Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
14 septembrie 2022

Decizia nr. 532/2022 — ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 14 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2018., în temeiul art. 2502, C. proc. pen., au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de încetare de drept a măsurilor asigurătorii luate în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, formulate de către inculpați.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut următoarele: În dosarul de urmărire penală nr. x/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției, s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților, fiind aplicate, după caz, sechestre asigurătorii asupra bunurilor identificate în proprietatea acestora și asupra părților sociale deținute la inculpații persoane juridice, precum și popriri asupra sumelor de bani existente în conturi. Prin Rechizitoriul din data de 10.VII.2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției, din dosarul de urmărire penală nr. x/P/2017, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, printre care:

DECIDE Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații A., B., C., S.C. D. S.R.L., E., S.C. F. S.R.L., G., H., I., J., K., L., M., N., O., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L., R., S.C. S. S.R.L., S.C. T. S.R.L., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., S.C. EE. S.R.L., FF., GG., HH., II., S.C. JJ. S.R.L., KK., S.C. LL. S.R.L. și MM. împotriva încheierii din 14 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2018. Obligă contestatorii A., B., C., S.C. D. S.R.L., E., S.C. F. S.R.L., G., H., I., J., K., L., M., N., O., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L., R., S.C. S. S.R.L., S.C. T. S.R.L., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., S.C. EE. S.R.L., FF., GG., HH., II., S.C.

JJ. S.R.L., KK., S.C. LL. S.R.L.și MM. la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea S.C. JJ. S.R.L., în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2022. Procesat de GGC - LM

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.