AFFAIRE TAMCAN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

12.06.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-3;Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE TAMCAN c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNEA CAUZA TAMCAN c. TURCIA Cerere nr. 28150/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 iunie 2007 DEFINITIVF 12/09/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Tamcan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinta, Domnii I. Cabral Barreto, R. Türmen, domnul Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, D. Popović, judecători, și a domnului Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 mai 2007, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 281500/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care un resortisant al acestui stat, M. În conformitate cu art. 34 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamantul a sesizat Curtea la data de 4 august 2003, în temeiul articolului 34 din Convenția privind apărarea drepturilor omului ( La 25 aprilie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. DE FAPT, CIRCONSTANȚELE SPĂLĂTORULUI S-a născut în 1969 și își are reședința în K A fost arestat de poliție la Istanbul în timp ce depunea un dispozitiv exploziv în curtea unei secții de poliție. La 28 iulie 1992, a fost prezentat în fața judecătorului Asseur lângă curtea de securitate a statului Istanbul și arestat provizoriu. Printr-un act de acuzare din 18 septembrie 1992, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului a inițiat o acțiune penală împotriva reclamantului și a altor cinci persoane pentru apartenență la DHKP/C-Devrimci Sol (Partea revoluționară pentru eliberarea poporului/Frontul-Stânga revoluționar), o organizație marxistă-lenionistă ilegală. La 14 octombrie 1992, procurorul a emis un al doilea act de acuzare împotriva reclamantului pentru uciderea a doi ofițeri de poliție și și-a revendicat condamnarea în temeiul art. 31, 33 și 146 alin. (1) din Codul penal, precum și al art. 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. La 10 mai 1994, un al treilea act de acuzare a fost depus de procurorul Republicii împotriva reclamantului pentru uciderea altui ofițer de poliție. La 24 decembrie 2002, Curtea de Securitate a statului a pronunțat condamnarea reclamantului la pedeapsa capitală. Această pedeapsă a fost transformată în condamnare pe viață, în conformitate cu Legea nr. 4771. 12. Până la pronunțarea hotărârii la 24 decembrie 2002, Curtea de Securitate a statului a ținut șaizeci și trei de ședințe, dintre care optsprezece în absența reclamantului. 13. În timpul audierilor, reclamantul a solicitat eliberarea provizorie a acesteia. Fiecare cerere a fost respinsă de Curtea de Securitate a statului în conformitate cu următoarea formulă globală: 14 La 28 aprilie 2003, Curtea de Casație a infirmat hotărârea Curții de Securitate a statului. 15 După casare, cauza a fost examinată de Curtea de Securitate a statului care a desfășurat o primă audiere la 15 iulie 2003 și alte patru până la 17 La 17 august 2004, ca urmare a eliminării cursurilor de securitate ale statului prin Legea nr. 5190 din 16 iunie 2004, cauza a fost transmisă Curții de Assesie din Istanbul 17. De două ori, Curtea de Assesie a pronunțat menținerea în custodia provizorie a reclamantului din aceleași motive ca și cele ale Curții de Securitate a statului (punctul 13 de mai sus). La 24 ianuarie 2005, Curtea de Assesie a decis să elibereze reclamantul cu privire la durata detenției sale. 19. Prin hotărârea din 15 noiembrie 2006, Curtea l-a condamnat pe solicitant la condamnare pe viață și a solicitat, de asemenea, stabilirea unui mandat de arestare împotriva sa. 20. La 26 decembrie 2006, reclamantul a luat măsuri în casare. Conform elementelor din dosar, procedura ar rămâne în continuare pendinte în fața acestei instanțe la data de 2 martie 2007. 21. Guvernul ridică o excepție de inadmisibilitate întemeiată pe neobosirea căilor de atac interne. El susține că, la momentul depunerii cererii în fața Curții, cauza era pendinte în fața instanțelor naționale. 22. În plus, referindu-se la jurisprudența Curții (Remli c. Franța, Hotărârea din 23 aprilie 1996, Remli c. Franța, Remli, Rec., 1996 II), consideră că reclamantul nu a îndeplinit cerința de epuizare a căilor de atac interne, în măsura în care nu a ridicat obiecțiile întemeiate pe durata detenției provizorii și a procedurii în fața autorităților judiciare care au făcut obiectul cauzei. 23. Curtea constată că reclamantul se plânge de durata detenției provizorii, precum și de durata procedurii penale, care este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor interne. În ceea ce privește arestarea provizorie, trebuie reamintit faptul că reclamantul a formulat în repetate rânduri cereri de eliberare provizorie în cadrul audierilor desfășurate în fața diferitelor instanțe, cereri care au fost toate respinse (punctele 13, 15 și 17 de mai sus). În ceea ce privește durata procedurii, Curtea amintește că a avut deja ocazia să constate că ordinea juridică turcă nu le oferea justițiabililor o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din convenție care le permitea să se plângă de durata unei proceduri (Tendik și alții c. Turcia, n 23188/02, § 36, 22) Prin urmare, nu s-a stabilit că reclamantul dispune de o cale de atac de natură să soluționeze cauza sa. 25. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția preliminară a guvernului care rezultă din neobosirea căilor de atac interne în cele două ramuri ale sale. În plus, Curtea constată că aceste obiecțiuni nu sunt în mod evident întemeiate în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. II. În acest sens, reclamantul invocă art. 5 alineatul (3) din Convenție, a cărui parte relevantă este astfel formulată de orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (3). (c) prezentului articol (...) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care asigură prezența persoanei în cauză la audiere. 27. Guvernul susține că, în cazul de față, este vorba de o cauză complexă, în special din cauza existenței mai multor co-inculpați și victime. Comitetul observă că reclamantul este implicat, împreună cu co-inculpații, în mai multe crime comise împotriva ordinii constituționale, în mai multe crime, precum și în numeroase atacuri cu bombă și, în această privință, susține că există un risc de evadare în cazul în care persoana în cauză este eliberată și concluzionează că există un interes public de a-l menține în arest provizoriu. Curtea de Securitate a statului a examinat, de asemenea, cererile de eliberare a persoanei în cauză pe parcursul întregii proceduri și s-a întemeiat pe excluderea cererilor formulate în acest sens. 28. Reclamantul contestă argumentele guvernului. 29. Curtea amintește că termenul final al perioadei menționate la art. 5 alineatul (3) este în ziua în care s-a pronunțat asupra temeiniciei acuzării, chiar și numai în primă instanță (a se vedea Wemhoff c. Germania, Hotărârea din 27 iunie 1968, seria A n 7, p. 23 alineatul (9) și Labita c. Italia [GC], nr 26772/95, § 147, CEDH 2000 IV). 30. În cazul de față, prima perioadă în litigiu a detenției reclamantului a început la 13 iulie 1992 cu arestarea sa și s-a încheiat la 24 iulie 1992. decembrie 2002 cu condamnarea sa. Astfel, a durat aproximativ zece ani, cinci luni și unsprezece zile. După această dată, reclamantul a fost deținut în custodie după condamnarea de către o instanță competentă, și nu pentru a fi condus în fața autorității judiciare competente (a se vedea I.A. c. Franța, Hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., 1998 VII, § 98, și Baltac. , nr. 495/02, 18 iulie 2006 31. Începând cu 28 aprilie 2003, data la care Curtea de Casație a infirmat hotărârea din 24 decembrie 2002, examinarea cauzei a preluat în fața Curții de Securitate a statului și a doua perioadă de detenție provizorie, în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din convenție, a început și s-a încheiat la 24 ianuarie 2005, data la care reclamantul a fost eliberat. Această a doua perioadă a durat un an, opt luni și 26 de zile, prin urmare, reclamantul a petrecut în total 12 ani, două luni și șapte zile în detenție provizorie. 32. Curtea face trimitere la jurisprudența sa constantă potrivit căreia aceasta se bazează în principal pe motivele care figurează în deciziile menționate, precum și pe faptele necontroversate indicate de partea interesată în acțiunile sale, pe care trebuie să le stabilească dacă a existat sau nu o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție (a se vedea, printre altele, Assenov și alții c. Bulgaria, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec. 1998 VIII, punctul 154, și Ali Hludnar Polat c. Turcia, n 61446/00, § 26, 5 aprilie 2005). 33. Din elementele dosarului reiese că Curtea de Securitate a statului, precum și Curtea de Assisi care a avut loc în cauza de la 17 august 2004 au respins cererile de extindere repetate ale reclamantului și și-a pronunțat menținerea în detenție pe baza unor formule aproape identice sau chiar stereotipe, astfel cum sunt natura sau/și calificarea infracțiunii reprovocate, starea probei (punctele 13, 15 și 17 de mai sus). 34. Or, în ochii Curții, în cazul în care În cazul în care o persoană fizică sau juridică este o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau o persoană fizică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană sau o persoană sau o persoană fizică, o persoană fizică sau juridică, o entitate sau o entitate sau o entitate, o entitate sau o entitate, o entitate sau o entitate, o entitate sau o entitate, o entitate sau un organism sau o entitate, o entitate, o entitate sau un organism, o entitate sau un organism, o entitate sau o entitate, o entitate sau o entitate, o entitate, o entitate sau o entitate, o entitate, o entitate sau o entitate sau un organism ori organism ori organism ori organism ori organism sau o entitate, care face ori organism sau o entitate, care face sau o entitate, care face sau o entitate, care face sau o entitate, care face sau un organism, care face sau o entitate, care face sau un organism, o entitate, care face sau o entitate, care face sau un organism, care face sau o entitate, o entitate, o entitate, o organism, o organism, care face sau organism sau organism, care face sau organism, care face sau o entitate, care face sau organism, care face sau organism, care face sau o organism, care face sau o organism sau organism sau o organism, care face sau un organism, care face sau un organism, care face sau o organism sau o organism sau o organism sau o organism sau o organism sau organism sau o organism, care face sau o organism, care face sau organism, o organism, o organism, o organism, care, care, o organism, o organism, care, care, care, care, o organism sau organism sau organism, o organism, o organism, o organism, o organism sau o organism sau o organism, o organism, o organism, o organism, o organism, o organism sau o organism, o În aceste împrejurări, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 36. Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. 37. Guvernul se opune acestei tezei. 38. Curtea constată că perioada care trebuie luată în considerare a început la data de 13 iulie 1992. Conform elementelor dosarului, procedura rămâne în curs de desfășurare la data adoptării prezentei hotărâri, astfel încât a durat mai mult de 14 ani și 10 luni pentru două grade de instanțe sesizate de două ori. 39. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDO 1999 II) 40. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (ibidem 41). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil 42. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 43. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante permite să se șteargă doar în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 700 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și 35 000 YTL [aproximativ 19 000 EUR] pentru prejudiciul moral. 45. Guvernul contestă aceste pretenții. 46. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, aceasta admite că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ca urmare a duratei detenției provizorii și a procedurii, că nu compensează suficient constatarea încălcării (a se vedea în special Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 165, CEDO 2000 XI și Acunbay c. Turcia, nr. 61442/00 și 61445/00, § 70, 31 mai 2005). Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 15 000 EUR pentru daune morale. 47. În plus, Curtea constată că, potrivit informațiilor furnizate de părți, cauza este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor interne după aproape 14 ani și 10 luni (punctele 38 de mai sus). În acest caz, în cazul în care acest lucru este încă valabil, Curtea consideră că o modalitate adecvată de a pune capăt încălcării constatate ar fi să se finalizeze procesul cât mai curând posibil, luând în considerare în același timp cerințele unei bune administrări a justiției, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Yakisan c Turcia, nr. 11339/03, § 49, Hotărârea din 6 martie 2007, nedefinitiv). Cheltuieli și cheltuieli de judecată 48. Reclamantul solicită 12 885 YTL [aproximativ 7 000 EUR] pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. În acest scop, acesta prezintă un număr orar. 49. Guvernul contestă aceste pretenții. 50. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față, având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă acordarea sumei de 1 500 EUR reclamantului, toate costurile. Interese moratorii 51. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenția menționată 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 15 000 EUR (cinsprezece mii de euro) pentru daune morale și 1 500 EUR (o mie cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe sumele menționate anterior, pentru a fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 12 iunie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle F. Tulkens Grefier Președinte