ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2401/2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la 13 decembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contraductoriu cu pârâta B. S.A., obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 6.675.000 RON, reprezentând daune-interese sub forma beneficiului nerealizat, ca o consecință a nerespectării de către pârâtă a contractului încheiat între părți sub nr. x din 15 iulie 1996, cu cheltuieli arbitrale.

Prin încheierea din 15 iunie 2021 tribunalul arbitral a luat act de cererea de majorare a câtimii pretențiilor deduse judecății la suma de 6.963.000 RON.

Pârâta a invocat excepția puterii de lucru judecat în raport de dezlegările din sentința arbitrală nr. 67 din 28 iulie 2017, excepția inadmisibilității cererii față de obligativitatea organizării unei licitații publice conform O.U.G. nr. 57/2019 și față de atacarea cu recurs de către reclamantă a sentinței nr. 50/2019, excepția lipsei de interes și excepția îmbogățirii fără justă cauză. Â

Prin încheierea din 10 iunie 2020 tribunalul arbitral a unit cu fondul excepțiile invocate de pârâtă.

Prin sentința arbitrală nr. 123 din 16 decembrie 2021, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes invocată de pârâtă și a respins ca neîntemeiată acțiunea, precum și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. S.R.L. a formulat acțiune în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2022.

Prin sentința civilă nr. 47/2022 din 18 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea în anulare ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că prin sentința curții de apel au fost încălcate dispozițiile art. 135 alin. (5) din Constituție, art. 5 și art. 53 din Legea nr. 15/1990, normele din materia autorității de lucru judecat și art. 1084 C. civ. din 1864. Arată că nu au fost respectate prevederile legale privind dreptul unei regii autonome asupra bunurilor din domeniul public în sensul că s-a menținut soluția tribunalului arbitral care s-a constatat că intimata a respectat garanțiile și obligațiile asumate și că ar fi avut un drept de proprietate asupra bunurilor din domeniul public. În opinia sa, intimata nu deținea un drept de proprietate, ci un drept de administrare asupra bunurilor proprietate publică, astfel cum reiese din Constituție și din art. 53 din Legea nr. 15/1990 și, indiferent dacă spațiile ce au făcut obiectul contractului de asociere au avut regim de proprietate publică sau privată, la momentul încheierii contractului de asociere sau ulterior, ar rezulta că intimata nu a respectat garanțiile oferite prin contract.

Recurenta consideră că au fost încălcate și dispozițiile art. 430-art. 432 C. proc. civ. în sensul că în mod greșit s-a reținut existența unei prezumții de lucru judecat între sentința civilă nr. 125F/2019, pronunțată în dosarul arbitral nr. x/2017, hotărârea din dosarul arbitral nr. x/2018 și cele supuse dezbaterii în prezentul dosar. Menționează că la data formulării prezentului recurs nu fuseseră epuizate căile de atac împotriva sentinței din dosarul arbitral nr. x/2017 astfel că nu se poate vorbi de o autoritate de lucru judecat. Precizează că în celelalte două dosare arbitrale nu s-a discutat despre încălcarea obligațiilor și garanțiilor asumate de intimată, ci despre natura bunului și de faptul că nu a operat prelungirea contractului de asociere.

Autoarea demersului juridic invocă și nerespectarea prevederilor art. 1084 C. civ. din 1864 referitor la principiul reparării integrale a prejudiciului întrucât recurenta era îndreptățită să obțină profitul nerealizat pe perioada prelungirii contractului de asociere, al cărui cuantum a fost stabilit prin raportul de expertiză.

Recurenta arată că sentința este nemotivată în sensul că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a preluat raționamentul tribunalului arbitral fără a analiza criticile referitoare la regimul bunurilor și la inexistența autorității de lucru judecat și nici susținerile referitoare la caracterul contradictoriu al considerentelor. Mai arată că nu este corectă nici statuarea curții de apel în sensul că argumentele reclamantei legate de nemotivarea sentinței arbitrale nu s-ar încadra în motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Recurenta a indicat în cererea de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a susținut, în esență, că nu este corectă statuarea curții de apel în sensul că argumentele reclamantei legate de nemotivarea sentinței arbitrale nu s-ar încadra în motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Înalta Curte va înlătura aceste critici întrucât în mod corect a reținut curtea de apel că norma legală citată mai sus are în vedere lipsa din cuprinsul sentinței arbitrale a motivelor de fapt și de drept ale hotărârii, anularea sentinței neputând fi solicitată în cazul în care partea este nemulțumită de raționamentul tribunalului arbitral.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Instanța supremă nu va reține criticile referitoare la neanalizarea criticilor la regimul bunurilor și la inexistența autorității de lucru judecat întrucât din considerentele sentinței recurate rezultă că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a avut în vedere argumentele reclamantei astfel cum au fost enunțate, din perspectiva criticilor aduse sentinței arbitrale, și nu raportat la fondul litigiului. Astfel, curtea de apel a explicat de ce din sentința arbitrală nu se deduce că tribunalul arbitral ar fi dezvoltat raționamentul potrivit căruia intimata ar fi fost proprietarea bunurilor din domeniul public și de ce este corectă reținerea unei autorități de lucru judecat provizorii a sentințelor din dosarele arbitrale prin care s-au soluționat litigii cu obiect diferit, dar cu aceleași părți și întemeiate pe dispozițiile aceluiași contract de asociere.

Concluzia curții de apel legată de invocarea formală a caracterului contradictoriu al considerentelor arată că această susținere a reclamantei a fost analizată, cu ocazia examinării motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs a fost invocat și motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 135 alin. (5) din Constituție, art. 5 și art. 53 din Legea nr. 15/1990, a normelor din materia autorității de lucru judecat și a prevederilor art. 1084 C. civ. din 1864.

Nici aceste critici nu pot fi primite.

Instanța supremă a statuat, în jurisprudența sa, că, în conformitate cu dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare când aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, subliniind că ipoteza reglementată de acest text de lege nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competența arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenției arbitrale, competența instanțelor judecătorești. Acțiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanțele judecătorești fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale.

La rândul său, recursul împotriva unei sentințe pronunțate în soluționarea unei acțiuni în anulare cunoaște un dublu filtru: pe de o parte, este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia, prin prisma motivelor limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se pot analiza aspecte de netemeinicie, care aduc în discuție situația de fapt, și, pe de altă parte, urmărește modul în care curtea de apel a soluționat acțiunea în anulare în raport de criticile de nelegalitate ale reclamantei formulate în limitele motivelor de anulare reglementate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că instanța învestită cu soluționarea acțiunii arbitrale a statuat în mod corect că sentința arbitrală nu încalcă dispozițiile imperative ale legii, respectiv ale art. 135 alin. (5) din Constituție, art. 5 și art. 53 din Legea nr. 15/1990. Curtea de apel a analizat raționamentul instanței arbitrale și a concluzionat că aceasta nu și-a însușit teza existenței unui drept de proprietate privată a intimatei asupra unor bunuri din domeniul public, astfel cum a afirmat în mod nejustificat reclamanta prin acțiunea în anulare. Pe calea recursului se reiterează parțial aceste susțineri, dar nu se argumentează care este norma materială a cărei încălcare ar justifica reformarea sentinței recurate. Normele de drept material a căror nerespectare se invocă sunt, de fapt, cele pe care se fundamentează motivul de acțiune în anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h), care a fost deja analizat de curtea de apel.

Nu vor fi reținute nici criticile prin care se invocă încălcarea dispozițiilor art. 430 raportat la art. 432 C. proc. civ. întrucât statuărilor curții de apel sunt corecte. S-a constatat astfel că, în conformitate cu art. 430 alin. (4) din același cod, "când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizoriu." Mai mult decât atât, la momentul formulării recursului, toate căile de atac împotriva sentinței arbitrale a cărei autoritate de lucru judecat o contestă recurenta fuseseră epuizate, acestea fiind respinse.

Instanța supremă nu își va însuși nici criticile referitoare la încălcarea art. 1084 C. civ. din 1864 întrucât, dincolo de statuarea curții de apel în sensul inexistenței caracterului imperativ al acestei norme, se constată că certitudinea prejudiciului este un aspect de fapt, care ține de soluționarea fondului litigiului și care nu mai poate fi examinat pe calea recursului împotriva sentinței prin care a fost respinsă acțiunea în anulare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 47/2022 din 18 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 47/2022 din 18 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2022.