ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 19/FCJI din 21 februarie 2022 a Curții de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori - Cooperare Judiciară Internațională, pronunțată în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca nefondată, cererea privind recunoașterea și punerea în executare în România a sentinței nr. 75/2000 pronunțată la data de 20.03.2020 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao, Spania, rămasă definitivă la data de 25.08.2020, prin care s-a dispus condamnarea numitului A., la pedeapsa de 12 luni închisoare pentru infracțiunea de extorsiune, prev. de art. 243 din C. pen. spaniol.

S-a respins, ca nefondată, cererea formulată de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 Bilbao, Spania, privind luarea unei măsuri preventive față de condamnatul A., cetățean român, la pedeapsa de 12 luni închisoare pentru infracțiunea de extorsiune, prev. de art. 243 din C. pen. spaniol.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a reținut că, prin referatul nr. x/2021 din data de 10.02.2022, înregistrat la această instanță în data de 14.02.2022, sub nr. de dosar x/2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a sesizat instanța în vederea recunoașterii și punerii în executare în România a sentinței nr. 75/2000 pronunțată la data de 20.03.2020 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao, Spania, rămasă definitivă la data de 25.08.2020, prin care s-a dispus condamnarea numitului A., la pedeapsa de 12 luni închisoare pentru infracțiunea de extorsiune, prev. de art. 243 din C. pen. spaniol, precum și respingerea cererii de luare a unei măsuri preventive față de condamnatul A., înainte de pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei.

În cuprinsul referatului s-a arătat că Ministerul Justiției din România a transmis, cu adresa din 07.06.2021, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, la data de 07.06.2021, prin poșta electronică, lucrarea având ca obiect cererea autorităților judiciare din Spania privind recunoașterea și punerea în executare în România a sentinței nr. 75/2000 pronunțată la data de 20.03.2020 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao, Spania, rămasă definitivă la data de 25.08.2020, prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la pedeapsa de 12 luni închisoare.

Autoritățile spaniole au menționat în certificat că solicită și arestarea persoanei condamnate sau adoptarea oricărei alte măsuri față de condamnat, aptă să asigure prezența acesteia pe teritoriul statului de executare în așteptarea unei decizii de recunoaștere a hotărârii.

Din documentele transmise de autoritățile spaniole (certificat, hotărâre de condamnare) rezultă că, prin sentința cu nr. 75/2000 pronunțată la data de 20.03.2020 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao, Spania, s-a dispus condamnarea cetățeanului român A. la pedeapsa de 12 luni închisoare pentru infracțiunea de extorsiune, prev. de art. 243 din C. pen. spaniol, constând în aceea că la data de 30 decembrie 2013, a intrat în barul B. ce aparține persoanei vătămate C. și i-a solicitat remiterea sumei de 500 euro, pretinzând că persoana vătămată îi datorează această sumă partenerei sale, care lucrase anterior în acel bar. La data de 31 decembrie 2013, în jurul orei 20:30, condamnatul s-a deplasat din nou la barul respectiv, însoțit de fratele său, și l-a amenințat pe C. cu un cuțit, având loc și o confruntare cu persoana vătămată și doi prieteni ai acesteia. Ulterior, la data de 02 ianuarie 2014, condamnatul A. și fratele său, însoțiți de două femei, au mers din nou la barul persoanei vătămate, care, de teama unui posibil atac, le-a predat suma de 500 euro.

Mențiunile din hotărâre se coroborează cu cele din certificatul emis de autoritățile spaniole la data de 21.04.2021.

În certificat se precizează că A. a fost judecat în lipsă, dar că a fost informat cu privire la data audierii. Se mai precizează în certificat și faptul că A. nu a fost privat de libertate în timpul procesului, acesta având de executat pedeapsa integral (360 zile închisoare).

Parchetul a mai susținut că, în urma verificărilor efectuate în baza art. 171 alin. (3) raportat la art. 165 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a constatat că numitul A. este cercetat penal în prezent în două dosare înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria lași, respectiv dosarul nr. x/2021 - pentru infracțiunea de "amenințare" prev. de art. 206 alin. (1) C. pen. (comisă la data de 10.07.2021) și dosarul nr. x/2021 - pentru infracțiunea de "conducere a unui vehicul fără permis de conducere" prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă comisă la data de 04.08.2021).

S-a mai stabilit și faptul că, în prezent, condamnatul nu se află la domiciliu, acesta fiind plecat în străinătate din anul 2021. Astfel, din verificările efectuate la data de 26.11.2021 a rezultat că numitul A. ar fi plecat în Germania, iar din verificările efectuate la data de 08.02.2022 a rezultat că ar fi plecat în Spania, fără a se putea obține informații cu privire la localitatea unde se află.

Sub aspectul îndeplinirii condițiilor de recunoaștere și punere în executare a hotărârilor judecătorești străine, prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a reținut următoarele: hotărârea a cărei recunoaștere se solicită este definitivă și executorie; față de situația de fapt expusă rezultă că fapta pentru care a fost judecat și condamnat numitul A. de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao are corespondent în legea penală română și ar fi atras răspunderea penală a condamnatului și în cazul în care ar fi fost comisă pe teritoriul României, întrunind conținutul constitutiv al infracțiunii de "șantaj" prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din Noul C. pen. (art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. în vechiul C. pen.); deși condamnatul are domiciliul în România, acesta nu locuiește în prezent pe teritoriul național, astfel că nu se poate verifica dacă acesta își dă consimțământul pentru executarea pedepsei în România. Nici în certificat și nici în hotărârea de condamnare nu există mențiuni cu privire la luarea față de condamnat a măsurii expulzării de către autoritățile spaniole, caz în care nu se poate dispune recunoașterea și punerea în executare în România a hotărârii de condamnare fără consimțământul său expres.

Din aceste motive, parchetul a apreciat că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, rep., și nu se poate dispune recunoașterea și punerea în executare în România a sentinței Judecătoriei pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao, condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004, rep., trebuind să fie întrunite cumulativ.

A invocat și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța supremă opinând într-o speță similară că recunoașterea hotărârii străine nu asigură finalitatea procedurii de cooperare dacă persoana condamnată nu a fost localizată pe teritoriul României (decizia civilă nr. 199/A/2021, pronunțată la data de 05 08 2021 în dosarul nr. x/2021).

Cu privire la capătul de cerere privind luarea unei măsuri preventive față de persoana condamnată, înainte de pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei, a apreciat că o astfel de măsură nu poate fi dispusă în lipsa condamnatului, măsurile preventive care se pot dispune în procedura specială prevăzută de art. 172 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, rep., presupunând implicit că această procedură se desfășoară în fața instanței în prezența persoanei condamnate.

În vederea soluționării cauzei, persoana condamnată A. a fost citată, cu mandat de aducere, la adresa de domiciliu în satul Glodenii Gândului, strada x nr. 12, comuna Glodenii Gândului, județul Iași, nefiind găsită (a se vedea constatările cuprinse în încheierea de dezbateri).

Au fost efectuate toate verificările de rigoare pentru găsirea persoanei condamnate, respectiv: în baza de date D.E.P.A.B.D., de unde rezultă că adresa de domiciliu este aceeași la care a și fost căutat cu mandat de aducere, adresă pe care persoana condamnată o are încă din anul 2016; în baza de date a A.N.P., de unde rezultă că nu figurează încarcerat în niciun penitenciar de pe teritoriul țării, filele x; în baza de date națională a Serviciului Coordonare Centre de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.G.P.R., din care rezultă că nu figurează privat de libertate în vreunul dintre centrele de reținere și arestare preventivă din țară, fila x.

Analizând cererea autorităților judiciare spaniole, Curtea a constatat că numitul A., a fost condamnat definitiv prin sentința nr. 75/2000 pronunțată la data de 20.03.2020 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao, Spania, rămasă definitivă la data de 25.08.2020, la pedeapsa de 12 luni închisoare pentru infracțiunea de extorsiune, prev. de art. 243 din C. pen. spaniol, constând în aceea că, la data de 30.12.2013, a intrat în barul B. ce aparține persoanei vătămate C. și i-a solicitat remiterea sumei de 500 euro, pretinzând că persoana vătămată îi datorează această sumă partenerei sale, care lucrase anterior în acel bar, apoi la data de 31.12.2013, în jurul orei 20:30, s-a deplasat din nou la barul respectiv, însoțit de fratele său și l-a amenințat pe C. cu un cuțit, având loc și o confruntare cu persoana vătămată și doi prieteni ai acesteia, iar ulterior, la data de 02.01.2014, împreună cu fratele său, însoțiți de două femei, au mers din nou la barul persoanei vătămate, care, de teama unui posibil atac, le-a predat suma de 500 euro.

Autoritățile judiciare spaniole au solicitat recunoașterea acestei hotărâri și executarea pedepsei în România de către condamnatul A., conform procedurii reglementate de art. 171 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, comunicând Certificatul din data de 21.04.2021, prev. de Anexa I din Decizia - cadru 2008/909/JAI, Anexa II din aceeași decizie-cadru, emise de un judecător de la Judecătoria pentru cazuri penale nr. 7 din Bilbao (Bizkaia), și hotărârea de condamnare, precum și luarea unei măsuri preventive față de condamnat până la pronunțarea hotărârii de recunoaștere și de executare a pedepsei.

Curtea a subliniat că parcurgerea procedurii reglementate de art. 171 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, - "Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România", presupune, ca situație premisă, prezența pe teritoriul României a persoanei condamnate în raport de care se solicită recunoașterea unei condamnări penale și punerea în executare a pedepsei privative de libertate.

Așadar, prioritar oricărei alte analize vizând condițiile de fond aferente unei astfel de cereri, așa cum sunt acestea prevăzute de art. 172 alin. (3) cu trimitere la art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, este esențial a se stabili dacă persoana condamnată se află pe teritoriul României atunci când instanța analizează solicitarea autorității străine. Pentru situația în care persoana condamnată nu se află pe teritoriului României, regulile în materie de cooperare judiciară internațională între statele membre ale Uniunii Europene prevăd alte proceduri care au ca finalitate punerea în executare a unei hotărâri de condamnare care vizează un cetățean român. De altfel, din Certificatul din data de 21.04.2021, prev. de Anexa I din Decizia-cadru 2008/909/JAI - pct. f, rezultă că autoritățile spaniole nu au emis vreun mandat european de arestare în scopul executării pedepsei pe numele cetățeanului român A., în legătură cu sentința nr. 75/2000 pronunțată la data de 20.03.2020 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao, Spania, rămasă definitivă la data de 25.08.2020.

Pentru a stabili existența situației premisă, Curtea, așa cum s-a arătat și în încheierea de dezbateri, a citat, în prezenta procedură, persoana condamnată A. cu mandat de aducere la adresa de domiciliu din satul Glodenii Gândului, strada x nr. 12, comuna Glodenii Gândului, județul Iași, singura adresă cunoscută a acestei persoane.

Din procesul-verbal privind mandatul de aducere depus la dosarul cauzei, fila x, rezultă că, la data de 17.02.2022, la adresa de domiciliu, adresă neschimbată din februarie 2016, așa cum figurează în D.E.P.A.B.D., conform fișei de evidență de la fila x, respectiv satul Glodenii Gândului, strada x nr. 12, comuna Glodenii Gândului, județul Iași, a fost găsită mama persoanei condamnate, numita D., care a arătat că fiul ei este plecat de două luni de acasă, nu știe unde, întrucât nu vorbește cu el, nu păstrează legătura, fiind certați. Mama persoanei condamnate a pus la dispoziție numărul său de telefon.

Pentru a obține mai multe detalii despre locul în care se află persoana condamnată, a fost contactată telefonic numita D., grefierul de ședință întocmind, în acest sens, procesul-verbal din data de 17.02.2022, fila x.

D. a comunicat că l-a văzut pe fiul ei acum 2 - 3 luni de zile, că a fost acasă, a avut un conflict cu soția fiului său, numita E., care a sărit la ea să o bată și i-a dat afară din casă, de atunci nu mai știe nimic de ei. Fiul și nora locuiau la ea, în casa bătrânească.

Întrebată fiind dacă fiul său este plecat în străinătate, aceasta a arătat că nu știe unde este plecat și în ce scop, de când i-a dat afară din casă nu i-a mai văzut și nu a mai vorbit cu ei (fiul și nora), știe că se mai duceau în străinătate, dar acum nu știe dacă sunt în străinătate sau în altă parte. Ultima dată a văzut-o pe soția fiului în ziua conflictului și de atunci nu a mai vorbit cu ea. Are un proces cu ei, dar la proces nu a venit niciunul, au fost reprezentați de avocat.

Întrebată fiind dacă fiul ei a fost acasă anul trecut, D. a spus că da, anul trecut a avut loc conflictul și de atunci nu i-a mai văzut. Știe că era vară când i-a dat afară din casă, pentru că era cald, nu făcea focul în sobă, probabil iunie- iulie 2021.

Deși inițial a spus că nu l-a mai văzut pe fiul său de 2 - 3 luni de zile, întrebată din nou asupra acestui aspect, mama persoanei condamnate a relatat că ultima dată i-a văzut în ziua conflictului și că a estimat greșit 2 - 3 luni de la data conflictului. Știe că fiul ei a mai locuit în Iași, stătea într-un apartament în zona Canta, lângă F. Nu știe dacă era apartamentul lui sau era închiriat pentru că a fost o singură dată în acel apartament, cu mai mulți ani în urmă.

Referitor la susținerile mamei persoanei condamnate, Curtea a constatat că, așa cum rezultă din adresa nr. x/2022 din data de 03.02.2022 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, fila x ds. parchet, conflictul despre care face vorbire numita D. a determinat și deschiderea unui dosar de urmărire penală pentru infracțiunea de amenințare, așa cum rezultă din datele existente în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2021 aflat în lucru la Postul de Poliție Țibănești, pentru o prezumată infracțiune care ar fi avut loc în data de 10.07.2021, când persoana condamnată A. a amenințat-o cu moartea pe mama sa.

Curtea a mai arătat că au fost făcute toate verificările de rigoare pentru găsirea persoanei condamnate, respectiv: în baza de date D.E.P.A.B.D. de unde rezultă că adresa de domiciliu este aceeași la care a și fost căutat cu mandat de aducere, adresă pe care persoana condamnată o are încă din anul 2016; în baza de date a A.N.P. de unde rezultă că nu figurează încarcerat în niciun penitenciar de pe teritoriul țării, filele x; în baza de date națională a Serviciului Coordonare Centre de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.G.P.R. din care rezultă că nu figurează privat de libertate în vreunul dintre centrele de reținere și arestare preventivă din țară, fila x.

Din dosarul înaintat de parchet rezultă că, deși prezenta solicitare în materie de cooperare judiciară internațională în materie penală a fost primită la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în data de 10.06.2021, potrivit vizei de înregistrare de la fila x ds. parchet, totuși, primele verificări pentru găsirea persoanei condamnate A. au fost solicitate abia în data de 24.11.2021, conform adresei nr. x/2021 din data de 24.11.2021 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, fila x ds. parchet, și făcute în concret, în data de 26.11.2021, de către un polițist de la Postul de Poliție Comunal Țibănești, conform procesului-verbal de la fila x ds. parchet.

Din cuprinsul acestui proces-verbal rezultă că A. a fost căutat la adresa de domiciliu din comuna Glodenii Gândului, județul Iași, unde a fost găsită mama acestuia, numita D., care a arătat că acesta are casă în aceeași curte cu ea, dar nu se află la domiciliu, fiind plecat în Germania împreună cu soția sa, E.. A mai arătat că nu cunoaște locația, nu ține legătura cu aceștia, nu deține vreun număr de telefon al fiului său întrucât nu are o relație bună cu el.

Potrivit procesului-verbal din data de 08.02.2022, fila x ds. parchet, persoana condamnată A. a mai fost căutată și în data de 08.02.2022, de către polițiști din cadrul S.I.C. - Biroul Urmăriri al I.P.J. Iași, la aceeași adresă de domiciliu, ocazie cu care a fost găsită numita D.

În cuprinsul procesului-verbal se menționează că A., împreună cu soția, E., au plecat în Spania pentru a-și căuta loc de muncă, la sfârșitul anului 2021, nu se cunoaște localitatea în care se află în prezent deoarece nu aveau stabilit ce anume urmau să lucreze și nici nu au putut fi obținute numere de telefon sau alte date de contact ale persoanei condamnate sau ale membrilor familiei acestuia.

În concluzie, deși există date certe că persoana condamnată A. s-a aflat pe teritoriul României în anul 2021, cel târziu până în data de 04.08.2021, când a fost depistată în trafic conducând un autoturism, în localitatea Curături, comuna Ciurea, având dreptul de a conduce suspendat, așa cum rezultă din adresa din 03.02.2022 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, fila x ds. parchet, totuși, ulterior acestei date, nu a mai fost localizat pe teritoriul țării, neexistând nicio probă în acest sens, dimpotrivă, existând indicii că s-ar afla fie în Spania, fie în Germania de aproximativ jumătate de an.

Din dosarul pus la dispoziție de parchet nu rezultă că persoana condamnată A. ar fi fost dată în urmărire națională și internațională.

Curtea a reamintit că scopul reglementării instrumentelor de cooperare judiciară internațională în materie penală, în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare, la o pedeapsă privativă de libertate, în statul solicitant (predarea în baza unui mandat european de arestare, recunoașterea și executarea hotărârii), este cel de a asigura executarea acesteia, condiția premisă fiind ca persoana condamnată să fie localizată pe teritoriul statului solicitat.

Or, având în vedere că persoana condamnată A. nu a fost localizată pe teritoriul României, recunoașterea hotărârii de condamnare de către autoritățile române nu asigură finalitatea procedurii de cooperare prev.de art. 171 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată.

Față de inexistența condiției premisă, analiza condițiilor prevăzute de art. 172 alin. (3) cu trimitere la art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, referitoare la recunoașterea și punerea în executare în România a unei hotărâri străine de condamnare, este lipsită de eficiență juridică, motiv pentru care Curtea nu va proceda la examinarea lor.

Prin urmare, față de cele constatate, sentința nr. 75/2000 pronunțată la data de 20.03.2020 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao, Spania, rămasă definitivă la data de 25.08.2020, nu poate fi recunoscută și pusă în executare în România conform procedurii prevăzute de art. 171 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată.

Corelativ, nici instituirea vreunei măsuri preventive față de persoana condamnată A. nu poate avea vreun suport juridic.

Împotriva acestei sentințe, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a declarat apel, precizând că acesta vizează numai respingerea cererii de recunoaștere și preluare a executării.

S-a susținut că, din punct de vedere al legalității și temeiniciei, soluția adoptată este criticabilă în ceea ce privește recunoașterea hotărârii de condamnare și punerea în executare, întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 133 și art. 167 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, neexistând vreun impediment din cele prevăzute de lege.

În acest sens, s-a arătat că cererea de recunoaștere a condamnării poate fi inițiată și judecată cât timp persoana vizată are cetățenie și domiciliul pe teritoriul statului sau trăiește pe teritoriul statului solicitat, noțiunea de a trăi pe teritoriul statului fiind definită de art. 2 lit. p) din Legea nr. 302/2004, cât și de Decizia-cadru 909/2008 JAI modificată prin Decizia-cadru nr. 299/2009/JAI. Conform art. 2 lit. p) din lege, statul pe teritoriul căruia trăiește persoana este statul cu care aceasta are legături strânse în baza reședinței obișnuite și a altor elemente de tipul relațiilor familiale, sociale, profesionale și culturale.

Cerința "trăiește pe teritoriul statului solicitat" nu se referă nicidecum la șederea fizică pe acel teritoriul la data procedurilor și nu exclude plecarea temporară din acea țară. Astfel, s-a susținut că prin reglementările coroborate ale art. 172, art. 167 și art. 2 din Legea nr. 302/2004 nu se poate concluziona că statul de condamnare ar fi blocat în a recurge la recunoașterea condamnării și preluarea executării pe criteriul că persoana, deși are domiciliul legal pe teritoriul statului de executare, deține proprietăți și legături sociale ori de rudenie în acel stat, mai pleacă temporar din statul solicitat, fie pentru activități licite vacante, activități lucrative sezoniere, sau chiar pentru activități ilegale în alt stat (eventual comiterea de infracțiuni), ce necesită șederea de scurtă durată în afara țării de origine și unde trăiește în sensul legislației de cooperare internațională.

S-a mai arătat că, în prezenta cauză, persoana condamnată A. vizată de cererea statului spaniol are cetățenie română și, conform evidențelor oficiale DEPABD aflate la dosar, din martie 2016, are restabilit domiciliul în România, iar potrivit relațiilor furnizate de politie, are construită o casă în România, în localitatea unde locuiește mama sa, are un fiu vitreg, al soției sale din altă relație, care urmează școala și locuiește în România, fiu despre care a cerut informații la poliție, în contextul unei cercetări a acestuia, date ce atestă că traiul și legăturile esențiale sunt în România, unde este chiar și cercetat pentru presupuse abateri la regimul rutier pe drumurile din România, comise în intervale diferite de timp. Negăsirea sa de polițiști și afirmația generică a mamei sale că fiul este plecat în Spania să caute de lucru (afirmație deseori întâlnită în practica judiciară din partea aparținătorilor) nu pot conduce, în pofida aspectelor anterior menționate, la convingerea că persoana nu trăiește în România în accepțiunea pe care Legea nr. 302/2004 o dă acestei sintagme.

Totodată, s-a arătat că persoana vizată de cererea de recunoaștere are, conform cazierului, sancțiuni aplicate în diverse state europene după plecarea din Spania și restabilirea domiciliului în România, fapt ce atestă plecări ocazionale, dar nu automat și o stabilire în acele țări (Marea Britanie - martie 2017, Spania - aprilie 2019, Germania - noiembrie 2020). În ce privește condamnarea de 12 luni închisoare aplicată în anul 2020 în Spania pentru extorcare, aceasta provine din fapte petrecute în anul 2013 și face obiectul cererii de recunoaștere și transfer, astfel încât nu poate indica restabilirea în Spania.

S-a menționat că și din redactarea art. 174 alin. (1) lit. a) teza i din Legea nr. 302/2004 (ce reglementează situații de după data recunoașterii hotărârii străine) rezultă că recunoașterea poate avea loc chiar daca persoana nu participă la proceduri, nefiind găsită. Chiar dacă textul poate avea în vedere și că persoana se sustrage ulterior pronunțării instanței romane pe recunoaștere, nici el în sine nicio altă prevedere nu arată că judecarea necesită dovada prezenței persoanei pe teritoriul României concomitent cu procedura recunoașterii. O interpretare contrară ar face inaplicabilă norma, inițierea, derularea și soluția la astfel de cereri depinzând de stilul de viață al persoanei - vacanțe în străinătate, lucrări agricole sezoniere în alt stat, chiar contracte stabile pe anume perioadă cu cazare/ședere temporară 3-6 luni, etc.

În raport de criticile formulate, în temeiul art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței nr. 19/FCJI din data de 21.02.2022 a Curții de Apel lași și admiterea cererii privind recunoașterea și punerea în executare în România a sentinței nr. 75/2000 pronunțată la data de 20.03.2020 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao, Spania.

Examinând apelul, prin prisma motivelor formulate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, reținând următoarele:

În cauză, la cererea autorităților judiciare din Spania, prin adresa din 10.02.2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a sesizat Curtea de Apel Iași în vederea recunoașterii hotărârii de condamnare pronunțată în Spania și punerii în executare în România a sentinței nr. 75/2000 pronunțată la data de 20.03.2020 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao, Spania, rămasă definitivă la data de 25.08.2020, prin care s-a dispus condamnarea cetățeanului român A. la pedeapsa de 12 luni închisoare pentru infracțiunea de extorsiune, prev. de art. 243 din C. pen. spaniol.

Reținând că statul emitent - Spania a transpus Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului Europei din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a analizat sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, examinând solicitarea autorităților judiciare spaniole prin prisma dispozițiilor art. 171 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, - "Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România", soluția dispusă respectând exigențele de legalitate și temeinicie.

În acest sens, în acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că procedura aplicabilă în speță, presupune localizarea pe teritoriul României a persoanei condamnate în raport de care se solicită recunoașterea unei hotărâri de condamnare pronunțată în statul solicitant și punerea în executare a pedepsei privative de libertate.

Ca atare, apreciind că la momentul analizări cererii formulate de autoritățile judiciare străine este esențial a se stabili dacă persoana condamnată se află pe teritoriul României, prealabil oricărei alte analize privind condițiile de fond prevăzute de art. 172 alin. (3) cu trimitere la art. 167 din Legea nr. 302/2004, pentru soluționarea cauzei, în baza rolului activ, instanța de control judiciar a dispus interogarea bazelor de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor și Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și citarea persoanei condamnate cu mandat de aducere, pentru termenul din 9 iunie 2022, la adresa rezultată în urma verificării, precum și emiterea unei adrese către Inspectoratul General al Poliției Române - Serviciul de Coordonare Centre de Reținere și Arest Preventiv, rezultatul verificărilor fiind similar celui din momentul soluționării cauzei în primă instanță.

Astfel, s-a constatat că persoana condamnată A. nu a fost găsită la adresa de domiciliu din satul Glodenii Gândului, strada x nr. 12, comuna Țibănești, județul Iași, unde s-a luat legătura cu mama acestuia, însă fără ca aceasta să ofere informații concrete referitor la locul în care se află fiul său, susținând că nu păstrează legătura cu acesta; totodată, s-a constatat că persoana condamnată nu figurează încarcerată în niciun penitenciar de pe teritoriul României și nu figurează privată de libertate în vreunul dintre centrele de reținere și arestare preventivă din țară.

În aceste condiții, întrucât persoana condamnată nu a fost localizată pe teritoriul României, Înalta Curte reține că recunoașterea hotărârii de condamnare de instanțele române nu asigură realizarea scopului procedurii de cooperare judiciară internațională în materie penală, respectiv garantarea executării în România a hotărârii pronunțate în străinătate.

Deși persoana condamnată A. figurează cu domiciliu în România și din actele dosarului reiese că acesta s-a aflat în România în anul 2021, cel târziu până în data de 04.08.2021, când a fost depistată în trafic conducând un autoturism, având dreptul de a conduce suspendat, așa cum rezultă din adresa din 03.02.2022 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, aceste date nu pot conduce la concluzia că persoana condamnată trăiește pe teritoriul României, în lipsa unor date certe privind reședința obișnuită ori legăturile familiale, sociale ori profesionale, cu atât mai mult cu cât, există indicii că, ulterior datei menționate, acesta a părăsit teritoriul țării.

În consecință, față de aspectele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva sentinței penale nr. 19/FCJI din 21 februarie 2022 a Curții de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori - Cooperare Judiciară Internațională, pronunțată în dosarul nr. x/2022, privind pe persoana condamnată A.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană condamnată A., în cuantum de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva sentinței penale nr. 19/FCJI din 21 februarie 2022 a Curții de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori - Cooperare Judiciară Internațională, pronunțată în dosarul nr. x/2022, privind pe persoana condamnată A.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană condamnată A., în cuantum de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 iunie 2022.

Procesat de GGC - LM