ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3729/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția de conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, la data de 20.12.2018, sub nr. x/2018, astfel cum a fost precizată la data de 18.01.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al comunei Lunca, amendarea pârâtului pentru neexecutarea Deciziei civile nr. 616 din 5 martie 2009 a Curții de Apel București din dosarul nr. x/2008 și obligarea pârâtului la recunoașterea dreptului său constând în comunicarea certificatului de naștere al numitei B. și certificatului de deces al defunctului C., precum și obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat, în sumă de 499.000 RON.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Prin cererea formulată la data de 18.01.2019, reclamantul a solicitat suspendarea judecării cauzei și sesizarea Parchetului pentru cercetarea falsului, susținând că a indicat autorii falsului și denunțat înscrisurile ca false.

1.2. Prin Sentința civilă nr. 45 din 31 ianuarie 2019, Tribunalul Teleorman a respins cererea de suspendare a judecății cauzei formulate de reclamant, ca nefondată, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul Consiliul Local al comunei Lunca, ca nefondată.

A admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât, și a respins acțiunea reclamantului pentru autoritate de lucru judecat.

1.3. Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, apreciind că este nelegală.

A precizat că obiectul cauzei este reprezentat de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel că acțiunea a fost respinsă nelegal, cât timp termenul de prescripție este de 10 ani, conform art. 696 din C. proc. civ.

De asemenea, greșit i-a fost respinsă cerere pentru autoritate de lucru judecat, întrucât nu s-a judecat vreo altă acțiune a sa întemeiată pe prevederile art. 24 alin. (4) din lege.

A mai susținut că greșit a fost respinsă cererea sa de denunțare ca false a unor înscrisuri.

Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin Decizia civilă nr. 16 din 27 iunie 2019, Curtea a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 35 din 31 ianuarie 2019 a Tribunalului Teleorman.

A schimbat sentința în sensul că a admis excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită.

A respins excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea, ca fiind prescrisă.

A reținut instanța, în esență, că, în speță, este vorba de o neexecutare a unei hotărâri rămasă definitive la 05.03.2009, astfel că data expirării termenului de trei luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligația, este tot anul 2009. Cu toate acestea, apelantul a formulat acțiunea ce formează obiectul cauzei de față abia în anul 2018.

Astfel, cât timp momentul expirării termenului de trei luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligația, este situat în anul 2009, este cu mult depășit termenul de prescripție în care apelantul-reclamant putea să ceară, în baza art. 24 alin. (4) din Legea 554/2004, despăgubiri pentru neexecutarea în natură a obligației.

Apelantul-reclamant A. a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 16 din 27 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și împotriva Sentinței civile nr. 45 din 31 ianuarie 2019 a Tribunalului Teleorman, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 18.07.2019.

A solicitat casarea celor două hotărâri apreciind că acestea au fost date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

A mai susținut recurentul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motivele fiind străine de natura cauzei, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., și că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ.

Analizând, cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ., regularitatea învestirii sale cu recursul de față, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este definitivă, calea de atac promovată de recurent nefiind prevăzută de lege.

4.1. Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a atacat atât sentința instanței de fond, Sentința civilă nr. 45 din 31 ianuarie 2019 a Tribunalului Teleorman, cât și Decizia civilă nr. 16 din 27 iunie 2019 a Curții de Apel București prin care a fost soluționat apelul formulat, în condițiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (în vigoare la data formulării acțiunii introductive de instanță pe rolul Tribunalului Teleorman).

Or, potrivit principiului unicității căii de atac, reglementat de art. 460 din C. proc. civ., este inadmisibilă calea de atac a recursului formulată împotriva sentinței instanței de fond, care deja a făcut obiectul apelului soluționat prin decizia Curții de Apel București.

Astfel, este inadmisibil recursul formulat împotriva Sentinței civile nr. 45 din 31 ianuarie 2019 a Tribunalului Teleorman.

4.2. Referitor la recursul formulat împotriva Deciziei nr. 16 din 27 iunie 2019 a Curții de Apel București, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) raportate la cele ale art. 634 alin. (1) pct. 1, pct. 4 și pct. 5 din C. proc. civ., Decizia nr. 16 din 27 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal este definitivă.

Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 1, 4 și 5 din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, și hotărârile date recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

În cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei decizii date în soluționarea unui apel (formulat în condițiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în vigoare la data formulării acțiunii introductive de instanță pe rolul Tribunalului Teleorman), hotărâre care este definitivă, nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

4.3. Prin urmare, reținând că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 16 din 27 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și împotriva Sentinței nr. 45 din 31 ianuarie 2019 a Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

GGC - OB