ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 365 din 26.03.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (1979 acte materiale).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., ce se va executa pe perioada executării pedepsei.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive de la data de 14.06.2016 până la data de 23.06.2016.

În baza art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă, Statul român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 1.030.961 RON, prejudiciu produs prin infracțiune, la care se adaugă obligațiile accesorii, de la data scadenței până la plata efectivă.

În baza art. 249 C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005 a fost menținută măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanța nr. 2418/P/2015 din data de 13.06.2016, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, asupra bunurilor imobile și mobile, prezente și viitoare, și asupra conturilor bancare deschise la bănci din țară și din străinătate ale inculpatului, până la concurența sumei la care a fost obligat în prezenta, în vederea reparării pagubei produse prin săvârșirea infracțiunii. A fost menținută măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanțele Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 2418/P/2015 din 13.06.2016, 27.06.2016, 15.06.2016, asupra sumelor de 10.032,11 RON, 21.015,51 dolari americani, 16.841,63 euro și 37.909,18 euro, 28.500 RON, 135.295 euro, 74.515 dolari americani și 630 lire sterline, aparținând inculpatului A., depuse în conturile deschise la B.; domeniilor înregistrate la Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică; imobilului situat în București, str. x, cu suprafață utilă de 56,61 mp, având nr. Cadastral x, în cotă de 1/2, aparținând inculpatului A.

A fost majorat onorariul expertului desemnat C., de la 5.000 RON la 12.000 RON.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 25.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpatul A. și partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data de 16.04.2021, sub nr. x/2017.

Prin decizia penală nr. 153/A din 21 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. și de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței penale nr. 365 din data de 26.03.2021 a Tribunalului București, secția I Penală, pronunțate în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) și (4) C. proc. pen., a obligat pe apelantul inculpat la plata sumei de 4.500 RON și pe apelanta parte civilă la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii penale a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub numărul de dosar x/2017

Prin cererea de recurs în casație, recurentul A. a susținut admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în temeiul art. 440 din C. proc. pen.

A indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul A. a arătat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, deși fapta concretă a acestuia reprezenta o contravenție prevăzută în Legea 104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc republicată și respectiv în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, aceeași faptă neputând constitui contravenție și infracțiune în același timp deoarece:

a) Potrivit art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc, republicată:

"(1) Fabricarea, prepararea, procesarea, transformarea, oferirea, vânzarea, distribuirea, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația substanțelor dopante cu grad mare de risc, cu excepția steroizilor anabolici sintetici, a testosteronului și a derivaților săi, a eritropoietinei, a hormonilor de creștere și a substanțelor chimice care sporesc producerea naturală și eliberarea de testosteron sau de hormoni de creștere, fără drept, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 RON la 15.000 RON.

(2) Oferirea, vânzarea, distribuirea, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea de steroizi anabolici sintetici, de testosteron și de derivați ai săi, de eritropoietină, de hormoni de creștere și de substanțe chimice care sporesc producerea naturală și eliberarea de testosteron sau de hormoni de creștere, fără drept, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 RON la 40.000 RON".

În conformitate cu art. 18 alin. (1) din aceeași lege, constatarea contravențiilor prevăzute la art. 13 și aplicarea sancțiunii se fac de către inspectorii sanitari de stat împuterniciți de Ministerul Sănătății și de către personalul anume împuternicit din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Analizând interacțiunile dreptului penal cu dreptul contravențional și îndeosebi diferențele de ordin calitativ între infracțiuni și contravenții, aceeași faptă nu poate constitui infracțiune și contravenție în același timp (Florin Streteanu, Drept penal. Partea generală, vol. 1, Ed. Rosetti, București, 2003, p. 43 - 44; Florin Streteanu, Daniel Nițu, Drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 31 - 32).

Or, în speță, a arătat că:

- procurorul de caz, prin pct. VIII al rechizitoriului nr. x din data de 01.11.2017, a sesizat Agenția Națională Anti-Doping în vederea analizării oportunității aplicării sancțiunilor prevăzute în art. 13 din Legea nr. 104/2008 față de inculpatul A. și a măsurilor complementare de confiscare și distrugere a tuturor substanțelor interzise ridicate de la perchezițiile domiciliare, cu excepția produselor T3, Kamagra 100, Kamagra Oral Jelly, Counterpain, Vegetal Vigra, Humalog, Humatrope și Cialis;

- procurorul de caz, prin pct. IX al rechizitoriului nr. x din data de 01.11.2017, a sesizat Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale în vederea analizării oportunității aplicării sancțiunilor prevăzute în art. 875 alin. (1) lit. e3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății față de inculpatul A. și a măsurii complementare de confiscare a tuturor produselor medicamentoase ridicate de la perchezițiile domiciliare, cu excepția produselor Humatrope și Cialis;

- Agenția Națională Anti-Doping prin adresa din 20.12.2017 a comunicat că inculpatul "nu avea dreptul să comercializeze substanțe dopante dopante cu grad mare de risc sau produse care să conțină astfel de substanțe dopante cu grad mare de risc în calitate de persoană fizică și nici în calitate de comerciant" și, de asemenea că în vederea aplicării dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 104/2008, republicată, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a fost transmis, în copie, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor pentru ca agenții constatatori din cadrul acestei autorități să aplice sancțiunea contravențională principală și complementară"

- la solicitarea instanței de fond din 27.09.2018, Agenția Națională Anti-Doping prin adresa din 11.10.2018 a comunicat judecătorului de la prima instanță că "produsele conțin substanțe dopante cu grad mare de risc active dintre cele prevăzute în anexa la Legea nr. 104/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, substanțe care erau prevăzute în anexă și în perioada 2012 - 2016 ca fiind substanțe dopante cu grad mare de risc".

b) Analizând chestiunea dacă poate constitui obiect al infracțiunii de evaziune fiscală un bun care a fost dobândit în mod ilicit, în acord cu alți autori, a afirmat, cu deplin temei, că "în toate situațiile în care bunul sau sursa impozabilă sau taxabilă au caracter ilicit, deoarece provin din săvârșirea de infracțiuni sau contravenții, nu este realizat conținutul vreunei infracțiuni de evaziune fiscală..", argumentul adus în sprijinul acestei teze fiind acela că întrucât "bunurile care provin din săvârșirea de contravenții sau infracțiuni se confiscă, astfel că lipsește "obiectul" impozabil sau taxabil" (Mihai Adrian Hotca, în Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii și explicații, ediția 4 revizuită și adăugită de Mihai Adrian Hotca (coord.), Mirela Gorunescu, Norel Neagu, Dominic George Pop, Alexandru Sitaru, Radu-Florin Geamănu, Ed. C. H. Beck, București, 2017, p. 161).

Or, potrivit art. 23 din Legea nr. 104/2008:

"(1) Substanțele dopante cu grad mare de risc și alte bunuri care au făcut obiectul faptelor prevăzute în prezentul capitol se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, contravenientul sau condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

(2) Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea substanțelor dopante cu grad mare de risc și a bunurilor prevăzute la alin. (1).

(3) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate și banii confiscați, potrivit alin. (1) și (2), se constituie venituri la bugetul de stat și se evidențiază în cont separat în bugetul de stat".

c) Din conținutul răspunsurilor date de Agenția Națională Anti- Doping și aflate la dosarul cauzei rezultă în mod indubitabil că activitățile desfășurate cu produsele dopante cu grad de mare risc nu pot face obiectul vreunei fapte de evaziune fiscală pentru simplul motiv că aceste activități fiind prevăzute drept contravenții în legislația specială precitată nu pot fi autorizate drept licite de către ORCMB astfel încât să fie supuse înregistrării și declarării lor fiscale.

S-a invocat sentința penală nr. 479 din 15 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2017 prin care s-a dispus achitarea inculpaților, între altele, pentru fapte similare cu cele cercetate în prezenta cauză, încadrate în art. 357 alin. (2) C. pen. (falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse) și în art. 358 alin. (3) C. pen. (comercializare de produse alterate) deoarece faptele concrete imputate inculpaților nu sunt prevăzute de legea penală.

d) În lipsa unei clauze de antijuridicitate specială în conținutul juridic al contravențiilor sus-menționate, constatarea instanței de apel potrivit căreia inculpatul putea comercializa bunurile respective cu drept, după îndeplinirea procedurilor specifice de autorizare, fără a fi indicat vreun text de lege care să permită o atare activitate, este profund greșită și a determinat pronunțarea unei hotărâri nelegale.

Mai mult, a considerat că instanța de apel a făcut o eroare de judecată atunci când a stabilit că acțiunile realizate de către inculpat ar viza aspecte legate de caracterul ilicit al circulației unor produse și nu au legătură cu ascunderea sursei impozabile sau taxabile... .

În acest context, s-a apreciat că fapta concretă pentru care a fost dedus judecății și condamnat nu este tipică, nu este conformă cu conținutul juridic al infracțiunii descrise în art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Pe fondul cauzei, recurentul a solicitat admiterea recursului în casație, în temeiul art. 448 C. proc. pen. raportat la prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., desființarea hotărârii atacate și achitarea recurentului A. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (1979 acte materiale), prev. în art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din 8 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2017, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 153/A din 21 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casație, s-a constatat că cererea formulată de recurentul A. îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., fiind justificat ca recursul în casație să fie examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., apreciindu-se că aspectele invocate de recurent, referitoare la condamnarea pentru o faptă neprevăzută de legea penală, nu întrunește cerințele laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală și, prin urmare, nu realizează tipicitatea infracțiunii, fapta concretă reprezentând o contravenție prevăzută în Legea 104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc republicată și respectiv în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

De asemenea, s-a făcut precizarea că nu pot fi analizate prin prisma niciunui caz de recurs în casație dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., criticile cu privire la reexaminarea conținutului mijloacelor de probă, verificarea existenței ori a suficienței probelor pe care s-a întemeiat soluția de condamnare pentru infracțiunea de evaziune fiscală, situația de fapt ori încadrarea juridică, fiind aspecte ce țin de temeinicie și nu de legalitatea pedepsei, iar o astfel de analiză nu se poate realiza în calea de atac a recursului în casație, prin prisma cazului invocat și nici a celorlalte cazuri expres și limitativ prevăzute de legiuitor.

Examinând recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 153/A din 21 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și în limitele încheierii de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. care vizează exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Acest caz de casare are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care instanța de apel a considerat-o infracțiune, când în realitate, fapta nu se regăsește în niciuna din prevederile legii penale ca infracțiune.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existența unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existența unei fapte concrete și tipicitatea (corespondența dintre trăsăturile faptei concrete și modelul de incriminare).

În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, critica formulată de recurentul A. referitoare la neîntrunirea cerințelor laturii obiective ale infracțiunii de evaziune fiscală, se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată. Înalta Curte poate cenzura, în drept, hotărârea în calea extraordinară de atac a recursului în casație, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, excluzând rejudecarea cauzei în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Ca atare, Înalta Curte urmează să analizeze dacă faptele reținute în sarcina recurentului inculpat A., pentru care prin decizia penală pronunțată de instanța de apel s-a dispus soluția definitivă de condamnare pentru infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., întrunesc elementele de tipicitate ale normei de incriminare, respectiv dacă se realizează o corespondență între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.

Evaziunea fiscală reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plății taxelor și impozitelor cu privire la bunuri aflate pe teritoriul României.

În înțelesul Legii nr. 241/2005, expresia "obligații fiscale" se referă la obligațiile prevăzute de Codul fiscal și de Codul de procedură fiscală și reprezintă obligația de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat. Potrivit art. 22 din Codul de procedură fiscală, prin obligații fiscale se înțelege: obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a calcula și de a înregistra în evidențele contabile și fiscale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plată accesorii; obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la termenele legale, impozitele și contribuțiile care se realizează prin stopaj la sursă; orice alte obligații care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale. (paragr. 17 și 18 din decizia nr. 817/2015 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale).

Prin sintagma "bun sau sursă impozabilă sau taxabilă", se înțelege toate veniturile și bunurile pentru care contribuabilii datorează impozite sau taxe, precum și orice act sau fapt generator de venituri care sunt supuse impozitării sau taxării. (decizia nr. 677/2016 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale).

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a susținut, în esență, că nu este realizată tipicitatea infracțiunii, fapta concretă reprezentând o contravenție prevăzută în Legea nr. 104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc republicată și respectiv în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății

Înalta Curte va analiza incidența motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpat exclusiv în limitele în care calea de atac a fost admisă în principiu reamintind că statuarea asupra chestiunilor care implică reevaluarea materialului probator nu poate face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

Verificând hotărârea din această perspectivă, în ceea ce privește situația de fapt reținută de prima instanță și apreciată de instanța de apel ca fiind corectă, "în perioada ianuarie 2012 - martie 2016, inculpatul A., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de persoană fizică neautorizată, prin intermediul site-urilor (...), a desfășurat cu caracter de continuitate activități economice cu caracter independent constând în comercializarea de medicamente, hormoni, stimulente și steroizi anabolizanți, ascunzând sursa impozabilă prin neînregistrarea la organele fiscale și nedeclararea veniturilor astfel realizate în cuantum de 91.250 RON, 3.734 dolari și 911.036,84 euro, sustrăgându-se de la stabilirea și plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat (TVA, impozit pe venit, contribuții sociale, contribuții la asigurări sociale de sănătate), producând astfel un prejudiciu total în cuantum de 1.030.961 RON (1979 acte materiale)".

Înalta Curte constată că infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, sub aspectul laturii obiective, constă în "ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile". Hotărârea atacată a reținut următoarele: "Elementul material al ascunderii veniturilor astfel obținute se poate realiza atât sub forma ascunderii fizice, cât și sub forma ascunderii juridice a acestora.

În speță, modalitatea de ascundere a sursei/veniturilor impozabile a constituit-o cea juridică, care s-a realizat prin desfășurarea actelor de comerț în mod clandestin, fără respectarea dispozițiilor legale (inculpatul nefiind autorizat să desfășoare activități economice cu caracter independent având ca obiect substanțele indicate în actul de sesizare), nedeclararea la organul fiscal competent a veniturilor astfel obținute, livrarea bunurilor comercializate prin folosirea unor firme de curierat, fără întocmirea vreunor documente, astfel că organele fiscale nu ar fi avut posibilitatea să cunoască existența acestor tranzacții prin care inculpatul a obținut constant venituri și nici să le verifice".

Înalta Curte reține din hotărârea atacată că "inculpatul A. a avut posibilitatea ca în perioada ianuarie 2012 - martie 2016 să comercializeze cu drept bunurile a căror vânzare a fost ascunsă, prin înființarea unei societăți comerciale, care să aibă în obiectul de activitate comercializarea de medicamente de uz uman, stimulente și anabolizante, în cadrul căreia, după îndeplinirea procedurilor specifice de autorizare, să comercializeze produse care fac parte din Nomenclatorul medicamentelor de uz uman. De asemenea, în ceea ce privește produsele vândute de inculpat și care la data faptelor nu erau incluse în Nomenclatorul medicamentelor de uz uman, inculpatul avea posibilitatea să urmeze procedurile legale de autorizare a desfacerii produselor medicamentoase pe piața internă, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 95/2006, dar și reglementării secundare privind autorizarea producătorilor și importatorilor de medicamente de uz uman, proceduri pe care însă acesta nu le-a urmat, alegând să comercializeze în mod clandestin produsele indicate mai sus".

Prin urmare, astfel cum a reținut instanța de apel, produsele vândute de inculpat, prin caracteristicile pe care le prezentau nu erau excluse absolut la vânzare, ci vânzarea acestora era condiționată legal, dincolo de autorizarea persoanei juridice, de autorizarea produsului pentru vânzarea în piață". "Faptul că inculpatul ar fi înstrăinat în mod ilicit produsele respective (...) nu îl exonerează de răspundere penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, atâta timp cât a obținut venituri din acea activitate, venituri pe care nu le-a declarat."

Așadar, se constată ca fiind nefondate criticile recurentului A. referitoare la condamnarea sa pentru o faptă neprevăzută de legea penală, care nu realizează tipicitatea infracțiunii din perspectiva laturii obiective, care în opinia sa constituie contravenție în baza Legii nr. 104/2008, întrucât referirea recurentului la prevederile legii privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc, nu sunt aplicabile speței de față, instanța de apel reținând cu titlu definitiv că nu era posibilă o suprapunere între cele două forme de răspundere - contravențională și penală și că "o eventuală răspundere contravențională nu elimină angajarea răspunderii penale, atâta timp cât fapta inculpatului de natură a atrage răspunderea sa penală reprezintă o activitate independentă de cea care poate conduce la răspunderea contravențională, iar veniturile obținute din desfășurarea acesteia ar fi fost supuse impozitării/taxării dacă inculpatul le-ar fi declarat, reprezentând prin urmare o sursă impozabilă sau taxabilă pe care inculpatul a ales însă să o ascundă tocmai în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale".

Pornind de la criticile recurentului și ceea ce instanța de apel a reținut cu titlu definitiv, Înalta Curte apreciază că situația de fapt și faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că obiectul judecății nu l-a reprezentat comercializarea substanțelor dopante prevăzute în art. 13 din Legea nr. 108/2004, ci sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea 241/2005.

Astfel, nerespectarea obligației de declarare cu sinceritate, în mod real a veniturilor, este o infracțiune în sine, independentă de răspunderea contravențională sau de altă natură pentru actele care au stat la baza obținerii veniturilor astfel realizate.

Prin criticile aduse hotărârii definitive, nu au fost evidențiate elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care recurentul a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că faptele reținute în sarcina recurentului inculpat, astfel cum au fost descrise în cuprinsul hotărârii recurate, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, și, în mod corect a intervenit tragerea sa la răspundere penală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 153/A din 21 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 153/A din 21 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.

Procesat de GGC - LM