În cazul Psarakis c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din N. Vajić, președinta, Domnii C.L. Rozakis, A. Kovler, E. Steiner, domnii K. hagiyev, D. Spielmann, S.E. Jebens, judecători, și domnul S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 29 martie 2007, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 624/05) îndreptată împotriva Republicii Elene, inclusiv un resortisant al acestui stat, domnule. În conformitate cu art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale, reclamantul este reprezentat de domnul P. Miliarakis, avocat în baroul din Atena. Guvernul grec ( La 3 aprilie 2006, Curtea a decis să comunice plângerile întemeiate pe durata procedurii guvernului. Prevalând de la art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și fond. De fapt, reclamantul s-a născut în 1963 și locuiește în Heraklion (Creta). La 14 februarie 1991, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ al Heraklion cu privire la o cerere de despăgubire împotriva statului pentru distrugerea stupilor săi în urma unei împrăștieri chimice aeriene. La 30 iulie 1993, Tribunalul a respins cererea sa (Decizia nr. 148/1993). La 8 noiembrie 1993, reclamantul a răspuns la apelul la această decizie. La 29 septembrie 1996, Curtea Administrativă de Apel de la Chania a confirmat decizia atacată (hotărârea nr. 167/1996). La 6 februarie 1997, reclamantul s-a ocupat de casare. După opt amânări, ședința a avut loc la 20 octombrie 2003. La 19 aprilie 2004, Consiliul de Stat a respins recursul (hotărârea nr. 1054/2004). Această hotărâre a fost netă și certificată conform la 20 octombrie 2004. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGUTĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul "timpul rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 10. Guvernul se opune acestei afirmații, menționând în special că reclamantul nu a încercat să accelereze procedura. 11. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 14 februarie 1991, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Heraklion și s-a încheiat la 19 aprilie 2004, cu Hotărârea nr. 1054/2004 a Consiliului de Stat. Prin urmare, a durat treisprezece ani, două luni și cinci zile, pentru trei instanțe. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 14. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Protocolul nr. 1 privind celelalte violări 16. Reclamantul se plânge, în ceea ce privește articolele 6 alineatul (1), 8, 13 și 17 din convenție și 1 din Protocolul nr. 1, că a fost revocat din cererea sa de despăgubire. 17. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care era competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a identificat nicio formă de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale 18. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 19. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 21. Guvernul invită Curtea să elimine cererea depusă pentru prejudiciul material și afirmă că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește prejudiciul moral. În schimb, el afirmă că suma alocată în acest sens nu poate depăși 2 000 EUR. 22. Curtea amintește că constatarea încălcării convenției la care a ajuns rezultă exclusiv dintr-o necunoaștere a dreptului persoanei în cauză de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil În aceste condiții, Comisia nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și orice prejudiciu material de care reclamantul ar fi avut de suferit; prin urmare, acest aspect al pretențiilor sale trebuie respins. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. 000 EUR în acest scop, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Costuri și cheltuieli de judecată 23. Reclamantul nu solicită nicio sumă din cheltuielile sale și cheltuieli de judecată. Prin urmare, nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. Interese moratoriu 24. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 14 000 EUR (14 000 EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 26 aprilie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Nina Vajić Module președinte
PREMIÈRE SECTION
PSARAKIS c. GRÈCE
(
Requête n
o
624/05)
ARRÊT
26 avril 2007
26/07/2007
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Psarakis c. Grèce,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
M
me
présidente,
MM.
C.L. Rozakis,
M
me
MM.
S.E. Jebens,
juges,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 29 mars 2007,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
624/05) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Emmanouil Psarakis («
le requérant
»), a saisi la Cour le 10 décembre 2004 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») est représenté par la déléguée de son agent, M
me
3.
Le 3 avril 2006, la Cour a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu'elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
Le requérant est né en 1963 et réside à Héraklion (Crète).
5.
Le 14 février 1991, le requérant saisit le tribunal administratif d'Héraklion d'une demande en dommages-intérêts contre l'Etat pour la destruction de ses ruches suite à un épandage chimique aérien.
6.
Le 30 juillet 1993, le tribunal rejeta sa demande (décision n
o
148/1993). Le 8 novembre 1993, le requérant interjeta appel de cette décision.
7.
Le 29 septembre 1996, la cour administrative d'appel de Chania confirma la décision attaquée (arrêt n
o
167/1996). Le 6 février 1997, le requérant se pourvut en cassation. Suite à huit ajournements, l'audience eut lieu le 20 octobre 2003.
8.
Le 19 avril 2004, le Conseil d'Etat rejeta le pourvoi (arrêt n
o
1054/2004). Cet arrêt fut mis au net et certifié conforme le 20 octobre 2004.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
9.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
10.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse, en affirmant notamment que le requérant n'a pas cherché à accélérer la procédure.
11.
La période à considérer a débuté le 14 février 1991, avec la saisine du tribunal administratif d'Héraklion et s'est terminée le 19 avril 2004, avec l'arrêt n
o
1054/2004 du Conseil d'Etat. Elle a donc duré treize ans, deux mois et cinq jours, pour trois instances.
A.
Sur la recevabilité
12.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
13.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
14.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir
Frydlender
précité).
15.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
16.
Le requérant se plaint, sous l'angle des articles 6 § 1, 8, 13 et 17 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1, d'avoir été débouté de sa demande d'indemnisation.
17.
Compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle était compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n'a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
18.
Il s'ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
19.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
20.
Le requérant réclame 23
733 euros (EUR) pour la destruction de ses ruches. Il réclame en outre 50
000 EUR au titre du dommage moral qu'il aurait subi.
21.
Le Gouvernement invite la Cour à écarter la demande présentée au titre du dommage matériel et affirme qu'un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante au titre du dommage moral. A titre alternatif, il affirme que la somme allouée à ce titre ne saurait dépasser 2
22.
La Cour rappelle que le constat de violation de la Convention auquel elle est parvenue résulte exclusivement d'une méconnaissance du droit de l'intéressé à voir sa cause entendue dans un «
délai raisonnable
». Dans ces conditions, elle n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et un quelconque dommage matériel dont le requérant aurait eu à souffrir ; il y a donc lieu de rejeter cet aspect de ses prétentions. En revanche, la Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 14
000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt.
B.
Frais et dépens
23.
Le requérant ne sollicite aucune somme au titre de ses frais et dépens. Partant, il n'y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
24.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 14
000 EUR (quatorze mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 26 avril 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren
Nielsen
Nina
Vajić
Greffier
Présidente