ÎCCJ, Decizia nr. 199/2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 689 din 17 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a anulat ca tardiv formulată cererea de revizuire declarată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1177 din 17 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Brăila.

În speță, s-a reținut că cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 22 ianuarie 2022 solicitându-se revizuirea deciziei nr. 1177 din 17 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați - secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, fiind astfel depășit termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv de la data de 17 decembrie 2021.

Având în vedere aceste aspecte, s-a reținut că ultima zi de declarare în termen a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport cu data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, era 17 ianuarie 2022, așa încât s-a constatat că aceasta fost făcută cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Așadar, instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale stabilite prin lege ori de instanță reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.

Or, când legea procesuală stabilește un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit dispozițiilor art. 185 C. proc. civ.

În raport cu aceste considerente, formularea cererii de revizuire la data de 22 ianuarie 2022, peste termenul de o lună instituit de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a atras sancțiunea anulării, potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din același cod.

În consecință, Înalta Curte a constatat că revizuentul nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în termenul stabilit de lege, astfel încât, în raport cu dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a admis excepția tardivității și a anulat cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1177 din 17 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva hotărârii menționate la pct. 1, a declarat recurs recurentul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2022.

Prin memoriul de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului și rejudecarea cererii de revizuire.

Consideră că instanța de revizuire a admis în mod greșit excepția tardivității deoarece decizia nr. 1177 din 17 decembrie 2021 a Curții de Apel Galați i-a fost comunicată la data de 07 ianuarie 2022 iar instanța trebuia să calculeze termenul de promovare a căii de atac de la această dată.

Mai mult, arată că art. 511 din C. proc. civ. nu prevede că termenul de o lună pentru promovarea cererii de revizuire este calculat de la pronunțarea hotărârii.

Face referire la mențiunile de pe ultima pagină a deciziei atacate cu revizuire unde este consemnat că lucrarea a fost tehnoredactată la 28 decembrie 2021. În aceste condiții, recurentul consideră că termenul de o lună trebuie să fie calculat cel mai devreme de la data de 28 decembrie 2021, atunci când a fost redactată decizia.

Însă, ținând cont de dispozițiile art. 184 din C. proc. civ., recurentul apreciază că termenul de o lună se calculează de la data comunicării actului, respectiv de la 07 ianuarie 2022, pentru că cererea de revizuire nu se putea face pe supoziții, fără a cunoaște considerentele hotărârii atacate.

Pe cale de consecință, solicită admiterea cererii de recurs, să se constate că cererea de revizuire este formulată în termen și că termenul de o lună trebuie sa curgă de la data comunicării, conform art. 184 din C. proc. civ. ori de la data redactării deciziei.

La data de 5 iulie 2022, intimata Casa Județeană de Pensii Brăila a depus întâmpinare prin care arată că în mod corect instanța de revizuire a anulat cererea de revizuire ca fiind tardiv formulată și pe cale de consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat.

La data de 25 iulie 2022, recurentul A. a depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează susținerile din cererea de recurs.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că recurentul nu și-a întemeiat în drept criticile formulate, dar a susținut că este greșită soluția de respingere ca tardivă a cererii de revizuire.

Ca urmare, Înalta Curte constată că analiza recursului urmează a fi făcută din prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât este criticată modalitatea de calcul a termenului de declarare al revizuirii pentru contradictorialitate de hotărâri, așadar criticile au în vedere norme de procedură civilă.

Cu privire la critica privind greșita respingere a cererii de revizuire ca tardiv formulată, Înalta Curte reține următoarele:

În esență, recurentul susține că termenul de o lună pentru a promova cererea de revizuire curge de la data comunicării hotărârii iar art. 511 din C. proc. civ. nu prevede că acest termen curge de la data pronunțării hotărârii.

Aceste susțineri sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurenta revizuentă, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, cererea de revizuire are ca obiect anularea deciziei civile nr. 1177 din 17 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâri, față de decizia civilă nr. 646 din 25 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2018.

Ultima hotărâre judecătorească, a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire este decizia nr. 1177 din 17 decembrie 2021 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, care a rămas definitivă la data pronunțării, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

În consecință, data pronunțării deciziei nr. 1177 din 17 decembrie 2021 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 17 decembrie 2021 și s-a împlinit la 17 ianuarie 2022, care a fost o zi lucrătoare.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 22 ianuarie 2022 (conform ștampilei poștale de pe plicul aflat la dosarul nr. x/2022), cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, Înalta Curte arată că sancțiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reține că recurentul revizuent nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că ar fi avut nevoie să cunoască și considerentele hotărârii, invocând art. 511 alin. (4) C. proc. civ.

De asemenea, motivele invocate de recurent nu dovedesc că întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate, cu atât mai mult cu cât nu s-a formulat cerere de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire.

În legătură cu acest aspect, Curtea Constituțională a reținut în Decizia nr. 366/2021 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., menținând jurisprudența sa anterioară, că revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) C. proc. civ., revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție.

Prin aceeași decizie se reține că art. 461 alin. (2) C. proc. civ. reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, însă se apreciază că într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea.

În ceea ce privește considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, Curtea Constituțională a observat că acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioare deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.

În consecință, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Curtea Constituțională a mai reținut că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunțării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădește accesul liber la justiție al revizuentului și nici dreptul său la un proces echitabil (par. 20 - 25).

Totodată, Înalta Curte reține că respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulate nu încalcă dreptul recurentului de acces la justiție, consacrat de CEDO și Constituția României, în acest sens instanța reținând că în cauza Botten împotriva Norvegiei, CEDO a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiție, de întreaga procedură internă și de rolul cuvenit instanțelor în ordinea juridică internă, urmând să se țină seama de natura situației de drept intern, de competența instanțelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse și prezentate în fața instanței și, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluționeze.

Admisibilitatea unei cereri de revizuire presupune îndeplinirea anumitor condiții, printre care și cea referitoare la promovarea căii de atac în termenul legal, iar constatarea instanței, privind neîntrunirea unei asemenea condiții, nu poate constitui temei al încălcării dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de vreme ce partea a beneficiat de toate garanțiile procesuale conferite de lege.

În consecință, pentru toate argumentele expuse, se constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 689 din 17 martie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2022.

Procesat de GGC - LM