ÎCCJ, Decizia nr. 171/2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din 24 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casați și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulată de A. în interesul Executorului Judecătoresc B., reținând că, deși este vorba despre o cerere accesorie, petentul trebuie să justifice un interes propriu în participarea la judecarea litigiului, condiție care nu este îndeplinită în prezenta cauză .

Împotriva încheierii menționate la punctul 1 de mai sus, a declarat recurs A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii pronunțate la 10.02.2022 în dosarul nr. x/2015, și trimiterea spre legala judecare a cererii.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum era în vigoare în anul 2015.

Prin recursul formulat, recurentul critică încheierea atacată pentru următoarele motive: (i) încheierea este dată cu neluarea în seamă a obligației instanței de judecată de a stabili, în sarcina intervenientului, taxa judiciară de timbru datorată, în vederea efectuării plății, astfel încât judecarea cererii s-a făcut fără ca aceasta din urmă să fie legal timbrată; (ii) comunicarea citației către recurentul-intervenient s-a făcut prin corespondență electronică, la adresa de poștă electronică de la care acesta a depus cererea de intervenție, dar pe care nu a indicat-o ca fiind cea la care solicită comunicarea actelor; (iii) intervenientul nu a solicitat judecarea cererii în lipsa părților și, cu toate acestea, cererea a fost judecată extraprocedural; (iv) intervenientul a indicat, prin cererea de intervenție accesorie, ca toate comunicările către acesta să fie efectuate la adresa de domiciliu din Canada, până la momentul la care va veni în țară și își va angaja avocat pentru susținerea cererii, dar instanța nu l-a citat în mod legal și nu i-a pus în vedere obligația alegerii de domiciliu sau de reprezentant în România.

Intimații nu au depus întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate în susținerea motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele arătate în continuare.

În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești sunt condiționate de exercitarea, în condițiile legii, a respectivei căi de atac. Pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală, și să respingă orice cale de atac neconformă acestora.

În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei încheieri de respingere ca inadmisibilă a unei cereri de intervenție accesorie formulată în interesul uneia dintre părțile din dosar, pentru neîndeplinirea condiției interesului propriu în participarea la judecarea litigiului, în persoana intervenientului.

Potrivit art. 64 alin. (4) C. proc. civ., în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului principal nr. x/2015, respectiv 9 februarie 2015, "Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanță, respectiv numai recursul la instanța ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunțată în apel. Dosarul se înaintează, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, instanței competente să soluționeze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului. Întâmpinarea nu este obligatorie. Apelul sau, după caz, recursul se judecă în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare. Judecarea cererii principale se suspendă până la soluționarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție".

Rezultă, din dispozițiile legale citate, că încheierea recurată în cauză, nefiind dată în primă instanță, ar fi supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară.

Încheierea recurată este, însă, pronunțată de instanța supremă, respectiv de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind o hotărâre definitivă, care nu se circumscrie categoriilor de hotărâri supuse recursului, prevăzute de art. 64 alin. (4) C. proc. civ., în forma aplicabilă înainte de modificarea intervenită prin Legea nr. 310/2018.

Așa cum reiese din dispozițiile art. 43 și art. 47 lit. C) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 21.09.2004, republicat, cu modificările și completările ulterioare, completurile de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt formațiuni de judecată, neavând calitatea de instanță superioară în raport cu secțiile Înaltei Curți.

În ceea ce privește competența completurilor de 5 judecători în materie civilă, art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul următor:

"Art. 24. - (1) Completele de 5 judecători [...] soluționează cauzele în materie disciplinară potrivit legii și alte cauze date în competența lor prin lege.

(2) Completurile de 5 judecători soluționează și recursurile împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de un alt complet de 5 judecători."

În aceste condiții, hotărârea atacată nu este susceptibilă de recurs în condițiile art. 64 alin. (4) și art. 483 alin. (1) C. proc. civ., art. 24 din Legea nr. 304/2004 ori ale altor dispoziții legale.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

În considerarea argumentelor expuse, potrivit cărora partea nu are deschisă calea de atac exercitată, este întemeiată excepția peremptorie a inadmisibilității recursului, invocată de instanță din oficiu, în raport cu orice alte excepții și apărări, care nu se mai impun a fi analizate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din 24 martie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 24 martie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 septembrie 2022.

Procesat de GGC - LM