ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3429/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29.03.2018, sub nr. x/2018 reclamanta Comuna Poiana a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Muncii și Protecției Sociale (fost Ministerul Muncii și Justiției Sociale) la plata sumei de 114.479,37 RON reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/29.05.2017 emisă de A. S.R.L. pentru servicii de execuție lucrări efectuate în baza Contractului de lucrări nr. x/08.05.2015, încheiat în vederea realizării subproiectului "Centrul de îngrijire de zi pentru copii aflați în situații de risc din comuna Poiana", conform Contractului de finanțare nr. x/29.03.2011. 1.

Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 4795 din 21 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Comuna Poiana, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii și Protecției Sociale (fost Ministerul Muncii și Justiției Sociale), a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 114.479,37 RON, cu titlu de debit și la plata către reclamantă a sumei de 1300 RON cu titlu de onorariu avocat (redus de la 4600 RON la 1000 RON în conformitate cu dispozițiile art. 451 C. proc. civ.) și a taxei de timbru de 300 RON. 1.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 4795 din 21 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii și Protecției Sociale (fost Ministerul Muncii și Justiției Sociale), întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii formulate de reclamanta Comuna Poiana, ca fiind neîntemeiată. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că prima instanță a pronunțat o hotărâre judecătorească bazată pe motive contradictorii, așa cum rezultă din cuprinsul acesteia, reținând, în mod eronat, că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată întrucât sunt întrunite condițiile de plată. Recurentul a criticat argumentul instanței de fond prin care s-a reținut că procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/28.09.2017 a fost semnat fără obiecțiuni de către toți membrii comisiei de recepție, inclusiv de reprezentantul ISC Dâmbovița. În acest sens, arată că solicitarea de plată nr. x a fost depusă cu documente tehnice justificative incomplete, respectiv fără procesul-verbal de recepție finală a lucrărilor și fără raportul de vizită al consultantului în construcții, iar situațiile de lucrări atașate facturii fiscale nu au fost avizate de către acest consultant. O altă critică a vizat dispozițiile instanței de fond prin care s-a reținut că "finanțarea nu poate fi refuzată pe motive excesiv de formalitate, fără a exista o justificare legală, faptică și rezonabilă". Față de aceasta, recurentul a apreciat că o plată nu poate fi făcută până nu îndeplinește condițiile prevăzute de OMFP nr. 1792/2002 deoarece Ministerul Muncii și Justiției Sociale este responsabil de legalitatea plăților efectuate. Motivul refuzului plății este acela al lipsei recepției pentru lucrările efectuate, iar faptul că recepția s-a produs ulterior nu presupune obligativitatea plății. Pentru solicitarea de plată neconformă nr. 3, UMP a cerut clarificări și completări ale documentației, clarificări care au fost depuse de către reclamantă abia în data de 28.09.2017, penultima zi a proiectului BDCE. La art. 2 alin. (2).2 lit. a) și b) din Contractul de finanțare este specificat faptul că solicitarea de plată se transmite până la data de 10 a lunii, urmând ca până la data de 30 a lunii UMP să poată întocmi documentația și să efectueze plata. În fapt, perioada finală a proiectului este alocată formalităților de închidere a acestuia și nu pentru efectuarea unor plăți întârziate, în condițiile în care reclamanta a avut la dispoziție 4 luni de la prima transmitere a solicitării de plată nr. x și conformarea documentației aferente acesteia cu cerințele UMP. În fine, s-au criticat de recurentă și dispozițiile menționate în motivarea sentinței atacate prin care s-a reținut că factura fiscală nr. x/29.05.2017 este emisă în acord cu dispozițiile contractuale, că poartă mențiunea "bun de plată" și viza CFP, iar lucrările erau efectuate și finalizate la data emiterii facturii, recepția acestora făcându-se fără nici o obiecție, fapt ce confirmă realizarea lor în mod corespunzător. Recurenta a apreciat că beneficiarul nu a respectat condițiile contractuale deoarece solicitarea de plată depusă în data de 30.05.2017, conține spre decontare factura fiscală emisă în data de 29.05.2017, cu viza CPF și mențiunea "bun de plată", în aceeași zi. Astfel, factura în discuție reprezintă execuție de lucrări ce au fost recepționate după 4 luni de la facturare. Referitor la obligarea de către instanța de fond la plata către reclamantă a sumei de 1300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat. 1.

Apărările intimatei-reclamante Intimata-reclamantă Comuna Poiana nu a formulat întâmpinare. La data de 20 mai 2021 a depus concluzii scrise prin care, după o succintă prezentare a situației de fapt, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Pe fondul recursului, a arătat că condiția de plată prevăzută la art. 2.7 pct. h) din Contractul de finanțare a fost respectată, înscrisurile completatoare fiind depuse în perioada de de lucrare a contractului. A arătat că sunt neîntemeiate susținerile recurentului cu privire la faptul că situațiile de lucrări nu puteau fi supuse plății decât dacă purtau viza consultantului desemnat pentru aceste verificări, deoarece condițiile de plată sunt prevăzute expres și limitativ în Contractul de finanțare la art. 2.7, iar printre acestea nu se regăsesc cerințele de avizare a documentelor de către consultantul în construcții. Prin urmare, invocarea neîndeplinirii unor condiții care nu sunt prevăzute în contract reprezintă un refuz nejustificat de plată, astfel că în mod corect a reținut prima instanță că finanțarea nu poate fi refuzată pe motive excesiv de formaliste, fără a exista o justificare legală, faptică și rezonabilă. În ceea ce privește pretinsa încălcare a reglementărilor Ordinului nr. 1792/2002 și ale Ordinului nr. 923/2014, arată că recurentul se limitează la a invoca nerespectarea acestora la modul general. Criticile dezvoltate în recurs au vizat, de fapt, lipsa timpului necesar efectuării plății și imposibilitatea administrativă a plății, prin prisma faptului că procesul-verbal de recepție finală a fost transmis către Minister în penultima zi a proiectului (28.09.2017). Față de această împrejurare, a arătat că solicitarea de plată nr. x a fost transmisă cu 4 luni înainte de termenul de finalizare a proiectului, astfel că recurentul ar fi avut tot timpul să facă demersurile necesare pentru a pregăti sumele de bani solicitate, fiind neîntemeiată critica referitoare la dispozițiile art. 2 alin. (2).2 lit. a) din Contractul de finanțare, privind data de 10 a lunii pentru formularea solicitării de plată. A considerat neîntemeiat și argumentul referitor la faptul că factura nr. x/29.05.2017 avea vizele CFP și mențiunea "bun de plată" aplicate în aceeași zi, iar lucrările au fost recepționate după 4 luni de la facturare. În opinia sa, factura fiscală a fost corect întocmită, mențiunile din cuprinsul acesteia corespund cu realitatea, ceea ce îi conferă caracter eligibil. 1.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția din 16 mai 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 21 mai 2021. II. Soluția instanței de recurs Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte reține caracterul fondat al recursului declarat în cauză, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează: 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. În ceea ce privește situația de fapt, Înalta Curte reține că între reclamanta Comuna Poiana, în calitate de beneficiar și pârâtul Ministerul Muncii și Protecției Sociale (fost Ministerul Muncii și Justiției Sociale), în calitate de agenție de implementare a Proiectului "Servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa și instruirea personalului aferent" s-a încheiat contractul de finanțare nr. x/29.03.2011 înregistrat la M.M.F.P.S. - U.M.P. sub nr. x/29.03.2011. În baza acestui contract, Comuna Poiana în calitate de achizitor, a încheiat cu societatea A. S.R.L., în calitate de executant, Contractul de lucrări nr. 3532 08.05.2015, având ca obiect executarea, finalizarea și remedierea oricăror defecte ale lucrării de execuție pentru realizarea obiectivului Centrul de îngrijire de zi pentru copiii aflați în situații de risc din comuna Poiana, județul Dâmbovița. În derularea acestui contract de finanțare s-au realizat lucrări și au fost depuse trei solicitări de plată, obiectul prezentei acțiunii vizând doar factura fiscală nr. x/29.05.2017 depusă în cadrul Solicitării de plată nr. x din 30.05.2017. Pârâtul Ministerul Muncii și Protecției Sociale (fost Ministerul Muncii și Justiției Sociale) a refuzat plata facturii fiscale nr. x/29.05.2017, în valoare de 114.479,37 RON considerând că nu sunt întrunite condițiile necesare pentru efectuarea plății. Împotriva acestui act administrativ, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a formulat plângere prealabilă înregistrată sub nr. x/01.02.2018, soluționată prin punctul de vedere nr. 28 din 13.02.2018 în cuprinsul căruia a fost menținut refuzul de plată a facturii fiscale nr. x/29.05.2017 pentru următoarele motive: I. conform art. 2.7 pct. h) din Contractul de finanțare nr. x/29.03.20211 beneficiarul nu a atașat la Solicitarea de plată nr. x documente justificative pentru decontarea cheltuielilor efectuate, printre care și Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor de construcții vizat de Inspectoratul de Stat în Construcții, cu confirmarea predării către proprietar a Cărții tehnice a construcției; II. conform art. 4.11 din Contractul de finanțare nr. x/29.03.20211 beneficiarul nu a respectat condiția prin care recepția la terminarea lucrărilor de construcții și instalații se face în conformitate cu prevederile legale și în prezența a doi reprezentanți ai MMFPS (actual MMJS) - UMP, în calitate de invitați; III. conform art. 2.12 din Contractul de finanțare nr. x/29.03.20211 MMFPS (actual MMJS) - UMP nu va deconta acele cheltuieli care nu sunt: identificabile și verificabile, realizate în fapt, dovedite prin documente originale; întreaga documentație tehnică prezentată de către beneficiar nu a fost avizată de către consultantul în construcții -reprezentantul UMP. De asemenea, prin raportul de viză ce trebuia anexat, consultantul în construcții ar fi verificat dacă listele cuprinzând cantitățile de lucrări aferente facturii fiscale sunt identificabile și puse în execuție în realitate; IV. conform art. 2.10 din Contractul de finanțare nr. x/29.03.20211 MMFPS, decontarea cheltuielilor se realizează numai în condițiile în care documentele justificative suntcomplete și întocmite corect, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; factura fiscală nr. x emisă în data de 29.05.2017 are viza CFP și mențiunea bun de plată în aceași zi și reprezintă execuție de lucrări ce au fost recepționate după 4 luni de la facturare și expirarea duratei contractului, respectiv 27.09.2017 și, depuse la sediul MMJS - UMP în data de 28.08.2017, penultima zi de proiect BDCE. Instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanta Comuna Poiana și a obligat pârâtul Ministerul Muncii și Protecției Sociale (fost Ministerul Muncii și Justiției Sociale) la plata sumei de 114.479,37 RON cu titlu de debit, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/29.05.2017. Pentru a pronunța această soluție, a reținut, în esență, cu privire la motivul invocat conform art. 2.7 pct. h) din Contractul de finanțare că procesul-verbal de recepție încheiat la terminarea lucrărilor nr. x/28.09.2017, a fost semnat fără obiecțiuni de către toți membrii comisiei de recepție, inclusiv de reprezentantul ISC Dâmbovița, apoi comunicat Ministerului și înregistrat sub nr. x/28.09.2017, fiind deci întocmit și depus la Minister în perioada de derulare a proiectului. Totodată cartea tehnică a imobilului a fost predată de către executant prin Procesul-verbal nr. x/29.05.2017 (Anexa 19), întocmit în perioada de derulare a proiectului și comunicat către Minister împreună cu plângerea prealabilă. În ceea ce privește faptul că recepția la terminarea lucrărilor nu a fost realizată în prezența a doi reprezentanți ai Ministerului în calitate de invitați, Curtea a reținut apărarea reclamantei potrivit cu care prin Dispoziția nr. 312/22.09.2017 (Anexa 20 - dosar fond) s-a dispus constituirea Comisiei de recepție la terminarea lucrărilor cu componența prevăzută de lege, astfel cum se prevede și în art. 14.3. din Contractul de finanțare. A apreciat că dispozițiile legale cuprinse în art. 2.12 din Contractul de finanțare nu își găsesc aplicare întrucât lucrările efectuate îndeplinesc condițiile amintite mai sus, ele sunt identificabile și verificabile, realizate în fapt, dovedite prin documente originale, înregistrate în contabilitatea solicitantului, efectuate cu respectarea procedurilor de achiziție și care se referă la perioade de raportare, astfel că finanțarea nu poate fi refuzată pe motive excesiv de formaliste, fără a exista o justificare legală, faptică și rezonabilă. Suplimentar, a reținut și împrejurarea potrivit cu care după ce reclamanta a comunicat documentația tehnică - aferentă Solicitării de plată nr. x, inclusiv procesul-verbal de recepție finală a lucrărilor, Ministerul nu a întreprins nicio vizită la fața locului pentru a efectua verificări și pentru a constata eventuale nereguli iar împrejurarea emiterii procesului-verbal mai târziu, respectiv în penultima zi lucrătoare a lunii septembrie 2017 - luna de finalizare a proiectului nu poate conduce la respingerea cererii formulate atâta vreme cât acesta a fost emis și vizat de către Inspectoratul de Stat în Construcții, cartea tehnică a obiectivului a fost predată la data de 29.05.2017 (dosar), iar lucrările contractate au fost efectuate. Concluzionând, instanța de fond a reținut că factura fiscală nr. x/29.05.2017 este emisă în acord cu dispozițiile contractuale, poartă mențiunea "bun de plată" și viza CFP, iar lucrările erau efectuate și finalizate la data emiterii facturii, recepția acestora făcându-se fără nicio obiecțiune, fapt ce confirmă realizarea lor în mod corespunzător. Analizând cu prioritate motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurentul Ministerul Muncii și Protecției Sociale (fost Ministerul Muncii și Justiției Sociale), Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a argumentat în niciun fel aspectul că prima instanță a pronunțat o hotărâre bazată pe motive contradictorii și nu a arătat, în concret, care sunt motivele pe care le consideră a fi contradictorii. Verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond. Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic și gradual argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Din perspectiva, însă, a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recursul apare ca fiind fondat, după cum vom arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În dezacord cu soluția pronunțată de prima instanță, Înalta Curte reține ca fiind întemeiată decizia pârâtului Ministerul Muncii și Protecției Sociale (fost Ministerul Muncii și Justiției Sociale) prin care a refuzat plata facturii fiscale nr. x/29.05.2017, în valoare de 114.479,37 RON, considerând că nu sunt întrunite condițiile necesare pentru efectuarea plății. Din analiza dispozițiilor legale ale Contractului de finanțare nr. x/29.03.2011 prevăzute la art. 2.7 pct. h), reiese obligația beneficiarului de a atașa la solicitarea de plată documente justificative pentru decontarea cheltuielilor efectuate, printre care și procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor de construcții vizat de Inspectoratul de Stat în Construcții, cu confirmarea predării către proprietar a cărții tehnice a construcției. Raportat la situația de fapt, Înalta Curte observă că la momentul formulării solicitării de plată nr. x, respectiv 30.05.2017, nu a fost atașat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x, acesta fiind întocmit și transmis ulterior Ministerul Muncii și Protecției Sociale (fost Ministerul Muncii și Justiției Sociale), la data de 28.09.2017, astfel cum reiese din actele depuse la dosar . Este corectă argumentația pârâtului în sensul că existența unui proces-verbal de predare-primire a cărții tehnice a imobilului, încheiat în data de 29.05.2017 nu înlocuiește lipsa procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, fiind vorba despre două procese-verbale diferite. Înalta Curte reține că sunt întemeiate argumentele recurentului-pârât prin care a arătat că recepția la terminarea lucrărilor de construcții și instalații trebuia să se facă și în prezența a doi reprezentanți ai Ministerul Muncii și Protecției Sociale (fost Ministerul Muncii și Justiției Sociale), aceasta fiind o obligație contractuală prevăzută expres la art. 4.11 din Contractul de finanțare nr. x/29.03.2011, obligație pe care beneficiarul nu a înțeles să o respecte. Nu poate primi apărarea reclamantei cu privire la acest aspect, în sensul că prin Dispoziția nr. 312/22.09.2017 s-a dispus constituirea Comisiei de recepție la terminarea lucrărilor cu componența prevăzută de lege, astfel cum se prevede și în art. 14.3 din Contractul de finanțare. Potrivit art. 14.3 din Contractul de finanțare:"Contractul nu va fi considerat încheiat până când procesul-verbal de recepție final al obiectivului de investiții nu va fi semnat de către comisia de recepție. Comisia de recepție este constituită conform legii". Totodată, conform dispozițiilor art. 4.11 din Contractul de finanțare: "Recepția la terminarea lucrărilor de construcții și instalații se va face în conformitate cu prevederile legale și în prezența a 2 reprezentanți ai MMFPS-UMP în calitate de invitați". Chiar dacă Comisia de recepție a fost constituită legal și procesul-verbal de recepție încheiat la terminarea lucrărilor a fost semnat fără obiecțiuni de către toți membrii comisiei, nu se poate considera că a fost îndeplinită condiția prevăzută de art. 4.11 de vreme ce nu au fost prezenți și reprezentanți ai MMFPS-UMP. Prezintă importanță faptul că aceștia trebuiau să fie prezenți la recepția finală și nu calitatea de invitați în care s-ar fi prezentat. Înalta Curte, observând dispozițiile Contractului de finanțare cuprinse în art. 2.12, nu împărtășește opinia judecătorului instanței de fond care a apreciat că finanțarea a fost refuzată pe motive excesiv de formaliste, fără a exista o justificare legală, faptică și rezonabilă. Astfel, pentru decontarea cheltuielilor de către MMFPS-UMP trebuiau să fie îndeplinite mai multe condiții, respectiv cheltuielile să fie identificabile și verificabile, realizate în fapt, dovedite prin documente originale, înregistrate în contabilitatea solicitantului, efectuate cu respectarea procedurilor de achiziție și care să se refere la perioadele de raportare. Or, în speță, așa cum corect susține recurentul-pârât, verificarea cheltuielilor se realiza, în paralel cu dirigintele de șantier, de către consultantul în construcții desemnat de către MMJS-UMP, reprezentant care avea obligația să verifice stadiul fizic al lucrărilor și să avizeze situația de lucrări. În mod corect s-a refuzat plata aferentă facturii fiscale nr. x/29.05.2017 de vreme ce întreaga documentație tehnică care a fost anexată solicitării de plată nr. x nu a fost avizată de către consultantul în construcții. Ultima critică adusă sentinței atacate vizează concluzia instanței de fond cu privire la faptul că factura fiscală nr. x/29.05.2017 este emisă în acord cu dispozițiile contractuale. Înalta Curte, analizând documentul care face obiectul discuției, observă că acesta reprezintă factura finală pentru execuția lucrărilor, fiind emisă la data de 29.05.2017, cu viza CFP și mențiunea "bun de plată" în aceeași zi. Or, în condițiile în care recepția finală a lucrărilor a fost efectuată la data de 27.09.2018, astfel cum reiese din procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x, iar factura fiscală a fost emisă cu 4 luni înainte de recepția lucrărilor, nu se poate susține că acest document justificativ a fost complet și corect întocmit, în acord cu dispozițiile contractuale. Având în vedere toate aceste argumente, Înalta Curte va admite recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut la art. 488 pct. 8, va casa în tot sentința și va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată. Având în vedere această soluție, nu se mai impune analiza criticii în recurs privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, întrucât această obligație va fi înlăturată, ca efect al casării sentinței și al respingerii în tot a acțiunii introductive. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, găsind întemeiat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârât, va casa în tot sentința atacată și, în rejudecare, va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.