Decizia nr. 76/2022 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.818/1/2022, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 21.478/299/2020, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părți.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a dispus, prin Încheierea din 17 mai 2022, în Dosarul nr. 21.478/299/2020, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: " Dacă, în interpretarea prevederilor art. 781 alin. (5) lit. c) din Codul de procedură civilă, noțiunea de sume aferente plății drepturilor salariale viitoare are în vedere acele sume a căror destinație este în mod neechivoc stabilită astfel anterior sau cel mai târziu la momentul înființării popririi (de pildă, prin descrierea contului ca fiind destinat plății drepturilor salariale) ori dacă această destinație specială poate fi apreciată de terțul poprit ulterior pe baza unei solicitări formulate de către debitor pentru eliberarea unor sume în vederea plății unor drepturi salariale. Dacă, în interpretarea prevederilor art. 781 alin. (5) lit. c) coroborate cu cele ale art. 784 alin. (1) ultima teză din Codul de procedură civilă, ulterior indisponibilizării de către terțul poprit a sumelor aflate într-un cont al debitorului, terțul poprit poate elibera, la cererea debitorului, sume de bani solicitate de acesta din urmă în vederea plății unor drepturi salariale." II. Dispozițiile legale supuse interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție

Codul de procedură civilă: " Art. 781. - (1) Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. De asemenea, în condițiile art. 733 alin. (1), pot fi poprite și bunurile mobile corporale ale debitorului deținute de un terț în numele său. (2) În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul urmăririi silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât și încasările viitoare, cu respectarea limitelor prevăzute la art. 729, dacă este cazul. (3) Poprirea se poate înființa și asupra sumelor sau bunurilor mobile incorporale pe care creditorul le datorează debitorului, dacă ambele creanțe sunt certe și lichide. (4) Se va putea popri și creanța cu termen ori sub condiție. În acest caz, poprirea nu va putea fi executată decât după ajungerea la termen ori de la data îndeplinirii condiției. (5) Nu sunt supuse executării silite prin poprire: a) sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție; b) sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanțări primite de la instituții sau organizații naționale și internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte; c) sumele aferente plății drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înființării popririi. Atunci când asupra aceluiași cont sunt înființate mai multe popriri, termenul de 3 luni în care se pot efectua plăți aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singură dată de la momentul înființării primei popriri." " Art. 784. - (1) Din momentul comunicării adresei de înființare a popririi către terțul poprit sunt indisponibilizate toate sumele și bunurile poprite. De la indisponibilizare și până la achitarea integrală a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terțul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operațiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel. (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 15 iulie 2020, cu nr. 21.478/299/2020, societatea creditoare a chemat în judecată societatea debitoare și pe terțul poprit Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Trezoreria Municipiului București, solicitând instanței să dispună validarea popririi înființate la 16 iunie 2020 de biroul executorului judecătoresc, într-un dosar de executare silită, asupra disponibilităților bănești pe care debitoarea le avea în conturile terțului poprit și care au fost eliberate debitoarei contrar prevederilor art. 784 alin. (1) din Codul de procedură civilă, până la concurența sumei de care a dispus debitoarea. Totodată, creditorul a solicitat amendarea terțului poprit pentru neîndeplinirea cu rea-credință a obligațiilor privind efectuarea popririi, în temeiul dispozițiilor art. 790 alin. (9) din Codul de procedură civilă.

Prin Sentința civilă nr. 1.118 din 15 februarie 2021, Judecătoria Sectorului 1 București a respins excepția inadmisibilității cererii de validare a popririi și excepția lipsei de interes, ambele invocate de către terțul poprit, ca fiind neîntemeiate, și a respins, ca neîntemeiată, cererea de validare a popririi.

Prima instanță a arătat, în ceea ce privește fondul cererii, că terțul poprit a respectat prevederile art. 784 alin. (1) și (2) raportat la art. 781 alin. (5) lit. c) din Codul de procedură civilă, neputându-se reține în sarcina sa încălcarea niciunei obligații ce îi revenea pentru efectuarea popririi, pentru a fi incidentă sancțiunea validării popririi reglementată de art. 790 din Codul de procedură civilă.

În acest sens, prima instanță a constatat că terțul poprit a comunicat executorului judecătoresc înființarea popririi și intenția de a consemna sumele de bani ce vor fi datorate.

Potrivit prevederilor art. 787 alin. (1) din Codul de procedură civilă, terțul poprit avea obligația de a consemna suma de bani în termen de 5 zile de la data primirii adresei de înființare a popririi, respectiv de la 16 iunie 2020. Prima instanță a reținut că, în baza art. 781 alin. (5) lit. c) din Codul de procedură civilă, terțul poprit a fost nevoit să dea curs solicitării debitorului de eliberare a sumelor de bani necesare pentru plata drepturilor salariale. Debitorul a formulat o astfel de cerere atât la data de 15 iunie 2020, pentru drepturile salariale reprezentând lichidare luna mai 2020, executorul judecătoresc fiind informat în acest sens, și a revenit ulterior, la 19 iunie 2020, cu o cerere de deblocare a sumelor indisponibilizate pentru suma totală de 638.017 lei, reprezentând lichidare luna mai 2020 și avans salarii luna iunie 2020.

În ceea ce privește incidența art. 781 alin. (5) lit. c) din Codul de procedură civilă, judecătoria a reținut că această dispoziție legală vizează momentul plății drepturilor salariale, și nu momentul prestării efective a muncii (contrar susținerilor creditoarei). De asemenea, dispozițiile tezei finale stabilesc că în momentul în care sunt înființate mai multe popriri (cum este și cazul de față, în care a fost emisă adresa de înființare a popririi din 5 iunie 2020 într-un dosar de executare, precum și adresa de înființare a popririi din 16 iunie 2020 în alt dosar de executare), atunci termenul de 3 luni în care se pot efectua plăți aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singură dată, de la momentul înființării primei popriri. Astfel, termenul de 3 luni în care erau exceptate de la poprire sumele datorate de debitor terților cu titluri de drepturi salariale a început să curgă încă din 5 iunie 2020.

Totodată, în mod uzual, plata drepturilor salariale aferente unei luni se efectuează în luna imediat următoare, dar în funcție de negocierile purtate între angajat și angajator, plățile drepturilor salariale se pot face și în avans. În cauză, debitorul a solicitat eliberarea sumei indisponibilizate pentru plata la scadență a drepturilor salariale pentru munca prestată de către angajați în luna anterioară, dar în raport cu data scadenței plății drepturilor salariale, acestea intrau sub incidența dispozițiilor art. 781 alin. (5) lit. c) din Codul de procedură civilă.

Prima instanță a reținut că, în cauză, nu este vorba de sume virate bugetului de stat în contul unor creanțe proprii ale societății debitoare, ci de sumele reprezentând obligații de plată ale angajaților aferente salariului ce urma a fi încasat. Totodată, a constatat că terțul poprit a comunicat executorului judecătoresc o copie de pe cererea debitorului în care erau evidențiate în mod separat sumele și destinația acestora.

Referitor la critica formulată de creditor privind faptul că plata a fost efectuată de către terțul poprit în contul bancar al debitorului, prima instanță a arătat că efectuarea plăților direct către beneficiarii drepturilor salariale nu ar fi fost posibilă, deoarece trezoreria nu operează plăți către conturi bancare ale persoanelor fizice.

Prin urmare, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 790 alin. (1) din Codul de procedură civilă, întrucât terțul poprit și-a îndeplinit toate obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, astfel că cererea de validare a popririi este neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat apel creditoarea, arătând că terțul poprit a fost de rea-credință, fiind obligat ca la data de 17 iunie 2020 să consemneze sumele la executorul judecătoresc, nu doar să le indisponibilizeze, neexistând niciun motiv la acel moment pentru reținerea sumelor ulterior înființării popririi. În ceea ce privește sumele achitate direct debitorului, a arătat că terțul poprit era obligat să se asigure cu privire la destinația sumelor pentru salarii viitoare anterior realizării plății către debitor. A mai susținut că sumele nu au fost folosite pentru drepturi salariale viitoare, așa cum prevede legea, iar terțul poprit se află în culpă deoarece nu a cerut debitorului să facă dovada că sumele sunt aferente salariilor viitoare.

Intimata-debitoare a solicitat prin întâmpinare respingerea apelului ca neîntemeiat, arătând că suma în discuție nu poate face obiectul unei cereri de validare a popririi, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 781 alin. (5) lit. c) din Codul de procedură civilă, drepturile salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni, sunt exceptate de la executarea silită prin poprire. Prin urmare, drepturile salariale aferente lunii mai sunt anterioare înființării popririi, astfel că nu se poate pune în discuție poprirea acestora. Totodată, intimata-debitoare a arătat că nu poate face obiectul unei cereri de validare a popririi o sumă ce a fost indisponibilizată în alt dosar de executare silită și, mai mult decât atât, debitoarea se află la acest moment în procedura de insolvență. Intervenirea insolvenței debitoarei, în intervalul cuprins între momentul emiterii adresei de înființare a popririi (16 iunie 2020) și formularea unei cereri de validare a popririi (15 iulie 2020), va conduce automat la suspendarea de drept a executării silite în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sunt întrunite condițiile cumulative de admisibilitate a sesizării, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

În acest sens, a arătat că tribunalul este învestit cu soluționarea litigiului în ultimă instanță, cauza fiind în curs de judecată în apel.

Soluționarea pe fond a cauzei depinde de chestiunea de drept vizată, deoarece se pune problema dacă prevederile legale în discuție pot fi interpretate în sensul că noțiunea de "sume aferente plății drepturilor salariale viitoare" are în vedere acele sume a căror destinație este în mod neechivoc stabilită astfel anterior sau cel mai târziu la momentul înființării popririi (de pildă, prin descrierea contului ca fiind destinat plății drepturilor salariale) ori dacă această destinație specială poate fi apreciată de terțul poprit ulterior, pe baza unei solicitări formulate de către debitor pentru eliberarea unor sume în vederea plății de drepturi salariale, precum și dacă, ulterior indisponibilizării, terțul poprit poate elibera, la cererea debitorului, sume de bani solicitate de acesta din urmă în vederea plății unor drepturi salariale.

Referitor la condiția noutății chestiunii de drept, instanța de trimitere a reținut că, din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, rezultă că cerința noutății este îndeplinită nu numai atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, dar și în situația unor reglementări mai vechi, dar asupra cărora instanța de judecată este chemată să se pronunțe în prezent, devenind actuală aplicarea frecventă a normei juridice.

De asemenea, este necesar a nu se fi dezvoltat o practică judiciară ce relevă o anumită interpretare și aplicare a normei vizate, întrucât, după cum s-a decis în mod constant, orientarea jurisprudenței spre o anumită interpretare a normelor analizate și existența unei practici judiciare a instanțelor naționale determină pierderea caracterului de noutate a chestiunii de drept. În acest sens, instanța de sesizare a reținut că examenul jurisprudențial, precum și literatura de specialitate relevă faptul că nu s-a conturat o opinie majoritară.

S-a mai arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept sesizate. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-creditoare a opinat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept enunțată, considerând, în esență, că sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute de lege și arătând, totodată, că aceste prevederi sunt lacunare și neclare, conducând la soluții total diferite ale instanțelor, fără să se fi format o practică judiciară în acest sens.

Intimata-debitoare a învederat că un atare demers nu este necesar, întrucât textul de lege este clar.

Intimatul-terț poprit nu a exprimat un punct de vedere.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a considerat că punctul de vedere al completului de judecată nu reprezintă o condiție de admisibilitate a sesizării, context în care a înțeles să nu își exprime punctul de vedere cu privire la modalitatea de dezlegare a întrebării adresate, arătând că un atare demers ar echivala cu o antepronunțare. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Potrivit răspunsurilor transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la prima chestiune din sesizare s-au exprimat două opinii.

Într-o opinie, s-a apreciat că, în interpretarea prevederilor art. 781 alin. (5) lit. c) din Codul de procedură civilă, noțiunea de "sume aferente plății drepturilor salariale viitoare" are în vedere acele sume a căror destinație este în mod neechivoc stabilită astfel anterior sau cel mai târziu la momentul înființării popririi.

Cu titlu de practică judiciară au fost înaintate două hotărâri judecătorești definitive pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a civilă și Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă.

Puncte de vedere teoretice în sensul acestei opinii au fost exprimate de judecătorii de la: judecătoriile aflate în circumscripția teritorială a Tribunalului Caraș-Severin, Tribunalul Brașov - Secția I civilă, Judecătoria Brașov, Judecătoria Rupea, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă, Tribunalul Dolj, Judecătoria Craiova, Judecătoria Baia de Aramă, Judecătoria Filiași, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Târgu Cărbunești, Judecătoria Motru, Judecătoria Iași - Secția civilă, Tribunalul Vaslui - Secția civilă, Judecătoria Huși, Judecătoria Bacău, Judecătoria Fălticeni, Judecătoria Darabani, Judecătoria Dorohoi, Tribunalul București - Secțiile III-V civile și judecătoriile din circumscripția teritorială, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman - Secția civilă, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Zimnicea.

Într-o altă opinie, s-a considerat că noțiunea de "sume aferente plății drepturilor salariale viitoare" are în vedere acele sume a căror destinație specială poate fi apreciată de terțul poprit ulterior, pe baza unei solicitări formulate de către debitor pentru eliberarea unor sume în vederea plății unor drepturi salariale.

Practică judiciară a fost înaintată de Tribunalul Argeș - Secția civilă (două decizii definitive), iar puncte de vedere teoretice în acest sens au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul Caraș-Severin - Secția I civilă, Tribunalul Iași - Secția I civilă, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Onești, Judecătoria Roman, Judecătoria Târgu-Neamț, Tribunalul Suceava - Secția a II-a civilă, Tribunalul Ialomița - Secția civilă, Judecătoria Videle.

Cu privire la cea de-a doua chestiune din sesizare, într-o primă opinie, s-a apreciat că, în interpretarea prevederilor art. 781 alin. (5) lit. c) coroborate cu cele ale art. 784 alin. (1) ultima teză din Codul de procedură civilă, ulterior indisponibilizării de către terțul poprit a sumelor aflate într-un cont al debitorului, terțul poprit poate elibera, la cererea debitorului, sume de bani solicitate de acesta din urmă în vederea plății unor drepturi salariale.

Practică judiciară a fost înaintată de Tribunalul Argeș - Secția civilă (două decizii definitive), iar puncte de vedere teoretice în sensul acestei opinii au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul Caraș-Severin - Secția I civilă, Tribunalul Brașov - Secția I civilă, Judecătoria Brașov, Judecătoria Rupea, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă, Tribunalul Dolj, Judecătoria Craiova, Judecătoria Baia de Aramă, Judecătoria Filiași, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Târgu Cărbunești, Judecătoria Motru, Judecătoria Huși, Judecătoria Bacău, Judecătoria Onești, Tribunalul Suceava - Secția a II-a civilă, Judecătoria Darabani, Tribunalul București - Secțiile III-V civile și judecătoriile din circumscripția teritorială (doar prin dispoziția instanței judecătorești, ca urmare a admiterii cererii de suspendare a executării silite sau a contestației la executare formulate), Tribunalul Călărași, Tribunalul Ialomița - Secția civilă, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman - Secția civilă, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea.

Într-o altă opinie, s-a considerat că, din contră, în situația dată, terțul poprit nu poate elibera, la cererea debitorului, sume de bani solicitate de acesta din urmă în vederea plății unor drepturi salariale.

Au fost exprimate doar puncte de vedere teoretice în acest sens de către judecătorii de la: Judecătoria Novaci, Judecătoria Iași - Secția civilă, Tribunalul Vaslui - Secția civilă, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Fălticeni, Judecătoria Dorohoi, Judecătoria Roșiori de Vede.

Curțile de apel Cluj, Târgu Mureș, Galați, Constanța, Ploiești, Oradea și Alba Iulia au comunicat că nu au identificat practică judiciară și nu au formulat nici puncte de vedere teoretice.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională nu s-a pronunțat cu privire la excepții de neconstituționalitate care să vizeze dispozițiile art. 781 alin. (5) lit. c) și ale art. 784 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ce fac obiectul prezentei sesizări. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 1 din 20 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 6 martie 2020, a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, și art. 781 alin. (5) lit. c) din Codul de procedură civilă [fost art. 452 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă de la 1865], sumele destinate plății drepturilor salariale, aflate în conturi deschise la unitățile de trezorerie și societăți bancare, nu pot face obiectul executării silite prin poprire".

Prin Decizia nr. 11 din 16 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 21 mai 2018, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 784 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, suspendarea urmăririi silite prin poprire bancară înlătură obligația terțului poprit de a indisponibiliza și încasările, în contul debitorului poprit, ulterioare suspendării". X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Prin această reglementare au fost instituite o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze cauza; - ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; - chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Primele trei condiții prevăzute de legiuitor pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată la tribunal, instanța învestită cu soluționarea apelului urmează să judece în ultimă instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. (4) și ale art. 791 din Codul de procedură civilă, prin pronunțarea unei decizii care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, cauza ce face obiectul judecății aflându-se în competența legală a unui complet de judecată al Tribunalului București, titularul sesizării.

De asemenea, sunt îndeplinite și cerințele referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se cere și lipsa statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra chestiunii de drept invocate, aceasta neformând nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În ceea ce privește întrunirea condiției de admisibilitate ce vizează identificarea unei chestiuni de drept care ar putea face obiect al sesizării, jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această cerință a statuat că, în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și a înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (de exemplu, Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017; Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018).

Este de reamintit, sub acest aspect, că art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este primul ținut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară.

Pentru a demonstra necesitatea intervenției prezentului mecanism de unificare a practicii judiciare, în problema care se susține că necesită interpretare, autorul sesizării trebuie să semnaleze complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege, fie prin raportare la anumite tendințe jurisprudențiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate, care să reclame necesitatea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Această exigență legală, subsumată condiției privind ivirea unei chestiuni de drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reținându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecția judecătorilor din completul învestit cu soluționarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile și asupra argumentelor de natură să le susțină, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă (Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015; Decizia nr. 31 din 19 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015; Decizia nr. 21 din 13 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 4 octombrie 2016; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020; Decizia nr. 57 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1170 din 3 decembrie 2020; Decizia nr. 15 din 15 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 15 aprilie 2021; Decizia nr. 26 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 3 iunie 2021; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021).

În acest context, se observă că instanța de trimitere, deși a apreciat că se impune declanșarea mecanismului hotărârii prealabile în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 781 alin. (5) lit. c) coroborate cu cele ale art. 784 alin. (1) ultima teză din Codul de procedură civilă, mai precis a noțiunii de "sume aferente plății drepturilor salariale viitoare" și a posibilității terțului poprit de a elibera, ulterior indisponibilizării, la cererea debitorului, sume de bani solicitate de acesta din urmă în vederea plății unor drepturi salariale, nu a arătat, concret, în ce constă dificultatea de interpretare a acestor dispoziții legale, neafirmând și neargumentând caracterul îndoielnic, neclar ori susceptibil de mai multe interpretări al prevederilor legale puse în discuție în cauză.

Art. 781 alin. (5) din Codul de procedură civilă reglementează excluderea unor sume de la executarea silită prin poprire, la lit. c) fiind prevăzute sumele aferente plății drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înființării popririi.

În demersul său, instanța se limitează la a enunța, în conținutul primei întrebări formulate, două variante de interpretare a textului legal, în sensul că sintagma "sume aferente plății drepturilor salariale viitoare" are în vedere "acele sume a căror destinație este în mod neechivoc stabilită astfel anterior sau cel mai târziu la momentul înființării popririi (de pildă, prin descrierea contului ca fiind destinat plății drepturilor salariale) ori dacă această destinație specială poate fi apreciată de terțul poprit ulterior pe baza unei solicitări formulate de către debitor pentru eliberarea unor sume în vederea plății unor drepturi salariale", iar prin cea de a doua întrebare, în absența oricărei argumentații juridice, solicită o soluție privind posibilitatea terțului poprit de a elibera, la cererea debitorului, sume de bani solicitate de acesta din urmă în vederea plății unor drepturi salariale.

De altfel, distinct de faptul că din încheierea instanței de trimitere lipsește orice argument referitor la ambiguitatea, neclaritatea sau plurivalența textelor legale a căror lămurire se solicită, se constată că nu a fost prezentat punctul de vedere al instanței asupra chestiunii de drept. O asemenea omisiune, justificată prin faptul că demersul i-ar plasa pe membrii completului de judecată într-o situație de incompatibilitate, nu este permisă, câtă vreme dispozițiile art. 520 din Codul de procedură civilă stabilesc această obligație (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018; Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 20 februarie 2019; Decizia nr. 53 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 16 ianuarie 2020; Decizia nr. 12 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 23 iunie 2020; Decizia nr. 15 din 15 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 15 aprilie 2021).

Așadar, verificarea premiselor sesizării, determinate de circumstanțele litigiului, întrebările formulate, lipsa oricărei argumentații juridice și lipsa punctului de vedere al instanței de trimitere relevă faptul că aceasta nu pune în discuție o dificultate de principiu privind interpretarea in abstracto a normelor de drept indicate în actul de sesizare, de natură să necesite intervenția instanței supreme, ci urmărește tranșarea unor aspecte care vizează elemente particulare ale speței, ce implică evaluarea probatoriului, ceea ce echivalează cu însăși soluționarea cauzei pe fond.

Or, în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a-i facilita judecătorului eliminarea ambiguităților, impreciziilor ori a lacunelor textelor legale a căror lămurire se solicită, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicționale adecvate și unitare (Decizia nr. 77 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 11 februarie 2022).

În speță, nu se solicită instanței supreme clarificarea vreunui text de lege, nu se invocă nicio dificultate, inadecvare sau necorelare a dispozițiilor a căror interpretare se cere, așa încât nu rezultă existența unei chestiuni de drept veritabile, față de modul cum a fost formulată sesizarea.

Astfel fiind, întrebările adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție nu sunt susceptibile de a primi o interpretare de principiu, întrucât ceea ce se urmărește în realitate de către instanța de sesizare este o rezolvare a cauzei raportat la elementele de fapt care circumstanțiază pricina dedusă judecății.

În absența identificării în conținutul sesizării a unor texte de lege lacunare, precare ori controversate, a unor posibile sensuri contradictorii ale acestora, care să necesite interpretarea de principiu printr-o hotărâre prealabilă, rămâne atributul exclusiv al instanței de trimitere să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită.

Pentru considerentele prezentate, se constată că nu sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate cerute de lege, astfel că, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,