ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3507/2021

Asupra cererii de chemare în judecată de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.12.2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A., a chemat în judecată pârâtul Guvernul României, cu sediul în București, Piața Victoriei nr. 1, solicitând instanței de judecată ca, în temeiul art. 7 din Legea nr. 544/2001 să constate vătămarea drepturilor sale prin refuzul pârâtului de a răspunde petiției sale cu nr. X/28.05.2019, prin care reclamantul a adus la cunoștința Guvernului României abuzurile din sistemul penitenciar din România, respectiv din penitenciarul Miercurea Ciuc. Susține reclamantul că, fiind suspus unui tratament abuziv, a solicitat Guvernului României trimiterea corpului său de control în vederea verificării condițiilor de detenție din penitenciarul Miercurea Ciuc, însă pârâtul nu i-a comunicat rezultatele controlului sau măsurile dispuse față de aspectele sesizate. Apreciază reclamantul că printr-o astfel de conduită, pârâtul și-a încălcat obligațiile reglementate de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, refuzând să furnizeze, în termenul de 30 de zile reglementat de lege, informațiile solicitate de reclamant, în condițiile în care reclamantul sesizase pârâtului încălcări ale prevederilor art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încălcări generate de condițiile de detenție din sus indicatul penitenciar.

Prin adresa înregistrată la data de 14.02.2020, pârâtul Guvernul României a invocat necompetența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, apreciind că, în considerarea prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 instanța competentă material să soluționeze prezenta cauză este tribunalul, secția de contencios administrativ în a cărui rază teritorială domiciliază persoana vătămată sau în a cărui rază teritorială se află sediul autorității ori instituției publice.

Prin încheierea de ședință din 11.03.2020, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 11.03.2020, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.

Încheierea de ședință din data de 11.03.2020 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, având în vedere că, în perioada 16.03.2020 - 14.05.2020, pe teritoriul României a fost instituită starea de urgență prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, prelungită prin Decretul Președintelui României nr. 240/2020, iar potrivit art. 41 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020:

"Prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret.", Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 418 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia:

"perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate."

În consecință, Înalta Curte constată că, la data de 16.03.2020 a fost suspendată curgerea termenului de perimare, reluarea acestuia operând de la data încetării stării de urgență, pentru perioada de timp rămasă. Ca atare, cursul perimării s-a reluat la data de 15.05.2020 și s-a împlinit la data de 10.11.2020, în raport de prevederile art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția perimării.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2021.

GGC - BR