AFFAIRE KARAÇAY c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

27.03.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 11;Violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE KARAÇAY c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CAUZA KARACEAY c. TURCIA (solicitarea nr. 6615/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 martie 2007 DEFINITIVF 27/06/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Karaçay c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președintă, dnii I. Cabral Barreto, R. Türmen, dl Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, D. Popović, judecători, și a dlui Dolle, graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 6 martie 2007, înmânând hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 6615/03) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, Erhan Karaçay ( La 15 decembrie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În temeiul articolului 29 alineatul (3), aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamantul, electrician al statului său, s-a născut în 1957 și își are reședința în Istanbul. La momentul faptelor, reclamantul era membru al secțiunii locale a sindicatului Yap La 5 septembrie 2002, prefectul de la Istanbul a informat autoritățile competente că Kesk, pentru a apăra puterea de cumpărare a funcționarilor și pentru a sensibiliza opinia publică, va încetini și desface munca și va manifesta. Comisarul a cerut autorităților implicate să ia toate măsurile legale necesare și descurajatoare împotriva personalului implicat în aceste manifestări. Această notă a prefectului a fost trimisă, de asemenea, Ministerului Amenajării Teritoriului. Potrivit Ministerului Amenajării Teritoriului, reclamantul a participat, la 5 septembrie 2002, la o demonstrație organizată de Kesk La 15 octombrie 2002, reclamantul a fost informat cu privire la deschiderea unei anchete disciplinare împotriva sa din cauza participării sale la ziua de acțiune organizată de Kesk pentru a protesta împotriva scăderii nivelului salariilor funcționarilor publici și i s-a cerut să își prezinte observațiile în apărare. La 21 octombrie 2002, reclamantul și-a prezentat memoriul în apărare și a contestat participarea sa la demonstrație în măsura în care, la 5 septembrie 2002, a avut loc o inundație la Istanbul și a fost de serviciu împreună cu alți colegi. 11. La 24 decembrie 2002, în temeiul articolului 124 A din Legea nr. 657 și ca pedeapsă disciplinară, reclamantul a primit un avertisment în acest sens. La 2 ianuarie 2003, reclamantul a contestat acest avertisment în fața Ministerului Amenajării Teritoriului. El va reitera faptul că nu a participat la ziua grevei și că a fost de serviciu în această zi cu alți colegi din cauza inundațiilor care au avut loc la Istanbul și a arătat că această sancțiune era contrară angajamentelor internaționale și dispozițiilor naționale care protejau dreptul sindical. De asemenea, acesta a precizat că, din cauza activităților sale în calitate de membru al secțiunii locale a sindicatului Yapć Yol Sen legat de Kesk, a fost supus unei presiuni. 13. La 16 ianuarie 2003, în temeiul articolului 136 din Legea nr. 657, recursul reclamantului a fost respins. II. DREPTUL INTERN ȘI TEXTUL INTERNAȚIonal PERTINENT Dreptul turc Constituția 14. art. 129 dispune (...) Deciziile în materie disciplinară pot fi supuse controlului judiciar, cu excepția avertismentului și a condamnării. Legea nr. 657 privind funcționarii statului 15. art. 125 A dispune de avertismentul: notificarea scrisă prin care funcționarul este sfătuit să fie mai atent în îndeplinirea funcțiilor sale și în comportamentul său. 16. art. 136 prevede (...) deciziile care se pronunță asupra opozițiilor sunt definitive și nu pot face obiectul unei acțiuni administrative. Carta socială europeană din 1961 17. În vederea asigurării sau promovării libertății lucrătorilor și angajatorilor de a constitui organizații locale, naționale sau internaționale, în vederea protejării intereselor lor economice și sociale și de a adera la aceste organizații, părțile se angajează să nu aducă atingere legislației naționale sau să nu fie aplicate astfel încât să aducă atingere respectivei libertăți. Măsura în care garanțiile prevăzute la prezentul articol se vor aplica poliției va fi determinată de legislația sau reglementările naționale; principiul aplicării acestor garanții membrilor forțelor armate și măsura în care acestea s-ar aplica acestei categorii de persoane sunt, de asemenea, stabilite de legislația sau reglementările naționale. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGUTĂ A ARTICOLELOR 11 ȘI 14 DIN CONVENȚIA 18. Reclamantul se plânge de o încălcare a libertății sale de asociere din cauza avertismentului pe care l-a primit pentru participarea sa la o demonstrație. El invocă încălcarea articolelor 11 și 14 din Convenție. Curtea decide să examineze aceste obiecții din perspectiva articolului 11, astfel cum a fost formulat. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a înființa împreună cu alte sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii și prevenirii criminalității, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților altora. Prezentul articol nu interzice impunerea de restricții legitime exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației statului. 19. Guvernul se opune acestei teze. Despre admisibilitatea incompatibilitate rațională a statului 20. Guvernul explică faptul că statutul funcționarilor este reglementat de legea nr. 657, aceștia depun un jurământ de loialitate și au obligații și obligații diferite față de angajații din sectorul privat. Normele care reglementează serviciul public se bazează pe dreptul public, iar administrația dispune de o marjă de apreciere pentru menținerea ordinii. Acesta susține că Convenția sau protocoalele sale nu protejează contestațiile unui funcționar cu privire la numirea sa sau la poziția pe care o ocupă. 21. Reclamantul contestă această teză. 22. Curtea reamintește că alineatul (1) al articolului 11 garantează fiecăruia dreptul de a se afilia la un sindicat și de a-și apăra interesele. Funcționarii nu sunt excluși automat de la acest drept. Cu toate acestea, pot fi impuse anumite restricții activităților sindicale ale funcționarilor publici în sectoare sensibile, cum ar fi armata, poliția și altele, dar numai dacă sunt necesare astfel de restricții pentru îndeplinirea funcțiilor lor oficiale (a se vedea Council of Civil Service Unions și alte servicii c. Regatul Unit, n. 11603/85, Decizia Comisiei din 20 ianuarie 1987, Deciziile și rapoartele (DR) 50, p. 228. Reclamantul nu exercită funcții care pot face obiectul unor astfel de restricții. Guvernul susține că reclamantul putea introduce o acțiune în fața instanțelor administrative împotriva actelor arbitrare ale administrației. 25. Pe baza Legii nr. 657, reclamantul contestă această teză. 26. Curtea constată că art. 129 din Constituție și art. 136 din Legea nr. 657 faptul că un avertisment sau o condamnare nu poate fi supus controlului judiciar; în lumina faptelor cauzei, reclamantul a epuizat căile de atac interne disponibile; prin urmare, respinge excepția guvernului 27. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Pe fond Cu privire la existența unei ingerințe 28. Reclamantul susține că avertismentul care i-a fost adresat pentru participarea la o zi națională de grevă se analizează printr-o interferență în dreptul său la libertatea de asociere. Guvernul nu se pronunță asupra acestui aspect. La fel ca reclamantul, Curtea consideră că măsura contestată constituie o încălcare a dreptului său la libertatea de asociere. Cu privire la justificarea intervenției 29. O astfel de ingerință încalcă art. 11, cu excepția cazului în care aceasta era prevăzută de legea Curtea constată că nu se contestă faptul că avertismentul adresat reclamantului era în conformitate cu art. 125a din Legea nr. 657. Curtea ia act de faptul că măsura disciplinară contestată avea un temei juridic. Scopul legitim 31. Guvernul susține că interferența avea ca scop apărarea ordinii. Reclamantul nu se pronunță. 32. Curtea se îndoiește că intervenția în prezenta cauză urmărea un scop legitim în sensul articolului 11 alineatul (2) din convenție. Cu toate acestea, consideră că nu este necesar să se soluționeze problema în ceea ce privește concluzia la care se ajunge din perspectiva necesității unei astfel de ingerințe (punctele 34-38 de mai jos). Necesar într-o societate democratică 33. Reclamantul susține că o astfel de pedeapsă disciplinară nu i s-ar fi aplicat dacă nu ar fi fost membru al unui sindicat legat de Kesk. Referindu-se la nota prefectului din 5 septembrie 2002, reclamantul denunță practica administrației care constă în prevenirea unei acțiuni desfășurate de un sindicat recunoscut legal și reducerea influenței acestui sindicat prin luarea de măsuri înainte și după ziua de acțiune prevăzută. El critică arbitrarul cu care administrația a acționat în măsura în care prefectul a încercat mai întâi să prevină ziua grevei și a ordonat sancțiuni împotriva funcționarilor care urmau să participe la această zi. Prin aplicarea unui avertisment, administrația știa că o astfel de sancțiune disciplinară nu era supusă controlului jurisdicțional. 34 Guvernul reamintește că reclamantul este încă membru al sindicatului în cauză și consideră că art. 11 nu acordă imunitate funcționarilor, membri ai unui sindicat, care fac obiectul unei măsuri disciplinare, iar reclamantul a fost sancționat disciplinar pentru absența sa la locul de muncă la 5 iunie 2002. A participat la o zi de grevă fără a fi primit permisiune și i s-a aplicat o sancțiune disciplinară pentru nerespectarea funcțiilor sale. 35. Curtea constată mai întâi că reclamantul a negat în fața autorităților naționale că a participat la această zi de grevă. Cu toate acestea, în memoriul său în apărare la nivel intern (punctul 12 mai) sus), acesta a indicat că măsura disciplinară care i-a fost supusă încalcă drepturile sindicale prevăzute de angajamentele internaționale și naționale ale Turciei. Prin urmare, întrucât reclamantul și-a invocat argumentul întemeiat pe art. 11 din convenție în fața autorităților naționale, Curtea este în măsură să examineze temeinicia acestuia, în pofida contestației sale cu privire la fapte. 36. Curtea arată apoi că ziua de acțiune națională în cauză a făcut obiectul unei declarații prealabile la nivel național și nu a fost interzisă. Prin asocierea sa, reclamantul și-a folosit libertatea de întrunire pașnică (Ezelin c. Franța, Hotărârea din 26 aprilie 1991, seria A n 202, p. 21, § 41). 37. Curtea a examinat sancțiunea disciplinară în litigiu în lumina întregului dosar, pentru a stabili în special dacă aceasta era proporțională cu presupusul scop legitim urmărit, având în vedere poziția proeminentă a libertății de întrunire pașnică. Curtea ia notă de faptul că reclamantului i s-a aplicat un avertisment cu titlu de sancțiune disciplinară din cauza participării sale la ziua de acțiune organizată de Kesk, din care era membru, pentru a apăra puterea de cumpărare a funcționarilor (puncte 7 și 9 de mai sus. Or, sancțiunea incriminată, atât de mică, este de natură să descurajeze membrii sindicatelor să participe în mod legitim la zile de grevă sau la acțiuni pentru apărarea intereselor membrilor lor (Ezelin menționat anterior, § 53). 38. Curtea concluzionează că avertismentul adresat reclamantului nu era necesar într-o societate democratică 39. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 11 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 6 ȘI 13 DIN CONVENȚIA 40. Reclamantul se plânge de lipsa unei căi de atac interne pentru a contesta avertismentul pe care l-a primit. El invocă articolele 6 și 13 din Convenție. Curtea decide să examineze acest motiv din perspectiva articolului 13, astfel cum este formulat în partea sa relevantă. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 41. Guvernul susține că funcționarii sunt protejați împotriva actelor arbitrare ale administrației, la fel ca toți ceilalți cetățeni, susține că actele administrației sunt supuse controlului jurisdicțional asupra admisibilității 42. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea amintește că art. 13 din convenție garantează existența în dreptul intern a unei căi de atac care să permită să se prevaleze de drepturile și libertățile Convenției, astfel cum pot fi consacrate acestora. Prin urmare, această dispoziție are drept consecință solicitarea unei căi de atac interne care să permită examinarea conținutului unui Pe baza Convenției și pentru a oferi redresarea corespunzătoare (Kudła c. Polonia [GC], nr 30210/96, § 157, CEDH 2000 XI). Domeniul de aplicare al obligației pe care art. 13 o impune statelor contractante variază în funcție de natura cauzei reclamantului. Cu toate acestea, acțiunea prevăzută la art. 13 trebuie să fie 22277/93, § 97, CEDH 2000 VII). Effectivitatea mai mică a unei căi de atac în sensul articolului 13 nu depinde de certitudinea unui rezultat favorabil pentru solicitant. În acest caz, competențele și garanțiile pe care le prezintă sunt luate în considerare pentru a evalua eficiența acțiunii în fața acesteia. În plus, toate acțiunile oferite de dreptul intern pot îndeplini cerințele art. 13, chiar dacă nici unul dintre aceștia nu răspunde în întregime la aceasta ( În acest caz, Curtea amintește că art. 129 din Constituție și art. 136 din Legea nr. 657 arată că un avertisment sau o condamnare nu pot fi supuse controlului jurisdicțional (punctele de vedere din art. 136 din Constituție și din art. 136 din Legea nr. 657) nu pot fi supuse controlului jurisdicțional (punctele de vedere) 14 și 16 de mai sus. Astfel, Curtea constată că legislația națională nu prevede existența unei acțiuni în fața unei instanțe naționale pentru a contesta un avertisment precum cel primit de solicitant ( mutatis mutandis Güneri și alții c. Turcia, nr. 42853/98, 4406/98 și 429/98), § 77 și 87, 12 iulie 2005, și Metin Turan c. Turcia, n 20868/02, § 36 38, 14 noiembrie 2006). Prin urmare, lipsa unei căi de atac efective în cazul unei sancțiuni disciplinare, cum ar fi avertismentul aplicat reclamantului, îl privează de orice garanție pentru a evita eventualele abuzuri sau pentru a permite pur și simplu controlul legalității unei astfel de măsuri disciplinare. 45. Prin urmare, având în vedere inexistența unei astfel de acțiuni în dreptul intern, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 46. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită un euro simbolic pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit și solicită eliminarea articolelor relevante din Legea nr. 657 care exclud avertizarea și învinuirea din domeniul controlului jurisdicțional. 48. Guvernul contestă aceste pretenții. 49. Curtea consideră că constatarea unei încălcări în sine constituie o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 50. Reclamantul solicită, de asemenea, rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată, precum și onorariile avocatului său fără a le cuantifica sau a le susține prin nici o justificare. 51. Guvernul solicită Curții să nu acorde nicio sumă în măsura în care reclamantul nu justifică în niciun fel pretențiile sale. 52. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În acest caz, având în vedere lipsa de elemente aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea reclamantului. PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară , cererea admisibilă ; A spus , că a existat o încălcare a articolului 11 din Convenție A spus , că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenția A spus , că constatarea unei încălcări oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral Respins , cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus . Făcut în franceză și apoi comunicat în scris martie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle Tulkens Grefier Președinte