ÎCCJ, Decizia nr. 58/2022
ÎCCJ, Decizia nr. 58/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Decizia atacată
Prin Decizia nr. 386 din 13 decembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 3767 din 17 iunie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2021.
În motivare, s-a reținut că recurentul a exercitat recurs împotriva unei hotărâri judecătorești de dezînvestire a instanței, care este o hotărâre definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., pronunțate conform art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. și nu este supusă niciunei căi de atac.
Contestația în anulare
Împotriva deciziei anterior menționate, A. a formulat contestație în anulare, solicitând desființarea deciziei atacate.
Recurentul face o amplă prezentare a situație de fapt și susține că dosarul nr. x/2018 a fost fabricat nelegal de instanța de judecată, fiind greșit soluționat atât la fond, de Tribunalul București, în apel, de Curtea de Apel București, cât și în recurs, de Înalta Curte de Casație și Justiție.
De altfel, instanța supremă a modificat obiectul acțiunii cu care reclamantul a învestit instanța; aceasta era o cerere de chemare în judecată și nu un recurs, cum greșit a reținut instanța, pronunțând o decizie nelegală. Această greșeală s-a perpetuat și a dus la soluția nelegală de respingere a recursului, ca inadmisibil. În realitate, aceste greșeli au fost făcute cu intenția de a -i fi blocate căile de atac.
Instanțele de judecată au aplicat greșit prevederile art. 433 pct. 2 și art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., pentru că nu au soluționat acțiunea cu care erau învestite, ci au luat în considerare doar excepția materială a Înaltei Curți.
Completul de 5 judecători al Înaltei Curți a analizat doar excepția inadmisibilității, fără a cerceta fondul cauzei și a se pronunța pe cererea de modificare a cererii de chemare în judecată depusă de recurent, cerere calificată în mod nelegal ca note scrise.
A invocat și încălcarea art. 426 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât hotărârea este semnată doar de magistratul asistent și nu de grefierul de ședință.
Apărările părților
Intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, apreciind că susținerile contestatorului nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 503 din C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curți - Completul de 5 judecători
Analizând contestația în anulare formulată, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 503 din C. proc. civ.:
"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză."
Prin cererea supusă analizei, contestatorul a susținut că procesul său nu a fost legal soluționat, că obiectul cu care a învestit instanța a fost modificat în mod nelegal, că a fost încălcat art. 426 alin. (3) din C. proc. civ. și că instanța de recurs nu a analizat fondul cauzei.
Înalta Curte reține că aceste critici pot fi analizate din perspectiva art. 503 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
Acest text de lege, anterior citat, vizează greșeli materiale cu caracter procedural, esențiale, determinante pentru soluția pronunțată, greșeli care să fi dus la pronunțarea unei soluții eronate. În această categorie intră greșeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei.
Din conținutul deciziei contestate nu rezultă existența unor greșeli materiale, în sensul textului de lege invocat, care să ducă la anularea acesteia. Când instanța de judecată, cunoscând actele și lucrările dosarului, realizează o apreciere, o interpretare a normelor legale incidente în speță, nu poate fi vorba de o greșeală materială în sensul textului legal, ci eventual o greșeală de judecată.
În speță, contestatorul a formulat critici vizând eventuale greșeli de judecată, susținând că este greșită soluția de respingere a recursului, ca inadmisibil, fără a fi cercetat fondul cauzei sau că instanța a modificat obiectul cauzei.
În înțelesul normei prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., greșeala materială care deschide calea contestației în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care, deși distinctă de eroarea materială care poate fi îndreptată în condițiile art. 442 din C. proc. civ., nu poate fi inițiată pentru remedierea unor greșeli decurgând din aprecierea probelor sau a interpretării unor dispoziții legale cu incidență în speță ori din stabilirea eronată a situației de fapt.
Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv, pentru că s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiași recurs. Or, împrejurările reclamate de contestator nu se circumscriu motivului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. pentru promovarea căii extraordinare de atac, ci reprezintă, de fapt, adevărate critici pe fondul cauzei, care însă au fost deja supuse analizei unei instanțe de recurs.
În plus, Înalta Curte reține că este legală soluția instanței de recurs care, analizând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac și constatând-o întemeiată, nu a mai analizat excepțiile invocate de recurent sau chestiunile legate de fondul litigiului, cu respectarea art. 248 C. proc. civ., care prevede că "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc".
Nici critica privind lipsa semnăturii grefierului de pe hotărârea atacată nu poate fi circumscrisă art. 503 din C. proc. civ., nefiind invocate aspecte care să se refere la necompetența absolută a instanței sau încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței.
Totodată, Înalta Curte constată și că decizia recurată respectă condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. referitoare la motivarea hotărârii, câtă vreme instanța a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, în considerentele sale regăsindu-se motivele în fapt și drept pentru care a fost admisă excepția respectivă.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constatând că, în cauză, criticile deduse judecăți nu se circumscriu motivelor contestație în anulare reglementate de dispozițiile art. 503 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., va fi respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 386 din 13 decembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 martie 2022.