ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5530/2021

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 decembrie 2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, a solicitat anularea Hotărârii BEC nr. 222/15.10.2020 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I a rezultatelor finale ale alegerilor pentru consiliile județene, Consiliul General al municipiului București din data de 27 septembrie 2020.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1 și ale art. 8 și următoarele din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 1010 din 24 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare.

La termenul de judecată din data 11 noiembrie 2021, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale, invocată de reclamant.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a instanței supreme, invocată de reclamant, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție este reglementată prin dispozițiile art. 97 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

Astfel, competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, conform art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată, cu excepția celor date prin lege în competența sa.

În ceea ce privește teza de la pct. 4 al art. 97 sus citat:

"orice alte cereri date prin lege în competența sa", raportată la problema de competență materială pusă în discuție și la obiectul cererii de chemare în judecată, se constată că nici în Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali și nici în H.G. nr. 576/2020 din 22 iulie 2020 pentru aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020 nu se stabilește o competență cu caracter special în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiul de drept invocat de către reclamant, cererea dedusă judecății în prezenta cauză nu face parte dintre cererile prevăzute a fi soluționate în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte are în vedere faptul că nu există în conținutul celor două acte normative menționate anterior un text care să prevadă expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea unei cereri de natura celei cu care a fost învestită în prezenta cauză.

Totodată, în considerentele Deciziei nr. 16 din 18 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a reținut că birourile electorale sunt organisme administrativ-electorale cu prerogative temporare de putere publică, iar actele lor sunt acte administrative sau administrativ-jurisdicționale, care aparțin materiei contenciosului electoral (paragraful 58), remarcându-se existența a trei categorii de acte determinate de competențele legale. Astfel, birourile electorale: soluționează conflictele apărute în perioada electorală (atribuții de contencios electoral - acte administrativ-jurisdicționale); hotărăsc în legătură cu unele operațiuni electorale (acte administrative); emit acte de legiferare și interpretare unitară a dispozițiilor electorale cu obligativitate pentru toate celelalte structuri electorale (atribuții care intră doar în competența Biroului Electoral Central) (paragraful 57).

În aceleași considerente se arată că, atunci când legea organică stabilește o procedură specială de cenzură a actelor administrative se aplică această procedură, iar ori de câte ori în legile electorale nu se prevede o procedură specială de contestare a actelor emise de structurile electorale, în jurisprudență s-a recunoscut dreptul de acces la justiție potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, ca jurisdicție cu caracter general în materia actelor administrative (paragraful 68).

Totodată, Curtea Constituțională, în Decizia nr. 325 din 14 septembrie 2004 a reținut că hotărârile pentru care nu se prevede o cale de contestare specială, pot fi atacate în condițiile legii contencios administrativ.

Din conținutul înscrisului contestat rezultă faptul că aceasta are natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, act emis de Biroul Electoral Central, care este încadrat în categoria autorităților publice centrale.

Chiar și în circumstanțe de imprecizie terminologică a legii speciale, este cert că activitatea Biroului Electoral Central poate fi asimilată celei a unei autorități publice centrale, iar atribuția pe care o exercită în soluționarea sesizărilor, plângerilor, contestațiilor, întâmpinărilor ce-i sunt adresate, se circumscrie unei "jurisdicții administrative special", astfel cum este ea definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004.

În raport de dispozițiile legale anterior menționate, care cuprind norme de competență de ordine publică, de obiectul cererii de chemare în judecată, precum și și în raport de calitatea pârâtului, este evident că Înalta Curte de Casație și Justiție nu este competentă material să soluționeze cauza de față, competența aparținând secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de apel în a cărui rază teritorială se află sediul reclamantului, conform art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, potrivit cărora:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, din punct de vedere formal, contestația formulată în cauza de față este supusă cadrului procedural special prevăzut de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța competentă din punct de vedere material fiind, potrivit art. 10 alin. (1) din lege, curtea de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, ca instanță competentă în privința litigiilor având ca obiect acte administrative emise de autoritățile publice centrale, iar din punct de vedere teritorial, conform art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, având în vedere sediul contestatorului din municipiul București, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel București.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține și că potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (2) din C. proc. civ., (2) Nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 97 pct. 4 din C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența materială de soluționare a contestației formulate de contestatorul A. împotriva Hotărârii Biroului Electoral Central nr. 222 din 15.10.2020, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Declină competența materială de soluționare a contestației formulate de contestatorul A. împotriva Hotărârii Biroului Electoral Central nr. 222 din 15.10.2020, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2021.

Procesat de GGC - LM