ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2022

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
27.09.2022
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 27 septembrie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2001 din 18 august 2022 a Judecătoriei Sectorului 5 București, în baza art. 47 alin. (3) și (4) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C. proc. pen., s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București invocată din oficiu.

În baza art. 50 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Gherla.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 313 de RON a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței teritoriale invocate, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că, potrivit verificărilor efectuate în baza de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor, petentul A. se afla în executarea pedepsei cu închisoarea dispusă prin sentința penală nr. 2195/2019 a Judecătoriei Medgidia, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2539 din 07 februarie 2020.

Față de motivul invocat, instanța a reținut că petentul invocă o cauză de micșorare a pedepsei, aceasta fiind prea mare pentru ce a făcut, după cum rezultă din cererea introductivă în instanță, situație care atrage incidența cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

S-a constatat astfel că petentul se află în stare de deținere și are emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Călărași, motiv pentru care competentă din punct de vedere material este judecătoria.

În ceea ce privește competența teritorială, instanța a reținut că din fișa A.N.P. rezultă că petentul se afla la data formulării cererii în Penitenciarul Gherla, motiv pentru care instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere este Judecătoria Gherla.

Prin sentința penală nr. 963 din 16 septembrie 2022 a Judecătoriei Gherla, în temeiul art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., s-a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Gherla și s-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București, în vederea soluționării contestației la executare formulată de contestatorul A., născut la data de 22.05.1976, în prezent deținut în Penitenciarul-Spital București-Rahova.

S-a constatat conflictul negativ de competență cu Judecătoria sectorului 5 București și, în vederea soluționării conflictului de competență, s-a trimis prezenta cauză la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Analizând probele aflate la dosar precum și normele juridice în vigoare, Judecătoria Gherla a apreciat că cererea condamnatului este (în mod provizoriu și formal) o contestație la executare, prevăzută de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. deoarece acesta solicită (în esență) să fie micșorată pedeapsa pe care o execută.

S-a reținut că petiționarul A. se află în Penitenciarul Giurgiu, unde execută pedeapsa de 7 ani 20 zile închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2195/2019 a Judecătoriei Medgidia .

Referitor la locul (penitenciarul) în care se afla contestatorul la data formulării contestației, Judecătoria Gherla a reținut că, așa cum reiese din fișa de transferuri a condamnatului, la data de 18 iulie 2022, acesta se afla în Penitenciarul-Spital București-Rahova, iar în data de 19 iulie 2022 a sosit la Penitenciarul Gherla. Contestația condamantului a fost trimisă (la Judecătoria sectorului 5 București) din municipiul București la data de 19 iulie 2022 și a sosit tot în București la data de 20 iulie 2022 (conform celor două ștampile poștale aplicate pe plicul cu care s-a trimis contestația, plic aflat la dosarul Judecătoriei sectorului 5 București), iar contestația a fost înregistrată la Judecătoria sectorului 5 București la data de 21 iulie 2022 .

Așadar, cererea privind contestația a fost expediată din municipiul București. Deși ultima zi în care figurează că acest contestator executa pedeapsa în București este 18 iulie 2022, iar cererea a fost înregistrată la poștă în 19 iulie 2022, Judecătoria Gherla a apreciat că plicul a fost depus greșit în cutia poștală a penitenciarului în data de 18 iulie 2022, iar corespondența a fost ridicată doar a doua zi, când s-a aplicat și ștampila poștei. Este imposibil ca acest condamnat să se fi aflat în Penitenciarul Gherla în momentul formulării și expedierii contestației, deoarece, la data când scrisoarea s-a înregistrat la poștă, acesta se afla în curs de transfer la Penitenciarul Gherla, iar scrisoarea s-a înregistrat ca fiind depusă în București, astfel că aceasta nu avea cum să fie expediată din municipiul Gherla (sau din altă localitate aflată pe traseu). În concluzie, contestația la executare din prezentul dosar a fost expediată din Penitenciarul-Spital București-Rahova, locul unde se afla condamantul în acel moment.

În speță, la data formulării cererii, contestatorul executa pedeapsa în Penitenciarul-Spital București-Rahova în raza teritorială a Judecătoriei sectorului 5. Instanța corespunzătoare în grad instanței competente să judece infracțiunea pentru care execută pedeapsa condamnatul, este Judecătoria sectorului 5 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 23 septembrie 2022, formând obiectul dosarului nr. x/2022

Analizând conflictul negativ de competență ce face obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte constată următoarele:

Conflictul de competență reprezintă situația juridică provocată de hotărârile a două instanțe care își declină reciproc judecarea aceleiași cauze, solicitând unei a treia instanțe stabilirea competenței de soluționare a respectivului dosar.

Obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competență îl reprezintă contestația la executare formulată de petentul A., formulată la 19 iulie 2022, conform ștampilei poștale aflate pe plicul din dosar prin care a susținut că pedeapsa pentru care a fost condamnat este prea mare .

Conform dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) (instanța de executare) sau alin. (6) (instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. (...)

Se are în vedere și Decizia nr. 15 din 17 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că toate cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei sunt de competența instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.

Înalta Curte apreciază că, în ce privește determinarea competenței de soluționare a cererii formulate de petentul condamnat A., criteriul unic este acela al locului încarcerării condamnatului la momentul învestirii instanței.

În cauza de față, cererea a fost înregistrată la data de 21 iulie 2022 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr. x/2022, însă, se constată că din fișa de evidență a condamnatului, extrasă din bazele electronice de date ale Administrației Naționale a Penitenciarelor aflată la dosar, la data formulării cererii petentul A. se afla în Penitenciarul Gherla. Așadar, se constată că la data formulării cererii, 19 iulie 2022, inscripționată prin ștampilare pe plicul de corespondență, condamnatul A. se afla în Penitenciarul Gherla, aflat în circumscripția Judecătoriei Gherla.

Drept urmare, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, precum și la Decizia nr. 15/2018 dată în recurs în interesul legii, competența de a soluționa cererea formulată de condamnatul A. aparține Judecătoriei Gherla, întrucât aceasta este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere a persoanei condamnate la momentul formulării cererii.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Gherla, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru petentul A. în sumă de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Gherla, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru petentul A. în sumă de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă