ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 431/2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 575/A din data de 13 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, printre altele, s-a dispus în temeiul art. 1121, alin. (1), (2) și (3) din C. pen., luarea măsurii de siguranță a confiscării extinse a imobilului situat în municipiul București, str. x, cumpărat de inculpatul A. prin interpusul persoană interesată B.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător asupra imobilului din municipiul București, str. x, luată prin ordonanța din data de 26.10.2015 a procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în Dosarul nr. x/2015.

Pentru a se dispune în acest sens, Curtea de Apel București, în majoritate, în ceea ce privește măsura de siguranță a confiscării extinse a imobilului situat în municipiul București, str. x, a reținut că martorul B., la urmărire penală, pe data de 26.10.2015, a declarat că, încă de la finalul anului 2011, a început o relație de concubinaj cu inculpatul A., locuind împreună în imobilul acestuia, din municipiul București, str. x, că, de-a lungul anilor, în afara Spitalului Universitar de Urgență București și Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București, nu a avut alte locuri de muncă și nici nu a desfășurat alte activități producătoare de venituri, că venitul său lunar total, cu mici variații, raportate la gărzile efectuate în spital, este în sumă de aproximativ 4.000 RON, că părinții săi au venituri modeste și nu au avere, că în perioada anilor 2004-2006 a avut un prieten libanez, că martorul C. intenționa să închirieze imobilul de pe str. x, București, astfel că s-a hotărât să-l cumpere, pentru a-l închiria, urmând să plătească ratele bancare, care au fost în sumă de 7.800 euro lunar, folosind cota de chirie, în sumă de 6.000 euro lunar, însă s-a mai bazat pe suma de aproximativ 250.000 euro, pe care o primise de la prietenul său libanez în perioada în care au fost împreună și din care, în anul 2010, și-a cumpărat autoturismul cu suma de 115.000 euro, iar diferența, în sumă de aproximativ 130.000 euro, a împrumutat-o surorii sale, pentru a-și cumpăra o locuință, fiindu-i restituită în anul 2014 sau în anul 2015, apoi a arătat că, posibil pe data de 3.06.2014. A mai arătat că a încheiat un contract autentic de împrumut cu martorul D., pentru suma de 410.000 euro, pe care acesta i-a înmânat-o eșalonat, în sume cuprinse între 4.000 euro și 10.000 euro, în intervalul anilor 2010 - 2013 și o mică parte în anul 2014, pentru că avea datorie către Agenția Națională de Administrare Fiscală, fără să cunoască termenul de restituire al acestui împrumut, că avea deja un depozit colateral în valoare de aproximativ 440.000 euro, provenit din lichidarea unor depozite anterioare, constituite înainte de anul 2013, dar, cu toate că avea această sumă în depozitul bancar, a încheiat contractul de credit, pentru suma de 400.000 euro, pentru că i-a fost teamă să nu intre banca în faliment, după care a susținut că diferența de preț, de 250.000 euro, a împrumutat-o de la soții E., zis "F.", și G., care i-a fost remisă, în numerar, în două tranșe, cu termen de restituire în anul 2024, plătind băncii pe data de 01.10.2013. Pe urmă a arătat că sumele de bani virate din conturile bancare ale părinților săi către contul său bancar provin din împrumuturile pe care le-a primit de la martorul D. și de la soții E. și G., punând la dispoziția părinților săi numerarul cu care aceștia își alimentau conturile bancare, din care, ulterior, îi virau banii în contul său bancar, pentru a-și cumpăra imobilul și din care a constituit depozitul bancar colateral, că, în anii 2014 și 2015, și-a creditat conturile bancare cu sume provenind din cota de chirie de 6.000 euro, plătită de martorul chiriaș C., în timp ce diferența în sumă de 1.800 euro lunar, pentru rata bancară, o plătea din veniturile sale, din economiile părinților săi, al căror cuantum nu-l cunoaște, și din contribuția în numerar, în sumă de 2.000 RON - 2.500 RON, primită, o dată la 2-3 luni, de la sora sa, când avea nevoie, însă, după ce procurorul i-a arătat că veniturile sale nu au fost folosite în acest scop, a susținut că a folosit banii de la prietenul său libanez, care i-au mai rămas după cumpărarea autoturismului și împrumutul acordat surorii sale. A menționat că martorul C. a semnat ambele contracte de închiriere și că a primit, lunar, chiria de la acesta, și că mai locuia în imobilul pe care i l-a închiriat, atunci când martorul C. nu folosea apartamentul S-a constatat caracterul incoerent, inconsecvent, contradictoriu și neverosimil al acestei declarații, prin care martorul a încercat o serie de justificări pentru proveniența banilor folosiți la cumpărarea imobilului. Astfel, instanța a reținut că a avut un neindividualizat prieten libanez, cu care s-a aflat într-o relație de concubinaj pe durata a 2 ani, încheiată cu aproximativ 5 ani înainte de începutul relației de concubinaj cu inculpatul A., și din care a rămas cu suma de aproximativ 250.000 euro, pe care a folosit-o la cumpărarea unui autoturism de lux și din care și-a împrumutat sora, care i-a restituit datoria după împrumutul de la bancă. Ca justificare, s-a reținut că l-a folosit pe martorul D., finanțatorul ambelor campanii electorale ale inculpatului A., pentru funcția de primar general. La fond, la termenul de judecată din data de 31.01.2018, martorul B. a arătat că-și menține declarația de la urmărire penală și și-a individualizat concubinul arab, cu prenumele H., care i-a remis suma de aproximativ 250.000 euro, fără să întocmească vreun înscris doveditor, avându-se în vedere relația de afecțiune dintre aceștia, și a mai precizat că era de notorietate împrejurarea că inculpatul A. își petrecea Crăciunul la Viena, unde l-a însoțit, în perioada anilor 2012 - 2014, însă nu s-au întâlnit cu inculpatul I., pe care, de altfel, nici nu-l cunoaște.

Curtea de Apel a constatat că, prin contractul de vânzare-cumpărare, care poartă încheierea de autentificare nr. x/21. VI.2013 a Biroului Notarului Public J., martorul B. a cumpărat imobilul situat în municipiul București, str. x, compus din teren, în suprafață totală de 340,642 m.p. și casă cu trei niveluri (subsol, parter și etaj), în suprafață de 118,9140 m.p., de la vânzătorul SC "K." SRL, cu prețul de 600.000 euro, din care suma de 400.000 euro credit bancar, în baza contractului de credit nr. x/20.06.2013, încheiat cu L. SA, iar suma de 200.000 euro va fi plătită până la data de 01.10.2013. Prin contractul de credit nr. x/20.06.2013, încheiat cu L. SA, martorul B. a obținut un împrumut în sumă de 400.100 euro, pe perioada de 60 luni, prin urmare pe durata de 5 ani, cu o rată anuală a dobânzii curente fixă, de 5,9% pe an, care a fost garantat cu un depozit bancar în sumă de 440.110 euro, conform contractului de ipotecă mobiliară pe contul de garanție și depozitul constituit în contul de garanție nr. x/20.06.2013, încheiat, pe data de 20.06.2013, cu aceeași unitate bancară. Potrivit declarației, cu încheierea de autentificare fără număr, din data de 30.09.2013 a Biroului Notarului Public J., vânzătorul SC "K." SRL, prin administrator M., a primit întregul preț al imobilului.

În apel, s-a constatat că a depus contractul de împrumut cu dobândă, cu încheierea de autentificare nr. x/05.09.2013 a Biroului Notarial N., încheiat cu E. și G., în calitate de împrumutători, prin care martorul a împrumutat suma de 250.000 euro, pe termen de 7 ani, cu scadența la data de 10.09.2020, precum și contactul de împrumut, cu încheierea de autentificare nr. x/3.VI.2014 a Biroului Individual Notarial O., încheiat cu D., în calitate de împrumutător, de la care a primit, în numerar, suma de 410.000 euro, cu scadență la data de 03.06.2024.

Curtea a constatat că martorul nu a fost în măsură să ofere organelor judiciare o explicație plauzibilă cu privire la accesarea unui credit bancar în sumă de 400.100 euro, purtător de dobândă bancară, în condițiile în care avea deja un depozit bancar în sumă de 440.110 euro. Totodată, Curtea nu a avut în vedere contractul de împrumut din data de 03.06.2014, pentru suma de 410.000 euro, încheiat cu împrumutătorul D., întrucât, pe de o parte, suma de 200.000 euro, reprezentând restul prețului către vânzătorul imobilului, a fost plătită pe data de 30.09.2013, astfel că un asemenea împrumut, după 8 luni de la plata restului de preț, nu se mai justifică, decât pentru alte scopuri, iar, pe de altă parte, martorul D. nu prezintă suficientă credibilitate, fiind un apropiat al inculpatului A.

A mai constatat că martorul B., în calitate de locator, a închiriat martorului C., în calitate de locatar, imobilul situat în mun. București, str. x, cu o cotă de chirie în sumă de 6.000 euro lunar, pe durata 01.07.2014 - 31.12.2014, potrivit contractului de închiriere din data de 01.07.2014, înregistrat la Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice, sub nr. x/04.07.2014 și apoi, pe perioada 01.01.2015 - 31.12.2015, conform contractului de închiriere din data de 01.01.2015, înregistrat la Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice, sub nr. x/12.02.2015. Însă, s-a constatat că la urmărirea penală, pe data de 20.10.2015, martorul C., medic, a arătat că îl cunoaște pe inculpatul A. încă din Facultatea de Medicină, iar pe martorul B. l-a cunoscut, prin intermediul fratelui inculpatului, abia în anul în curs, 2015, și că a scris și semnat doar contractul de închiriere nr. x/04.07.2014, pe care l-a încheiat cu martorul, fiindu-i adus de o persoană, venită din partea inculpatului A., pentru a desfășura, împreună cu martorul B., în spațiul respectiv, un proiect de activități medicale, care nu a mai avut loc și nici nu a plătit vreodată suma de 6.000 euro lunar, cu titlu de chirie, în timp ce despre contractul nr. x/12.02.2015, încheiat cu același martor, nu are niciun fel de cunoștință, nefiind scris și semnat de acesta.

De asemenea, Curtea a constatat că la urmărirea penală, pe data de 26.10.2015, au fost audiați părinții martorului B.. Astfel, martorul P. a arătat că, din câte-și amintește, în luna iunie a anului 2013, fiica sa a împrumutat de la martorul D. suma de 600.000 euro, pe care fiica acestora le-a remis-o în RON, în mai multe tranșe, depuse în depozite bancare, separat de soția sa, și că au alimentat contul bancar al fiicei acestora, prin depuneri în numerar, până în anul 2014, iar martorul Q. a susținut în mod similar și a mai adăugat că numerarul pe care-l depuneau în contul bancar al fiicei acestora provenea din economiile personale și de la părinții săi, în condițiile în care martorul B., fiica acestora, declarase, într-un mod neinteligibil și inexplicabil, că aceasta le punea la dispoziția părinților săi numerarul împrumutat de la martorul D. și de la soții E. și G., cu care aceștia își alimentau conturile bancare, din care, ulterior, îi virau banii în contul său bancar, pentru a-și cumpăra imobilul.

Din aceste probe, în opinia Curții rezultă că înscrisurile întocmite, operațiunile privind circulația în numerar a unor sume de bani și circuitul bancar, în care erau implicați părinții martorului B., al cărui motiv nu a fost explicat, nu sunt în măsură să atribuie o proveniență licită sumelor folosite de martor la cumpărarea imobilului, ci, dimpotrivă, fac dovada executării unor acțiuni pentru pierderea naturii reale a banilor folosiți, prin crearea de datorii fictive și de circuite bănești, bancare sau în numerar, nefirești. În realitate, dincolo de argumentele complicate și lipsite de coerență oferite, martorul, aflat, de o perioadă de aproximativ doi ani față de momentul cumpărării imobilului, într-o relație de concubinaj cu inculpatul A., primar general corupt, a primit banii, de proveniență infracțională, de la acesta, pentru a plăti prețul unei locuințe, pe care, în condiții obișnuite, de cinste și de transparență, nu și-o putea permite.

De asemenea, Curtea, în majoritate, a avut în vedere raportul privind rezultatul investigației financiare, întocmit de Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, prin care s-a stabilit că, în cazul martorului B., diferențele dintre veniturile licite declarate către instituțiile fiscale și sumele de bani deținute și transferate, precum și bunurile tranzacționate sunt în sume de 1.730.102,83 RON, pentru anul 2013, de 490.003,7 RON, pentru anul 2014, și de 201.790,28 RON, pentru anul 2015, ceea ce înseamnă o valoare însumată de 2.421.896,81 RON, care nu are nicio justificare licită.

Prin același raport privind rezultatul investigației financiare, întocmit de către organele de urmărire penală, Curtea a reținut că s-a stabilit în ceea ce-l privește pe inculpatul A. că diferențele dintre veniturile declarate autorităților fiscale și veniturile reale sunt în sume de 568.659 RON, pentru anul 2012, de 422.034,8 RON, pentru anul 2013, de 253.750,2 RON, pentru anul 2014, și de 20.087,8 RON, pentru anul 2015, ceea ce înseamnă că diferența dintre veniturile licite și valorile dobândite, pentru perioada anilor 2012 - 2015, este în sumă de 1.264.531,8 RON, care nu este justificată licit. Curtea, în majoritate, a constatat că organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la modul de finanțare a campaniei electorale din anul 2012, pentru funcția de primar general, desfășurată de inculpatul A., astfel că nu a avut în vedere suma de 522.000 RON, cu titlu de donații în acest scop. Prin urmare, diferența dintre veniturile licite și veniturile reale ale inculpatului, în perioada anilor 2012-2015, este în sumă de 742.531,8 RON, pentru care nu există justificare licită.

Ca atare, Curtea, în majoritate, a constatat că inculpatul A. și martorul B. au realizat, în perioada anilor 2012 - 2015, venituri nejustificate în sumă totală de 3.164.428,61 RON, din care suma de 600.000 euro, adică suma de 2.692.200 RON, la cursul B.N.R., de 4,487 RON pentru 1 euro, în luna iunie a anului 2013, a fost folosită la cumpărarea imobilului situat în municipiul București.

Împotriva acestei hotărâri contestatoarea B. a declarat contestație.

În esență, a solicitat admiterea contestației, desființarea Deciziei penale nr. 575/A din 13 mai 2022, doar sub aspectul dispunerii măsurii de siguranță a confiscării extinse a imobilului proprietatea contestatoarei, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1121 din C. pen., ridicarea măsurii asigurătorii menținute prin decizie asupra imobilului, dat fiind că, în absența măsurii de siguranță a confiscării extinse, aceasta este lipsită de scopul pentru care a fost înființată.

Contestatoarea a menționat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate având în vedere jurisprudența CEDO în materia confiscării extinse, pe deplin aplicabilă în prezenta cauză și justifică acordarea unui dublu grad de jurisdicție contestatoarei în legătură cu confiscarea extinsă dispusă prin decizia instanței de apel. A arătat că măsura confiscării extinse dispuse în cauză are toate caracteristicile pentru a fi considerată o pedeapsă în sensul art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului, ceea ce determină aplicabilitatea art. 6 în latura sa penală. Potrivit art. 8 din Directiva 42/2014/UE terții ale căror bunuri pot fi supuse confiscării trebuie să participe la întreaga procedură, să poată să se constituie parte în dosarul penal, să fie informați privind dreptul de a fi asistați de un avocat și să dispună de o cale de atac împotriva dispoziției de confiscare.

A criticat faptul că instanța de apel, prin decizia pronunțată în majoritate, nu a analizat în niciun fel problema legii aplicabile confiscării extinse cu privire la bunul proprietatea contestatoarei, deși Legea nr. 228/2020 a adus mai multe modificări art. 1121 din C. pen., în schimb, judecătorul care a pronunțat opinia separată a arătat că se pune problema legii penale mai favorabile, iar aceasta este legea veche, din moment ce legea nouă extinde sfera de aplicare a confiscării extinse. Contestatoarea a precizat că această concluzie se impune indiferent de legea care este stabilită global ca fiind mai favorabilă în această speță pentru alte persoane, întrucât principiul aplicării legii penale mai favorabile împiedică retroactivarea unor dispoziții care anterior nu erau reglementate, dacă acestea creează o situație mai grea persoanelor care sunt vizate de măsura confiscării dispuse în cauză. Or, prin Legea nr. 228/2020 a fost extins domeniul de aplicare a confiscării extinse, prin permiterea confiscării bunurilor direct din patrimoniul unor terți, dar și prin eliminarea condiției ca bunurile să provină din activități infracționale de natura celor de la alin. (1) al art. 1121 din C. pen.

De asemenea, a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile luării măsurii de siguranță a confiscării extinse față de bunul proprietatea sa nici în varianta anterioară modificării aduse prin Legea nr. 228/2020, nici în cea ulterioară. Astfel, în prima variantă a susținut că aplicând corect legea penală mai favorabilă nu era permisă confiscarea unui bun direct din patrimoniul unui terț, astfel încât soluția instanței de apel este nelegală. În cea de-a doua variantă, a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile de fond pentru dispunerea unei astfel de măsuri.

Examinând excepția inadmisibilității căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reține următoarele:

Legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice, luând în considerare efectele principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiul privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și exigențele stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Prin urmare, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Înalta Curte de Casație și Justiție observă că dispozițiile art. 4251 din C. proc. pen. definesc cadrul general de promovare a căii ordinare de atac a contestației, stabilind că se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile acestui articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Făcând un scurt istoric al cauzei, se reține că în speță, contestatoarea B. a formulat contestație împotriva unei hotărâri judecătorești definitive (Decizia penală nr. 575/A din data de 13 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015), astfel că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților. Din acest motiv, contestația împotriva unei decizii penale definitive apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ce pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Prin urmare, contestatoarei nu îi este recunoscută calea de atac exercitată împotriva Deciziei penale nr. 575/A din data de 13 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, întrucât a fost formulată împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare.

În speță nu sunt incidente nici dispozițiile art. 2501 din C. proc. pen., deoarece prin Decizia penală nr. 575/A din data de 13 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, nu s-a dispus în mod direct măsura asigurătorie, ci a fost menținută măsura sechestrului asigurător asupra imobilului din municipiul București, str. x, luată prin ordonanța din data de 26.10.2015 a procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în Dosarul nr. x/2015.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea B. împotriva Deciziei penale nr. 575/A din data de 13 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea B. împotriva Deciziei penale nr. 575/A din data de 13 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoare, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 iulie 2022.

GGC - ED