ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4878/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28.01.2015, sub nr. x/2015, reclamantul Oficiul Patronal Județean Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, obligarea pârâtului la plata sumei de 280.762,36 RON, reprezentând datorii restante din cadrul proiectelor europene, obligarea pârâtului la plata sumei de 20.179 RON, reprezentând penalități și dobânzi achitate nejustificat de către reclamantă la bugetul de stat ca urmare a întârzierilor la plată rezultate din culpa pârâtului și obligarea pârâtului la plata sumei de 419.412,013 RON cu titlu de penalități de întârziere, conform algoritmului de calcul aplicat de ANAF pentru creanțele bugetare, din care direct la bugetul de stat 150.115 RON pentru OPJ Iași și 289.476,013 RON către reclamantă.

Prin Sentința civilă nr. 827 din 16 iunie 2015, Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la data de 30.09.2015, sub nr. x/2015.

Prin Sentința civilă nr. 120 din 7 octombrie 2019, Curtea a admis cererea formulată de reclamant, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 323.121,64 RON, din care 126.563,10 RON cu titlu de dobânzi și 196.558,54 RON cu titlu de penalități de întârziere, aferente plăților efectuate în baza contractelor încheiate pentru proiectele ID 41286 și ID 80850.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 6.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, pe fond, respingerea cererii formulate de reclamant, ca inadmisibilă.

3.1. Referitor la motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că prima instanță reiterează susținerile reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată, fără să analizeze apărările sale, nu ține cont de probatoriul depus la dosar din care reiese efectuarea plăților, astfel că o sumă achitată nu poate înregistra o penalitate de întârziere sau de neplată, dispozițiile instanței fiind neîntemeiate.

3.2. Referitor la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 8 C. proc. civ., se susține că prima instanță a calificat nelegal contractul de finanțare, contract eminamente administrativ, ca un contract civil.

Promovarea unei acțiuni în contencios administrativ privind întârzierea executării obligațiilor de plată rezultate din contracte civile sau între profesioniști este inadmisibilă, deoarece întârzierile de care se face vorbire se pot solicita numai în cazul în care sunt întârzieri ale plăților în tranzacții comerciale în baza unor contracte civile/între profesioniști, fie între aceștia și o autoritate contractantă având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui preț ce constă într-o sumă de bani, iar întârzierea plății reprezintă depășirea termenului contractual sau legal stabilit pentru executarea obligației de plată a prețului.

Sumele care reprezintă cheltuieli efectuate în cadrul contractului de finanțare sunt verificate dacă corespund ordinului privind cheltuielile eligibile pe Programul POSDRU și după aceea sunt validate/invalidate.

Aceste sume nu intră în categoria creanțelor certe, lichide și exigibile, se solicită la rambursare de către beneficiarul contractului de finanțare și se supun regulilor contractului administrativ și legislației în domeniu, fie națională, fie europeană.

Recurenta-pârâtă nu este întreprindere/profesionist, nu și-a asumat nicio obligație din care să rezulte plata unui preț, iar susținerea primei instanțe în sensul aplicării efectelor unor contracte civile ar fi impus ca instanța competentă în soluționarea cauzei să fie cea civilă.

Raportul juridic dedus judecății este unul contractual, cu izvor în contractul de finanțare, în caz de concurs între norma delictuală și norma contractuală, are întâietate norma contractuală, iar în contractul de finanțare nu sunt prevăzute penalități sau dobânzi pentru întârzierile de plată, pretențiile excluzând cadrului contractual.

Din prevederile O.U.G. nr. 66/2011 reiese că termenele stipulate nu sunt de decădere, sumele nu erau declarate exigibile, instanța de fond a confundat data validării de către Organismul Intermediar și data plății aprobată de către Autoritatea de Management POSDRU.

Mai susține recurenta-pârâtă că este nelegală cumularea dobânzii legale cu penalitățile de întârziere, deoarece clauza penală și dobânda legală reprezintă daune interese pentru exercitarea cu întârziere a obligațiilor contractuale, deci daune interese moratorii.

Dobânda legală nu poate fi cumulată cu acele penalități care au un caracter de daune moratorii menite a sancționa executarea cu întârziere, cumulul echivalând cu aplicarea a două sancțiuni de același fel pentru aceeași faptă.

Recurenta-pârâtă solicită și respingerea cererii de obligare a sa la cheltuieli de judecată, în temeiul disp. art. 451 alin. (1) și (2) C. proc. civ., având în vedere că acțiunea este formulată de reprezentantul legal al OPJ Iași și nu de un avocat definitiv.

Prin răspunsul la întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul-reclamant, recurenta arată că potrivit Protocolului de predare-primire nr. 10028/07.09.2017 nu a primit delegare din partea Ministerului Educației și Cercetării privind aspectele patrimoniale și reprezentarea în fața instanțelor judecătorești a Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic CNDIPT.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Prealabil, Înalta Curte subliniază că, în prezenta cauză, vor fi examinate numai motivele de nelegalitate depuse în cadrul termenului de exercitare a recursului, respectiv cele invocate prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iași în data de 29.11.2019, constatând astfel că orice completare a acestor motive este socotită a fi tardivă, în raport de disp. art. 485 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Cu privire la motivele de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemotivarea sentinței recurate, se constată că recurenta-pârâtă se arată, în realitate, nemulțumită de soluția adoptată de prima instanță, care nu a îmbrățișat punctul său de vedere.

Casarea unei hotărâri prin invocarea pct. 6, poate fi dispusă atunci când considerentele nu conțin argumentele pe care se sprijină și nu atunci când sunt îndepărtate construcțiile juridice realizate de una dintre părți.

De asemenea, faptul că instanța de fond nu a ținut seama de anumite probe administrate de recurenta-pârâtă nu conduce la întrunirea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă invocă greșita calificare juridică a contractului de finanțare, o greșită aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 și inadmisibilității cumulului dintre dobânda legală și penalitățile care au un caracter de daune moratorii.

Înalta Curte reține că în cuprinsul considerentelor expuse de prima instanță nu se regăsește afirmația făcută de recurenta-pârâtă în sensul că aceasta a calificat contractul de finanțare încheiat între părți ca un contract civil sau un contract între profesioniști, pentru a fi aplicate dispozițiile C. civ.

Instanța de fond constată că sunt incidente dispozițiile Codului de procedură fiscală, respectiv art. 1 pct. 20 și 33, conform cărora dobânda este echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale, ca urmare a neachitării la scadență de către debitor a obligațiilor principale, iar penalitățile de întârziere reprezintă sancțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată la scadență, dobânzile putându-se cumula cu penalitățile.

În susținerea punctului său de vedere, instanța de fond a indicat jurisprudența CJUE (pag. 6 și 7 din sentință), iar recurenta-pârâtă nu a susținut critici în privința acesteia.

Prin urmare, motivul de nelegalitate analizat nu este întrunit, aceeași concluzie existând și în privința competenței instanței civile, excepție care, potrivit disp. art. 130 C. proc. civ. trebuia invocată în fața primei instanțe pentru a putea să fie incident motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În continuare, în legătură cu nerespectarea de către instanța de fond a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 referitoare la calificarea termenelor stipulate, se reține că recurenta susține că legiuitorul nu a prevăzut expres sancțiunea decăderii pentru nerespectarea termenelor.

Recurenta-pârâtă a exemplificat cele susținute prin indicarea disp. art. 21 și art. 60 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prevederile art. 60 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 stabilesc și sancționează abaterile personalului de la procedurile de gestionare a fondurilor europene, iar prevederile art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 se referă la termenul de 90 de zile pentru efectuarea verificării și emiterea proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, care nu au relevanță în prezenta cauză.

În speță, este vorba despre neplata unor sume de bani în termenul stipulat de 45 de zile de la înregistrarea cererii de rambursare, conform art. 9 pct. 13 din contractul de finanțare; mai mult, pentru recuperarea sumelor s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă.

Prin urmare, suma era certă, lichidă și exigibilă la expirarea celor 45 de zile, în caz de neplată, intervenind dispozițiile Codului de procedură fiscală referitoare la dobânzi și penalități de întârziere.

În fine, ultima critică ce are în vedere o imposibilitate de cumulare a dobânzii legale cu penalități ce au caracter de daune moratorii, urmează să fie respinsă ca nefondată.

Înalta Curte reține că teoria cumulului dobânzii legale cu penalități care au caracter de daune moratorii este aplicabilă atunci când părțile au stipulat în contract o clauză penală, prin anticiparea unor daune interese compensatorii în cazul neexecutării totale sau parțiale ori daune moratorii pentru exercitarea cu întârziere a obligațiilor.

Aceasta nu este ipoteza din prezenta cauză, deoarece părțile nu au prevăzut în contract nicio clauză penală, fiind aplicabile dispozițiile Codului de procedură fiscală, care permit cumulul dobânzii cu penalitățile de întârziere.

Ținând seama și de prevederile Deciziei nr. 3/2002 pronunțată de Înalta Curte - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, conform cărora motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport de disp. art. 451 alin. (2) C. proc. civ. asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. .

Înalta Curte va reține neîntrunirea motivelor de recurs invocate, iar în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ. coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, calea de atac va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman împotriva Sentinței nr. 120 din 7 octombrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

GGC - NN