Decizia nr. 3674/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.06.2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. și DD., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, EE., FF., GG., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, HH., II., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, JJ., KK., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișinău Criș, precum și LL., MM. și NN., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au formulat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reprezentat prin Procurorul General, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, cerere de chemare în judecată prin care au solicitat a se dispune: 1. obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să procedeze la: - anularea ordinului nr. 124 din 01.02.2019, prin care li s-au stabilit drepturile salariale începând cu data de 01.01.2019, - emiterea unui nou ordin prin care să se dispună reîncadrarea acestora și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,154 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,169 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015, inclusiv pentru viitor, 2. obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad la plata drepturilor restante ca urmare a reîncadrării. La data de 07.08.2019, petenții PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE. și FFF., procurori și personal de specialitate juridică asimilat, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO. și PPP., în calitate de personal auxiliar de specialitate, QQQ., RRR. și SSS., personal IT asimilat personalului auxiliar de specialitate, TTT., UUU. și VVV., în calitate personal conex, asimilat personalului auxiliar de specialitate au formulat în condițiile dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (2) și art. 62 C. proc. civ., cerere de intervenție principală în acțiunea civilă din dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București, formulată de reclamanții A., ș.a, prin care au solicitat admiterea ca fiind întemeiată, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reprezentat prin Procurorul General, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice. Au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1. Obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să procedeze la: - anularea ordinului nr. 124 din 01.02.2019, prin care li s-au stabilit drepturile salariale începând cu data de 01.01.2019; - emiterea unui nou ordin prin care să se dispună reîncadrarea acestora și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,154 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,169 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015, inclusiv pentru viitor,

Obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la plata drepturilor restante ca urmare a reîncadrării.

Obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plăților restante și alocarea fondurilor pentru plata și pentru viitor a drepturilor solicitate. 1.2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 856 din 27 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de intervenție principală formulată de petenții-intervenienți PP. și alții, ca inadmisibilă; a admis acțiunea formulată de reclamanții A. și alții în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad; a anulat Ordinul nr. 124/01.02.2019 și a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită un nou ordin prin care să realizeze încadrarea salarială a reclamanților începând cu data de 09.04.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 8,5% conform O.U.G. nr. 13/2008, iar începând cu 01.12.2015 o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 8,5% conform O.U.G. nr. 13/2008 și aplicarea majorării de 10% prevăzute de Legea 293/2015; de asemenea, a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate dintre drepturile acordate reclamanților și cele stabilite potrivit prezentei hotărâri. 1.3. Calea de atac exercitată în cauză 1.3.1. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs petenții - titulari ai cererii de intervenție principală: PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU. și VVV., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de intervenție ca fiind legală. Recursul a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 62, art. 32 și art. 33 C. proc. civ. Au arătat că instanța de fond nu motivează în fapt și în drept inadmisibilitatea cererii de intervenție, reținând doar faptul că "nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege întrucât raportul de muncă are un caracter personal și terțul nu poate solicita stabilirea unor drepturi decurgând dintr-un raport de muncă...". Interesul petenților în formularea cererii de intervenție este reprezentat de folosul material pe care l-au solicitat și care nu afectează interesul reclamanților din cauza pendinte, având interesul să li se acorde aceleași drepturi materiale care ar fi trebuit să fie acordate la data intrării în vigoare a dreptului material. Au mai precizat că atât ei cât și reclamanții sunt salarizați de aceiași pârâți, ordinele de salarizare sunt emise de aceiași pârâți, drepturile salariale decurg din aceleași raporturi de muncă. În esență, au susținut că cererea de intervenție îndeplinește condițiile dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., interesul lor fiind determinat, legitim, juridic, personal, născut și actual. Interesul este unul personal, în sensul că interesul urmărit de titularii cererii de chemare în judecată nu se răsfrânge și asupra interesului nostru, până la urmă interesele acestora sunt personale, numai că prin cererea de intervenție nu s-a urmărit decât evitarea unor litigii care ar putea avea soluții contradictorii. 1.3.2. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs și pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în nume propriu și pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de intervenție formulată, precum și respingerea excepției lipsei calității procesual-pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a Ministerului Finanțelor Publice. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile în speță. În esență, a arătat că raportul de muncă dintre reclamanți și intervenienți este cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și respectiv cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Fondurile necesare plății drepturilor salariale sunt alocate de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv ordonatorului principal de credite - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și respectiv - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. A apreciat că în mod nelegal instanța de fond a respins cererea de intervenție așa cum a fost formulată, fără să analizeze care sunt drepturile solicitate, dacă obiectul cererii intervenienților afectează obiectul cererii de chemare în judecată al reclamanților din cererea principală, care sunt raporturile juridice dintre ordonatorii de credite, etc. Totodată, acordarea drepturilor salariale ale reclamanților sunt identice cu drepturile salariale ale intervenienților, cadrul juridic de acordare a acestor drepturi este unul singur și pentru toți angajații ministerului de justiție și al ministerului public, respectiv Legea nr. 247/2007, O.U.G. nr. 13/2008, Legea nr. 153/2017, Legea nr. 71/2015, Legea nr. 284/2010, respectiv legislația pe care și instanța de fond în mod corect a reținut-o în motivare. Prin urmare și intervenienții au dreptul la aceleași majorări salariale pe care reclamanții le-au solicitat motivat de faptul că ordinul de salarizare pentru procurori este emis de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar deciziile de salarizare pentru personalul auxiliar de specialitate și conex sunt emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Și în fine, a susținut că instanța de fond în mod nelegal a admis excepția lipsei calității procesual-pasive a celor doi pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A arătat că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauzele privitoare la drepturile salariale ale personalului plătit din fondurile publice, motivat de faptul că participă în mod nemijlocit la votarea bugetului de stat și a bugetului Ministerului Public și Ministerului Justiției. De asemenea, a apreciat că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are calitate procesual pasivă în condițiile în care reclamanții sunt în relație contractuală directă cu Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că au fost numiți în funcția de procurori, respectiv de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor prin ordin al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. 1.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a arătat că în mod corect prima instanță a respins cererea de intervenție principală, ca inadmisibilă, deoarece raportul de muncă are caracter personal. De asemenea, a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 și a dezvoltat apărări pe fondul acțiunii. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din 02 iunie 2020 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursurilor în ședință publică, la data de 16 iunie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursurilor, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Soluția instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate în cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Reclamanții A., ș.a., în calitate de procurori, au solicitat anularea Ordinului nr. 124 din 01.02.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care li s-a recalculat indemnizația de încadrare brută lunară, fiind nemulțumiți de valoarea sectorială de referință la care s-a făcut raportarea. Petenții PP., ș.a., în calitate de procurori și personal de specialitate juridică asimilat, personal auxiliar de specialitate, personal IT și personal conex asimilat personalului auxiliar de specialitate au formulat o cerere de intervenție principală, preluând în integralitate susținerile din cererea de chemare în judecată a reclamanților. Instanța de fond a respins cererea de intervenție principală formulată de petenții PP., ș.a., ca inadmisibilă. A admis acțiunea formulată de reclamanții A., ș.a, a anulat Ordinul nr. 124/01.02.2019 și a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită un nou ordin prin care să realizeze încadrarea salarială a reclamanților începând cu data de 09.04.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 8,5% conform O.U.G. nr. 13/2008, iar începând cu 01.12.2015 o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 8,5% conform O.U.G. nr. 13/2008 și aplicarea majorării de 10% prevăzute de Legea 293/2015; de asemenea, a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate dintre drepturile acordate reclamanților și cele stabilite potrivit prezentei hotărâri. Împotriva sentinței au formulat recurs petenții PP., ș.a. - titulari ai cererii de intervenție principală și pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în nume propriu și pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. 2.1.1. Prin cererea de recurs formulată de petenții PP., ș.a. - titulari ai cererii de intervenție principală s-au adus critici prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susținându-se aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 62, art. 32 și 33 C. proc. civ., precum și faptul că instanța de fond nu motivează în fapt și în drept inadmisibilitatea cererii de intervenție. Pentru a răspunde în concret acestor critici, Înalta Curte observă că dispozițiile art. 62 C. proc. civ. reglementează forma în care va fi făcută cererea de intervenție principală, termenul de depunere a acesteia, precum și formularea cererii în calea de atac. Or, instanța de fond nu a reținut inadmisibilitatea cererii de intervenție principală ca urmare a nerespectării acestor dispoziții, ci a avut în vedere dispozițiile art. 61 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta" apreciind că această condiție nu este îndeplinită în cauză, deoarece intervenienții principali nu solicită pentru sine dreptul dedus judecății de reclamanți sau un drept strâns legat de acesta, ci solicită drepturi personale. Nu pot fi primite nici argumentele cu privire la îndeplinirea condițiilor art. 32 și 33 C. proc. civ. în sensul prezentat de petenți. Aceștia susțin că interesul lor în promovarea cererii de intervenție principală este unul personal, întrucât interesul urmărit de titularii cererii de chemare în judecată nu se răsfrânge și asupra interesului intervenienților, până la urmă interesele lor sunt personale, numai că prin cererea de intervenție nu s-a urmărit decât, evitarea unor alte litigii care ar putea avea soluții contradictorii. Amintește Înalta Curte, că intervenția principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată formulată împotriva părților inițiale. Prin urmare, pentru a fi admisibilă cererea de intervenție, fie trebuie să existe o identitate de drepturi pretinse, fie între cele două drepturi să existe o strânsă legătură, de natură juridică, și nu doar factuală, suficientă pentru a justifica rezolvarea împreună a celor două cereri. Atunci când instanța constată că între pretenția terților și pretenția supusă judecății de către reclamanți nu există conexiune, intervenția voluntară principală este inadmisibilă, deoarece nu ar face altceva decât să tergiverseze soluționarea cererii de chemare în judecată. Într-un asemenea caz, neexistând niciun risc să se ajungă la pronunțarea a două hotărâri contradictorii, terții având posibilitatea să declanșeze un proces separat. Or, așa cum în mod corect a apreciat prima instanță, intervenienții nu cer pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății din acțiunea principală și nici nu pretind un drept aflat în strânsă legătură cu acesta, ci solicită propriile drepturi salariale restante, care nu au nicio legătură cu drepturile solicitate de reclamanții din această cauză, având în vedere caracterul strict personal al drepturilor salariale ce decurg din raportul individual de muncă. Prin urmare, având în vedere considerentele sentinței atacate, reține instanța de control judiciar că instanța de fond a motivat în fapt și în drept soluția de respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenție principală și a aplicat în mod corect prevederile legale incidente speței, art. 61 alin. (2) C. proc. civ. 2.1.1. Prin cererea de recurs formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în nume propriu și pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad sunt formulate critici cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție principală prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind aduse critici și cu privire la soluția pronunțată pe fondul acțiunii care a intrat în puterea de lucru judecat. Totodată, se aduc critici și cu privire la o soluție de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Lecturând sentința recurată și înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța de control judiciar reține că o astfel de excepție nu a fost invocată și nici analizată în fața instanței de fond, motiv pentru care analiza recursului se va limita doar la motivelor de casare care vizează soluția de respingere a cererii de intervenție principală. În esență, s-a susținut că acordarea drepturilor salariale ale reclamanților sunt identice cu drepturile salariale ale intervenienților, cadrul juridic de acordare a acestor drepturi este unul singur și pentru toți angajații Ministerului de Justiție și Ministerului Public, și prin urmare intervenienții au dreptul la aceleași majorări salariale pe care reclamanții le-au solicitat. Instanța de control judiciar apreciază nefondate aceste susțineri întrucât împrejurarea că terții intervenienți se află într-o situație juridică similară cu a reclamanților, invocând drepturi proprii asemănătoare, nu justifică modificarea cadrului procesual subiectiv în cauza de față. Intervenienții nu pretind pentru sine dreptul dedus judecății și nici un alt drept legat de cel dedus judecății prin cererea principală, ci formulează un petit identic cu cel al cererii principale pe care îl poate formula orice persoană interesată, căreia i se aplică actul administrativ normativ. Or, pentru ca intervenția să fie admisibilă, legătura dintre cererea de intervenție și cererea principală trebuia să fie de natură să justifice judecarea lor împreună, să existe interese divergente sau convergente, iar nu exclusiv interese similare pentru anularea actului administrativ normativ. În consecință, prima instanță a reținut în mod corect că cererea de intervenție formulată în cauză nu este admisibilă, întrucât raportul de muncă are un caracter personal și terțul nu poate solicita stabilirea unor drepturi decurgând dintr-un raport de muncă în care subiect este persoana care are calitatea de reclamant în acțiunea principală, deoarece intervenienții nu pretind pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta, după cum indică dispozițiile art. 61 alin. (2) C. proc. civ., ci solicită drepturi personale ce derivă tot din raporturi de muncă. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate, ca nefondate.