ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3493/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La data de 2.05.2017, prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stângăceaua, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, a formulat contestație împotriva procesului-verbal de inspecție nr. CRR-AIF x/4.08.2016, încheiat la data de 18.07.2016 de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul de Inspecție Economica Financiară - Compartiment Mehedinți, precum și împotriva Deciziei nr. 38/CA din 25.11.2016 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor.

Prin sentința civilă nr. 339 din 20.06. 2018, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea având petitul indicat în punctul I.1. de mai sus, formulată de către reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stângăceaua, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile menționate la pct. I.2., a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stângăceaua, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.. Prin calea de atac sus indicată, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în teza subsidiară, schimbarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii.

Sub aspectul criticilor subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că, instanța de fond, prin hotărârea formulata, a enumerat formal apărările sale din acțiune, limitându-se la reluarea în argumentarea soluției, doar la apărările intimatelor din întâmpinare.

În aceasta situație, fără o analiza concretă și efectivă a întregului material probatoriu și a consecințelor grave pe care le produc actele fiscale contestate, motivarea instanței echivalează unei necercetări corespunzătoare a fondului.

Așa cum se observă în practicaua hotărârii, instanța a respins cererea sa privind încuviințarea obiecțiunilor la raportul de expertiză întocmit în cauză, cu motivarea, că acestea privesc chestiuni de drept, ce urmează a fi dezlegate prin hotărâre.

Din considerentele sentinței, nu rezultă că instanța s-a pronunțat pe chestiunile de drept, cum a catalogat obiecțiunile sale.

Nici cererea de efectuare a unei noi expertize, instanța nu a apreciat că este utilă, cu toate ca expertul său asistent a avut opinii separate față de expertul desemnat de către instanța.

Or, în condițiile unor constatări contradictorii, consideră ca era utilă efectuarea unei noi expertize pentru ca instanța sa poată aprecia dacă a produs sau nu un prejudiciu bugetului cum pretind intimații.

Deși expertul asistent a depus raportul său cu propria opinie, instanța nici nu amintește despre existența raportului acestuia, recurenta considerând că astfel i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenție, instanța ignorând aceasta probă încuviințată și administrată, iar în soluția pronunțată, nu se menționează, cel puțin, de ce este înlăturată aceasta probă.

Recurenta consideră că instanța de fond a făcut o greșita aplicare a normelor de drept material, în sensul art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., sens în care, reia împrejurările și circumstanțele în care a luat naștere litigiul.

Deși perioada de activitate supusă verificării a fost 1.09.2014 - 31.12.2015, inspectorii fiscali au făcut aprecieri și asupra unor operațiuni, care erau în afara perioadei de verificare, fără a se dispune extinderea controlului și fără a fi înștiințați procedural. Pe perioada verificată se afla în derulare contractul de servicii nr. x din 30.06.2014, încheiat anterior perioadei supusă verificării inspecției fiscale.

Cu toate acestea, nimic nu i-a împiedicat pe inspectorii fiscali, să facă aprecieri cu depășirea mandatului și să aprecieze că s-au constatat deficiențe.

În raport de cele 6 măsuri dispuse de către organul de inspecție a arătat și dovedit nelegalitatea și netemeinicia celor dispuse. Astfel:

Măsura nr. 1, referitor la biblioteca comunală, să se analizeze situația fondului de carte a acesteia comparându-se inventarul bunurilor domeniului public al comunei Stângaceaua, secțiunea II anexa 56 și orice alte documente relevante cu situația faptică concluzionându-se dacă există diferențe și eventual care sunt acestea. În inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Stângaceaua, secțiunea II anexa 56, sunt prevăzute următoarele - elemente de identificare - nr. volume cărți: 8012, valoare de inventar = 4.061.486 RON. Întrucât Hotărârea nr. 15 din 15.08.1999, menționa valori la nivelul acelei perioade, denominarea a avut loc după luna iulie 2005, valoarea totala a fost exprimata în moneda noua RON, împărțită la 10.000 unități, rezultând astfel o valoare de 406,15 RON RON.

În Lista de inventar întocmită la data de 15.07.2016 la denumirea bunurilor inventariate este menționat Cărți - buc. 6.400.

Deci Anexa 56 precizează ca s-au inventariat un nr. de volume cărți de 8012, dar în Lista de inventariere sunt trecute un număr de 6.400 cărți, întrucât o carte poate fi compusă din mai multe volume, nu se poate stabili un anumit număr de cărți lipsă. Deși a arătat că fosta bibliotecară a decedat, că un număr mare de cărți prezintă un grad foarte ridicat de uzură fizică și nu avea cum să le prezinte copiilor, existând riscul îmbolnăvirii, nicio apărare nu i-a fost luata în considerare.

Demersuri pentru găsirea posibilităților reorganizării bibliotecii și asigurarea continuității activității acesteia a efectuat, fapt ce a permis și organelor de inspecție să asiste la numărătoarea cărților, de către comisia stabilită de către ea.

Restul avizelor de valorificare a acestora ori înlocuire, sunt aspecte ce țin de alte instituții ale statului.

Măsura nr. 2, să se analizeze condițiile în care au fost încheiate contractul de prestări servicii nr. x/30.06.2014 modificat prin actul adițional nr. x/24.03.2015 și contractul nr. x/9.10.2015 cu S.C. A. S.R.L. referitor la existența unei note justificative pentru aplicarea procedurii de cumpărare directa, transmiterea unei notificări către SEAP cu privire la achizițiile directe, includerea lor în programul anual de achiziții pentru anii 2014 și 2015 și existența unor prevederi bugetare, aprobarea contractelor de către autoritățile deliberative și avizarea CFP a acestora.

Cu toate că în Raportul de audit financiar, întocmit de Camera de Conturi Mehedinți, în data de 8.11.2016, și înregistrat la UAT Stângăceaua, sub nr. x/8.11.2016 se menționează că auditorii publici externi nu au constatat nicio abatere de la legalitatea actelor supuse controlului, inspectorii fiscali au propriul punct de vedere iar instanța de fond a împărtășit opinia acestora, excesivă și fără a a respecta principiul proporționalității, stabilind în sarcina sa recuperarea unor sume de bani, pentru care beneficiarii au plătit contribuții și impozite la stat. Mai mult, a beneficiat la rândul său de lucrările și serviciile acestora, încât nu se poate spune că nu se regăsesc în patrimoniul UAT - Stângăceaua lucrările executate.

Consideră că, facturile au fost emise în baza contractului de prestări servicii, în condițiile stabilite prin contract, în conformitate cu necesitățile UATC Stângăceaua și că, respectivele facturi întrunesc calitatea de documente justificative pentru a fi înregistrate în contabilitate, așa cum au fost verificate sub aspectul legalității de către Camera de Conturi Mehedinți.

Măsura nr. 3, să se analizeze condițiile în care au fost încheiate contractul de prestări servicii nr. x din 20.10.2015 cu II B. referitor la existenta unei note justificative pentru aplicarea procedurii de cumpărare directă, transmiterea unei notificări către SEAP cu privire la achizițiile directe, includerea lor în programul anual de achiziție pentru anii 2014 și 2015 și existența unor prevederi bugetare, aprobarea contractelor de către autoritățile deliberative și avizarea CFP a acestora.

Conform Notei de fundamentare nr. x/7.09.2015, consemnată de către ANAF în Decizia nr. 38/CA din 25.11.2016., "cu toate că Primăria Stângăceaua deține utilaje, acestea nu pot fi folosite la capacitatea lor datorita lipsei de personal calificat (conducători auto utilaje)".

Prestatorul II B. a emis facturi în baza contractului de prestări servicii, iar din sumele încasate de la primărie și-a achitat obligațiile față de salariații care au prestat servicii pentru primărie și contribuțiile aferente acestor salarii.

În obiectul de activitate al II B. era declarată activitatea de plasare a forței de muncă.

Salariații deservenți au prestat servicii în folosul Primăriei Stângăceaua, după programul stabilit de către primărie, neexistând vreun document din care sa reiasă ca aceștia nu și-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu. Îndeplinirea sarcinilor repartizate reiese din pontaje, care au stat ca și suport la întocmirea statelor de plată.

Astfel, facturile au fost emise în baza contractului de prestări servicii, în condițiile stabilite prin contract, în conformitate cu necesitățile UATC Stângăceaua și respectivele facturi întrunesc calitatea de documente justificative pentru a fi înregistrate în contabilitate.

Măsura nr. 5, să se analizeze facturile emise în executarea contractelor nr. x/14. 10.2014 și y/12.11.2015 încheiate cu S.C. C. S.R.L. având ca obiect prestări servicii de iluminat public și să se concluzioneze dacă acestea întrunesc calitatea de documente justificative conform OMF nr. 1792/2002 și nr. 1917/2005.

Recurenta arată că facturile emise în executarea contractelor nr. x/14. 10.2014 și x/12.11.2015 încheiate cu S.C. C. S.R.L. având ca obiect prestări servicii de iluminat public, au fost întocmite în baza prevederilor contractuale, iar prețurile bunurilor folosite la întreținerea rețelelor electrice au fost cele specificate în oferta de preturi, însușită de către primărie.

De asemenea, facturile au fost emise în baza contractului de prestări servicii, în condițiile stabilite prin contract, în conformitate cu necesitățile UAT Comuna Stângăceaua și respectivele facturi întrunesc calitatea de documente justificative pentru a fi înregistrate în contabilitate.

Conform clauzelor cuprinse în cele doua contracte încheiate plățile înscrise în ofertă și contract (art. 7 și art. 5 din contracte), pentru iluminatul public (contractul nr. x/14.10.2014 și y/12.11.2015), costul materialelor folosite la întreținere și intervenții, se va adaugă la prețul contractului, deci se poate depăși valoarea lucrărilor de servicii pentru rețeaua electrică și iluminat public în localitate.

Măsura nr. 6, să se arate dacă, din documentele aflate în dosarul cauzei și cele care vor fi puse la dispoziție de către reclamantă rezulta justificarea prelungirii duratei Acordului Cadru de lucrări nr. x/12.10.2010 prin actul adițional nr. x/26.09.2014. Potrivit notei de relații nr. x/19.09.2014, ce a stat la baza prelungirii acordului, s-a impus prelungirea acestuia ca urmare a imposibilității UAT Stângăceaua de a procura fondurile necesare realizării și continuării lucrărilor contractate prin acordul cadru, aspect menționat de organele de control în decizia ANAF.

În baza acordului cadru de lucrări x/12.10.2010 a fost încheiat contractul subsecvent de lucrări nr. x/12.10.2012. De asemenea, analizând facturile emise de S.C. D. S.R.L. în baza acordului cadru încheiat cuprinzând obiectivul de investiții modernizare drumul comunal DC 78, intersecție DN 69 (E70) intersecție DC80, modificat prin actul adițional nr. x/26.09.2012 și actul adițional nr. x/19.12.2015. Valoarea facturilor emise în baza acordului cadru a fost de 1.215.766,73 RON din care s-a achitat suma de 1.155.396,07 RON.

Lucrările de investiții parțial au fost aprobate în baza HCL nr. 29/2014, plățile către D. S.R.L. s-au făcut în baza HCL nr. 12/30.04.2015.

De asemenea, facturile au fost emise în baza contractului de prestări servicii, în condițiile stabilite prin contract, în conformitate cu necesitățile UATC Stângăceaua și respectivele facturi întrunesc calitatea de documente justificative pentru a fi înregistrate în contabilitate.

Lucrările reținute în actele de recepție au intrat în mod efectiv în patrimonial său iar investițiile au fost înregistrate în contul de investiții în curs, până în momentul efectuării recepției finale și înregistrarea în contul de construcții.

Recepția finala a investiției nu a fost efectuată întrucât prestatorul are de remediat o serie de deficiențe de execuție, potrivit documentelor prezentate și inspectorilor fiscali.

Prin întâmpinarea formulată la data de 10.12.2018, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în nume propriu, precum și în numele Ministerului Finanțelor Publice a solicitat anularea recursului, apreciind că motivele indicate în cererea de recurs nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. În ceea ce privește fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Se arată astfel că, recurenta a indicat formal art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), întrucât în cererea de recurs aceasta nu a indicat și nici dezvoltat motivele de recurs pentru a putea fi încadrate în una din cele trei ipoteze legale ale normei precitate.

Recurenta invocă faptul ca instanța de fond i-a respins obiecțiunile pe care le-a formulat la raportul de expertiză judiciară și totodată, că nu ar rezulta că s-a pronunțat pe aceste obiecțiuni.

Consideră că se impune îndepărtarea acestor motive, pe de o parte pentru ca aceste obiecțiuni privesc fondul cauzei și nu se referă în mod expres la concluziile expertului, iar pe de alta parte, prin sentința atacată, instanța de fond și-a îndeplinit obligația de a motiva hotărârea, fără ca acest fapt să implice un răspuns detaliat pentru fiecare argument în că, deși se invocă formal motive de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8, nu se pot identifica în cererea de recurs o dezvoltare concretă a motivelor invocate.

Deși temeiul de drept în ceea ce privește cererea de recurs este indicat ca fiind art. 488 alin. (1) pct. 8, din C. proc. civ., recurenta reclamantă se rezumă la simpla reluare a argumentelor și apărărilor de fond invocate cu prilejul formulării acțiunii în fata instanței de fond,

Instanța de fond în mod corect a apreciat că în speță, actele contestate sunt legale și temeinice, sunt motivate pe larg, prezintă deficiențele constatate și indică actele normative încălcate, reclamanta neaducând argumente legale pentru a combate cele reținute de organul de control.

Pe calea contenciosului administrativ pot fi anulate actele administrative atacate doar daca se dovedește cu certitudine încălcarea dispozițiilor legale în vigoare ce au servit ca temei al emiterii acestora, ceea ce în cauza nu s-a realizat.

Concluzionând, în raport de cele mai sus indicate, în virtutea principiului rolului activ al judecătorului, instanța de fond prin hotărârea pronunțată a procedat la verificarea cauzei sub toate aspectele, ca urmare a necesității stabilirii, în mod corect, temeinic și legal, a situației de fapt și de drept existente în cauză și în mod corect a dispus respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stângăceaua este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, motivele de recurs invocate de reclamanta recurentă prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., constau în aceea că, prin hotărârea formulata, a enumerat formal apărările sale din acțiune, limitându-se la reluarea în argumentarea soluției, doar la apărările intimatelor din întâmpinare

Înalta Curte nu poate reține aceste susțineri.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților și la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Motivarea reprezintă un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar (în speță, de legalitate a hotărârii). De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă și al argumentelor invocate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

În speță, sentința recurată este motivată conform standardelor de calitate ce au ca reper dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță și nu împiedică exercitarea controlului ierarhic superior asupra hotărârii primei instanțe.

Înalta Curte reține și că, deși recurenta reclamantă, prin cererea de recurs susține că instanța de fond a ignorat susținerile, se observă că instanța de fond a avut în vedere în soluționarea cauzei dedusă judecății atât argumentele reclamantei, cât și apărările formulate de către pârâte.

Din lecturarea sentinței civile criticate rezultă faptul că aceasta îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății și a înlăturat motivat fiecare dintre susținerile reclamantei.

În acest context critica recurentei la motivării hotărârii instanței de fond nu poate fi primită.

Faptul că reclamantei nu i s-a încuviințat o nouă expertiză, nu constituie o nemotivare a hotărârii în condițiile în care respingerea cererii a fost motivată. În Cauza Mirilashvili împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 11 decembrie 2008 a arătat că art. 6 din Convenție nu impune instanțelor interne obligația de a solicita opinia unui expert sau orice altă măsură de investigație care urmează să fie luată numai pentru că este solicitată de către o parte. Este, în primul rând, de competența instanței naționale să decidă dacă măsura solicitată este relevantă și esențială pentru stabilirea unui caz (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 24 octombrie 1989, pronunțată în Cauza H. împotriva Franței, paragrafele 60 - 61). Cu toate acestea, în cazul în care instanța decide că este necesară consultarea unui expert, apărarea trebuie să aibă posibilitatea de a formula întrebări experților, să îi conteste și să îi interogheze în mod direct la proces.

Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate reține nici critica referitoare la faptul că, deși expertul asistent a depus raportul său cu propria opinie, instanța nici nu amintește despre existența raportului acestuia, recurenta considerând că astfel i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenție, prin ignorarea acestei probe încuviințată și administrată, iar în soluția pronunțată, nu se menționează, cel puțin, de ce este înlăturată aceasta probă.

Înalta Curte reamintește că, potrivit art. 330 alin. (1) din C. proc. civ., efectuarea expertizelor judiciare se încuviințează sau se dispune, de către instanța de judecată, la cererea părților ori din oficiu, dacă apreciază că, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, este necesar să se cunoască părerea unor specialiști. La efectuarea expertizei pot participa, potrivit art. 330 alin. (5), experți aleși de părți și încuviințați de instanță, având calitatea de consilieri ai părților, legea procedurală civilă oferindu-le posibilitatea de a da relații, de a formula întrebări și observații și, dacă este cazul, de a întocmi un raport separat cu privire la obiectivele expertizei.

Înalta Curte reține că, în cadrul procesului, constituie mijloc de probă doar raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanță, observațiile sau raportul expertului-parte având doar rol de orientare a instanței, oferindu-i acesteia o perspectivă diferită asupra semnificației rezultatelor raportului de expertiză și facilitându-i posibilitatea de a evalua corect relevanța concluziilor expertului desemnat. Așadar, opinia expertului parte nu are valoare probatorie pentru instanță iar ca orice mijloc de probă, nici chiar expertiza judiciară nu are valoare probantă absolută, ci este analizată în ansamblul tuturor celorlalte probe administrate.

Expertul parte are rolul de a supraveghea expertul desemnat de instanță, scopul desemnării sale fiind acela de a conferi părții încrederea că expertiza a fost realizată în condiții de profesionalism și imparțialitate, urmărind activitatea expertului, fără a executa efectiv expertiza, ci doar asigurându-se că modul de efectuare a operațiunilor specifice expertizei este conform standardelor și protocoalelor în materie, iar concluziile raportului de expertiză sunt rezultatul unei succesiuni de operațiuni și raționamente realiste și corect fundamentate științific. (Decizia CCR nr. 601/2016).

Față de cele de mai sus, nu se poate reține pretinsa nesocotire a dreptului la apărare, invocată de recurenta reclamantă prin faptul că raportul expertului asistent a fost ignorat de către instanța de fond.

Cât privește critica referitoare la greșita aplicare a normelor de drept material, în sensul art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta reia practic aspectele de fond fără o mențiune expresă a elementelor apreciate, din perspectiva fondului, ca nelegal dezlegate de către prima instanță.

Din lecturarea sentinței atacate, se constată că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă și a făcut o corectă aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Recurenta reclamantă invocă depășirea mandatului de către inspectorii fiscali în sensul că aceștia au făcut aprecieri și asupra unor operațiuni, care erau în afara perioadei de verificare, fără a se dispune extinderea controlului și fără a fi înștiințați procedural. Înalta Curte constată că ceastă critică adusă actelor fiscale atacate nu a fost supusă controlului instanței de fond, motiv pentru care, având în vedere dispozițiile art. 478 raportat la art. 494 din C. proc. civ., ea nu va fi analizată.

Cu privire la măsura 1, recurenta reclamantă arată că, deși a arătat că fosta bibliotecară a decedat, că un număr mare de cărți prezintă un grad foarte ridicat de uzură fizică și nu avea cum să le prezinte copiilor, existând riscul îmbolnăvirii, nicio apărare nu i-a fost luata în considerare.

Înalta Curte constată că această apărare a recurentei reclamante nu are legătură cu ceea ce s-a dispus de către organele de control, respectiv, să se analizeze situația fondului de carte a acesteia comparându-se inventarul bunurilor domeniului public al comunei Stângăceaua, secțiunea II anexa 56 și orice alte documente relevante cu situația faptică concluzionându-se dacă există diferențe și eventual care sunt acestea.

Astfel recurenta nu neagă faptul că un inventar al fondului de carte a bibliotecii comunale nu a mai avut loc din anul 1999 și că, doar la data controlului a fost desemnată o comisie de inventariere, aspect care nu are legătură cu decesul bibliotecarei. Așa cum a reținut instanța de fond, potrivit art. 40 alin. (1) din Legea bibliotecilor nr. 334/2002, documentele aflate în colecțiile bibliotecilor au statut de bunuri culturale comune, nu sunt active fixe corporale și sunt evidențiate în documente de inventar. Evidența documentelor se face în sistem tradițional și informatizat conform dispozițiilor alin. (3) și (4).

Documentele specifice bibliotecilor se inventariază periodic o dată la 4 ani fondul care cuprinde până la 10.000 de documente (art. 40 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 334/2002).

Potrivit (2) al aceluiași articol, bunurilor culturale comune, uzate fizic sau moral pot fi eliminate din colecții însă în condițiile impuse de această dispoziție legală, respectiv, numai după o perioadă de minimum 6 luni de la achiziție și prin hotărârea conducerii bibliotecii.

Alin. (6) al art. 40 din Legea nr. 334/2002 dispune că, documentele, bunuri culturale comune, găsite lipsă din inventar, se recuperează fizic, prin înlocuirea cu documente identice, sau valoric, prin achitarea valorii de inventar a documentelor, actualizată cu aplicarea coeficientului de inflație la zi, la care se adaugă o sumă echivalentă cu de 1 - 5 ori față de prețul astfel calculat.

Apărarea superfluă a recurentei în sensul că în Anexa 56 se precizează ca s-au inventariat un nr. de volume cărți de 8012, dar în Lista de inventariere din 18.07.2016 sunt trecute un număr de 6.400 cărți, organele de control reținând o lipsă de 1612 volume de carte, în condițiile în care o carte poate avea mai multe volume, situație în care nu se poate ști câte cărți lipsesc efectiv, nu poate fi reținută.

Astfel, atât în Anexa 56 a H.G. nr. x care atestă inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei cât și în lista de inventar din 2016 și în expertiza efectuată în cauză, se vorbește de nr. volume de carte (nr. de cărți), fără ca reclamanta să exprime vreun dubiu cu referire la numărul acestora în sensul celor de mai sus, în cadrul contestației sau în fața instanței de fond.

Deși recurenta reclamantă arată că a efectuat demersuri pentru găsirea posibilităților reorganizării bibliotecii și asigurarea continuității activității acesteia fapt ce a permis și organelor de inspecție să asiste la numărătoarea cărților, de către comisia stabilită de către ea, Înalta Curte constată că susținerile nu sunt reale.

Așa cum s-a arătat mai sus, din anul 1999 nu s-a mai efectuat inventarul fondului de carte deși acesta trebuia efectuat la fiecare 4 ani. Apoi, în anul 2015 biblioteca a fost închisă iar fondul de carte a fost depozitat în clădirea școlii, fără a exista un proces-verbal de predare primire și cu încălcarea prevederilor art. 72 alin. (1) și (2) din Legea nr. 334/2002 a bibliotecilor, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează că, schimbarea destinației imobilelor în care funcționează biblioteci se poate face numai în cazul asigurării unor sedii care respecta standardele optime de funcționare, conform prezentei legi; (2) în situația prevăzuta la alin. (1) autoritățile locale au obligația sa asigure continuitatea neîntrerupta a activității bibliotecii.

În ceea ce privește măsura 2 dispusă de organele de control, să se analizeze condițiile în care au fost încheiate contractul de prestări servicii nr. x/30.06.2014 modificat prin actul adițional nr. x/24.03.2015 și contractul nr. x/9.10.2015 cu S.C. A. S.R.L. referitor la existența unei note justificative pentru aplicarea procedurii de cumpărare directa, transmiterea unei notificări către SEAP cu privire la achizițiile directe, includerea lor în programul anual de achiziții pentru anii 2014 și 2015 și existența unor prevederi bugetare, aprobarea contractelor de către autoritățile deliberative și avizarea CFP a acestora, în fapt Măsura nr. 3 din actul contestat, Înalta Curte constată că instanța de fond a înlăturat motivate fiecare apărare a reclamantei reținând justețea măsurii dispuse.

Referirile recurentei reclamante la Raportul de audit financiar, întocmit de Camera de Conturi Mehedinți în data de 8.11.2016, și înregistrat la UAT Stângăceaua, sub nr. x/8.11.2016 în care se menționează că auditorii publici externi nu au constatat nicio abatere de la legalitatea actelor supuse controlului, nu prezintă relevanță cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada existenței unui asemenea raport iar o astfel de apărare a fost formulate direct în recurs.

Măsura dispusă nu este nici excesivă în condițiile în care recurenta reclamantă a încheiat cu S.C. A. S.R.L. contractele de prestări servicii nr. x/30.06.2014 și nr. y/9.10.2015 fără temei legal, efectuându-se astfel plăți nelegale către executant, fiind încălcate dispozițiile art. 14, alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale potrivit cărora nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetul local al comunei și nici nu poate fi angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

De precizat că recurenta reclamantă nu contestă nelegalitatea celor două contracte, așa cum a fost ea reținută de instanța de fond.

În ceea ce privește măsura nr. 3, să se analizeze condițiile în care au fost încheiate contractul de prestări servicii nr. x/20.10.2015 cu II B. referitor la existenta unei note justificative pentru aplicarea procedurii de cumpărare directă, transmiterea unei notificări către SEAP cu privire la achizițiile directe, includerea lor în programul anual de achiziție pentru anii 2014 și 2015 și existența unor prevederi bugetare, aprobarea contractelor de către autoritățile deliberative și avizarea CFP a acestora, (în fapt, măsura nr. 4 din procesul-verbal de control), Înalta Curte constată că în această cale de atac, recurenta reclamantă nu aduce nicio critică motivelor pentru care s-a reținut nelegalitatea acestui contract de presări servicii, în sensul că reclamanta nu putea încheia în mod legal un contract de servicii prin care în realitate să achiziționeze forță de muncă pentru îndeplinirea unor activități aferente unor funcții contractuale vacante atribuțiile din organigrama instituției ci era ținută ca să procedeze la ocuparea posturilor vacante prin concurs sau examen, potrivit legislației incidente în această situație.

Faptul că facturile au fost emise în baza contractului de prestări servicii, în condițiile stabilite prin contract, în conformitate cu necesitățile UATC Stângăceaua și respectivele facturi întrunesc calitatea de documente justificative pentru a fi înregistrate în contabilitate, nu prezintă relevanță câtă vreme ele au fost emise iar plățile au fost efectuate fără a exista vreo bază legală, fiind încălcate fiind încălcate dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale arătate mai sus.

Cu privire la măsura nr. 5, să se analizeze facturile emise în executarea contractelor nr. x/14. 10.2014 și y/12.11.2015 încheiate cu S.C. C. S.R.L. având ca obiect prestări servicii de iluminat public și să se concluzioneze dacă acestea întrunesc calitatea de documente justificative conform OMF nr. 1792/2002 și nr. 1917/2005, recurenta arată că plățile suplimentare au fost făcute în baza clauzelor contractuale (art. 7 și art. 5 din contracte) în sensul că, costul materialelor folosite la întreținere și intervenții, se va adaugă la prețul contractului, deci se poate depăși valoarea lucrărilor de servicii pentru rețeaua electrică și iluminat public în localitate.

Așa cum a reținut și instanța de fond, la încheierea celor două contracte, reclamanta a încălcat dispozițiile art. art. 25 alin. (1), (26) și 29 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, prevederi care impun autorității contractante obligația de a estima cât mai riguros valoarea contractului de achiziție publică, ca element esențial al acestuia, prin luarea în considerare în cadrul acesteia în cazul contractului de lucrări care impune și furnizarea de echipamente, instalații sau alte dotări și a valorii acestora din urmă. Aceste reguli nu au fost respectate de către reclamantă ceea ce a condus la încheierea unor contracte ce nu cuprindeau valoarea estimată a materialelor folosite de prestator pentru intervenții/reparații și s-a ajuns astfel ca valoarea materialelor solicitate la plată de către executant pentru intervenții/reparații să depășească prețul convenit pentru îndeplinirea contractului, schimbându-se în consecință însăși natura contractului dintr-un contract de lucrări într-un contract de furnizare.

Înalta Curte constată că recurenta reclamantă nu aduce nicio critică referitoare la încheierea contractului în condiții contrare legislației în domeniu, așa încât, orice referire la clauzele contractului nu au relevanță câtă vreme, în ansamblul său contractul este nelegal.

Cu referire la măsura nr. 6, să se arate dacă, din documentele aflate în dosarul cauzei și cele care vor fi puse la dispoziție de către reclamantă rezulta justificarea prelungirii duratei Acordului Cadru de lucrări nr. x/12.10.2010 prin actul adițional nr. x/26.09.2014, Înalta Curte constată că toate susținerile recurentei reclamante din această cale de atac au fost analizate de către instanța de fond și înlăturate în mod justificat.

Reținerea de către instanța de fond a faptului că, plăți în mod legal nu se puteau face de către reclamantă decât în baza unor contracte subsecvente acordului cadru, iar nu direct în baza acestuia, deoarece acesta nu are decât caracterul unei promisiuni bilaterale de a contracta în viitor, iar nu caracterul unui contract prin care să se stabilească drepturi și obligații privind executarea lucrărilor și plata prețului acestora, nu a fost combătută în vreun fel de către recurentă.

În aceste condiții în mod temeinic s-a reținut de către organul de inspecție economico-financiară că plățile făcute de reclamantă în perioadele în care între aceasta și executantul D. S.A. nu s-a încheiat un contract de achiziție publică subsecvent acordului-cadru, sunt nelegale.

Toate celelalte justificări prezentate de recurenta reclamantă cu privire la prelungirea Acordului-cadru, caracterul real al lucrărilor efectuate, sunt nerelevante în contextul în care s-a reținut efectuarea plăților cu nerespectarea prevederilor legale.

Pentru toate acestea, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stângăceaua, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stângăceaua împotriva sentinței civile nr. 339 din 20 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2021.

GGC - MM