ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1681/2022

Ședința publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 29.07.2020, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, contestație împotriva rezoluției inspectorului șef nr. C20-859/16.07.2020, prin care a fost respinsă plângerea sa împotriva rezoluției de clasare nr. 1054/A/24.03.2020, emisă în dosarul nr. 20-1182.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1062 din 30.10.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 1062 din 30.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, art. 150 alin. (1)-(2), art. 194 lit. e), art. 470 alin. (4) și art. 483 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

În cadrul cererii de recurs, recurentul-reclamant a susținut în esență că, referitor la instrumentarea dosarului de fond nr. x/2019 de către dna. judecător B. și la soluția dată prin sentința nr. 65, că respingerea acțiunii ca neîntemeiată și motivarea acestei măsuri s-a bazat pe minciuni însușite de la avocatul pârâtului .

De asemenea, a susținut că atât în dosarul nr. x/2019, cât și în dosarul nr. x/2018 se găseau o serie de înscrisuri ce atestau comuniunea cu terenul și coproprietatea forțată, pe lângă fotografiile ce atestau deplasarea și adâncirea terenului, probe de care instanța nu a binevoit să țină seama.

In același context, fapt ce se poate constata, reclamantul, în cererea introductivă, a solicitat ca instanța să vina la constatarea la fața locului, (chiar propunând și obiectivele de avut în vedere), dar doamna judecător a ignorat total și această solicitare, cu toate că legiuitorul a statuat ca o regulă obligatorie: sa se pronunțe instanțele asupra tuturor capetelor de cerere deduse judecății și asta cu atât mai mult cu cât esența probelor s-ar fi relevat de acolo.

Dat fiind cele menționate mai sus, susține că nici dispozițiile art. 249 C. proc. civ. nu îi erau opozabile, cel puțin atât timp cât a prezentat un minim de dovezi și probe, celelalte urmând să se adauge la dosar, așa cum a precizat, după constatarea la fața locului.

De asemenea, făcând abstracție de solicitarea anexării dosarului x/2018, dar și de constatarea-neconstatată, instanța preciza că reclamantul nu a solicitat nicio probă în dovedirea susținerilor, și aceasta fiind o minciună, ca toate celelalte, inclusiv ca o altă afirmație în care invoca faptul ca reclamantul nu poate aprecia dacă se impune efectuarea consolidării.

Totuși, în contrapartidă, nu i s-au recunoscut reclamantului dovezile, s-au apreciat și supraevaluat minciunile avocatului pârâtului care, cu toate ca nu a intrat niciodată în partea reclamantului de imobil, susținea ca nu există fisuri pe pereți, ca fundația și pavajul sunt în perfectă stare și ca nu s-a tasat nimic.

În acest context, reclamantul a fost nedreptățit și prejudiciat, prejudiciul reprezentând atât cheltuiala cu demersurile întreprinse, stresul acumulat și deteriorarea imobilului.

În completare, expune pe scurt și cronologic soluțiile din Rezoluția nr. 1668/25.05.2020, Rezoluția nr. 1824/A/12.06.2020, Rezoluția din 16.07.2020, Rezoluția din 6.08.2020 și Rezoluția din 21.06.2020.

În dosarul nr. x/2019, judecătorul a prezentat argumentele de fapt și de drept, care au justificat soluția de respingere a acțiunii, numai că toate aceste pseudo -argumente nu au fost altceva decât motive legale.

Instanța de fond a reținut că recurentul nu a prezentat nici un fel de dovezi, când se aflau la dosar, iar altele și mai concludente ar fi rezultat din constatarea ce urma să se realizeze la fața locului, dacă, așa cum era firesc, legal și normal, s-ar fi realizat.

Concluzionând, arată că dovezile abaterii disciplinare a doamnei judecător B. se regăsesc în înscrisurile depuse, materializându-se în:

- comunicarea din data de 23 mai 2019, din care rezultă că la acea dată dosarul era apt pentru a se judeca;

- stabilirea termenului limită (maxim), de cinci luni, cu toate că solicitase urgentare, formulând o cerere motivată;

- chiar și în aceste condiții, dosarul s-a tot ținut pe loc, reînnoindu-se termene în mod suspect, în baza solicitării rudelor pârâtului ce nu aveau nicio calitate procesuală și nici mandat, avocatul intrând pe caz după aproximativ 8 luni (aceste dovezi se pot extrage oricând din dosar și cumulate duc la o singură concluzie că doamna judecător și-a încălcat obligațiile profesionale, depășindu-și competențele)

- încălcarea dispozițiilor art. 249 C. proc. civ. nu se poate reține în sarcina reclamantului, întrucât a depus atâtea dovezi câte a deținut, urmând ca celelalte să se releve din constatarea care nu s-a realizat.

- afirmația că reclamantul nu a solicitat nicio probă este contrazisă de înscrisurile de la dosar.

- toate argumentele, cererile și dovezile prezentate de reclamant au fost desconsiderate, iar simplele afirmații nefondate ale avocatului pârâtului erau luate de bune, ba chiar utilizate ca "elemente cheie pentru fundamentarea hotărârii, aspecte care au relevat îndeajuns părtinirea și incorectitudinea doamnei judecător.

Mai arată că, dacă până la acest moment nu a adus suficiente argumente și dovezi pentru a determina Inspecția Judiciară să-și intre în atribuții, sancționând abaterile de la lege și normalitate ale doamnei judecător B., după ce a obținut și copia întâmpinării avocatului pârâtului și mai ales după ce s-a pronunțat și Tribunalul pe caz, indiscutabil nu se mai poate susține că dovezile de nelegalitate prezentate au fost simple supoziții, ele intrând sub incidența articolului 425 alin. (1) C. proc. civ., solicitând prin cererea de recurs formulată casarea hotărârii recurate și retrimiterea dosarului Inspecției Judiciare pentru o verificare pertinentă și amănunțită.

Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant, în cadrul căreia a solicitat, în principal, a se constata nulitatea recursului și în subsidiar, a se respinge, ca nefondat.

În susținerea nulității recursului, a arătat intimata- pârâtă că aspectele invocate de recurent nu se încadrează în niciunul din motivele de casare prevăzut la art. 488 C. proc. civ.. Simpla solicitare de anulare în totalitate a sentinței recurate nu dispensează recurentul de obligația indicării și argumentării motivelor de casare eventual incidente, asupra cărora să poată aprecia instanța de control judiciar.

Pe fondul recursului, a precizat că atât inspectorul judiciar, cât și instanța fondului au reținut în mod corect că judecătorul cauzei nu a săvârșit o abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, modificată și republicată.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului, din data de 25.05.2021a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Având în vedere dispozițiile art. 248 C. proc. civ., analizând mai întâi excepția nulității recursului, invocată de către intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte o constată ca fiind întemeiată, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanța cu o contestație împotriva rezoluției inspectorului șef nr. C20-859/16.07.2020, prin care a fost respinsă plângerea sa împotriva rezoluției de clasare nr. 1054/A/24.03.2020, emisă în dosarul nr. 20-1182.

Ca urmare a respingerii acțiunii de către prima instanță, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și retrimiterea dosarului Inspecției Judiciare pentru o verificare pertinentă și amănunțită.

În preambulul cererii de recurs, recurentul a invocat în mod generic dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, art. 150 alin. (1)-(2), art. 194 lit. e), art. 470 alin. (4) și art. 483 alin. (1)-(3) C. proc. civ., fără a dezvolta în cadrul motivelor de recurs critici care să poată fi încadrate în respectivul motiv de casare.

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reține astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, se constată că, deși recurentul, în cadrul cererii de recurs a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în motivarea cererii de recurs nu a adus critici care să poată fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut în textul de lege anterior menționat.

Privitor la acest motiv de casare, reține Înalta Curte că acesta vizează casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Ipotezele care pot susține acest motiv de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Analizând cererea de recurs se constată că recurentul - reclamant nu formulează critici la adresa hotărârii de fond, ci la modul cum a fost instrumentat și soluționat dosarul nr. x/2019 de către doamna judecăt B., partea exprimându-și nemulțumirea și cu privire la soluția pronunțată în Rezoluția de clasare nr. 1668/A/25.05.2020.

Astfel, Înalta Curte reține că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurentul a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aspectele dezvoltate în cuprinsul cererii, ce vizează în esență modul cum a fost instrumentat și soluționat de către doamna judecător B. dosarul nr. x/2019, nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., partea exprimându-și doar nemultumirea cu privire la soluția dată de judecătorul ce s-a pronunțat în dosarul anterior menționat și cu privire la soluția pronunțată de Inspecția Judiciară în cadrul rezoluției de clasare a sesizării făcută de recurent cu privire la activitatea doamnei judecător B.., astfel că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

Astfel, deși, formal, a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul nu a indicat în concret, raportat la textul invocat, care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speța de față, însă, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța de fond, recurentul neexpunând în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, necombătând în vreun fel raționamentul instanței de fond, motiv pentru care instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar.

Obligația de motivare presupune indicarea în concret a criticilor ce vizează modul de redactare a hotărârii, ori, recurentul - reclamant nu a adus, în concret, nici o critică împotriva hotărârii recurate în sensul nemotivării sau motivării necorespunzătoare a acesteia. Trebuie precizat că nu reprezintă o nemotivare a hotărârii împrejurarea că recurentul nu este de acord cu soluția la care a ajuns instanța de fond.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinței recurate și, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Această soluție nu aduce atingere Constituției României, care prevede exercitarea căilor de atac în condițiile prevăzute de lege, și nici Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicție în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO și care are prioritate de aplicare față de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenție), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înțeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înțelesul corect al acestei noțiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse hotărârii atacate, în sensul de a se preciza care sunt lipsurile acesteia sub aspectul motivării (nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susțineri generale, pur teoretice, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8, motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate iar textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică concretă împotriva hotărârii recurate, respectiv nu a menționat critici punctuale pe aspectele reținute în considerentele sentinței recurate, în condițiile în care recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac.

Reținând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse și constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, admițând excepția nulității recursului, invocată de intimata - pârâtă Inspecția Judiciară, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamantul A., făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1062 din 30 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.