ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 752/A din 14 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanțe:

Prin Sentința penală nr. 13/19.01.2021, Tribunalul Teleorman a hotărât următoarele:

A admis cererea formulată de inculpata B. de judecare în baza dispozițiilor art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., art. 375 din C. proc. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (35 acte materiale), art. 5 C. pen. și aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat-o pe inculpata B., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (35 acte materiale), art. 5 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

În baza art. 67 raportat la art. 297 C. pen. a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., pe o durată de 4 (patru) ani, în condițiile prevăzute de art. 68 C. pen., pentru fiecare inculpat.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor de câte 3 ani aplicate inculpaților, iar în baza art. 92 C. pen. a fixat termene de supraveghere de câte 3 ani, pentru fiecare inculpat.

În baza art. 93 C. pen. a impus inculpaților să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor lor de existență.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. a dispus ca fiecare inculpat să presteze câte 100 zile de muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria Roșiorii de Vede.

A atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 93 C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpații B., pentru infracțiunile de fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale) și 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale) și A., pentru infracțiunile de complicitate la infracțiunile de fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale) și art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale), constatând intervenită prescripția specială prevăzută de art. 155 C. pen. coroborat cu art. 154 din C. pen.

În baza art. 25 și art. 397 C. proc. pen., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Municipal F., cu sediul în municipiul Roșiorii de Vede, județul Teleorman și a obligat inculpații, în solidar, să plătească părții civile suma de 127.236,29 RON, despăgubiri civile.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 388/P/2012 din data de 10.08.2017 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, asupra terenului extravilan înscris în cartea funciară nr. x, cu nr. cadastral x 1729, în suprafață din acte 7200 mp, măsurată 7456 mp, situat pe raza municipiului Roșiorii de Vede, județul Teleorman,în valoare estimativă de 12.500 RON, aparținând inculpatei B. și asupra următoarelor bunuri imobile aparținând inculpatului A.: imobil înscris în cartea funciară nr. x București, cu nr. cadastral x, suprafață totală 74,402 mp, suprafață utilă 67, 466 mp, teren aferent indiviz de proprietate (cotă indiviză de 1,105%), situat în București, sector 4, în valoare estimativă de 50.000 euro.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desființarea înscrisurilor false, respectiv contractele de vânzare cumpărare cu numerele 4110/05.12.2007, 4209/17.12.2007, 158/23.01.2008, 406/14.02.2008, 780/20.03.2008, 878/27.03.2008, 1247/06.05.2008, 1912/09.07.2008, 2693/21.08.2008, 2980/09.07.2008, 3431/22.10.2008, 12/12.01.2009, 143/21.01.2009, încheiate între Spitalul F. Roșiorii de Vede și SC C. SRL și SC D. SRL și referatele privitoare la valoarea acestor contracte.

A fost obligată inculpata B. la plata diferenței de 1.600 RON, onorariu expert contabil, către expertul E.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații, în solidar, să plătească suma de 10.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial, în cuantum de 200 RON, pentru avocat din oficiu a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri Ministerul Public - P.Î.C.C.J. - Direcția Națională Anticorupție și inculpații A. și B.

II. Hotărârea instanței de apel

Prin Decizia penală nr. 752/A din 14 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, au fost admise apelurile declarate de apelanții Ministerul Public - P.Î.C.C.J. - Direcția Națională Anticorupție și inculpații A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 13/19.01.2021, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală în Dosarul nr. x/2019.

A fost desființată în parte sentința penală apelată și rejudecând:

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus inculpatei B. obligația să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile, la Primăria mun. Roșiorii de Vede, jud. Teleorman sau la Primăria mun. Alexandria, jud. Teleorman.

În baza art. 94 alin. (2) din C. pen., s-a dispus ca supravegherea executării obligațiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b), art. 93 alin. (3) din C. pen. să fie efectuată de Serviciul de Probațiune Teleorman.

În baza art. 94 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca Serviciul de probațiune să ia măsurile necesare pentru a asigura executarea obligațiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b) și art. 93 alin. (3) C. pen. într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care va mai comite infracțiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

S-a constatat că pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, și de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., devine executabilă numai în ipoteza executării pedepsei principale.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului A. obligația să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile, la Primăria mun. Roșiorii de Vede, jud. Teleorman sau la Primăria mun. Alexandria, jud. Teleorman.

În baza art. 94 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca supravegherea executării obligațiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b), art. 93 alin. (3) C. pen. să fie efectuată de Serviciul de Probațiune Teleorman.

În baza art. 94 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca Serviciul de probațiune să ia măsurile necesare pentru a asigura executarea obligațiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b) și art. 93 alin. (3) C. pen. într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care va mai comite infracțiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

S-a constatat că pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția și de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., devine executabilă numai în ipoteza executării pedepsei principale.

A fost înlăturată dispoziția de obligare a inculpatei B. la plata diferenței onorariului de expert contabil.

În baza art. 274 alin. (1), (2) din C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

III. Hotărârea atacată cu recurs în casație

Împotriva Deciziei penale nr. 752/A din 14 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, inculpatul A. a declarat recurs în casație.

Prin cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., au fost invocate temeiurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului în casație și pe fond, casarea în parte a hotărârii atacate și achitarea sa, iar pe latură civilă, respingerea acțiunii civile.

În motivele scrise, cu privire la primul caz de casare, a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (abuz în serviciu).

A apreciat că instanța era obligată să dispună încetarea procesului penal, având în vedere dispozițiile general obligatorii ale Deciziilor Curții Constituționale nr. 392/06.06.2017 și nr. 405 din 15 iunie 2016 și efectelor juridice ale normei penale incriminate.

După emiterea deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016 nu se mai putea formula acuzația de abuz în serviciu fără a examina și fără a raporta abuzul în serviciu prezumat la normele speciale în materia în care își desfășura activitatea.

A susținut că este de observat că legiuitorul nu a intervenit, nu a fost definită norma legală după cum s-a decis prin decizia Curții Constituționale, astfel încât în prezent instanța nu poate continua judecarea sa sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu fără a avea o normă incriminatoare care să respecte cerințele de claritate și legalitate a incriminării - raportat la cele stabilite prin Decizia nr. 405/2016 a CCR.

Raportat la acest cadru legal, procurorul de caz a interpretat greșit realitatea activităților pe care le-a desfășurat, dând interpretare penală unor fapte de natură civilă/comercială, activități care în realitate sunt licite, contractuale, nefiind încălcate normele contabile sau fiscale.

Dând valoare probatorie raportului de expertiză depus la dosarul de urmărire penală de către expertul desemnat de către procuror, raport ce nu cuprinde datele necesare pentru a lămuri existența unui prejudiciu, a apreciat că procurorul i-a nesocotit grav dreptul la apărare, încălcând normele legale în materie.

Acest abuz săvârșit de procuror în exercitarea acțiunii penale a fost trecut cu vederea de către judecătorul primei instanțe. Prin respingerea cererii de efectuare a unei expertize în materie în cursul cercetării judecătorești, judecătorul i-a încălcat la rândul său grav dreptul la apărare, nesocotind normele legale în materie.

Faptele reținute în sarcina sa nu reprezintă elementele de tipicitate expuse în norma de incriminare reținută ca temei al acuzației aduse. Ipotezele expuse de către judecător în raționamentul său reprezintă elementele de tipicitate ale unei alte infracțiuni, și nu ale infracțiunii de abuz în serviciu.

În contextul legislativ sus-menționat, fapta de abuz în serviciu pentru care a fost trimis în judecată a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare a noului cod, respectiv s-a aplicat o pedeapsă încălcându-se prevederile art. 7 C.E.D.O.

A apreciat că acest cadru legal face aplicarea prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. și în situația în care intervine prescripția răspunderii penale, ca un obstacol ce împiedică aplicarea unei pedepse mai severe decât cea aplicabilă, în contextul în care prin intervenirea prescripției nu se mai poate dispune aplicarea unei pedepse.

A susținut că în lipsa definirii cauzelor de întrerupere a prescripției, instanța este obligată să aplice dispozițiile referitoare la prescripția răspunderii penale prevăzută de art. 154 C. pen., cu atât mai mult cu cât instanța penală nu poate aplica legea prin analogie ori să suplinească lipsa unei reglementări penale exprese, privind cauzele întreruperii prescripției și, pe cale de consecință, în mod arbitrar, să prelungească termenul de prescripție generală.

În cauză, pentru infracțiunile săvârșite de inculpați și enumerate mai sus, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, deoarece legea nouă prevede pentru această infracțiune pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depășește 5 ani, fiind incidente dispozițiile art. 155 alin. (1) lit. d) C. pen.

Raportat la cele expuse, ca efect al prescripției răspunderii penale, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casație, desființarea soluției instanței de apel și în principal, încetarea procesului penal, iar, în subsidiar, în rejudecare, achitarea sa pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

IV. Examinând recursul în casație, se constată că acesta este nefondat.

Examinând recursul în casație din perspectiva cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), se constată următoarele:

Cazul de casare invocat de inculpat are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă pe care în mod greșit instanța a considerat-o infracțiune, întrucât în realitate, fapta nu se găsește în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracțiune. Este situația faptelor care au un caracter civil, comercial, ș.a. ori situația dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casație se pot supune verificării instanței critici cu privire la corespondența dintre fapta concretă cu descrierea conținută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanței de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate de recurentul inculpat A., deși încadrate în mod formal în cazul de casare menționat, se referă, în esență, la dezincriminarea faptei de abuz în serviciu ca efect al Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, iar în subsidiar la posibila încadrare a faptei în alte dispoziții legale, pentru care ar fi intervenit prescripția răspunderii penale, pentru toate argumentele expuse în motivele scrise, susținute oral.

În sarcina inculpatului A., s-a reținut că, în calitate de manager al Spitalului F. Roșiorii de Vede, în perioada 2007-2009, cu intenție, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, a înlesnit efectuarea de achiziții de materiale sanitare, fără respectarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice și la prețuri supraevaluate, cauzând unității spitalicești un prejudiciu în cuantum de 127.236,29 RON, precum și vătămarea intereselor acesteia de a achiziționa bunuri în mod legal și la prețuri aliniate pieței, cu consecința obținerii de către SC C. SRL a unui folos necuvenit, iar ulterior, în vederea ascunderii faptului că au fost efectuate achiziții de bunuri în mod nelegal, a înlesnit întocmirea în fals de contracte de achiziție bunuri cu SC C. SRL și SC D. SRL și a aprobat referatele privind valoarea contractelor, întocmite în fals de către inculpata B.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acțiunile inculpatului corespund elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, reținută în concret în sarcina sa.

În realitate, criticile, similare cu cele invocate în apel, sunt referitoare la neîntrunirea elementelor laturii obiective, iar nu la lipsa elementelor de tipicitate infracțională, iar acestea reprezintă chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispozițiile legii.

În ce privește susținerea apărării că dispozițiile legale incidente în domeniul achizițiilor publice prevedeau doar răspunderea contravențională, nu și răspunderea penală, Înalta Curte reține următoarele:

Este adevărat că dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, în forma în vigoare la data faptelor, prevedeau în art. 293 lit. a) - v) faptele care constituie contravenții și se sancționează ca atare, însă acestea se referă la "aplicarea eronată a regulilor de estimare a valorii contractului (...)", încălcarea prevederilor ordonanței, nerespectarea regulilor speciale, încălcarea principiilor din domeniu, (...).

Toate aceste încălcări ale legii prevăzute de art. 293 constituie contravenții, doar dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni.

Or, în cauză, în concret, prin hotărârea recurată, inculpatul nu a fost acuzat de comiterea unor fapte care să constituie contravenții, potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, ci s-a reținut faptul că nu a procedat la aplicarea dispozițiilor legale care reglementează procedura achizițiilor publice.

S-a reținut astfel că nu a urmat procedura obligatorie prevăzută de legea privind atribuirea contractelor de achiziție publică, prin faptul că bunurile furnizate Spitalului municipal F. din Roșiorii de Vede, de către două societăți comerciale, au fost achiziționate fără să se fi încheiat contracte de achiziție, iar ulterior furnizării bunurilor, pentru a ascunde lipsa actelor necesare cumpărării acestor bunuri și materialelor necesare funcționării unității medicale, a înlesnit întocmirea în fals a contractelor de achiziție bunuri cu SC C. SRL și SC D. SRL, documentele ce au stat la baza încheierii acestora, respectiv, hotărâri ale comisiei de selecție a ofertelor și a aprobat referatele privind valoarea contractelor, întocmite în fals de către directorul financiar contabil, inculpata B.

Astfel, instanța de control judiciar, urmare a analizării situației de fapt reținute în sarcina inculpatului A., a constatat că acesta nu a respectat prevederile O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, respectiv:

- art. 2 alin. (2): Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică sunt nediscriminarea, tratamentul egal, recunoașterea reciprocă, transparența, proporționalitatea, eficiența utilizării fondurilor publice, asumarea răspunderii.

- art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 (astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 94 din 26 septembrie 2007), care la momentul săvârșirii faptelor avea în vedere regulile comune aplicabile pentru atribuirea contractului de achiziție publică, respectiv autoritatea contractantă avea dreptul de a achiziționa direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziției, estimată conform prevederilor secțiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depășea echivalentul în RON a 10.000 euro pentru fiecare achiziție de produse, servicii sau lucrări. Achiziția se realiza pe bază de document justificativ care, în acest caz, se consideră a fi contract de achiziție publică, iar obligația respectării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se limitează numai la prevederile art. 204 alin. (2).

- art. 20 alin. (1): Autoritatea contractantă are obligația de a atribui contractul de achiziție publică prin aplicarea procedurilor de licitație deschisă sau licitație restrânsă.

În cauză, s-a reținut că, deși valoarea fiecărui contract de achiziție încheiat de către Spitalul Municipal F. cu SC C. SRL a fost mai mare decât echivalentul a 10.000 euro, prin referatele încheiate de către inculpata B., s-a menționat referitor la fiecare contract, că valoarea era sub 10.000 euro, ajungându-se astfel să se folosească procedura achiziției directe, în sensul cumpărării fără licitație a bunurilor necesare unității medicale.

- art. 25 alin. (1): autoritatea contractantă avea obligația de a estima valoarea contractului de achiziție publică pe baza calculării și însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv, fără taxa pe valoarea adăugată, luând în considerare orice forme de opțiuni și, în măsura în care acestea pot fi anticipate la momentul estimării, orice eventuale suplimentări sau majorări ale valorii contractului.

- art. 26, care stabilea regulile de estimare a valorii contractului de achiziție publică: valoarea estimată a contractului de achiziție publică trebuia să fie determinată înainte de inițierea procedurii de atribuire a contractului respectiv. Această valoare trebuie să fie valabilă la momentul transmiterii spre publicare a anunțului de participare sau, în cazul în care procedura de atribuire nu presupune publicarea unui astfel de anunț, la momentul transmiterii invitației de participare.

În concret, din probe a rezultat că Spitalul F. nu a făcut publică intenția de a achiziționa materiale sanitare și de întreținere.

Ținând cont de aspectele menționate mai sus, instanța de apel a constatat că nu au fost respectate dispozițiile legale care reglementează procedura contractelor de achiziție publică prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006 pentru achiziționarea bunurilor de către Spitalul F. Roșiori de Vede, ca autoritate contractantă, în sensul art. 8 din actul normativ.

În concluzie, din probele administrate a rezultat că fapta săvârșită de inculpatul A., prin înlesnirea efectuării nelegale de achiziții directe de bunuri și încheierea ulterioară a unor contracte pentru a regulariza situația livrărilor cu facturile, ordonanțările și ordinele de plată emise, îndeplinește toate condițiile ce caracterizează tipicitatea complicității la infracțiunea de abuz în serviciu, atât cele care țin de latura obiectivă (elementul material, urmarea imediată și legătura de cauzalitate dintre acestea) cât și cele care țin de latura subiectivă (vinovăția sub forma intenției), astfel că sunt îndeplinite exigențele Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15.06.2016 sub aspectul nerespectării unor prevederi legale reglementate de legislația primară.

Prin urmare, contrar susținerilor apărării, nu s-a reținut ca bază factuală o abatere/încălcare de la procedura de achiziție publică, ca fapta să poată constitui contravenție, ci omisiunea de aplicare a acestei proceduri obligatorii de atribuire a contractului de achiziție publică, deși inculpatul avea îndatorirea legală în acest sens.

Referitor la faptul că O.U.G. nr. 34/2006 nu cuprinde norme care să fie prevăzute de legea penală, cum susține apărarea, se reține că nu era necesară o asemenea dispoziție în conținutul ordonanței menționate pentru a exista ilicitul penal, întrucât răspunderea penală se angajează când se constată că fapta există, este săvârșită cu vinovăție și este prevăzută de legea penală.

Prin urmare, inculpatul A. a încălcat dispoziții prevăzute de legislația primară (O.U.G. nr. 34/2006), fapta reținută în sarcina sa corespunzând elementelor de tipicitate obiectivă ale complicității la infracțiunea de abuz în serviciu, întrucât se încadrează în tiparul normei de incriminare de la art. 246 C. pen., astfel cum aceasta a fost reconfigurată prin Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016, obligatorie în aplicare.

Înalta Curte reține că acest motiv de casare, prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., există când fapta nu este prevăzută de legea penală, adică atunci când conținutul ei concret nu se regăsește în niciun tipar al normei de incriminare prevăzut în legea penală, însă nu vizează greșita încadrare juridică dată de instanțele ordinare.

Sub acest aspect, susținerea apărării că fapta ar constitui infracțiunea de deturnare a licitațiilor publice prevăzută de art. 246 C. pen. - infracțiune pentru care s-ar fi împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale - nu se poate analiza în cadrul acestei căi de atac, întrucât greșita încadrare juridică a faptei nu există în actuala reglementare a motivelor recursului în casație.

Prin urmare, nu poate fi supusă analizei recursului în casație nici critica încadrată în al doilea caz de recurs în casație invocat de recurentul inculpat A., prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., cu privire la care a susținut că este incident ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale sau a dezincriminării faptei. Acest caz de casare permite verificarea hotărârii definitive doar sub aspectul situării pedepsei aplicate în limitele rezultate ca efect al incidenței instituțiilor de drept penal, precum cauzele de reducere a pedepsei, concursul de infracțiuni, aplicarea legii penale mai favorabile, încadrarea juridică.

Nici susținerea referitoare la lipsa prejudiciului, în sprijinul căreia se face trimitere în motivele scrise la o serie de înscrisuri, precum rapoarte de constatare ale Curții de Conturi, nu poate fi primită, dat fiind că analiza existenței sau inexistenței prejudiciului ar presupune o reapreciere și evaluare a probelor, ceea ce excede prezentului cadru procesual.

Examinarea unei cauze în recurs în casație nu poate conduce la reformarea situației de fapt reținută de către instanțele care au soluționat fondul acuzațiilor penale, instanța de recurs putând verifica corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârea recurată cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără ca prin aceasta să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, cu consecința redozării pedepselor.

În actualul cadru procesual instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanțele ordinare, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, însă nu poate proceda la o reevaluare a materialului probator sau la stabilirea unei alte situații de fapt.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Starea de fapt reținută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casație, astfel că o eventuală reevaluare a conținutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen., în condițiile în care recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 752/A din 14 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 752/A din 14 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2022.

GGC - ED