ÎCCJ, Decizia nr. 23/2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea penală din 01 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021 s-a dispus, în ceea ce îl privește pe contestatorul A., în baza art. 2502 din C. proc. pen., menținerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanța nr. 87/P/2015 din data de 07.04.2016 și a procesului-verbal de instituire a sechestrului din data de 08.04.2016 și menținute prin sentința penală nr. x/PI din data de 16.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, după cum urmează:

Asupra cotei de 50 % din imobilul situat în Timișoara, str. x C, înscris în CF x, compus din:

- clădire - corp principal locuibil(casa P+JF și garaj, 272,44 mp suprafața construită) - valoarea impozabilă fiind de 626.612 RON;

- teren intravilan în suprafață de 710 mp, până la concurența sumei de 7000 euro; pentru inculpatul A..

De asemenea, au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse și în ceea ce îl privește pe inculpatul A., prin ordonanța cu nr. x din data de 21.06.2016 și procesul-verbal de instituire a sechestrului din data de 21.06.2016 prin care s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, asupra sumelor de bani ridicate și de la acest inculpat și consemnate la B., la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, respectiv suma de 500 euro ridicată de la inculpatul A..

Pentru a dispune astfel, în aplicarea dispozițiilor art. 2502 C. proc. pen., secția penală a instanței supreme a procedat la verificarea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză, sens în care a reținut următoarele:

Potrivit art. 2502 din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României nr. 167/18.02.2021, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 2501 din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.

Conform art. 249 alin. (1) din C. proc. pen. procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015), Curtea Constituțională a stabilit că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând așadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv."

Prin Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție- Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanța supremă a reținut că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)".

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și exigențelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană, atât la luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, cât și pe perioada în care aceasta este menținută, trebuie respectat testul de proporționalitate pentru ca măsura prin durata și scopul urmărit să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărârea din 2008).

Astfel, Înalta Curte a constatat că în cauză sunt întrunite exigențele legale pentru menținerea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaților din prezenta cauză.

Astfel, prin ordonanța nr. 87/P/2015 din data de 07.04.2016 și a procesului-verbal de instituire a sechestrului din data de 08.04.2016 s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului, printre altele, și asupra cotei de 50% din imobilul situat în Timișoara, str. x C, compus din clădire - corp principal locuibil(casa P+JF și garaj, 272,44 mp suprafața construită) - valoarea impozabilă fiind de 626.612 RON și teren intravilan în suprafață de 710 mp, aparținând inculpatului A..

Prin ordonanța cu nr. x din data de 21.06.2016 și procesele-verbale de instituire a sechestrului toate din data de 21.06.2016 s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, asupra sumelor de bani ridicate de la inculpați și consemnate la B., la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, respectiv asupra sumei de 500 euro ridicată de la inculpatul A..

Înalta Curte a reținut că cerința proporționalității măsurii asigurătorii cu scopul urmărit, care constă în garantarea executării pedepsei amenzii, a măsurii de siguranță a confiscării speciale sau a reparării pagubei, denotă o legătură între temeiurile care stau la baza instituirii acestora și premisele angajării răspunderii penale sau delictual civile ale persoanei acuzate. În cazul particular al măsurilor asigurătorii luate în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, analiza cauzei și a finalității măsurii este condiționată de cel puțin admisibilitatea acțiunii civile și de perspectiva angajării răspunderii civile delictuale în raport cu fapta imputată persoanelor acuzate.

Înalta Curte a observat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, atât la luarea măsurii sechestrului, cât și în perioada în care acesta este menținut, trebuie respectată exigența de proporționalitate a măsurii asigurătorii cu scopul urmărit pentru ca măsura procesuală restrictivă de proprietate să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate. În acest sens, așa cum s-a arătat anterior, relevantă este cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărârea din 2008), în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut necesitatea aplicării testului de proporționalitate și încălcarea exigențelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană față de durata excesivă a măsurilor asigurătorii.

De asemenea, proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, întrucât măsurile asigurătorii sunt acele măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, afectând atributul dispoziției juridice și materiale, întrucât proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

Atunci când se dispune luarea unei măsuri asigurătorii, trebuie avute în vedere mai multe valori implicate în cauză, respectiv se impune o evaluare a prejudiciului produs prin infracțiune, astfel încât valoarea bunurilor sechestrate ce ar urma să fie valorificată în vederea despăgubirii părții civile să fie cât mai apropiată de valoarea prejudiciului pretins.

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte a constată că măsurile asigurătorii dispuse cu privire la apelanții inculpați sunt în continuare proporționale cu scopul urmărit la momentul instituirii lor, respectiv repararea prejudiciului posibil produs prin comiterea faptelor indicate în actul de sesizare a instanței. Intervalul de timp scurs de la momentul instituirii acestor măsuri, chiar dacă este unul îndelungat, nu pare a fi, cel puțin la acest moment procesual, de natură să conducă la concluzia unei sarcini excesive având în vedere complexitatea cauzei și natura acuzațiilor aduse inculpaților, iar consecințele pe care le produc asupra acestora nu depășesc efectele normale ale unei astfel de măsuri, în raport cu valoarea prejudiciului reținut în sarcina fiecărui inculpat.

Deopotrivă, Înalta Curte a reținut că atât dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cât și dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție prevăd obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul săvârșirii de către inculpați a infracțiunilor de evaziune fiscală, respectiv de corupție.

Împotriva încheierii din 01 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021, inculpatul A. a formulat contestație, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2022 sub nr. x/2022, primul termen de judecată fiind fixat în mod aleatoriu la data de 22 februarie 2022, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile apărătorului ales al contestatorului, respectiv ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând contestația formulată de inculpatul A., în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., constată că aceasta este nefondată și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanța reține că la data de 28 februarie 2021 a intrat în vigoare Legea nr. 6/2021, prin care a fost introdus, în C. proc. pen., art. 2502, potrivit căruia, "în tot cursul procesului penal, (...) instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de (...) un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

Potrivit dispozițiilor art. 249 din C. proc. pen., "(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse (...).

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate."

Analizând aceste dispoziții legale, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată, sub un prim aspect, ca regulă generală, că luarea măsurii asigurătorii în procesul penal este facultativă, dispunerea sa fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.

Prin excepție, legiuitorul a înțeles să reglementeze și situații derogatorii, în care luarea măsurii asigurătorii este obligatorie. O astfel de situație este regăsită în cuprinsul legilor penale speciale, care, în cazul unor infracțiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativității dispunerii măsurii asigurătorii, categorie căreia i se subsumează și Legea nr. 78/2000, art. 20 din acest act normativ dispunând că "În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

În cauza de față, Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și (2) din C. pen., în modalitatea sprijinirii (momentul epuizării infracțiunii 01.02.2016), luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 6 și 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, două infracțiuni de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Așadar, în cazul acestei categorii de infracțiuni imputate inculpatului, spre deosebire de regula dispunerii facultative a măsurii procesuale analizate, recunoscută cu valoare de principiu de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., dispozițiile art. 20 din legea specială consacră expres, așa cum s-a arătat în precedent, caracterul obligatoriu al luării măsurii asigurătorii. Norma legală are caracter special și derogator în raport de regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., ceea ce înseamnă că riscul de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale este prezumat de legiuitor în cazul faptelor expres reglementate de Legea nr. 78/2000.

Astfel cum s-a reținut prin Decizia Curții Constituționale nr. 548/2019, "reglementarea acestor excepții a fost determinată, în mod special, de importanța relațiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracțiuni și de pericolul social crescut al faptelor incriminate."

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanță în considerarea art. 2502 C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporționalități între restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

În acest sens este și Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit căreia "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

Așadar, în ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, instanța trebuie să examineze dacă întinderea măsurii, respectiv valoarea sechestrată este proporțională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale)

Se constată că, în cauza de față, exigențele referitoare la respectarea proporționalității au fost respectate de către secția penală a instanței supreme, care a dispus menținerea măsurii asigurătorii asupra cotei de 50 % din imobilul situat în Timișoara, str. x C, înscris în CF x, compus din clădire - corp principal locuibil(casa P+JF și garaj, 272,44 mp suprafața construită) - valoarea impozabilă fiind de 626.612 RON și teren intravilan în suprafață de 710 mp, până la concurența sumei de 7000 euro, respectiv asupra sumei de 5.000 euro ridicată de la inculpatul A. și consemnată la B., la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.

Așadar, nu există o măsură sau sarcină excesivă care să justifice soluția ridicării sale. Măsura a fost limitată la cuantumul sumei ce a făcut obiectul infracțiunii de corupție, respectiv până la concurența sumei de 7000 euro, valoarea indisponibilizată nedepășind valoarea sumei probabile ce ar putea fi folosită pentru acoperirea prejudiciului, motiv pentru care Completul de 5 Judecători apreciază că cerința proporționalității este pe deplin respectată.

Totodată, în raport cu natura acuzațiilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., respectiv abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și (2) din C. pen., în modalitatea sprijinirii (momentul epuizării infracțiunii 01.02.2016), luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 6 și 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, două infracțiuni de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., cu complexitatea ridicată a cauzei, precum și în raport cu etapa procesuală în care se află cauza, respectiv cercetarea judecătorească în apel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că la acest moment subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurilor asigurătorii.

În privința temeiurilor la care se referă art. 2502 din C. proc. pen., se reține că potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., măsura asigurătorie a fost luată în cursul urmăririi penale în considerarea obligativității instituirii și în vederea evitării riscului ascunderii, înstrăinării, distrugerii sau sustragerii de la urmărire a bunurilor ce pot fi supuse confiscării speciale cu privire la sumele de bani - obiect al infracțiunilor de corupție cercetate în cauză, aspecte ce în continuare justifică menținerea măsurii.

În ceea ce privește susținerile apărării referitoare la faptul că instituirea măsurii asigurătorii este nelegală având în vedere faptul că imobilul asupra căreia aceasta o poartă are regimul juridic al bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei, respectiv proprietate comună devălmașă și nu un drept de proprietate pe cote-părți, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate întrucât există alte modalități prin care se poate asigura dreptul său.

În acest sens, se reține faptul că există o prezumție legală privind cota de 50% aparținând fiecărui soț din bunurile dobândite de aceștia în timpul căsătoriei, iar această prezumție nu a fost răsturnată de către apărare în sensul de a dovedi contrariul. În consecință, având în vedere că rolul prezumției este acela de a face dovada până la proba contrarie, nu era necesar ca instanța să administreze probe pentru a stabili aplicabilitatea prezumției.

Referitor la cel de-al doilea argument al apărării privind instituirea măsurii asigurătorii asupra unui imobil cu o valoarea mult mai mare decât valoarea obiectului infracțiunii de corupție, în urma constatării căreia, la finalul procesului s-ar putea dispune confiscarea a cel mult 7.000 euro, Înalta Curte constată și aceasta critică ca fiind neîntemeiată având în vedere faptul că măsura asigurătorie dispusă în cauză asupra cotei de 50% din imobilul menționat s-a realizat numai până la concurența sumei de 7.000 euro, astfel cum s-a analizat anterior.

În consecință, analizând încheierea atacată și susținerile părților, se constată că măsura asigurătorie respectă dispozițiile legale incidente și exigențele de proporționalitate și, totodată, temeiurile ce au justificat luarea măsurii subzistă, sens în care, în mod corect, aceasta a fost menținută până la valoarea probabilă a obiectului infracțiunii de corupție imputate inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din 01 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din 01 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2022.

Procesat de GGC - LM