ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 15.07.2022 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr. x/2022, în baza art. 431 C. proc. pen., s-a admis în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul A.

S-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării hotărârii până la soluționarea contestației în anulare.

Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria Răcari a reținut următoarele:

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen., "instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate."

În cauză, contestatorul a invocat motivul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., prescripția răspunderii penale fiind o cauză de încetare a procesului penal, în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

De asemenea, a mai reținut că prezenta contestație este formulată împotriva unei sentințe penale definitive (Sentința penală nr. 180/30.07.2021, pronunțată de către Judecătoria Răcari în dosarul nr. x/2020), iar motivul invocat de către contestator nu a fost analizat de instanța de apel în cadrul căii de atac (Decizia nr. 411/30.03.2022 a Curții de Apel Ploiești), urmând ca temeinicia motivului să fie analizată ulterior analizei admisibilității în principiu a contestației.

A precizat că contestația în anulare întemeiată pe art. 426 lit. b) C. proc. pen. poate fi formulată oricând, potrivit art. 428 alin. (2) C. proc. pen., iar în sprijinul contestației, contestatorul invocă dovezi aflate la dosarul cauzei, solicitând atașarea acestuia, cu privire la cauza de încetare a procesului penal.

Prin încheierea din 2 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 431 C. proc. pen. s-a admis în principiu contestația în anulare formulată de condamnatul contestator A. cu privire la decizia penală nr. 411 din data de 30 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 430 C. proc. pen. a dispus suspendarea executării hotărârii a cărei anulare se cere și punerea de îndată în libertate a contestatorului condamnat A., de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/30.03.2022 emis în baza sentinței penale nr. 180/30.07.2021, definitivă prin decizia penală nr. 411/30 martie 2022, dacă nu este arestat sau reținut în altă cauză.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Ploiești a reținut următoarele:

Procedura de judecată a contestației în anulare, în lumina actualului cod, este diferențiată în funcție de cazurile invocate în cerere, dintre cele prevăzute de lege, cum era și sub imperiul C. proc. pen. anterior. Procedura conține, în toate cazurile, două etape: examinarea în principiu și judecata propriu-zisă.

Astfel cum rezultă din cel de-al doilea alineat al art. 431 C. proc. pen., instanța trebuie să verifice, în prealabil, dacă cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 426 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației se depun sau se invocă dovezi care trebuie să se găsească la dosar. În plus, instanța care procedează la judecarea contestației în anulare va verifica și alte condiții decât cele enumerate expres de lege, printre acestea figurând dacă cererea se referă la o hotărâre penală definitivă supusă contestației în anulare, după distincțiile legale și dacă semnatarul ei figurează printre titularii prevăzuți de art. 427 alin. (1) C. proc. pen., în funcție de motivele invocate.

Din coroborarea art. 431 cu art. 426, 427 și 428 C. proc. pen. rezultă că trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) titularul cererii să fi fost parte ori persoană vătămată în procesul soluționat prin hotărârea atacată ori să aibă calitatea de procuror [art. 427 alin. (1) C. proc. pen.];

b) cererea de contestație în anulare să cuprindă cazurile de contestație în anulare și motivele aduse în sprijinul acestora [art. 427 alin. (2) C. proc. pen.];

c) cererea de contestație în anulare în cazurile prevăzute de art. 426 lit. a) și c) - h) să fie introdusă în 30 zile de la data comunicării deciziei instanței de apel [art. 431 alin. (2) teza I, raportat la art. 428 alin. (1) C. proc. pen.];

d) motivele pe care se sprijină contestația să fie dintre cele prevăzute în art. 426 C. proc. pen. [art. 431 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.);

e) în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar [art. 431 alin. (2) teza a III-a C. proc. pen.];

f) să nu existe un impediment legal de valorificare directă, nemijlocită a cazului de contestație în anulare.

Această din urmă condiție, deși nu este expres prevăzută de lege poate fi dedusă din ansamblul reglementărilor legale.

Examinarea admisibilității în principiu a cererii de contestație în anulare, având caracterul unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia trebuie să țină seama de obiectul procedurii preliminare, astfel cum este definit în art. 431 alin. (2) C. proc. pen., neputând fi extins cu privire la alte aspecte, care privesc temeinicia contestației în anulare. De aceea, încheierea de admitere în principiu trebuie motivată exclusiv pe temeiurile din care rezultă îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege. Motivarea admiterii în principiu fixează însuși obiectul procedurii de judecare propriu-zisă a contestației în anulare, pe fondul chestiunilor pe care se întemeiază cererea care este limitată doar la cazurile de contestație în anulare acceptate ca admisibile.

Cazul de contestație în anulare invocat de contestatorul condamnat este cel prevăzut în art. 426 lit. b) C. proc. pen.: "când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Curtea a constatat că nu are nicio relevanță juridică, în analiza contestației în anulare, împrejurarea că instanța de apel a analizat aceste aspecte și a motivat soluția de condamnare, arătând și de ce nu se poate dispune încetarea procesului penal.

Astfel, contestația în anulare este reglementată ca și o cale extraordinară de atac prin articolele 426-432 C. proc. pen.

A mai precizat că în cuprinsul acestor texte de lege nu se regăsește o prevedere care să restrângă admisibilitatea căii de atac numai la situațiile în care motivele invocate nu au fost invocate în cursul procesului penal, ori dacă au fost invocate instanța a omis să se pronunțe asupra acestora, ori nu le-a analizat.

În privința opiniei contrare, în sensul că nu ar fi admisibilă o contestație în anulare pentru motive asupra cărora instanțele ce au judecat cauza s-au pronunțat, Curtea a observat următoarele aspecte:

Astfel, principiul securității raporturilor juridice definitiv judecate nu este un principiu absolut, comportând excepții, chiar existența căilor de atac extraordinare fiind un exemplu în acest sens (contestație în anulare, revizuire, recurs în casație), întrucât toate vizează hotărâri judecătorești definitive, ce au autoritate de lucru judecat, însă pot fi desființate în anumite cazuri.

În al doilea rând, cu toate că dispozițiile art. 426 C. proc. pen., ce reglementează cazurile de contestație în anulare, vizează în primul rând producerea unor erori procedurale, totuși art. 426 lit. b) C. pen. face excepție de la regulă, întrucât se referă la soluționarea pe fond a cauzei, aspect valabil și în condițiile în care instanța care a judecat definitiv procesul nu s-a pronunțat asupra existenței unei cauze de încetare, ori aceasta nu a fost invocată.

Curtea a mai reținut și împrejurarea că dacă se admite că în cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen. se impune ca o cerință suplimentară (neprevăzută de lege) și ca instanța ce a soluționat definitiv cauza să nu se fi pronunțat asupra motivului ori acesta să nu fie invocat, o atare concluzie se impune și în cazul celorlalte cazuri de contestație reglementate de art. 426 C. proc. pen., neexistând nici un motiv să se opereze vreo distincție în acest sens.

O asemenea soluție ar da însă naștere unor situații în care s-ar menține soluții nelegale date de instanțe, în condițiile în care acestea au discutat aspectele invocate în cuprinsul contestațiilor în anulare.

Spre exemplu, cu referire la cazul prevăzut de art. 426 lit. f) C. proc. pen., în condițiile în care judecata ar fi avut loc în lipsa avocatului, iar instanța ce a pronunțat hotărârea definitivă a discutat acest aspect și a concluzionat că nu este obligatorie asistența, ar însemna că o contestație în anulare pe acest motiv nu ar putea fi admisă, chiar dacă asistența juridică a inculpatului era obligatorie potrivit legii, iar soluția a fost deci pronunțată cu încălcarea gravă a dreptului la apărare a acestuia; o atare concluzie nu poate fi admisă, în condițiile existenței unui remediu procesual, respectiv contestația în anulare.

Procedând la verificarea admisibilității în principiu a contestației în anulare formulate de condamnatul A. în raport de motivul invocat, pe baza actelor și lucrărilor cauzei și a dispozițiile legale anterior arătate, a constatat că prezenta cerere este formulată de o parte din prezenta cauză (art. 427 C. proc. civ. penală), condamnatul contestator a avut calitatea de apelant inculpat, contestația în anulare pentru motivul invocat poate fi introdusă oricând, potrivit art. 428 alin. (2) C. proc. civ. penală, vizează un caz prev. de art. 426 C. proc. civ. penală, respectiv cazul menționat la art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. penală iar cererea a fost introdusă la instanța competentă, conform art. 429 alin. (1) C. proc. civ. penală.

Sub aspectul solicitării de suspendare a executării hotărârii atacate, cerere formulată în temeiul art. 430 C. proc. pen. de apărătorul desemnat din oficiu, Curtea a reținut că activitatea pentru care a fost condamnat contestatorul A. a avut loc la data de 19 iulie 2016, rechizitoriul a fost înaintat primei instanțe în cursul anului 2020, iar decizia instanței de apel a fost pronunțată la data de 30 martie 2022, fiind menținute cele două pedepse de 1 an, respectiv 6 luni, pedepse aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la 1 an sau amendă și de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C. pen., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la 1 an sau amendă.

Dispozițiile C. pen. ce reglementează instituția prescripției, stabilesc că termenele de prescripție a răspunderii penale sunt:

15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani:

10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani:

8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani;

5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani;

3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda.

(2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în căzui infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor de obicei, de la data săvârșirii ultimului act.

Astfel, conform dispozițiilor legale menționate anterior, termenul de prescripție de 5 ani a început să curgă de la data de 19.07.2016.

Prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 a Curții Constituționale a României referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022, la paragraful 73, se arată faptul că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. au încetat în a-și mai produce efectele până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să pună norma în acord cu exigențele legii fundamentale:

"în consecință. Curtea constată că. în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă. în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale".

Deși sentința Judecătoriei Răcari conține în pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa de 6 luni de închisoare aplicată contestatorului condamnat conform deciziei penale nr. 344/08.04.2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul penal nr. x/2017, în opinia instanței chemate a se pronunța asupra căii extraordinare de atac exercitate, o asemenea pedeapsă nu mai poate reprezenta la nivelul lunii septembrie 2022 un impediment în calea dispunerii suspendării executării, deoarece chiar prin sentința penală apelată s-a dedus din durata pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni de închisoare, durata pedepsei executate conform deciziei penale nr. 344/08.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul penal nr. x/2017 (între 09.04.2019-11.09.2019). Prin urmare, în măsura în care pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în dosarul penal nr. x/2017 ar fi privită în mod individual, în absența celorlalte două pedepse cu care a fost contopită, s-ar putea reține concluzia că această pedeapsă a fost executată integral până în acest moment.

Prin încheierea din data de 08 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a constatat că prin încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Răcari la data de 15 iulie 2022 în dosarul nr. x/2022, precum și prin încheierea de ședință pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie la termenul din 02 septembrie 2022 în dosarul nr. x/2020 a fost admisă în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul A. cu privire la soluția pronunțată în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 51 alin. (1) C. proc. pen. a constatat că Judecătoria Răcari și Curtea de Apel Ploiești se recunosc competente în soluționarea contestației în anulare formulate de contestatorul A. cu privire la soluția pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Conform art. 51 alin. (2) C. proc. pen. a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ca instanță ierarhic superioară comună, în vederea soluționării conflictului pozitiv de competență între Judecătoria Răcari și Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza dispozițiilor art. 51 alin. (4) C. proc. pen.:

A suspendat judecarea cauzei până la soluționarea conflictului pozitiv de competență.

Fiind învestită cu soluționarea conflictului pozitiv de competență, în temeiul art. 51 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Ploiești, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Prioritar, Înalta Curte apreciază că pentru a stabili instanța competentă material să soluționeze cauza, se impune a decela cu privire la obiectul asupra căruia poartă prezentul conflict de competență, prin prezentarea succintă a parcursului procesual concret al cauzei, astfel:

Prin sentința penală nr. 180 din data de 30.07.2021 pronunțată de Judecătoria Răcari, în temeiul art. 198, alin. (1) din C. pen., raportat la art. 375 și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare, prev. de art. 198, alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 371 din C. pen., raportat la art. 375 și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a liniștii și ordinii publice, prev. de art. 371 din C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară (pe lângă pedeapsa principală de 1 an de închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a liniștii și ordinii publice, prev. de art. 371 din C. pen.) exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) și h) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 38, alin. (1) raportat la art. 39, alin. (1), lit. b) C. pen. coroborat cu art. 40 C. pen. s-a constatat că infracțiunile săvârșite și judecate în prezenta cauză, respectiv încăierare, prev. de art. 198, alin. (1) din C. pen. și tulburare a liniștii și ordinii publice, prev. de art. 371 din C. pen., se află în concurs real cu infracțiunea de loviri și alte violențe, prev. de art. 193, alin. (1) C. pen. (săvârșită la data de 16.05.2015) pentru care i s-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 6 luni, conform deciziei penale nr. 344/08.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul penal nr. x/2017

S-au contopit pedepsele de 6 luni de închisoare aplicată inculpatului conform deciziei penale nr. 344/08.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul penal nr. x/2017 cu pedeapsa de 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii încăierare, prev. de art. 198, alin. (1) din C. pen. și cu pedeapsa 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a liniștii și ordinii publice, prev. de art. 371 din C. pen. și s-a stabilit ca inculpatul A. să executare pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni de închisoare.

S-a dedus din durata pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni de închisoare, durata pedepsei executate conform deciziei penale nr. 344/08.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul penal nr. x/2017 (între 09.04.2019 - 11.09.2019).

În baza art. 404, alin. (4), lit. a) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului A., durata reținerii în cursul urmăririi penale, respectiv 1 zi.(20.07.2016).

În temeiul art. 44 raportat la art. 68, alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului s-a sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Dâmbovița în vederea dispunerii măsurilor de protecție alternativă ce se impun față de minora B.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel apelanții-inculpați C., D., A.

Prin decizia penală nr. 411 din data de 30 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2020 au fost respinse ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-inculpați C., D., A. împotriva sentinței penale nr. 180/30.07.2021 pronunțate de Judecătoria Răcari, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva sentinței penale nr. 180 din 30.07.2021, pronunțată de către Judecătoria Răcari în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 411 din 30.03.2022 a Curții de Apel Ploiești, contestatorul condamnat A. a exercitat calea de atac a contestației în anulare, susținând că este incident motivul de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., inculpatul fiind condamnat pentru două fapte cu privire la care exista o cauză de încetare a procesului penal, în sensul Deciziei Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022.

Așadar, obiectul cauzei asupra căruia poartă prezentul conflict de competență este contestația în anulare formulată de petentul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 180 din 30.07.2021, pronunțată de către Judecătoria Răcari în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 411 din 30.03.2022 a Curții de Apel Ploiești.

În acest context, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 429 alin. (1) C. proc. pen. "contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere", iar în cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., contestația în anulare se introduce la prima instanță, dacă sentința a rămas definitivă prin neapelare ori ca urmare a retragerii apelului, respectiv la instanța de apel, dacă soluția condamnării a fost pronunțată ori menținută de către această instanță.

Examinând prezentul conflict pozitiv de competență, în aceste coordonate, Înalta Curte constată că împotriva sentinței penale nr. 180 din 30.07.2021, pronunțată de către Judecătoria Răcari, contestatorul a formulat apel, hotărârea rămânând definitivă ca urmare a pronunțării deciziei penale nr. 411 30.03.2022 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a menținut soluția primei instanțe.

În acest context argumentativ, Înalta Curte notează că în raport de dispozițiile art. 429 alin. (1) C. proc. pen., competența materială de soluționare a cauzei asupra căreia poartă prezentul conflict pozitiv de competență, aparține Curții de Apel Ploiești, instanță căreia i se va trimite dosarul spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul condamnat A. în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția Penală, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul C., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2022.

Procesat de GGC - LM