ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1220 din data de 05 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă contestația în anulare formulată de către inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 160 din data de 08 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Craiova a reținut că, prin Sentința penală nr. 552 din 28.12.2020 pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/2016, printre altele, a fost admisă în parte cererea formulată de inculpatul A., prin apărător ales, avocat B., doar în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile.

În temeiul art. 5 din C. pen. și art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului A. prin actul de sesizare a instanței de judecată, din infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 291 din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 din C. pen. intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (în forma în vigoare la data de 01 decembrie 2008).

În temeiul art. 257 din C. pen. intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (în forma în vigoare la data de 01 decembrie 2008), cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În temeiul art. 71 din C. pen. intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 1969, a fost interzisă inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 81 din C. pen. intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 1969, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului A. pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani, termen calculat potrivit articolului 82 din C. pen. intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 1969.

A fost atrasă atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 1969, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 1969, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Examinând contestația în anulare formulată de contestator, sub aspectul admisibilității în principiu, Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă.

În acest sens, a arătat că, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei. S-a mai precizat că, natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că, pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma, eventual.

Curtea a menționat că dispozițiile art. 426 C. proc. pen., prevăd cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege, precizând, totodată, că examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu.

S-a mai notat că, în conformitate cu dispozițiile art. 431 alin. (2) Cod C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea motivului pe care se sprijină contestația în anulare, dintre cele prevăzute în art. 426 C. proc. pen., precum și invocarea dovezilor în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

În speță, s-a reținut că, contestatorul a indicat doar formal mai multe cazuri de contestație în anulare, respectiv cele prevăzute de art. 426 lit. a) și lit. b) C. proc. pen.

Curtea a arătat că, potrivit art. 426 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare "când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate".

Raportând acest caz de contestație în anulare la dispozițiile din Titlul VI, Cap. I privitor la citarea și comunicarea actelor procedurale, art. 257 - 264 C. proc. pen., cu referire la art. 281 - 282 din același cod, s-a constatat că, participarea părților la judecata în primă instanță sau în căile de atac constituie un drept procesual derivat direct din dreptul la apărare și este garantată, printre altele, și de principiul contradictorialității procesului penal.

Drept urmare, când nu s-au respectat dispozițiile legale privind asigurarea participării părților la judecată, intervine o nulitate relativă care, dacă privește judecarea în apel a cauzei penale, poate atrage anularea hotărârii definitive.

Însă, s-a precizat că nulitatea relativă decurgând din neîndeplinirea procedurii de citare operează exclusiv în interesul părții în raport de care judecata s-a desfășurat cu încălcarea dispozițiilor legale și, drept urmare, acesteia i s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului procesual.

S-a subliniat, astfel, că numai partea nelegal citată, care a lipsit de la judecarea apelului, poate să invoce acest caz de contestație în anulare, nefiind posibil ca altă parte, legal citată sau prezentă la judecarea apelului, să exercite calea extraordinara de atac pe acest motiv.

În consecință, Curtea a susținut că, A. nu poate exercita contestația în anulare pe motivul că procedura de citare cu un alt inculpat - C., nu a fost legal îndeplinită.

De asemenea, s-a mai notat că, potrivit dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Cu privire la acest caz de contestație în anulare, s-a notat faptul că, contestatorul a susținut că, în mod nelegal, instanța de apel, când a soluționat cauza a apreciat că nu este incidentă prescripția și nu a dispus încetarea procesului penal.

Curtea a arătat că acest caz de anulare, prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen., presupune o eroare procedurală a instanței de a se pronunța cu privire la o cauză de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. e) - h), j) C. proc. pen., pentru care existau probe în cauză, iar nu o eroare de judecată, deoarece rolul acestui caz de anulare nu este acela de a înlătura greșita interpretare și aplicare a legii în ipoteza în care instanța a dezbătut și analizat incidența cazului de încetare a procesului penal în cadrul hotărârii ce a intrat în puterea lucrului judecat.

Or, în cauză, s-a reținut că instanța de apel a constatat că nu a intervenit prescripția specială a răspunderii penale cu privire la cei șase inculpați, nefiind împlinit termenul special de prescripție a răspunderii penale de 12 ani (la care se adiționează și cele 60 de zile în care termenul de prescripție specială de 12 ani a fost suspendat potrivit celor două decrete emise de Președintele României), termen care a început să curgă la data de 13.12.2008.

În consecință, Curtea de Apel Craiova învestită cu examinarea admisibilității în principiu a contestației în anulare, a constatat că instanța de apel s-a pronunțat asupra prescripției, în mod definitiv, fiind o chestiune intrată în autoritatea de lucru judecat și care nu poate fi invocată ca motiv de admitere a contestației în anulare formulată în fața unui alt complet de la aceeași instanță, întrucât "simpla posibilitate de a exista doua puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare" (Mitrea c.României).

*

Împotriva Deciziei penale nr. 1220 din data de 05 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, contestatorul A. a formulat apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 29.10.2021, iar prin încheierea din 15.12.2021 a fost fixat termen de judecată la data de 19.01.2022.

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității prezentei căi de atac, excepție combătută de apărătorul ales al apelantului contestator A., care a considerat că apelul formulat este admisibil raportat la dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea apelului formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1220 din 05.10.2021 prin care, în procedura verificării admisibilității în principiu a contestației în anulare, prevăzute de art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins contestația în anulare ca inadmisibilă.

Susținerile apărării, în sensul că apelul formulat în prezenta cauză este admisibil raportat la art. 432 alin. (4) C. proc. pen., contravin dispozițiilor legale, întrucât aceste prevederi legale devin incidente în etapa procesuală în care contestația în anulare este analizată pe fond, ce este ulterioară și distinctă de etapa admiterii în principiu a căii extraordinare de atac a contestației în anulare.

Jurisprudența Înaltei Curți, secția penală (e.g. deciziile nr. 319/A/2018, nr. 376/A/2019, nr. 251/A/2020) a subliniat în mod constant caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare.

În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat în considerentele Deciziei nr. 5/2015 (publicată în M. Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015) că, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.

În cuprinsul deciziei de unificare a practicii judiciare menționate s-a arătat că, (...) "în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 din C. proc. pen. (...).

(...) Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În același sens, atât după intrarea în vigoare a C. proc. pen., cât și anterior acestui moment, doctrina a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța respinge în principiu contestația în anulare".

În consecință, indiferent de soluția dispusă, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, reglementată distinct în dispozițiile art. 431 C. proc. pen., sunt definitive, nefiind susceptibile a fi atacate prin căi ordinare de atac.

Pentru considerentele expuse, constatând că, în cauză, contestatorul A. a formulat apel împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 1220 din data de 05 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1220 din data de 05 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.

GGC - ED