ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr. x/2022, la data de 18.05.2022, Serviciul de Probațiune București a solicitat efectuarea aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni, cu privire la situația juridică a condamnatului A., în sensul că a fost condamnat distinct pentru două fapte concurente. S-a indicat instanței că inculpatul este încarcerat la Penitenciarul Rahova, București.
În drept, s-a invocat art. 585 din C. proc. pen.:
(1) Pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații:
a) concursul de infracțiuni;
(2) Instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Astfel, în ceea ce privește competența instanței, s-a apreciat ca fiind relevantă instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere și întrucât locul de deținere al condamnatului era Penitenciarul Rahova, competentă s-a considerat că este Judecătoria Sectorului 5 București, conform hot. CSM nr. 120/2021.
Prin sentința penală nr. 89 din 20 iulie 2022 pronunțată de Judecătoria Sinaia, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sinaia, invocată din oficiu. S-a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe condamnatul A., încarcerat la Penitenciarul Rahova - în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Prin sentința penală nr. 2107 din 01 septembrie 2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată de instanță din oficiu.
În baza art. 47 alin. (2) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 583 alin. (1) C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind sesizarea Serviciului de Probațiune București cu cererea având ca obiect anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, privind pe intimatul A., în favoarea Judecătoriei Sinaia.
În baza art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență dintre Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Sinaia.
În temeiul art. 275 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a dispune astfel, în esență, instanța a avut în vedere sesizarea Serviciului de Probațiune București, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia, la data de 18.05.2022, cu privire la situația juridică a condamnatului A., în sensul că a fost condamnat distinct pentru două fapte concurente, impunându-se a se efectua aplicarea regulilor de la concursul de infracțiuni.
Totodată, s-a arătat că, în fapt, numitul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 15/11.02.2022, rămasă definitivă prin neapelare, la data de 08.03.2022, la pedeapsa închisorii pe o durată de 6 luni pentru săvârșirea infracțiuni de furt. Astfel, în evidențele Serviciului de Probațiune București, A. figurează și cu sentința penală nr. 864/18.10.2021 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin neapelare, la data de 09.11.2021, în dosarul penal nr. x/2020, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată și s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ani.
Prin sentința penală nr. 89/20.07.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Sinaia și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București, motivat de faptul că, la momentul formulării contestației, petentul se afla încarcerat în Penitenciarul Rahova, dosarul fiind înregistrat la data de 26.07.2022, sub același număr.
La termenul din 01.09.2022, instanța, după punerea în discuție contradictorie a părților, a calificat cererea Serviciului de Probațiune București ca fiind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București.
Analizând actele dosarului prin prisma excepției invocate, instanța a constatat următoarele:
Potrivit art. 583 alin. (1) C. proc. pen. "asupra revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute la art. 96 sau 97 din C. pen. se pronunță, din oficiu, la sesizarea procurorului sau a consilierului de probațiune, instanța care judecă ori a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea"
În cauză, Serviciul de Probațiune București a sesizat Judecătoria Sinaia cu privire la faptul că față de intimatul A. produc efecte două sentințe, sentința penală nr. 15/11.02.2022 pronunțată de Judecătoria Sinaia, definitivă, prin neapelare, la data de 08.03.2022, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, respectiv sentința penală nr. 864/18.10.2021 a Judecătoriei Buzău, definitivă, prin neapelare, la data de 09.11.2021, în dosarul penal nr. x/2020, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată și s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ani.
În acest cadru, reținând că infracțiunea pedepsită prin sentința penală nr. 15/11.02.2022 a Judecătoriei Sinaia pronunțată în dosarul penal nr. x/2021, definitivă prin neapelare la data de 08.03.2022, fiind emis MEPÎ 39/08.03.2022, ar putea atrage incidența art. 97 C. pen., iar Judecătoria Sectorului 1 a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar putea atrage anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu privire la sentința penală nr. 864/18.10.2021 a Judecătoriei Buzău, instanța a apreciat că Judecătoria Sinaia este instanța competentă material și teritorial să se pronunțe asupra anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere conform art. 97 C. pen.
De altfel, tocmai din acest motiv Serviciul de Probațiune București a formulat cererea la Judecătoria Sinaia. S-a invocat în acest sens și practica Tribunalului București. Astfel, prin decizia din data de 18.03.2019, dosar nr. x/2018, într-o cauză similară, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei de către regulatorul de competență (Tribunalul București) către instanța care judecă ori a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea, iar nu către instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere. În motivare, Tribunalul a constatat că, deși cererea este denumită "solicitare de contopire pedepse", este evident că nu terminologia determină calificarea obiectului unei cauze, ci conținutul pe care această cerere îl are, respectiv de anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Instanța a reținut că, în acest cadru procesual stabilit prin solicitarea Serviciului de Probațiune, nu sunt incidente dispozițiile de la art. 585 C. proc. pen., ci dispozițiile de la anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, așa cum s-a arătat anterior.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 13 septembrie 2022, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 21 septembrie 2022.
Examinând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Sinaia, cu privire la competența de soluționare a cauzei privind pe intimatul condamnat A., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sinaia, pentru următoarele considerente:
Prealabil, Înalta Curte notează că obiectul conflictului negativ de competență cu care instanța supremă a fost învestită este sesizarea Serviciului de Probațiune București cu cererea având ca obiect anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, privind pe intimatul A.
Relevante pentru speța de față sunt următoarele texte de lege aplicabile:
Dispozițiile art. 583 alin. (1) din C. proc. pen. potrivit cărora:
"Asupra revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute la art. 96 sau 97 din C. pen. se pronunță, din oficiu, la sesizarea procurorului sau a consilierului de probațiune, instanța care judecă ori a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea".
Art. 96 din C. pen. care stabilește în ceea ce privește revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere următoarele:
(4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.
(5) Pedeapsa principală pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, după caz, potrivit dispozițiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.
(6) Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, instanța poate menține sau revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În cazul revocării, dispozițiile alin. (1), alin. (4) și alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
Totodată, se reține că, potrivit art. 97 din C. pen., se dispune anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în următoarele situații:
(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
(2) În caz de concurs de infracțiuni sau pluralitate intermediară, instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 91. Dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunțat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Referitor la situația juridică a numitului A., se constată că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 864 din 18.10.2021 a Judecătoriei Buzău, secția penală, în dosarul penal nr. x/2020, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) din C. pen. în referire la art. 35 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a), d) din C. pen. în referire la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și s-a dispus, în baza art. 91 din C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen. Sentința a rămas definitivă, prin neapelare.
Ulterior, se constată că numitul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 15 din 11 februarie 2022, pronunțată de Judecătoria Sinaia, în dosarul nr. x/2021, la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiuni de furt, prev. de art. 228 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., definitivă prin neapelare.
Așadar, față de numitul A. există două sentințe, sentința penală nr. 864 din 18.10.2021 a Judecătoriei Buzău și sentința penală nr. 15 din 11.02.2022, așa cum rezultă și din fișa de cazier judiciar .
În consecință, având în vedere faptul că sentința penală nr. 15 din 11.02.2022 a Judecătoriei Sinaia, a rămas definitivă ulterior rămânerii definitive a sentinței penale nr. 864 din 18.10.2021 a Judecătoriei Buzău, raportat la prevederile art. 583 din C. proc. pen., instanța competentă să se pronunțe asupra anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere conform art. 97 C. pen., este instanța care a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar fi atras revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv instanța care a pronunțat sentința penală nr. 15/11.02.2022 și a emis MEPI 39/08 martie 2022, în a cărei executare se află în prezent condamnatul A., și anume, Judecătoria Sinaia.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind cererea formulată de Serviciul de Probațiune București privind pe condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Sinaia, instanță căreia i se va trimite dosarul.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnatul A. în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind cererea formulată de Serviciul de Probațiune București privind pe condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Sinaia, instanță căreia i se trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnatul A. în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.
Procesat de GGC - LM