recurenta a susținut, în sinteză, că prin decizia recurată, s-a constatat intervenită perimarea cererii de recurs în condițiile în care cererea a rămas în nelucrare, fiind suspendată pentru lipsa părților legal citate. Suspendarea judecații cauzei a intervenit la data de 05.09.2018, prin încheierea de ședința din acea dată.

Recurenta arată că nu a primit comunicarea încheieri de suspendare din data 05.09.2018, fiind lipsită de posibilitatea promovării împotriva acesteia a căii de atac.

Chiar și în lipsa comunicării încheierii de suspendare, recurenta arată că a luat cunoștința din verificarea portalului instanțelor de judecată de intervenirea suspendării, de motivația pronunțării acestei încheieri și pe cale de consecință, a transmis prin email, în interiorul termenului procedural de 6 luni, cererea de repunere pe rol a cauzei. În aceste condiții, solicită, ca în urma analizării documentației existente la dosarul cauzei, să se constate faptul că nu se regăsește în situațiile expres prevăzute de procedura civilă cu privire la intervenirea perimării cererii de recurs.

Recurenta susține că, neexistând în sarcina sa culpa în ceea ce privește rămânerea în nelucrare a cauzei, concluzia reală ce se desprinde este aceea a imposibilității intervenirii perimării în condițiile legii.

Pentru aceste motive recurenta solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate ca fiind pronunțate cu încălcarea si aplicarea greșita a normelor de drept material aplicabile spetei deduse judecății.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 13 februarie 2020 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 14 mai 2020 recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. a fost admis în principiu, fiind stabilit termen de judecată în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 5 noiembrie 2020, judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare excepția de perimare a cererii de recurs și a reținut următoarele:

Dispozițiile art. 416 C. proc. civ. reglementează perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni.

Ca atare, perimarea apare ca o sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancțiune cât și de act de desistare de la judecată.

În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt două elemente esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de acțiune și asupra căilor de atac.

În speță, se constată că judecata pricinii a fost suspendată prin încheierea de ședință din 5 noiembrie 2020, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2

C. proc. civ.

Așadar, condițiile perimării așa cum se desprind din dispozițiile art. 416 C. proc. civ. sunt îndeplinite în cauză, de la data de 5 noiembrie 2020 - data ultimului act de procedură - și până la data de 17 iunie 2021 - data formulării referatului de constatare a perimării -, trecând un termen mai mare de 6 luni, dată de la care părțile nu au mai formulat nicio cerere, fiind în culpă procesuală.

Prin urmare, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417-418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 337 din 5 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2021.