Vaden împotriva Greciei

La originea cauzei se află o cerere (nr. 35115/03) împotriva Republicii Eladei și care a fost depusă de un cetățean al acestui stat, d. Dionysios Vaden ("reclamantul"), la Curt la 3 noiembrie 2003 conform articolului 34 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția").

Reclamantul, care a fost admis la beneficiul asistenței judiciare, este reprezentat de d-na S. Tsakyrakis, avocat la baroul din Atena. Guvernul grec ("Guvernul") este reprezentat de delegații agentului său, d-nii Y. Halkias, asensor la Consiliul juridic al Statului și I. Bakopoulos, auditor la Consiliul juridic al Statului.

La 20 octombrie 2005, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a hotărât comunicarea criticilor bazate pe articolele 3 și 6 § 1 ale Convenției Guvernului. Invocând art. 29 § 3 al Convenției, Curtea a hotărât că se va pronunța simultan asupra admisibilității și fondului. ÎN FAPT

Reclamantul s-a născut în 1953. Este cercetător și inventator.

La 18 martie 1998, a fost arestat pentru falsificare de bancnote și plasat în detenție preventivă la penitenciarul din Chalkida.

La 2 martie 1999, camera de acuzare a tribunalului penal din Atena l-a trimis pe reclamant la judecată în fața curții de jurați din Atena (decizia nr. 1300/1999). La 12 martie 1999, reclamantul a depus apel împotriva acestei decizii. La 11 mai 1999, camera de acuzare a curții de apel din Atena a respins apelul (decizia nr. 989/1999).

La 25 iunie 1999, reclamantul s-a căit în casație împotriva deciziei nr. 989/1999. La o dată nespecificată, Curtea de Casație a confirmat decizia atacată (decizia nr. 729/2000).

La 25 februarie 2003, audierea cauzei a avut loc în fața curții de jurați din Atena. În aceeași zi, zisă jurisdicție l-a condamnat pe reclamant la zece ani închisoare și la o amendă de 3 000 euro pentru falsificare repetitivă (sentința nr. 593/2003).

La 4 martie și 25 august 2003, reclamantul a depus apel împotriva sentinței nr. 593/2003.

Data audierii în fața curții de apel a fost inițial stabilită la 20 martie 2006. Din dosar rezultă că cauza este încă în curs de judecată în fața curții de apel din Atena. B. Condițiile de detenție

Reclamantul, încarcerat în penitenciarul din Chalkida din 27 februarie la 10 noiembrie 2003, susține că, ca non-fumător, a fost expus fumatului pasiv. Observă, în plus, că trebuia să suporte mirosurile neplăcute ale altor deținuți precum și cele ale mâncării gătite. Reclamantul susține de asemenea că suferea de insomnie legate de discuțiile, sforăitul sau șoaptelele altor deținuți. În rezumat, reclamantul susține că speranța sa de viață va fi redusă din cauza acestor condiții de detenție.

La 30 ianuarie 2004, în urma cererii sale, reclamantul a fost transferat în depozitul general al penitenciarului din Korydallos unde deținuții au posibilitatea de a lucra pentru a reduce durata pedepsei inițial impuse. A fost încarcerat acolo până la 24 septembrie 2004, repartizat la brutăria penitenciarului. Susține că condițiile detenției sale în acest penitenciar erau și ele inumane și degradante.

Din 24 septembrie 2004, reclamantul a fost transferat în penitenciarul din Kassandra unde ispășește în prezent pedeapsa. C. Recursurile exercitate

La 22 octombrie 2003, reclamantul s-a plâns procurorului-supraveghetor al penitenciarului din Chalkida cu privire la condițiile detenției sale și în particular, mirosurilor neplăcute, fumatului pasiv, mâncării dezechilibrate și insomiei din cauza comportamentului altor deținuți. La 1 și 25 noiembrie 2003, a revenit asupra cererii sale dorind, printre altele, transferul la depozitul general al penitenciarului din Korydallos pentru a putea fi repartizat la o poziție de lucru.

La 4 decembrie 2003, procurorul-supraveghetor al penitenciarului din Chalkida a notat pe cererea reclamantului datată din 1 noiembrie 2003 că l-a audiat și că reclamantul l-a asigurat că problemele referitoare la condițiile detenției au fost rezolvate.

Între timp, la 2 noiembrie 2003, reclamantul a cerut consiliului disciplinar al penitenciarului concediu pentru a participa la cursurile unui establisiment de învățământ de trei ani. La 6 noiembrie 2003, cererea a fost respinsă.

În decembrie 2003, reclamantul a cerut consiliului penitenciarului din Chalkida utilizarea unei mașini de scris în penitenciar. La 24 decembrie 2003, această cerere a fost respinsă (decizia nr. 97/2003). La 5 ianuarie 2004, reclamantul a sesizat camera de acuzare a tribunalului penal din Chalkida cu un recurs împotriva deciziei nr. 97/2003. La 28 mai 2004, camera de acuzare a confirmat decizia atacată.

Dispozițiile relevante ale codului penitenciar (legea nr. 2776/1999) se citesc după cum urmează: art. 6 "1. Deținuții au dreptul de a se adresa în scris și în termen rezonabil consiliului penitenciarului, în caz de act sau ordin ilegal la adresa lor și dacă dispozițiile prezentului cod nu prevăd alt recurs. În cincisprezece zile după notificarea unei decizii de respingere sau o lună după depunerea cererii, dacă administrația a omis să ia o decizie, deținuții au dreptul de a sesiza tribunalul competent al executării pedepselor. Dacă tribunalul face dreptate recursului, acesta ordonează măsuri susceptibile de a remedia actul sau ordinul ilegal (...). art. 86 (...) 2. Fiecare tribunal al executării pedepselor este competent pentru cazurile referitoare la deținuții din jurisdicția sa (...)".

Din jurisprudență rezultă că atât cererea înaintea consiliului penitenciarului cât și apelul înaintea tribunalului executării pedepselor pot viza condițiile de încarcerare în establisimentul penitenciar, cum ar fi, ca exemplu, spațiul celulei, suficiența aerisirii și încălzirii și modalitățile de comunicare a persoanei în cauză cu terți (a se vedea, printre altele, deciziile nr. 2075/2002 și 175/2003 ale camerei de acuzare a tribunalului penal din Pireu).

Dispozițiile relevante ale ordinului ministerial nr. 58819/7.4.2003 se citesc după cum urmează: art. 6 "1. Controlul legalității asupra executării pedepselor privative de libertate (...) este exercitat de procurorul-supraveghetor competent. 2. Acest control include (...) b) garantia unui tratament corect și a protecției judecătorești pentru toți deținuții și c) informarea autorităților judecătorești și administrative competente asupra conținutului audierilor (...) în cazul săvârșirii actelor criminale și faltelor disciplinare din partea personalului penitenciar sau co-deținuților." art. 7 "1. Procurorul-supraveghetor sau adjunctul acestuia exercită competențe jurisdicționale, disciplinare și de control. În particular, procurorul: (...) Ascultă deținuții, apropiaților acestora și avocații primilor, la cererea lor. (...) Examinează chestiuni de protecție judecătorească a deținuților indicând persoanelor în cauză demersurile de urmat și asigură urmărirea de către autoritățile competente a cererilor de asistenție judiciară din partea deținuților (...)." art. 25 "a. Procurorul-supraveghetor audiile deținuții cel puțin două ore o dată pe săptămână pentru a asigura tratamentul lor corect și protecția judecătorească b. Directorul penitenciarului audiile deținuții, dacă este necesar, pentru probleme care ies din competența sa." art. 32 "Exercitarea de către deținuți a drepturilor lor este facilitată prin adoptarea măsurilor care vizează minimizarea efectelor negative datorită executării pedepselor privative de libertate. În particular deținuții pot: (...) să obțină de la direcția casa penitenciară orice produs necesar pentru igienă și curățenie personală, precum și haine necesare." art. 37 § 10 "Directorul establisimentului penitenciar ia măsurile necesare pentru minimizarea consecințelor negative rezultând din executarea pedepselor și măsurilor privative de libertate." 22. art. 57 al codului civil dispune: "Acela care, într-un mod nelegal, este lovit în personalitatea sa, are dreptul de a cere îndepărtarea lovirii, precum și abstențiune de orice lovire în viitor (...). În plus, pretența la daune-interese, după dispozițiile referitoare la acte ilegale, nu este exclusă." art. 59 al codului civil este scris după cum urmează: "În cazurile prevăzute de cei doi articoli anteriori, tribunalul poate, prin sentința pronunțată la cererea victimei și ținând seama de natura lovirii, condamna persoana responsabilă la repararea daunei morale a acesteia. Această reparație constă în plata unei sume de bani, în măsură de publicitate prin presă sau orice altă măsură indicată de circumstanțe." 23. art. 105 al legii de introducere (Εισαγωγικός Νόμος) al codului civil se citește după cum urmează: "Statul este obligat la repararea daunei cauzate de acte ilegale sau omisiuni ale organelor sale în exercitarea puterii publice, cu excepția cazului în care actul sau omisiunea a avut loc prin nerespectare a unei dispoziții destinate să servească interesul public. Persoana vinovată este solidar responsabilă cu Statul, sub rezerva dispozițiilor speciale privind răspunderea miniștrilor." Această dispoziție stabileșteconcept of actul daunator special de drept public, creând responsabilitate extracontractuală a Statului. Această responsabilitate rezultă din acte sau omisiuni ilegale. Actele în cauză pot fi, nu numai acte juridice, ci și acte materiale ale administrației, inclusiv acte ne-executive în principiu (Kyriakopoulos, Comentariu al codului civil, art. 105 al legii de introducere a codului civil, nr. 23; Filios, Dreptul contractelor, partea specială, volumul 6, răspundere delictuală 1977, par. 48 B 112; E. Spiliotopoulos, Drept administrativ, ediția a treia, par. 217; decizia nr. 535/1971 a Curții de Casație; Nomiko Vima, 19e anul, p. 1414; decizia nr. 492/1967 a Curții de Casație; Nomiko Vima, 16e anul, p. 75). Admisibilitatea acțiunii de reparație este supusă unei condiții: natura ilegală a actului sau omisiunii. PE DREPT

Guvernul susține, ca teza principală, că acest grief este inadmisibil pentru neepuizarea căilor de atac interne. Ridică că ordinea internă prevede cadru juridic complet care ar fi permis reclamantului să se plângă în fața instanțelor administrative și judecătorești ale situației incriminate. Cu privire în particular la condițiile detenției în penitenciarul din Chalkida, Guvernul susține că reclamantul avea dreptul de a sesiza camera de acuzare a tribunalului penal competent, prevăzută de art. 86 § 1 al codului penitenciar, după respingerea presupusă a cererilor la procurorul-supraveghetor al penitenciarului. Dacă zisă jurisdicție ar fi făcut dreptate recursului, autoritățile penitenciare ar fi fost obligate să remediere efectele detenției considerate ca contrare dreptului național sau internațional. Cu privire la penitenciarul din Korydallos, Guvernul observă că reclamantul nu a formulat cerere referitoare la condițiile detenției nici cu procurorul-supraveghetor nici în fața camerei de acuzare competente.

În plus, Guvernul observă că articolele 57 și 59 ale codului civil protejează dreptul la respect al persoanei și susține că reclamantul ar fi putut introduce acțiune de despăgubire împotriva Statului conform articolului 105 al legii de introducere a codului civil pentru a obține reparație pentru presupusa lovire la personalitate.

Cu privire la fondul cauzei, Guvernul reamintește că, pentru a încălca art. 3 al Convenției, condițiile materiale de detenție trebuie să atingă nivel de umilință sau avilire superior ce implică de obicei o pedeapsă cu închisoare. Cu privire la penitenciarul din Chalkida, susține că celula în care se afla reclamantul avea o fereastră primind lumină naturală și era suficient aerisită. De mai mult, reclamantul avea posibilitate de a lucra în alte spații ale penitenciarului special dedicate în acest scop precum și de a face exerciții fizice în curtea interioară a penitenciarului. Cu privire la penitenciarul din Korydallos, Guvernul observă că reclamantul se bucura de regim de libertate condiționată, deoarece era repartizat la muncă remunerată în brutăria penitenciarului. De mai mult, reclamantul nu s-a plânit niciodată în fața autorităților competente cu privire la condițiile de viață în penitenciarul din Korydallos.

Reclamantul replicează că Guvernul nu contrazice acuzații cu privire la fumatul pasiv suferit în penitenciar, din cauza căruia speranța sa de viață va fi sigur redusă. În al doilea rând, reclamantul susține că recursurile invocate de Guvern nu erau eficace și suficiente pentru a remedia presupusa încălcare și că, prin urmare, era inutil să le exercite. În final, cu privire la încarcerarea la penitenciarul din Korydallos, susține că nu era posibil să se plângă în fața autorităților competente, deoarece administrația l-ar fi transferat din nou la penitenciarul din Chalkida.

Curtea reamintește că baza regulii epuizării căilor de atac interne enunțată în art. 35 § 1 al Convenției constă în faptul că înainte de a sesiza Curtea, reclamantul trebuie să fi acordat Statului responsabil facultatea de a remedia încălcările pretinse prin mijloace interne, utilizând resursele judecătorești oferite de legislația națională, cu condiția să se dovedească eficace și suficiente (a se vedea, printre altele, hotărârea Fressoz și Roire c. Franța [MC], nr. 29183/95, § 37, CEDO 1999–I). Într-adevăr, art. 35 § 1 al Convenției nu prescrie epuizarea decât a recursurilor la fel legate de încălcările incriminate, disponibile și adecvate. Trebuie să existe la grad suficient de certitudine nu numai în teorie, ci și în practică, altfel le lipsește efectivitatea și accesibilitatea dorite; revine Statului pârât să demonstreze că aceste cerințe se găsesc reunite (a se vedea, printre altele, Dalia c. Franța, hotărâre din 19 februarie 1998, Culegere de hotărâri și decizii 1997-I, p. 87, § 38). art. 35 § 1 impune de asemenea ridicarea în fața organului intern adecvat, cel puțin în esență și în formele și termenele prescrise de dreptul intern, a criticilor pe care se intenționează formulare ulterioară, dar nu impune folosirea recursurilor care sunt inadecvate sau ineficace (Aksoy c. Turcia, hotărâre din 18 decembrie 1996, Culegere 1996-VI, pp. 2275-2276, §§ 51-52, și Issaïeva și alții c. Rusia, nr. 57947/00, 57948/00 și 57949/00, § 144, 24 februarie 2005).

Curtea constată că criticile reclamantului privesc condițiile detenției în penitenciarele din Chalkida și Korydallos. Cu privire la încarcerarea în Chalkida, Curtea constată mai întâi că reclamantul s-a adresat doar procurorului-supraveghetor al penitenciarului cu privire la condițiile încarcerării, cereri care, de altfel, au fost satisfăcute, după cum rezultă din decizia procurorului-supraveghetor datată din 4 decembrie 2003. Cu toate acestea, chiar dacă decizia sa nu satisfăceau reclamantul, acesta a omis să sesizeze consiliul disciplinar al penitenciarului din Chalkida, facultate prevăzută de art. 6 al legii nr. 2776/1999, cu privire la criticile formulate în fața procurorului-supraveghetor al zisului penitenciar. Or, zisul recurs este recurs eficace și suficient, în sensul articolului 35 § 1 al Convenției, în măsura în care permite persoanei în cauză să urmărească îmbunătățirea condițiilor de viață în establisimentul penitenciar. Cu atât mai mult cu cât, în ipoteza în care persoana în cauză contestă decizie consiliului disciplinar ar putea, conform articolelor 6 și 86 al legii nr. 2776/1999, face apel în fața tribunalului executării pedepselor. Pe acest punct, Curtea nu pierde din vedere că în timp ce era încarcerat în penitenciarul din Chalkida, reclamantul sesizase atât consiliul disciplinar cât și tribunalul executării pedepselor cu privire la alte chestiuni aferente condițiilor detenției. A sesizat así de două ori consiliul disciplinar al penitenciarului din Chalkida, prima dată pentru a obține permisiunea de a pleca în concediu de instruire și a doua oară cu scopul de a utiliza o mașină de scris în penitenciar. De mai mult, în urma respingerii acestei ultime cereri, reclamantul sesizase camera de acuzare tribunalului penal din Chalkida, apel care a fost ulterior respins. La vederea a ceea ce precede, Curtea consideră că nu existau niciun motiv care ar fi putut dispensa reclamantul de obligația de a utiliza recursurile sus-menționate.

Cu privire la încarcerarea în penitenciarul din Korydallos, Curtea constată că reclamantul nu s-a plâns niciodată în fața autorităților competente cu privire la condițiile încarcerării. E adevărat că, potrivit spuselor, nu era liber să se plângă cu privire la condițiile detenției, deoarece sesizarea potențială a autorităților penitenciare și judecătorești competente ar fi avut ca consecință întoarcerea la penitenciarul din Chalkida. Or, Curtea constată că o asemenea perspectivă nu este în niciun caz susținută nici de dreptul pertinent nici de elementele dosarului. Prin urmare, acuzația reclamantului se bazează pe pură speculație, ceea ce nu putea dispensa de obligația de a utiliza recursurile sus-menționate.

De aceea, Curtea consideră că reclamantul nu a invocat în fața autorităților competente problema pe care acum o sesizează Curtea și nu a epuizat prin urmare în mod valid căile de atac pe care le punea la dispoziție dreptul grec.

Se urmează că acest grief trebuie respins pentru neepuizarea căilor de atac interne, în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 al Convenției.

Curtea constată că acest grief nu este în mod evident neîntemeiat în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Curtea observă de mai mult că acesta nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. B. Asupra fondului 1. Perioada de luat în considerare

Perioada de considerat a început la 18 martie 1998, cu angajarea urmăririi penale împotriva reclamantului. Parties au informat inițial Curtea că audierea apelului fusese fixată la 20 martie 2006, fără a furniza informații asupra urmăririi procedurii. Curtea consideră prin urmare că procedura litigioasă este încă în curs în fața curții de apel și că la această dată se extinde pe opt ani și unsprezece luni aproximativ pentru două degrese. 2. Caracterul rezonabil al duratei procedurii

Guvernul afirmă că durata procedurii nu a fost excesivă și că autoritățile judecătorești competente au acționat cu diligență.

Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei procedurii se apreciază ținând seama de circumstanțele cauzei și cu privire la criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în particular complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pélissier și Sassi c. Franța [MC], nr. 25444/94, § 67, CEDO 1999-II).

Curtea a tratat de nenumărate ori cauze ridicând întrebări asemănătoare cu cele ale cauzei de față și a constatat încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției (a se vedea Dalidis c. Grecia, nr. 26763/04, §§ 12-16, 21 septembrie 2006).

După examinarea tuturor elementelor care i-au fost supuse, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt nici argument capabil conduca la altă concluzie în cazul de față. Ținând seama de jurisprudența în materie, Curtea consideră că în cauza de față durata procedurii litigioase este excesivă și nu răspunde cerințelor "termenului rezonabil". Prin urmare, a existat încălcare articolului 6 § 1.

Reclamantul cere 910 000 000 euro (EUR) la titlu de daunele materiale și morale pe care le-ar fi suferit din cauza condițiilor de încarcerare pretinse și a reducerii speranței sale de viață.

Guvernul consideră că nu există niciun liant cauzal între presupuse încălcări ale Convenției și daunele pretinse. Susține că constatarea încălcării ar constitui satisfacție echitabilă suficientă în sine.

Curtea consideră că singurul temei de reținut pentru acordarea satisfacției echitabile rezidă în nerespectare, în caz, a încălcării dreptului persoanei în cauză de a-și vedea cauza auzită într-un "termen rezonabil". În aceste circumstanțe, Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit daună morală ce nu este compensată în mod suficient constatarea încălcării. Pronunțând în echitate, după cum vrea art. 41 al Convenției, acordă reclamantului 9 000 EUR la acest titlu, plus orice sumă potând fi datorată sub formă de impozit pe zisă sumă. B. Cheltuieli și onorariile

Reclamantul, care beneficiat asistenție judiciară, cere cheltuielile poștale și fotocopierii pe care trebuit să le suporte și cere Curții să le fixeze. Nu produce niciun factur în acest sens.

Conform jurisprudenței constante Curții, alocarea cheltuielilor și onorarii la titlu articolului 41 presupune că se găsesc stabilite realitate lor, necesitate și, de mai mult, caracter rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [MC], nr. 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI).

Curtea observă cerere reclamantului la titlu cheltuielilor și onorarii nu este însoțite documentele necesare permițând calcularea cu precizie. Prin urmare, trebuie să se respingă cererea. C. Dobânzi de moră

Curtea consideră adecvat de a baza rata dobânzilor de moră pe rata facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE, 1. Declară cerere admisibilă cu privire la critica bazată pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru celelalte ; 2. Hotărăște că a existat o încălcare articolului 6 § 1 al Convenției ; 3. Hotărăște a) că Statul pârât trebuie să verse reclamantului, în termen trei luni de la data când hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 al Convenției, 9 000 EUR (nouă mii euro) pentru daună morală, plus orice sumă potând fi datorată sub formă de impozit pe zisă sumă ; b) că din expirarea zisului termen și până la plată, această sumă va fi majorată cu dobândă simplă la rată egală cu rata facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale ; 4. Respinge cerere satisfacție echitabilă pentru celelalte. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 29 martie 2007 în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulament. Søren Nielsen Loukis Loucaides Grefier Președinte

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 35115/03) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M. Dionysios Vaden (« le requérant »), a saisi la Cour le 3 novembre 2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).

Le requérant, qui a été admis au bénéfice de l'assistance judiciaire, est représenté par M e S. Tsakyrakis, avocat au barreau d'Athènes. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») est représenté par les délégués de son agent, MM. Y. Halkias, assesseur auprès du Conseil juridique de l'Etat et I. Bakopoulos, auditeur auprès du Conseil juridique de l'Etat.

Le 20 octobre 2005, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer les griefs tirés des articles 3 et 6 § 1 de la Convention au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu'elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT I.

Le requérant est né en 1953. Il est chercheur et inventeur.

Le 18 mars 1998, il fut arrêté du chef de contrefaçon de billets de banque et mis en détention provisoire à la prison de Chalkida.

Le 2 mars 1999, la chambre d'accusation du tribunal correctionnel d'Athènes renvoya le requérant en jugement devant la cour d'assises d'Athènes (décision n o 1300/1999). Le 12 mars 1999, le requérant interjeta appel contre cette décision. Le 11 mai 1999, la chambre d'accusation de la cour d'appel d'Athènes rejeta l'appel (décision n o 989/1999).

Le 25 juin 1999, le requérant se pourvut en cassation contre la décision n o 989/1999. A une date non précisée, la Cour de cassation confirma la décision attaquée (décision n o 729/2000).

Le 25 février 2003, l'audience de l'affaire eut lieu devant la cour d'assises d'Athènes. Le même jour, ladite juridiction condamna le requérant à dix ans de réclusion et à une amende de 3 000 euros pour contrefaçon répétitive (jugement n o 593/2003).

Les 4 mars et 25 août 2003, le requérant interjeta appel du jugement n o 593/2003.

La date de l'audience devant la cour d'appel fut initialement fixée au 20 mars 2006. Il ressort du dossier que l'affaire est toujours pendante devant la cour d'appel d'Athènes. B. Les conditions de détention

Le requérant, incarcéré à la prison de Chalkida du 27 février au 10 novembre 2003, allègue qu'il fut, en tant que non-fumeur, exposé au tabagisme passif. Il note, de plus, qu'il devait subir les odeurs fétides des autres prisonniers ainsi que celles des aliments cuits. Le requérant argue aussi qu'il souffrait d'insomnies liées aux discussions, ronflements ou chuchotements des autres prisonniers. En résumé, le requérant allègue que son espérance de vie sera réduite en raison de ces conditions de détention.

Le 30 janvier 2004, suite à sa demande, le requérant fut transféré à l'entrepôt général de la prison de Korydallos où les détenus ont la possibilité de travailler afin de réduire la durée de la peine initialement imposée. Il y fut incarcéré jusqu'au 24 septembre 2004, affecté à la boulangerie de la prison. Il allègue que les conditions de sa détention dans cette prison étaient aussi inhumaines et dégradantes.

A partir du 24 septembre 2004, le requérant fut transféré à la prison de Kassandra où il purge actuellement sa peine. C. Les recours exercés

Le 22 octobre 2003, le requérant se plaignit auprès du procureur-superviseur de la prison de Chalkida des conditions de sa détention et en particulier, des odeurs fétides, du tabagisme passif, de la nourriture déséquilibrée et des insomnies en raison du comportement des autres détenus. Les 1 er et 25 novembre 2003, il revint sur sa demande en souhaitant, entre autres, son transfert à l'entrepôt général de la prison de Korydallos afin de pouvoir y être affecté à un poste de travail.

Le 4 décembre 2003, le procureur superviseur de la prison de Chalkida nota sur la demande du requérant datée du 1 er novembre 2003 qu'il l'avait auditionné et que le requérant l'avait assuré que les questions relatives aux conditions de sa détention avaient été résolues.

Entretemps, le 2 novembre 2003, le requérant sollicita auprès du conseil disciplinaire de la prison un congé pour participer aux cours d'un établissement d'enseignement de troisième cycle. Le 6 novembre 2003, sa demande fut rejetée.

En décembre 2003, le requérant sollicita auprès du conseil de la prison de Chalkida l'emploi d'une machine à écrire dans la prison. Le 24 décembre 2003, cette demande fut rejetée (décision n o 97/2003). Le 5 janvier 2004, le requérant saisit la chambre d'accusation du tribunal correctionnel de Chalkida d'un recours contre la décision n o 97/2003. Le 28 mai 2004, la chambre d'accusation confirma la décision attaquée. II.

Les dispositions pertinentes du code pénitentiaire (loi n o 2776/1999) se lisent ainsi : Article 6 « 1. Les détenus ont le droit de s'adresser par écrit et dans un délai raisonnable au conseil de la prison, en cas d'acte ou d'ordre illégaux à leur encontre et si les dispositions du présent code ne prévoient pas d'autre recours. Dans les quinze jours suivant la notification d'une décision de rejet ou un mois après le dépôt de la demande, si l'administration a omis de prendre une décision, les détenus ont le droit de saisir le tribunal compétent de l'exécution des peines. Si le tribunal fait droit au recours, il ordonne les mesures susceptibles de pallier l'acte ou l'ordre illégal (...). Article 86 (...) 2. Chaque tribunal de l'exécution des peines est compétent pour les affaires concernant les détenus dans sa juridiction (...) ».

Il ressort de la jurisprudence que tant la demande devant le conseil de la prison que l'appel devant le tribunal d'exécution des peines peuvent porter sur les conditions d'incarcération dans l'établissement pénitentiaire, telles que, à titre d'exemple, l'espace de la cellule, la suffisance de son aération et chauffage et les modalités de communication de l'intéressé avec des tierces personnes (voir, parmi d'autres, les décisions n os 2075/2002 et 175/2003 de la chambre d'accusation du tribunal correctionnel du Pirée).

Les dispositions pertinentes de l'arrêté ministériel n o 58819/7.4.2003 se lisent ainsi : Article 6 « 1. Le contrôle de légalité sur l'exécution des peines privatives de liberté (...) est exercé par le procureur-superviseur compétent. 2. Ce contrôle comprend (...) b) la garantie d'un juste traitement et de la protection judiciaire pour l'ensemble des détenus et c) l'information des autorités judiciaires et administratives compétentes sur le contenu des auditions (...) dans le cas d'accomplissement d'actes criminels et de fautes disciplinaires de la part du personnel pénitentiaire ou des co-détenus.» Article 7 « 1. Le procureur-superviseur ou son adjoint, exerce des compétences juridictionnelles, disciplinaires et de contrôle. En particulier, le procureur : (...) Entend les détenus, leurs proches et les avocats des premiers, à leur demande. (...) Examine des questions de protection juridictionnelle des détenus en indiquant aux intéressés les démarches à suivre et fait suivre aux autorités compétentes des demandes d'aide juridictionnelle de la part des détenus (...). » Article 25 « a. Le procureur-superviseur auditionne des détenus au moins deux heures une fois par semaine afin de garantir leurs juste traitement et protection judiciaire b. Le directeur de la prison auditionne des détenus, si besoin, pour des questions qui relèvent de sa compétence. » Article 32 « L'exercice par les détenus de leurs droits est facilité par l'adoption de mesures qui visent à minimiser les effets négatifs dus à l'exécution des peines privatives de liberté. En particulier les détenus peuvent : (...) se procurer auprès de la direction de la maison pénitentiaire tout produit nécessaire à leur hygiène et propreté personnelles ainsi que des habits nécessaires. » Article 37 § 10 « Le directeur de l'établissement pénitentiaire prend les mesures nécessaires pour minimiser les conséquences négatives résultant de l'exécution des peines et des meures privatives de liberté. »

L'article 57 du code civil dispose : « Celui qui, d'une manière illicite, est atteint dans sa personnalité, a le droit d'exiger la suppression de l'atteinte, ainsi que l'abstention de toute atteinte à l'avenir (...). En outre, la prétention à des dommages-intérêts, suivant les dispositions relatives aux actes illicites, n'est pas exclue. » L'article 59 du code civil est ainsi libellé : « Dans les cas prévus par les deux articles précédents, le tribunal peut, par son jugement rendu à la requête de la victime et compte tenu de la nature de l'atteinte, condamner la personne responsable à réparer le préjudice moral de cette dernière. Cette réparation consiste dans le paiement d'une somme d'argent, dans une mesure de publicité par voie de presse ou toute autre mesure indiquée par les circonstances. »

L'article 105 de la loi d'accompagnement (Εισαγωγικός Νόμος) du code civil se lit comme suit : « L'Etat est tenu à réparer le dommage causé par les actes illégaux ou omissions de ses organes lors de l'exercice de la puissance publique, sauf si l'acte ou l'omission a eu lieu en méconnaissance d'une disposition destinée à servir l'intérêt public. La personne fautive est solidairement responsable avec l'Etat, sous réserve des dispositions spéciales sur la responsabilité des ministres.» Cette disposition établit le concept d'acte dommageable spécial de droit public, créant une responsabilité extracontractuelle de l'Etat. Cette responsabilité résulte d'actes ou omissions illégaux. Les actes concernés peuvent être, non seulement des actes juridiques, mais également des actes matériels de l'administration, y compris des actes non exécutoires en principe (Kyriakopoulos, Commentaire du code civil , article 105 de la loi d'accompagnement du code civil, n o 23; Filios, Droit des contrats , partie spéciale, volume 6, responsabilité délictueuse 1977, par. 48 B 112 ; E. Spiliotopoulos, Droit administratif , troisième édition, par. 217; arrêt n o 535/1971 de la Cour de cassation; Nomiko Vima , 19e année, p. 1414; arrêt n o 492/1967 de la Cour de cassation ; Nomiko Vima , 16e année, p. 75). La recevabilité de l'action en réparation est soumise à une condition : la nature illégale de l'acte ou de l'omission. EN DROIT I.

Le Gouvernement affirme, à titre principal, que ce grief est irrecevable pour non-épuisement des voies de recours internes. Il soulève que l'ordre interne prévoit un cadre juridique complet qui aurait permis au requérant de se plaindre auprès des instances administratives et judiciaires de la situation incriminée. S'agissant en particulier des conditions de détention dans la prison de Chalkida, le Gouvernement soutient que le requérant avait le droit de saisir la chambre d'accusation du tribunal correctionnel compétent, prévue par l'article 86 § 1 du code pénitentiaire, après le rejet allégué de ses demandes auprès du procureur-superviseur de la prison. Si ladite juridiction avait fait droit à son recours, les autorités pénitentiaires auraient été tenues de remédier aux effets de la détention considérés comme contraires au droit national ou international. S'agissant de la prison de Korydallos, le Gouvernement note que le requérant n'a pas formulé de demande relative aux conditions de sa détention ni auprès du procureur-superviseur ni devant la chambre d'accusation compétente.

En outre, le Gouvernement relève que les articles 57 et 59 du code civil protègent le droit au respect de la personne et avance que le requérant aurait pu introduire une action en indemnisation contre l'Etat aux termes de l'article 105 de la loi d'accompagnement du code civil afin d'obtenir une réparation pour la prétendue atteinte à sa personnalité.

En ce qui concerne le fond de l'affaire, le Gouvernement rappelle que, pour enfreindre l'article 3 de la Convention, les conditions matérielles de détention doivent atteindre un niveau d'humiliation ou d'avilissement supérieur à ce qu'entraîne habituellement une peine de détention. S'agissant de la prison de Chalkida, il affirme que la cellule dans laquelle le requérant séjournait, possédait une fenêtre recevant de la lumière naturelle et qu'elle était suffisamment aérée. De surcroît, le requérant avait la possibilité de travailler dans d'autres espaces de la prison spécialement dédiés à ce but ainsi que de faire des exercices physiques dans la cour intérieure de la prison. En ce qui concerne la prison de Korydallos, le Gouvernement note que le requérant jouissait d'un régime de liberté conditionnelle, car il était affecté à un travail rémunéré au sein de la boulangerie de la prison. De plus, le requérant ne s'est jamais plaint auprès des autorités compétentes des conditions de vie dans la prison de Korydallos.

Le requérant rétorque que le Gouvernement ne contredit pas ses allégations sur le tabagisme passif subi en prison, en raison duquel son espérance de vie sera assurément réduite. En second lieu, le requérant affirme que les recours invoqués par le Gouvernement n'étaient pas efficaces et suffisants pour remédier à la violation alléguée et que, par conséquent, il était inutile de les exercer. Enfin, s'agissant de son incarcération à la prison de Korydallos, il affirme qu'il ne lui était pas possible de se plaindre auprès des autorités compétentes, car l'administration l'eût transféré de nouveau à la prison de Chalkida.

La Cour rappelle que le fondement de la règle de l'épuisement des voies de recours internes énoncée dans l'article 35 § 1 de la Convention consiste en ce qu'avant de saisir la Cour, le requérant doit avoir donné à l'Etat responsable la faculté de remédier aux violations alléguées par des moyens internes, en utilisant les ressources judiciaires offertes par la législation nationale, pourvu qu'elles se révèlent efficaces et suffisantes (voir, entre autres, l'arrêt Fressoz et Roire c. France [GC], n o 29183/95, § 37, CEDH 1999–I). En effet, l'article 35 § 1 de la Convention ne prescrit l'épuisement que des recours à la fois relatifs aux violations incriminées, disponibles et adéquats. Ils doivent exister à un degré suffisant de certitude non seulement en théorie mais aussi en pratique, sans quoi leur manquent l'effectivité et l'accessibilité voulues ; il incombe à l'Etat défendeur de démontrer que ces exigences se trouvent réunies (voir, parmi beaucoup d'autres, Dalia c. France , arrêt du 19 février 1998, Recueil des arrêts et décisions 1997-I, p. 87, § 38). L'article 35 § 1 impose aussi de soulever devant l'organe interne adéquat, au moins en substance et dans les formes et délais prescrits par le droit interne, les griefs que l'on entend formuler par la suite, mais il n'impose pas d'user de recours qui sont inadéquats ou ineffectifs ( Aksoy c. Turquie, arrêt du 18 décembre 1996, Recueil 1996-VI, pp. 2275-2276, §§ 51-52, et Issaïeva et autres c. Russie , n os 57947/00, 57948/00 et 57949/00, § 144, 24 février 2005).

La Cour note que les griefs du requérant ont trait à ses conditions de détention dans les prisons de Chalkida et de Korydallos. S'agissant de son incarcération à Chalkida, la Cour note tout d'abord que le requérant ne s'est adressé qu'au procureur-superviseur de la prison en ce qui concernait les conditions de son emprisonnement, demandes qui, par ailleurs, ont été satisfaites, comme il ressort de la décision du procureur-superviseur datée du 4 décembre 2003. Pourtant, dans le cas même où sa décision ne satisfaisait pas le requérant, celui-ci a omis de saisir le conseil disciplinaire de la prison de Chalkida, faculté prévue par l'article 6 de la loi n o 2776/1999, des griefs formulés devant le procureur-superviseur de ladite prison. Or, ledit recours est un recours efficace et suffisant, au sens de l'article 35 § 1 de la Convention, du moment qu'il permet à l'intéressé de poursuivre l'amélioration de ses conditions de vie dans l'établissement pénitentiaire. D'autant plus que, dans l'hypothèse où l'intéressé conteste une décision du conseil disciplinaire il peut, en vertu des articles 6 et 86 de la loi n o 2776/1999, interjeter appel devant le tribunal d'exécution des peines. Sur ce point, la Cour ne perd pas de vue que pendant son incarcération à la prison de Chalkida, le requérant a saisi tant le conseil disciplinaire que le tribunal d'exécution des peines à l'égard d'autres questions afférentes aux conditions de sa détention. Il a ainsi saisi à deux reprises le conseil disciplinaire de la prison de Chalkida, la première en vue d'obtenir la permission de partir en congé de formation et la seconde dans le but d'utiliser une machine à écrire au sein de prison. De plus, suite au rejet de cette dernière demande, le requérant a saisi la chambre d'accusation du tribunal correctionnel de Chalkida, appel qui a été par la suite rejeté. Au vu de ce qui précède, la Cour considère qu'il n'y avait aucune raison qui aurait pu dispenser le requérant de l'obligation d'utiliser les voies de recours précitées.

S'agissant de son incarcération à la prison de Korydallos, la Cour note que le requérant ne s'est jamais plaint devant les autorités compétentes des conditions de son incarcération. Il est vrai que, selon lui, il n'était pas libre de se plaindre de ses conditions de détention, car la saisine potentielle des autorités pénitentiaires et judiciaires compétentes aurait eu comme conséquence son retour à la prison de Chalkida. Or, la Cour note qu'une telle perspective n'est aucunement corroborée ni par le droit pertinent ni par les éléments du dossier. Partant, l'allégation du requérant se fonde sur une pure spéculation, ce qui ne pouvait le dispenser de l'obligation d'utiliser les voies de recours précitées.

Dès lors, la Cour estime que le requérant n'a pas invoqué devant les autorités compétentes le problème dont il saisit actuellement la Cour et n'a donc pas épuisé valablement les voies de recours que mettait à sa disposition le droit grec.

Il s'ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. II.

La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond 1. Période à prendre en considération

La période à considérer a débuté le 18 mars 1998, avec l'engagement des poursuites pénales contre le requérant. Les parties ont initialement informé la Cour que l'audience de l'appel avait été fixée au 20 mars 2006, sans pour autant fournir d'informations sur la suite de la procédure. La Cour considère donc que la procédure litigieuse est toujours pendante devant la cour d'appel et qu'à ce jour, elle s'étend sur huit années et onze mois environ pour deux instances. 2. Caractère raisonnable de la durée de la procédure

Le Gouvernement affirme que la durée de la procédure n'a pas été excessive et que les autorités judiciaires compétentes ont agi avec célérité.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d'autres, Pélissier et Sassi c. France [GC], n o 25444/94, § 67, CEDH 1999-II).

La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 6 § 1 de la Convention (voir Dalidis c. Grèce , n o 26763/04, §§ 12-16, 21 septembre 2006).

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1. III.

Le requérant réclame 910 000 000 euros (EUR) au titre des préjudices matériel et moral qu'il aurait subis en raison des conditions d'incarcération alléguées et de la réduction de son espérance de vie.

Le Gouvernement considère qu'il n'existe aucun lien de causalité entre les violations alléguées de la Convention et le dommage prétendument subi. Il affirme qu'un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante.

La Cour estime que la seule base à retenir pour l'octroi d'une satisfaction équitable réside dans la méconnaissance, en l'occurrence, de la violation du droit de l'intéressé à voir sa cause entendue dans un « délai raisonnable ». Dans ces circonstances, la Cour estime que le requérant doit avoir subi un préjudice moral que ne compense pas suffisamment le constat de violation. Statuant en équité, comme le veut l'article 41 de la Convention, elle accorde au requérant 9 000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt sur ladite somme. B. Frais et dépens

Le requérant, qui a bénéficié de l'assistance judiciaire, réclame les frais de poste et de photocopies qu'il a dû encourir et demande à la Cour de les fixer. Il ne produit aucune facture à cet égard.

Selon la jurisprudence constante de la Cour, l'allocation de frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).

La Cour observe que la demande du requérant au titre des frais et dépens n'est pas accompagnée des justificatifs nécessaires permettant de les calculer de manière précise. Il convient donc d'écarter sa demande. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit a) que l ' Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, 9 000 EUR (neuf mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt sur ladite somme ; b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 29 mars 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Søren Nielsen Loukis Loucaides Greffier Président