ÎCCJ, Decizia nr. 169/2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din 15 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casați și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul art. 242 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului declarat de A. împotriva sentinței nr. 158 din 28 august 2017 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, până la obținerea autorizației de acces pentru documente clasificate de către apărătorii recurentului-reclamant.

Pentru a pronunța soluția de mai sus, Înalta Curte a constatat că dosarul nr. x/2016 se află pe rolul instanței de o perioadă îndelungată de timp și persistă același motiv de amânare, respectiv obținerea autorizației de acces pentru documente clasificate, nivelul de informații strict secret, de către apărătorii recurentului-reclamant, doamna avocat B. și domnul avocat C.

Față de cele mai sus-menționate, Înalta Curte a apreciat că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina recurentului-reclamant, prin neîndeplinirea obligației stabilite de către instanță în sarcina acestuia, astfel încât a făcut aplicarea, în cauză, a dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva încheierii menționate la punctul 1 de mai sus, a declarat recurs A., solicitând:

(i) în principal, admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de fond, în temeiul art. 497 C. proc. civ.

(ii) în subsidiar, admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 15 septembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casați și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 și rejudecarea litigiului în fond, cu consecința modificării în tot a încheierii de ședință mai sus-menționate, în temeiul art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și fiscal;

(iii) fixarea unui termen de judecată și citarea părților, în vederea continuării judecății;

(iv) obligarea intimatului-pârât Serviciul Român de Informații la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 414 alin. (2) C. proc. civ., fiind invocate motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ.

Intimata Serviciul Român de Informații a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului, în temeiul prevederilor art. 414 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate în susținerea motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele arătate în continuare.

În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești sunt condiționate de exercitarea, în condițiile legii, a respectivei căi de atac. Pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală, și să respingă orice cale de atac neconformă acestora.

În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecării cauzei, pronunțate în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., pentru împiedicarea desfășurării normale a procesului din vina recurentului-reclamant, prin neîndeplinirea obligației stabilite de către instanța de judecată în sarcina acestuia.

Potrivit art. 414 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."

Rezultă, din dispozițiile legale citate, că încheierea recurată în cauză, fiind pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți, este o hotărâre definitivă, care nu se circumscrie categoriilor de hotărâri supuse recursului, prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., de art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau de alte dispoziții legale speciale.

Așa cum reiese din dispozițiile art. 43 și art. 47 lit. C) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 21.09.2004, republicat, cu modificările și completările ulterioare, completurile de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt formațiuni de judecată, neavând calitatea de instanță superioară în raport cu secțiile Înaltei Curți.

În ceea ce privește competența completurilor de 5 judecători în materie civilă, art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul următor:

"Art. 24. - (1) Completele de 5 judecători [...] soluționează cauzele în materie disciplinară potrivit legii și alte cauze date în competența lor prin lege.

(2) Completurile de 5 judecători soluționează și recursurile împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de un alt complet de 5 judecători."

Prin urmare, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, căruia i s-a adresat recurentul, nu reprezintă, în accepțiunea legii, o instanță ierarhic superioară formațiunilor de judecată constituite la nivelul Secțiilor cu atribuții jurisdicționale în materia căilor extraordinare de atac, competența sa de efectuare a controlului de legalitate fiind limitată la cazuri strict și expres prevăzute de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. (7) din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din 15 septembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 15 septembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 septembrie 2022.

Procesat de GGC - LM