ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 307/2015

Deliberând,

asupra contestației formulate, în baza actelor și lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 93 din data de 17 februarie 2015 pronunțată de către Curtea de Apel

Cluj, instanța a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia

cu privire la executarea mandatului european de arestare din 25 ianuarie 2015

emis de dr. F.F. din cadrul Parchetului Republicii de pe lângă Tribunalul

Trieste în Dosarul penal nr. 33/2012 SIEP în baza sentinței nr. 55/2011 Reg.

Sent. nr. 90/2010 R.G. Trib. nr. 2294/2008 RGNR emisă în data de 20 ianuarie 2011,

irevocabilă în 03 ianuarie 2012 de Tribunalul din Trieste Republica Italiană cu

privire la persoana solicitată - T.M.S.

În

baza art. 103 alin. 10 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea în vederea

predării a persoanei solicitate T.M.S. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu

data punerii în executare și dispune predarea acestuia către autoritățile

judiciare italiene.

S-a

dispus emiterea mandatului de arestare a persoanei solicitate conform art. 103 alin.

(13) din Legea nr. 302/2004.

În

baza art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 s-a constatat că persoana

solicitată nu a renunțat la regula specialității conferită de art. 115 din

Legea 302/2004 și că nu a consimțit la predarea sa autorităților solicitante.

S-a

dispus ca, în baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și modificată prin

Legea 300/2013, cetățeanul român este predat cu condiția ca, în cazul în care

se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate față de acesta, să fie

transferat în România pentru executarea pedepsei.

S-a

constatat că persoana solicitată T.M.S. a fost reținută în data de 06 februarie

2015, începând cu ora 13:37 și până la ora 18:00 din aceeași dată.

Pentru

a dispune astfel, Curtea a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj

a solicitat arestarea persoanei solicitate T.M.S., sesizarea având la bază

semnalări din Sistemul Informatic Schengen, SID:

0008.02RMACPNCFQLVJM00000001.01, transmise prin I.G.P.R., Centrul de Cooperare

Polițienească Internațională - Biroul Sirene, cu adresa nr. 1501105/SIRENE/AV

din 03 februarie 2015, înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Cluj, în data de 05 februarie 2015 cu privire la faptul că autoritățile

judiciare din Italia au solicitat arestarea susnumitului în vederea predării ca

urmare a emiterii unui mandat european de arestare emis în vederea punerii în

executare a unei pedepse cu închisoarea de 2 ani și 8 luni la care a fost

condamnat pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 648 C.

pen. italian.

Referitor

la starea de fapt, s-a arătat că persoana solicitată a împiedicat constatarea

provenienței autoturismului furat M.P. cu nr. de înmatriculare X și nr. șasiu X,

sustras din interiorul depozitului firmei SC N.C. SRL și ducerea acestuia în

străinătate ascuns în remorcă după ce fuseseră șterse toate datele sașiului.

S-a

procedat la depistarea, identificarea și ulterior la audierea și reținerea de

către procuror pentru 24 de ore a persoanei solicitate în condițiile art. 100

din Legea nr. 302/2004 republicată, începând cu data de 6 februarie 2015 ora

13.37 până la ora 18.00 din aceeași dată.

Curtea

a mai reținut că persoanei solicitate i-a fost prezentat mandatul european de

arestare emis de către autoritățile judiciare din Italia în limba italiană,

însoțit de traducerea în limba română și a fost verificată identitatea persoanei

solicitate, care a luat cunoștință de conținutul mandatului european de

arestare și de drepturile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004

modificată prin Legea nr. 300/2013.

Totodată,

Curtea a constatat că, în cuprinsul mandatului s-a reținut ca stare de fapt că

persoana solicitată a împiedicat constatarea provenienței autoturismului furat

M.P. cu nr. de înmatriculare X și nr. șasiu X, sustras din interiorul

depozitului firmei SC N.C. SRL și ducerea acestuia în străinătate ascuns în

remorcă după ce fuseseră șterse toate datele sașiului.

Curtea

a reținut, de asemenea, că persoanei solicitate T.M.S. i s-a adus la cunoștință

și i s-a explicat regula specialității, după care aceasta a învederat că nu

renunță la regula menționată și că nu este de acord cu predarea sa către

autoritățile italiene.

Curtea

a luat act de faptul că persoana solicitată nu consimte la predare și a

constatat că sunt îndeplinite dispozițiile legale pentru executarea unui mandat

european de arestare, respectiv îndeplinirea condiției dublei incriminări a

infracțiunilor pentru care a fost emis mandatul european, acestea fiind

prevăzute și "de legea națională de articolul 29 din Legea nr. 656/2002.

De

asemenea, instanța a reținut și împrejurarea că, în cauză, nu există niciun

motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului, conf. art. 98

din Legea nr. 302/2004.

Împotriva

acestei sentințe a formulat contestație persoana solicitată T.M.S. criticând-o

sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, invocând, în esență, faptul că nu

și-a dat consimțământul cu privire la predarea sa autorităților solicitante,

iar pedeapsa privativă de libertate dispusă față de acesta poate fi executată

și într-un penitenciar din România.

Analizând

contestația formulată prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate

aspectele de drept și de fapt, conform art. 109 cu referire la art. 108 din

Legea nr. 302/2004 și art. 425 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este

întemeiată, sub alte aspecte decât cele invocate, pentru argumentele ce se vor

expune în continuare.

Examinând

sentința atacată, înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare

emis pe numele persoanei solicitate T.M.S.

Astfel,

Înalta Curte constată că infracțiunea pentru care a fost condamnată persoana

solicitată face parte dintre infracțiunile prevăzute de art. 96 alin. (1) din

Legea nr. 302/2004.

Totodată,

Înalta Curte reține că infracțiunea pentru care s-a emis mandatul european de arestare

este prevăzută și pedepsită și de legislația română, respectiv de art. 29 din

Legea nr. 656/2002, fiind astfel îndeplinită și condiția prevăzută de art. 96 alin.

(2) din Legea nr. 302/2004.

Înalta

Curte apreciază că au fost respectate prevederile art. 103 alin. (1) din Legea nr.

302/2004, cu privire la verificarea identității persoanei solicitate, iar în

temeiul art. 103 alin. 10 din Legea nr. 302/2004, s-a procedat la ascultarea

persoanei solicitate în vederea arestării acesteia.

De

asemenea, se constată că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art.

98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 referitoare la motivele obligatorii de

refuz al executării mandatului european de arestare și, totodată, că acesta

îndeplinește cerințele de conținut și formă prevăzute de art. 86 alin. (1) din

Legea nr. 302/2004, republicată, nefiind în competența instanței învestite cu

soluționarea prezentei cereri de a verifica existența faptelor imputate și

temeinicia acuzațiilor, operand principiul recunoașterii și încrederii

reciproce așa cum este stabilit în art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Deși,

instanța de fond a reținut că în cauză nu există nici un motiv opțional de

refuz al executării mandatului european de arestare, Înalta Curte constată că,

potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 autoritatea judiciară

română de executare poate refuza executarea în situația în care mandatul

european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu

închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă

persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o

rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel

puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță

în statul membru emitent.

Or,

constatând incidența în cauză a motivului opțional de refuz al executării

mandatului european de arestare, Înalta Curte urmează a complini considerentele

sentinței penale și pe acest aspect.

Având

în vedere, însă, natura mandatului european de arestare - ca instrument al

cooperării judiciare internaționale în materie penală, acesta răspunzând nevoii

statelor membre de a reacționa prompt la stimulii infracționali în vederea

realizării scopurilor Uniunii Europene - ce are la bază principiul

recunoașterii și încrederii reciproce între autoritățile judiciare, Înalta Curte

apreciază și în contextul poziției oscilante adoptate de persoana solicitată,

că motivele expuse de aceasta, respectiv că are familie în România, nu justifică

respingerea solicitării autorităților italiene.

Pe

de altă parte, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este

nelegală sub aspectul dispoziției privind aplicarea art. 97 alin. (2) din Legea

nr. 302/2004, nelegalitate invocată de reprezentantul Ministerului Public.

Astfel,

instanța de fond a dispus ca predarea persoanei solicitate să se realizeze cu

condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate

față de aceasta, să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Instanța de control judiciar constată însă că autoritățile judiciare din Italia

au solicitat predarea în vederea punerii în executare a unei pedepse cu

închisoarea de 2 ani și 8 luni la care a fost condamnată persoana solicitată.

Or,

în atare condiții, în cauză, nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile legale

mai sus amintite, întrucât această condiție specială se dispune numai atunci

când mandatul european de arestare a fost emis în vederea efectuării urmăririi

penale sau a judecății, a unui cetățean român sau a unei persoane care trăiește

în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru

o perioadă de cel puțin 5 ani.

În

consecință, constatând că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 97 alin.

(2) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte va înlătura dispoziția cu privire la

condiția specială reținută de instanța de fond.

Față

de aceste considerente, în baza art. 425 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

cu referire la art. 109 și art. 108 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte va

admite contestația formulată de persoana solicitată T.M.S. împotriva sentinței

penale nr. 93 din 17 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

penală și de minori.

Va

desființa, în parte, sentința mai sus menționată și, rejudecând, va înlătura

dispoziția potrivit căreia predarea se realizează sub condiția prev. de art. 97

alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Va

menține celelalte dispoziții.

În

temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de

soluționarea contestației vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 320 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

contestația formulată de persoana solicitată T.M.S. împotriva sentinței penale nr.

93 din 17 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de

minori.

Desființează,

în parte, sentința mai sus menționată și rejudecând:

Înlătură

dispoziția potrivit căreia predarea se realizează sub condiția prev. de art. 97

alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Menține

celelalte dispoziții.

Cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea contestației rămân în sarcina statului.

Onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 320 lei, se plătește

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 06 martie 2015.