Decizia nr. 2370/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 958 a Curții de Apel București

Obiectul cereri de chemare în judecată Primul ciclu procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și S.C. B. S.R.L. anularea mărcii individuale, combinate, având culori revendicate, cu denumirea C. și element grafic D., nr. depozit reglementar x din data de 23.12.2014, nr. marca x din data de 04.09.2015, înregistrată pentru produsele din clasa Nisa 33: Vinuri cu denumire de origine controlată din arealul Sebeș - Apold și pentru serviciile din clasa Nisa 35: Publicitate; Gestiunea afacerilor comerciale; administrație comercială; lucrări de birou, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 84/1998 republicată, respectiv art. 47 alin. (1) lit. a) cu referire la art. 5 alin. (1) lit. a); art. 47 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 6 lit. b); art. 47 alin. (1) lit. c). De asemenea, s-a solicitat radierea mărcii C., x/x din Registrul Național al Mărcilor.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1740/20.12.2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 958A din 1 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a anulat marca individuală combinată color C. nr. x, depozit x din 23.12.2014 și a fost obligată intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 4.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs Prin decizia nr. 3917 din 13 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

Decizia pronunțată în rejudecare de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 483 A din 27 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1740/20.12.2016 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, respingând totodată cererea intimatei-pârâte privind plata cheltuielilor de judecată. ca neîntemeiată. Al doilea ciclu procesual

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs Prin decizia nr. 694 din 10 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., a casat decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, pentru reanalizarea criticilor vizând cererea de anulare a înregistrării mărcii pârâtei întemeiate pe dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) rap. la art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Decizia pronunțată în apel, în rejudecare Prin decizia nr. 1079A din 16 septembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1740/20.12.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimații -pârâți S.C. B. S.R.L. și Oficiul de Stat Pentru Invenții și Mărci, ca nefondat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. criticând soluția pentru nelegalitate. Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și, prin raportare la art. 497 C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Recurenta a arătat că hotărârea recurată este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea instanței de apel fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse la art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998. Un prim argument în susținerea demersului judiciar al reclamantei se referă la determinarea criteriilor aplicabile pentru evaluarea riscului de confuzie și, respectiv, modalitatea de aplicare a criteriilor determinate și a principiilor de evaluare obligatorii reprezintă o chestiune ce ține de aplicarea legii, erorile instanței de apel sub acest aspect fiind, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susceptibile de a fi cenzurate de către instanța de recurs. Prin Hotărârea din 11.11.1997 pronunțată în Cauza C-251/95 Sabel vs. Puma, CJUE a reținut că riscul de asociere nu reprezintă o alternativă riscului de confuzie, ci un concept ce servește la delimitarea sferei de cuprindere a noțiunii de confuzie, iar prin Hotărârea din 29.09.1998 în Cauza C-39/97 Canon vs. MGM (paragrafele 29-30), Curtea a arătat în mod expres faptul că riscul de confuzie presupune că publicul relevant ar putea considera că bunurile sau serviciile vizate de semnele în conflict provin din aceeași sursă comercială sau, după caz, de la operatori economici ce fac parte din același grup de interese economice. În consecință, riscul de confuzie a fost delimitat conceptual ca incluzând atât situațiile în care publicul relevant confundă direct două mărci aflate în conflict (confuzie directă), cât și situațiile în care publicul realizează o asociere între semnele în conflict, apreciind că produsele sau serviciile vizate de acestea provin din aceeași sursă comercială sau, după caz, din surse aflate în conexitate de interese economice. Cu alte cuvinte, riscul confuziei în forma riscului de asociere va surveni ori de câte ori publicul relevant, expus acțiunii ambelor semne în conflict, fără a realiza o confuzie directă între acestea, va aprecia că vizează produse provenind din aceeași sursă comercială. Din analiza hotărârii recurate, rezultă că, în întreaga sa evaluare cu privire la riscul de confuzie, instanța de apel s-a raportat exclusiv la posibilitatea ca publicul relevant să fie afectat de o confuzie directă, nefiind verificată capacitatea semnului ulterior de a identifica, în concepția consumatorului, o sursă a produselor vizate distinctă de cea a produselor acoperite de marca anterioară, a reclamantei. În acest sens, deși se referă în mod repetat la distinctivitatea mărcii reclamantei, considerentele hotărârii recurate nu conțin vreun element de raționament referitor la posibilitatea mărcii ulterioare, contestată în cauză, de a distinge în percepția consumatorului, pârâta, ca sursă comercială distinctă de societate, a produselor vizate de marca contestată. Acest aspect reprezintă, per se, un element de nelegalitate al hotărârii apelate, constituindu-se ca o veritabilă greșită aplicare a normelor de drept material conținute de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998. Un al doilea argument invocat de reclamantă este acela că instanța de apel, evaluând riscul de confuzie, și-a limitat analiza doar la posibilitatea semnelor de a genera confuzie directă, însă nu a verificat, în niciun mod, dacă în cauză există posibilitatea unei confuzii indirecte între semne, care ar putea genera un risc de asociere. Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta a arătat că instanța de apel a izolat, din componenta verbală a mărcilor, termenul verbal Apold, ignorând faptul că acesta nu are o semnificație conceptuală aparte față de ceilalți termeni utilizați în cadrul mărcilor în conflict; a concluzionat în mod eronat că, întrucât un termen verbal ar fi lipsit de distinctivitate, acesta este, în mod general, imposibil de calificat drept element dominant, și în consecință, a înlăturat complet din verificarea similarității semnelor, atât termenul verbal Apold, cât și toți ceilalți termeni verbali ai mărcilor în conflict. Acest raționament propus de instanța de apel este eronat prin raportare la conținutul noțiunii de caracter dominant atribuit unui element al mărcii, astfel cum acesta a fost delimitat în jurisprudență. Mai mult, în evaluarea realizată, instanța de apel comite o gravă confuzie între caracterul dominant și caracterul distinctiv al componentelor unei mărci, pentru ca apoi, constatând că anumite elemente componente ale mărcilor în conflict sunt slab distinctive, să concluzioneze că acestea nu sunt dominante în cadrul semnelor și să le elimine aproape integral din evaluarea similarității semnelor și a potențialului lor de a crea un risc de confuzie. Arată recurenta că, sub aparența recunoașterii unui grad de protecție minimă semnului înregistrat, instanța de apel a ignorat faptul că toate elementele verbale ale mărcii se regăsesc, în aceeași ordine si dispunere, alăturate si unui element figurativ comun în marca pârâtei, aspect față de care, percepția de ansamblu asupra celor două semne va fi generatoare de confuzie pentru publicul relevant. În sinteză, deși afirmă că, urmare a combinării diferitelor componente ale mărcii aceasta a dobândit un caracter minim de distinctivitate, la momentul realizării comparației efective, instanța de apel a ignorat tocmai percepția de ansamblu, înlăturând din verificarea acesteia orice potențial impact al unei reproduceri integrale a elementului verbal (care, prin alăturarea unor termeni nedistinctivi sau descriptivi, a dobândit un grad minim de distinctivitate). Contrar argumentelor reținute de către Curtea de Apel prin hotărârea recurată, chiar dacă, datorită lipsei de distinctivitate a fiecăruia dintre termenii verbali, priviți individual, nu s-ar putea interzice unor terți utilizarea fiecăruia dintre termeni, în parte, prin protecția conferită de înregistrarea mărcii, se justifică pe deplin dreptul de a interzice unor terți reproducerea integrală a elementului verbal al mărcii, mai ales în considerarea că o astfel de reproducere, suprapusă pe o alăturare cu elemente figurative, la rândul lor, descriptive sau nedistinctive, poate genera, cu o probabilitate ridicată, risc de confuzie indirectă, inclusiv în forma riscului de asociere, întrucât consumatorul va fi tentat să considere că titularul mărcii anterioare a modificat pur și simplu modalitatea de reprezentare a elementului figurativ banal, sau că utilizează mai multe variante alternative de reprezentare a acestuia. Totodată, această eroare a instanței de apel a fost provocată de modalitatea, la rândul său, eronată, în care aceasta a înțeles să analizeze elementul verbal al mărcilor în conflict. În acest sens, considerentele hotărârii recurate, în sensul că nu s-ar putea interzice terților utilizarea termenului Apold sau sintagmei Domeniile viticole relevă faptul că instanța a realizat o separare arbitrară în termeni individuali a componentei verbale, deși în contextul mărcilor analizate termenii individuali nu prezentau un conținut semantic distinct, care ar fi justificat o astfel de separație. În evaluarea comparativă a semnelor din punct de vedere fonetic, instanța de apel a izolat în mod nejustificat doar elementul verbal Apold, pe care apoi, considerându-l nedistinctiv, să îl elimine întru totul din comparație. Instanța de apel nu a realizat o comparație adecvată din punct de vedere fonetic, între componenta verbală, privită în ansamblu, a celor două mărci în conflict. O altă eroare a instanței de apel constă în modalitatea de determinare și aplicare a criteriilor relevante în evaluarea similarității semnelor în conflict. Astfel, comparația semnelor, ca factor relevant pentru evaluarea riscului de confuzie, trebuie realizată din punct de vedere vizual, fonetic și conceptual, la nivel jurisprudențial fiind delimitate de-a lungul timpului o serie de criterii ce vor fi observate în acest sens. Or, prin hotărârea atacată, rezultă că instanța de apel a ignorat în mare parte aceste criterii stabilite jurisprudențial, apreciind în mod arbitrar că între semnele aflate în conflict nu există similaritate în plan vizual, există o similaritate medie în plan fonetic și o minimă similaritate conceptuală, astfel încât, în ansamblu ar trebui observat un grad minim de similitudine între semne. Instanța de apel a realizat o greșită aplicare a principiului interdependenței factorilor relevanți în analiză, apreciind că o astfel de interdependență funcționează între cele trei planuri - fonetic, vizual, conceptual - pe care se desfășoară evaluarea similarității semnelor, iar nu între factorii relevanți - public relevant, similaritatea produselor/serviciilor, similaritatea semnelor, distinctivitatea mărcii anterioare, etc. - ce trebuie observați în evaluarea riscului de confuzie; Prin hotărârea recurată, Curtea de Apel s-a referit, în analiza sa, la criteriul interdependenței factorilor relevanți în evaluare, statuat în Hotărârea CJUE din Cauza C-39/97 Canon. Din verificarea modalității de valorificare de către instanța de apel a principiului interdependenței rezultă că această referință nu reprezintă decât o simplă raportare teoretică, hotărârea recurată nerealizând o aplicare reală a principiului interdependenței. Astfel, deși Curtea a amintit principiul interdependenței factorilor relevanți și l-a delimitat în mod corect, a procedat la aplicarea principiului interdependenței față de componentele vizuală, fonetică și conceptuală ale evaluării comparative a semnelor. Or, contrar acestei modalități de "aplicare", principiul interdependenței presupune, în forma în care a fost consacrat, posibilitatea ca acțiunea mai redusă a unuia dintre factorii relevanți în evaluarea riscului de confuzie, să fie contrabalansată de acțiunea mai pronunțată, mai pregnantă a celorlalți factori. Factorii relevanți, delimitați jurisprudențial constau în similitudinea/identitatea produselor, similitudinea semnelor, percepția de ansamblu, caracterul distinctiv al mărcii anterioare. În schimb, comparația din punct de vedere vizual, fonetic și conceptual, reprezintă componente ale aceluiași factor relevant - similitudinea semnelor. Practic, principiul interdependenței nu comportă aplicarea propusă de instanța de apel prin hotărârea recurată, atunci când reține că un grad redus de similitudine vizuală ar putea fi compensat, eventual, printr-un grad ridicat de similitudine conceptuală sau fonetică. Contrar acestei abordări, în jurisprudența CJUE a fost statuat, principiul conform căruia, chiar și în situațiile în care a fost stabilită similaritatea semnelor doar la un singur nivel și doar într-un grad redus, existența riscului de confuzie nu poate fi exclusă de plano, tocmai pentru că acțiunea factorului privind similaritatea semnelor, ar putea fi compensată de acțiunea altor factori relevanți, precum percepția de ansamblu sau identitatea/similaritatea produselor. În evaluarea impresiei de ansamblu produse de mărcile în conflict, instanța de apel a acordat în mod nejustificat prevalentă, în privința impactului metodei de achiziționare a produselor față de riscul de confuzie, similarității în plan vizual, ignorând similaritatea fonetică. În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 483 și urm., art. 486, art. 497, art. 501 C. proc. civ., art. 47 alin. (1) lit. b) și c), art. 2, art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Procedura de filtru Prin raportul întocmit la data de 5 aprilie 2022 asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1079A din 16 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă s-a arătat că recursul este formulat în termenul legal, este admisibil și îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 486 alin. (1) din C. proc. civ. și este legal timbrat. Prin încheierea din 21 iunie 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1079A din 16 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fost fixat termen de judecată în ședință publică la data de 8 noiembrie 2022. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8, urmând să fie analizate din această perspectivă. i) Aspectele care au dobândit putere de lucru judecat în ciclurile procesuale anterioare Prin decizia de casare nr. 3197/13.11.2018 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a reținut în considerente că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor de drept material, art. 47 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, întrucât nu a aplicat în mod corect în cauză condițiile cerute pentru constatarea existenței riscului de confuzie între mărci. De asemenea, s-a constatat că instanța anterioară nu a stabilit elementele importante care configurau limitele de protecție ale mărcii reclamantei, prin raportare la declarația de neexclusivitate pentru elementul verbal APOLD, direct legată de clasa principală pentru care s-a înregistrat marca, numărul x - vinuri cu denumire de origine controlată din arealul Sebeș-Apold. S-a omis a se analiza existența riscului de confuzie în considerarea identificării limitelor de protecție ale mărcilor, așa cum rezultă din înregistrarea acestora, adică elementele verbale, elementele figurative, culorile revendicate, declarație de neexclusivitate pentru anumite elemente componente ale mărcii, clasele de protecție etc. În plus, s-a reținut că și dacă nu sunt considerate distinctive elementele verbale dintr-o marcă înregistrată nu înseamnă că nu se acordă protecție mărcii, așa cum a fost înregistrată, fie ea și slab distinctivă, compusă fiind, în majoritate, din elemente aflate în domeniul comun. Protecția unor mărci slab distinctive este acordată impresiei de ansamblu dată de combinația de elemente care îi conferă gradul, fie el redus, de distinctivitate pentru a fi înregistrată. Prin decizia nr. 694 din 10 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a menținut soluția primei instanțe cu privire la motivul de anulare întemeiat pe dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 vizând înregistrarea mărcii cu rea-credință a rămas definitivă, intrând în puterea lucrului judecat. Instanța de recurs, în al doilea ciclu procesual, a reținut că elementele mărcii complexe ale reclamantei au fost evaluate în mod individual și nu s-a procedat la determinarea impresiei de ansamblu create prin asocierea lor, asocierea acestora fiind tocmai marca înregistrată de reclamantei, ceea ce contravine regulilor jurisprudențiale anterior enunțate, din concluziile menționate ale curții de apel neputându-se identifica dacă s-a reținut că vreuna dintre cele două componente analizate separat, îndeplinește rolul de element dominant, în ansamblul mărcii reclamantei ori dacă mărcii reclamantei i s-a recunoscut vreo protecție dobândită prin înregistrare, în condițiile în care componentelor mărcii fie li s-a negat însăși protecția dobândită prin înregistrare (elementele verbale, pentru că sunt descriptive și nedistinctive), fie s-a concluzionat că sunt descriptiv-evocatoare (elementele figurative). Înalta Curte a constatat că a valorificand aspectul anterior, instanța de apel în mod nelegal a procedat, în efectuarea comparației mărcilor în conflict, la eliminarea din ansamblul mărcii reclamantei a sintagmei pentru care reclamanta, la înregistrare, a declarat că nu invocă drepturi exclusive asupra elementului verbal "Apold", considerând că acest element nu beneficiază de protecție. ii) Motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Este întemeiată critica reclamantei în ceea ce privește aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse la art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 din perspectiva jurisprudenței CJUE, dar și prin raportare la dezlegările date de instanța de recurs prin decizia de casare nr. 694 din 10 martie 2020 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Pentru a răspunde criticilor formulate în recurs de reclamantă se impune referirea la anumite criterii de analiză a distinctivității mărcilor, așa cum aceastea rezultă din jurisprduența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene ce vizează în special riscul de confuzie care trebuie apreciat în mod global, în funcție de percepția pe care o are publicul relevant asupra semnelor și a produselor sau a serviciilor în discuție și ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză, în special de interdependența dintre similitudinea semnelor și cea a produselor sau a serviciilor desemnate (Hotărârea Giorgio Beverly Hills din 9 iulie 2003, T 162/01, par. 30-33). Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, constituie motiv relativ de refuz la înregistrare sau, după caz, de anulare a unei mărci înregistrate, dacă, din motive de identitate sau de similitudine în raport cu marca anterioară și din motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le desemnează, se poate crea, în percepția publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară. Din considerentele deciziei nr. 694 din 10 martie 2020 pronunțate de instanța de recurs în ciclul procesual anterior reiese că indicațiile date în rejudecare vizau evaluarea motivelor de apel ale reclamantei pe temeiul art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, făcând aplicarea corespunzătoare a criteriilor jurisprudențiale dezvoltate în aplicarea acestei norme, făcând trimitere la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. În acest sens au fost considerate relevante: Hotărârea din 8 noiembrie 2016, BSH/EUIPO, C-43/15, par. 63, Hotărârea din 29 septembrie 1998, Canon, C-39/97, par. 17; Hotărârea din 22 iunie 201999, Lloyd Schuhfabrick Meyer, C-342/97, par. 19; Hotărârea Medion, C-120/04, par. 29; Hotărârea din 12 iunie 2007, Shaker, în cauza C-334/05P, par. 41, Hotărârea din 22 octombrie 2015, BGW, C-20/14, par. 36. Așa fiind, trebuie menționat că din jurisprudența Curții de la Luxembourg se degajă principiul conform căruia, chiar și în situațiile în care a fost stabilită similaritatea semnelor doar la un singur nivel și doar într-un grad redus, existența riscului de confuzie nu poate fi exclusă de plano, tocmai pentru că acțiunea factorului privind similaritatea semnelor, ar putea fi compensată de acțiunea altor factori relevanți, precum percepția de ansamblu sau identitatea/similaritatea produselor. Potrivit jurisprudenței CJUE (Hotărârea Medion, C-120/04, par. 29; Hotărârea din 12 iunie 2007, Shaker, în cauza C-334/05P, par. 41, Hotărârea din 22 octombrie 2015, BGW, C-20/14, par. 36), în cadrul examinării riscului de confuzie, aprecierea similitudinii dintre două mărci nu se poate limita la luarea în considerare numai a unei componente a unei mărci complexe și la compararea acesteia cu o altă marcă. Dimpotrivă, comparația trebuie să se facă prin examinarea mărcilor în cauză, apreciată fiecare ca întreg, ceea ce nu exclude faptul că impresia de ansamblu, produsă în memoria publicului relevant de o marcă complexă, poate să fie dominată, în anumite împrejurări, de una sau mai multe dintre componentele sale. Înalta Curte reține că pentru a determina gradul de similaritate a mărcilor în conflict, trebuie avute în vedere similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală dintre semnele în conflict și impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând seama în special de elementele lor distinctive și de cele dominante. Percepția asupra mărcilor pe care o are consumatorul mediu al produselor sau al serviciilor în cauză joacă un rol determinant în aprecierea globală a riscului menționat. În această privință, consumatorul mediu percepe o marcă în mod normal ca pe un tot și nu face o examinare a diferitor detalii ale acesteia (Hotărârea Tribunalului din 8 decembrie 2011, Parfums Givenchy (Only Givenchy), T 586/10, par. 20). Mai mult, în ceea ce privește publicul relevant este necesar să fie luat în considerare consumatorul mediu al categoriei de produse vizate, normal informat și suficient de atent și de avizat. De asemenea, este necesar să se țină cont de faptul că nivelul atenției consumatorului mediu poate varia în funcție de categoria de produse sau de servicii în cauză (Hotărârea din 13 februarie 2007, Mundipharma/OAPI - Altana Pharma (RESPICUR), T 256/04, par. 42). De asemenea, se reține că un alt aspect ce trebuie supus analizei este acela al comparării produselor și a serviciilor, în sensul că pentru a stabili similitudinea dintre produsele sau serviciile în discuție, trebuie să fie avuți în vedere toți factorii pertinenți care caracterizează raportul dintre acestea. Acești factori includ în special natura, destinația, utilizarea acestora, precum și caracterul lor concurent sau complementar. Se poate ține seama și de alți factori, precum canalele de distribuție pentru produsele respective (Hotărârea din 11 iulie 2007, El Corte Inglés/OAPI - Bolanos Sabri (PiranAM diseno original Juan Bolanos), T 443/05, par. 37). Cu privire la compararea semnelor celor două mărci aflate în conflict, Înalta Curte reține, în conformitate cu jursiprduența relevantă, că acestea sunt similare atunci când, din punctul de vedere al publicului relevant, există între ele o egalitate cel puțin parțială în ceea ce privește unul sau mai multe aspecte relevante (Hotărârea din 23 octombrie 2002, Matratzen Concord/OAPI - Hukla Germany (MATRATZEN), T 6/01, par. 30). Aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală dintre semnele în conflict, pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând cont în special de elementele lor distinctive și dominante. Percepția asupra mărcilor pe care o are consumatorul mediu al produselor sau al serviciilor în cauză are un rol determinant în aprecierea globală a riscului amintit (Hotărârea din 12 iunie 2007, OAPI/Shaker, C 334/05 P, par. 35). O altă chestiune ce trebuie luată în considerare, relevantă pentru aplicarea art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 din perspectiva jurisprudenței CJUE, se referă la elementele distinctive, în sensul că și în privința unei mărci cu caracter distinctiv slab, există risc de confuzie, în considerarea similitudinii dintre semne și a produselor/serviciilor vizate. Astfel, deși caracterul distinctiv al mărcii anterioare constituie unul din factorii ce trebuie examinați în cadrul aprecierii globale a riscului de confuzie - totuși, acesta nu constituie decât unul dintre elementele care intervin în cadrul acestei aprecieri, conform jurisprudenței CJUE (Ordonanța din 29 noiembriue 2012, Hrbek/OAPI, C-42/12P, par. 61). Înalta Curte reține, contrar celor statuate de instanța de apel, că elementul dominant este cel verbal care produce un impact determinant asupra percepției de ansamblu, constituind un element esențial în analiza distinctivității mărcii reclamantei. Se constată că instanța de apel a ignorat indicațiile din decizia de casare nr. 694/10.03.2020 a ÎCCJ, de vreme ce a considerat că elementul verbal, având un caracter slab distinctiv, nu poate avea niciun impact asupra percepției de ansamblu a mărcilor. Subliniem că CJUE a statuat, în Cauza T-514/08 că termenul "products" alăturat termenului comun al celor două mărci - E. vs. F. -nu este suficient de evidențat sau de distinctiv pentru a fi reprodus de consumator, cel mai probabil acesta urmând să se refere la ambele mărci prin utilizarea termenului verbal, la rândul său lipsit de distinctivitate intrinsecă, F./E. Analizând actele și lucrările dosarului se constată că toate elementele verbale ale mărcii reclamantei sunt recognoscibile, în aceeași ordine si dispunere, alăturate unui element figurativ comun în marca pârâtei, chestiune care va afecta percepția de ansamblu asupra celor două semne, generând confuzie pentru publicul relevant. Ceea ce trebuie analizat în cauză este și riscul de asociere, de vreme ce elementul verbal al mărcii, suprapus pe o alăturare cu elemente figurative, la rândul lor, descriptive sau nedistinctive, poate genera risc de confuzie indirectă, întrucât consumatorul va fi tentat să considere că titularul mărcii anterioare a modificat modalitatea de reprezentare a elementului figurativ banal, sau că utilizează mai multe variante alternative de reprezentare ale acestuia. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că există identitate între produsele acoperite de mărcile în litigiu care fac parte din clasa 33 - "Vinuri cu denumire de origine controlată din arealul Sebeș-Apold". Mai mult, produsele din clasa 33 protejate de marca anterioară sunt complementare cu serviciile din clasa 35 protejate de marca contestată, în sensul că raportul dintre aceste servicii și aceste produse se caracterizează printr-o strânsă legătură atât timp cât produsele sunt indispensabile sau, cel puțin importante, pentru prestarea serviciilor vizate de marca contestată. În ceea ce privește similitudinea conceptuală, este întemeiată susținerea reclamantei că semnele în conflict sunt similare deoarece ambele expresii - A. și C. - au aceeași semnificație pentru publicul relevant, respectiv de teritoriu cu destinație viticolă situat în zona geografică Apold. Înalta Curte reține, în dezacord cu instanța de apel, că nu se poate exclude total riscul de confuzie, chiar și atunci când caracterul distinctiv al mărcii anterioare este slab, mai ales dacă produsele și serviciile în cauză sunt parțial identice și parțial similare, iar mărcile în conflict prezintă un grad ridicat de similitudine. De asemenea, se constată că instanța de apel nu a aplicat corespunzător jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), [Hotărârea Medion, C-120/04, par. 29; Hotărârea din 12 iunie 2007, Shaker, în cauza C-334/05P, par. 41, Hotărârea din 22 octombrie 2015, BGW, C-20/14, par. 36], criteriile privind elementele distinctive ale mărcilor în conflict, stabilind că elementul dominant este cel vizual, cu consecința că acesta este esențial pentru înlăturarea riscului de confuzie. Așa cum s-a reținut și prin decizia nr. 694 din 10 martie 2020 a ÎCCJ, secția I civilă, aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală dintre mărcile în conflict, pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând seama în special, de elementele lor distinctive și dominante. Percepția asupra mărcilor pe care o are consumatorul mediu al produselor sau serviciilor în cauză are un rol determinant în aprecierea globală a riscului amintit. Amintim în acest sens hotărârile CJUE din 11 noiembrie 1997, SABEL, C-251/95, par. 23; Hotărârea din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrick Meyer, C-342/97, par. 25; Hotărârea din 22 octombrie 2015, BGW, C-20/14, par. 35; hotărârea Medion, C-120/04, par. 28 etc.) Așa fiind, din examinarea criteriilor de analiză a distinctivității mărcilor, așa cum aceastea rezultă din jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, se constată că instanța de apel a reținut în mod eronat inexistența riscului de confuzie, în situația în care produsele și serviciile sunt parțial identice și parțial similare, semnele în conflict au un grad ridicat de similaritate din punct de vedere conceptual și fonetic și se remarcă un caracter slab distinctiv al elementelor figurative. În consecință, rezultă că există un risc de confuzie în sensul articolului 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, motivele de recurs ale reclamantei fiind fondate din această perspectivă. Față de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 497 coroborate cu art. 488 alin. (1) pct. 8, urmează să admită recursul reclamantei, să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.