ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1143/2012

Asupra recursului de față, deliberând, a constatat următoarele: Prin sentința penală nr. 68 din 13 mai 2011, Tribunalul Buzău a dispus condamnarea inculpatului L.E.P. la o pedeapsă de 6 ani închisoare cu executare în regim de detenție și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată, constatându-se că această infracțiune este concurentă cu aceea pentru care a fost condamnat la 5 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 1869/06 din 09 ianuarie 2007 a Tribunalului Civil și Penal din V., hotărâre definitivă recunoscută prin ordonanța procurorului nr. 36/D/P/2005 din 09 martie 2010 și deducându-se prevenția de la 02 mai 2005 până la 24 februarie 2009, executată în Italia.

S-a mai dispus condamnarea inculpatei L.O.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată, cu reținerea dispozițiilor art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., constatându-se că această infracțiune este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnată prin sentințele penale din 06 iulie 2006 și din 02 februarie 2005 ale Judecătoriei Buzău. În baza art. 85 C. pen. s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1362/2006 a Judecătoriei Buzău, iar conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen.

s-au contopit pedepsele, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada de la 16 noiembrie 2005 la 29 martie 2006. S-a mai constatat că fapta din prezenta cauză este concurentă și cu infracțiunea pentru care inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare prin sentința penală nr. 1869/06 din 09 ianuarie 2007 a Tribunalului Civil și Penal din V., pedeapsă din care a executat în regim de arest la domiciliu în Italia, perioada de 9 luni începând cu 13 noiembrie 2008. În baza art. 86' C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani, stabilindu-se ca inculpata să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 alin. (1) C. pen.

Inculpatul L.E.P. a fost obligat la plata despăgubirilor civile, în echivalentul în RON de la data executării, în cuantum de 20.000 euro către partea civilă U.M. și de 5.000 euro către partea civilă D.L., luându-se act că părțile vătămate V.M., C.M. și A.M. nu s-au constituit părți civile. S-au confiscat de la inculpatul L.E.P. sumele obținute din activitatea infracțională privind părțile vătămate care nu s-au constituit părți civile, respectiv 17.700 euro pentru partea vătămată A.M., 3.500 euro pentru C.M., 17.500 euro pentru partea vătămată V.M., 8.500 euro pentru partea vătămată D.L. și 66.000 euro pentru partea vătămată U.M. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, că la începutul anului 2004, victima C.M.

a fost recrutată de către numitul M.M. pentru a lucra în calitate de menajeră în Italia, acesta împrumutându-i suma de 300 de euro pentru transportul la V., unde a fost așteptată la gară de inculpatul L.E.P., care i-a luat pașaportul și a cazat-o într-un apartament închiriat unde se aflau și numitele B.A., A.O.T., D.L., I., M. și inculpata L.O.D. Inculpatul L.E. i-a solicitat să practice prostituția pentru a face rost de bani, motiv pentru care timp 5 săptămâni victima C.M. a fost transportată cu mașina alături de alte celelalte și s-a prostituat pe stradă obținând suma de 3.500 euro, din care a primit 300 euro. Partea vătămată A.M.

a fost recrutată în luna august 2004, de către un băiat C. pentru a munci într-o pizzerie în Italia, acesta plătindu-i transportul până la V., fiind cazată într-un apartament în care se găseau mai multe fete, printre care și cumnata inculpatului L.E.P., ocazie cu care i s-a adus la cunoștință că trebuie să practice prostituția pe stradă, pentru a plăti o datorie în sumă de 1.200 euro și i-a fost luat pașaportul. În perioada noiembrie-decembrie 2004, partea vătămată A.M. a obținut aproximativ 18.000 euro, banii fiind trimiși în România, inculpatului L.E.P., prin intermediul numitului S.B. Partea vătămată și celelalte fete erau supravegheate în permanență, iar accesul la telefon era permis numai în prezența uneia dintre persoanele care le supravegheau și doar odată pe săptămână sau uneori chiar mai rar.

Amenințând că mama sa va înștiința Interpolul, într-un final, partea vătămată a fost lăsată să revină în România unde în municipiul Galați a fost așteptată de inculpații L.E.P. și L.O.D. care au recurs la intimidări și amenințări pentru a fi convinsă să nu dea declarații la poliție. În toamna anului 2003 victima V.M. a fost recrutată de inculpata L.O.D., care propunându-i să meargă în Italia ca menajeră i-a achitat contravaloarea transportului și i-a asigurat cazarea în apartamentul în care locuia cu inculpatul L.E. și alte 3 fete, printre care erau și părțile vătămate D.L. și U.M. A fost obligată să practice prostituția trei luni și jumătate, obținând 17.500 euro, bani care i-au fost dați inculpatului L.E.P., pe care l-a văzut lovind-o pe partea vătămată U.M., când aceasta a încercat să fugă, fiind amenințată că familia sa din România va avea de suferit în cazul în care refuză să mai practice prostituția.

Partea vătămată U.M. a fost racolată de o persoană D., în iulie 2003, în vederea practicării prostituției în Italia, care i-a propus să lucreze într-o pizzerie din orașul V., fiind cazată de inculpatul L.E. într-un apartament închiriat, unde se mai aflau inculpata L.O.D. și părțile vătămate V.M. și D.L. Ca și în celelalte cazuri banii pentru plata transportului în Italia au fost trimiși de inculpatul L.E., iar demersurile pentru obținerea pașaportului s-au realizat de inculpata L.O.D. Ajunsă în Italia, partea vătămată U.M. a practicat prostituția 9 luni, iar din suma de 100.000 euro obținută a beneficiat doar de 14.000 euro, diferența fiind predată inculpatului L.E.P. Victima D.L. a fost recrutată de A.A., mama martorei A.O.T., propunându-i-se să lucreze într-un bar împreună cu fiica sa minoră și primind totodată suma de 100 euro, iar procurarea pașaportului și obiectelor de îmbrăcăminte, s-a făcut de numitul “R.”.

În Italia acesta a fost așteptată de inculpatul L.E.P., care i-a reținut pașaportul și a cazat-o în apartamentul unde stăteau partea vătămată U.M. și inculpata L.O.D., ocazie cu care a aflat că pentru a achita datoria de 320 euro urma să practice prostituția. Era dusă zilnic împreună cu alte fete la o distanță de aproximativ 20 km de locuință, unde pe o stradă racola clienți, paza realizându-se în principal de coinculpata L.O.D., iar pentru a nu fugi din apartament erau încuiate de inculpatul L.E.P. Victima D.L. a practicat prostituția timp de 9 luni, în perioada octombrie 2003 - iulie 2004, iar din cei 15.000 euro obținuți a beneficiat de 1500 euro, diferența fiind predată inculpatului. S-a stabilit că, în drept, faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului L.E. prima instanță a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei comise, determinat de repetarea actelor materiale ce întregesc conținutul infracțiunii de trafic de persoane, acesta la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iulie 2003 - ianuarie 2005, s-a folosit și de alte persoane pentru a recruta victimele, le-a asigurat cazarea și supravegherea permanentă în scopul obținerii de câștiguri ilicite din obligarea la practicarea prostituției. Avându-se în vedere că inculpata L.O.D.

a comis acțiuni tipice infracțiunii de trafic de persoane s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de proxenetism, întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că aceasta a cunoscut scopul în care erau recrutate părțile vătămate, prin inducere în eroare, asigurând împreună cu coinculpatul cazarea și supravegherea lor pentru practicarea prostituției în Italia, iar în lipsa acestuia a luat banii obținuți din exploatarea sexuală a victimelor, chiar recrutând-o pe partea vătămată V.M. La stabilirea pedepsei aplicate inculpatei s-au avut în vedere acțiunile concrete comise, apreciate ca reflectând un grad de pericol social ridicat, dar și împrejurarea că are în întreținere un copil minor, precum și că a fost condamnată anterior pentru infracțiuni concurente.

Pe de altă parte s-a constatat că inculpații L.E.P. și L.O.D. au fost condamnați prin sentința Tribunalului Civil și Penal din V. nr. 1869/2007 pentru fapte similare și concurente, hotărâre ce a fost recunoscută prin ordonanța procurorului nr. 36/D/P/2005 din 09 martie 2010, în baza art. 116 din Legea nr. 3 02/2004. Pe latură civilă dovedindu-se raportul de cauzalitate între activitatea infracțională și prejudiciul material suferit de părțile civile U.M. și D.L. prin exploatarea sexuală, inculpații au fost obligații la plata despăgubirilor civile solicitate de acestea.

S-au confiscat, însă sumele obținute de inculpați din exploatarea sexuală a părților vătămate A.M., C.M., U.M., V.M., care nu s-au constituit părți civile împotriva acestei hotărâre, în termenul legal, a declarat apel inculpatul L.E.P., criticând-o sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei în condițiile în care, deși are o situație personală identică cu a coinculpatei, a fost condamnat la o pedeapsă mai aspră, motiv pentru care în raport de circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen. se impune reducerea tratamentului sancționator care i-a fost aplicat sub minimul special prevăzut de lege. În plus, a invocat greșita confiscarea a sumei de 112.200 euro, fără să se țină seama de cheltuielile pe care le-a suportat cu deplasarea, găzduirea și întreținerea victimelor.

Prin decizia penală nr. 183 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul inculpatului L.E.P. reținând, în esență, că din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile constante ale celor cinci victime, ale martorelor A.O.T., G.A., D.F. și B.E.V., documentația transmisă de autoritățile italiene, procesele verbale de confruntare a victimelor cu coinculpații și cele întocmite cu ocazia verificării intrărilor / ieșirilor din România, a rezultat cu certitudine că, în perioada iulie 2003 - ianuarie 2005, împreună cu concubina sa L.O.D. (devenită soție după trimiterea în judecată), inculpatul a exploatat un număr de șapte fete, racolate pe raza județului Buzău, în scopul obținerii de foloase din practicarea prostituției pe teritoriul statului italian.

Recrutarea victimelor s-a realizat, fie de persoane interpuse, fie de coinculpată, tinerele fiind induse în eroare că vor obține venituri substanțiale din prestarea unor activități licite - menajeră sau barman, meserii ce ar fi exclus orice accept gratuit sau oneros la întreținerea de relații sexuale. Aservirea acestora avea loc din momentul racolării, inculpatul L.E.P. asigurându-le plata cheltuielilor de transport, după caz chiar a taxelor de obținere a pașaportului ori a achiziționării unei vestimentații adecvate unui statut social mediu.

În realitate, în Italia cele șapte victime erau preluate de inculpatul, plasate în apartamentul închiriat de acesta, iar după circa o săptămână li se comunica scopul real al recrutării, fiind constrânse moral și fizic să practice prostituția la stradă în principal în districtul V., activități materializate în confiscarea actelor de identitate, însoțirea acestora peste tot, inclusiv la locul întreținerii relațiilor sexuale, închiderea pe timpul zilei în imobil, folosirea telefonului doar în prezența unui dintre coinculpați. De asemenea, prețurile percepute erau stabilite tot de inculpatul L.E.P., fetele fiind obligate să întrețină acte sexuale între orele 19:00 - 03:00, cu cel puțin 6 bărbați și să realizeze minimum 300 - 400 euro / noapte, bani care le rămâneau doar în parte, care putea fi amendate cu sume cuprinse între 500 și 1.000 euro în cazul în care nu aveau o atitudine corespunzătoare.

Exploatarea numitelor A.O.T. și D.F. a fost descoperită însă de autoritățile italiene, care prin sentința penală nr. 1869 din 09 ianuarie 2007 a Tribunalului civil și penal din Verona, definitivă prin sentința penală nr. 1341/2007 din 29 septembrie 2007 a Curții de Apel Veneția, i-a condamnat pe ambii inculpați la pedepse privative de libertate care au fost amnistiate prin Legea nr. 241/2007 adoptată la 31 iulie 2006 de Parlamentul italian. Ca atare, s-a constata că prima instanță a tras la răspundere penală cei doi inculpați doar pentru exploatarea sexuală a cinci victime, respectiv U.M. (perioada 2003 - aprilie 2004), D.L. (octombrie 2003 - iulie 2004), V.M. (februarie - martie 2004), C.M.

(aprilie - mai 2004) și A.M. (noiembrie - decembrie 2004). S-a mai reținut că inculpatul L.E.P. a obținut din exploatarea sexuală a celor cinci tinere suma de 154.500 euro, din care a remis acestora doar 16.300 euro. Precum și faptul că actele materiale realizate de acesta se circumscriu conținutul infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată. În ceea ce privește pedeapsa de 6 ani închisoare, de altfel orientată spre minimul special prevăzut de lege s-a apreciat că este justă și satisface întocmai criteriile de individualizare înscrise în art. 72 C. pen. S-a considerat că întreținerea unui copilul minor rezultat din căsătoria coinculpata, amnistierea faptelor concurente pentru care a fost condamnat de statul italian nu pot constitui împrejurări de natură a atenua răspunderea penală în sensul art. 74 și art. 76 C. pen.

În concret, modalitatea de operare, durata și repetabilitatea actelor materiale, suma importantă obținută din exploatarea sexuală, numărul victimelor și racolarea acestora, inclusiv prin persoane interpuse, restrângerea oricărei libertăți de mișcare pe teritoriul statului italian, reprezintă suficiente motive ce justifică legitimitatea pedepsei de șase ani închisoare atât pentru protejarea interesului public prin descurajarea săvârșirii faptelor de acest gen cât și continuarea funcției retributive prin programe de socializare specifice mediului penitenciar. S-a constata că și măsura de siguranță privind confiscarea sumei de 113.000 euro de la inculpatul L.E.P.

este legală, întrucât din probele administrate a rezultat cu certitudine că exploatarea celor cinci victime s-a realizat de inculpat, care a coordonat întreaga activitate infracțională de la racolare, transportare, organizarea efectivă a întâlnirii victimelor cu potențiali clienți, până la încasarea sumelor încasate obținute din exploatarea sexuală și aplicarea pedepselor corporale sau pecuniare victimelor. Pe de altă parte, s-a reținut că în perioada de referință fiecare victimă (mai puțin D.L.) a realizat pe noapte sume cuprinse între 200 și 400 euro, întreținând raporturi sexuale cu cel puțin șase persoane, condiții în care în mod corect prima instanță a constatat că inculpatul L.E.P. a obținut de la V.M.

-17.500 euro, C.M. - 4.000 euro, A.M. - 18.000 euro, D.L. - 15.000 euro și U.M. - 100.000 euro. Ca atare, s-a apreciat că în condițiile în care s-au constituit părți civile doar U.M. și D.L. în mod legal s-a confiscat de la inculpat 113.200 euro, care reprezenta bunuri dobândite din săvârșirea faptei prevăzute de legea penală și care nu au servit la despăgubirea victimei, în sensul art. 118 lit. e) C. pen. Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de prim control judiciar a declarat recurs, în termen legal, inculpatul L.E.P. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10 și 14 C. proc.

pen., întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra circumstanțelor atenuante existente în cauză, respectiv întreținerea unui copil minor rezultat din căsătoria cu coinculpata și starea sănătății, împrejurări ce impuneau reducerea sub minimul special al pedepsei, iar confiscarea sumei de 113.200 euro s-a susținut că este nelegală în condițiile în care victimele exploatării sexuale nu au obținut asemenea sume, nefiind luate în considerare nici cheltuielile necesare întreținerii acestora. Având în vedere criticile invocate de recurentul - inculpat L.E.P., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 14 și 17 C. proc.

pen. Examinând hotărârile atacate atât prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și 17 2 C. proc. pen., cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată ca fiind nefondat recursul declarat de inculpatul L.E.P. pentru următoarele considerente: Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Înăuntrul limitelor pedepsei, definite de legiuitor, rămâne instanței atributul de a proporționaliza pedeapsa în raport cu celelalte criterii care caracterizează fapta și făptuitorul, gradul de pericol concret al acestora, astfel încât sancțiunea să fie capabilă să-și atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, atât instanța de fond cât și instanța de prim control judiciar a făcut o judicioasă proporționalizare a pedepsei aplicate inculpatului L.E.P. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată cu luarea în considerare, în egală măsură, atât a împrejurărilor în care s-a comis activitatea infracțională, cât și a datelor care caracterizează persoana inculpatului.

S-au avut în vedere gravitatea sporită a faptelor comise dedusă din amploarea activității infracționale materializată în mai multe acte de exploatare sexuală a unui număr de cinci victime, modalitatea de realizare, implicarea și caracterul organizat, concretizate în acțiuni de recrutare a persoanelor vătămate, inclusiv prin persoane interpuse, de achitare a cheltuielilor de transport și în anumite cazuri chiar a taxelor pentru obținerea pașapoartelor, de închiriere a apartamentele în care au fost cazate fetele, de pază, de colectare a sumele obținute din relații sexuale, atribuții exercitate în lipsa inculpatului L.E.P. de soției, coinculpata L.O.D., împrejurări care dovedesc dincolo de orice echivoc că inculpatul a inițiat și coordonat întreaga activitate, rolul său fiind preponderent.

Sub aspectul datelor ce caracterizează persoana recurentului, este de menționat că acestea au fost în mod corect valorificate în procesul de stabilire a pedepsei, ținându-se seama atât de faptul că inculpatul L.E.P. a suferit în statul italian condamnări pentru fapte similare concurente, dar și de împrejurarea că are în întreținere un copil minor, circumstanțe care nu pot reprezenta o justificare pentru reducerea pedepsei de 6 ani închisoare, sancțiune ce i-a fost aplicată și în raport de gravitatea deosebită a faptelor comise. Drept urmare, față de toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului L.E.P.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată a fost corect individualizată, astfel încât nu se impune reducerea acesteia prin reținerea circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., chiar dacă inculpatul are în întreținere un copil minor, sancțiunea penală aplicată fiind singura în măsură să-i asigure reeducarea și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen., în raport de circumstanțele reale ale cauzei. Potrivit art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală sunt supuse confiscării, motiv pentru care în mod corect instanța de fond a confiscat de la inculpatul L.E.P.

sumele de bani obținute din exploatarea sexuală a celor cinci victime și pentru care persoanele vătămate nu s-au constituit părți civile, cuantumul acestor sume fiind stabilit în baza probelor administrate în cauză și ca atare, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. Constatând, așadar, că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 14 și 17 2 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.E.P.

Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - inculpat L.E.P. împotriva deciziei penale nr. 183 din 23 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul - inculpat L.E.P. la plata sumei de 1.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu și 500 RON pentru apărarea intimatelor părți civile și intimatele părți vătămate, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 aprilie 2012.