ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 97/2023

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 13 din 21 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022, a fost admisă cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 24.02.2022 de către autoritățile judiciare din Germania - Judecătoria Weiden în Dosarul nr. x/22, pe numele persoanei solicitate A., cetățean irakian, posesor al permisului de ședere temporară nr. x, eliberat la data de 12.09.2022 de Timiș - IGI, valabil până la data de 11.09.2025, cu reședința în mun. Timișoara, județul Timiș, arestat în C.R.A.P. Dolj.

S-a luat act că persoana solicitată renunță la efectele regulii specialității.

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Germania.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare, precum și arestarea persoanei solicitate în vederea predării pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 21.01.2023 până la data de 19.02.2023, inclusiv.

S-a constatat că în prezenta procedură persoana solicitată a fost reținută pentru 24 ore la data de 20.01.2023.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care suma de 2196 RON reprezintă onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin adresa din 20.01.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a fost înaintat mandatul european de arestare emis la 24.02.2022 de către autoritățile judiciare din Germania-Judecătoria Weiden în Dosarul nr. x/22 pe numele persoanei solicitate A., cu propunerea de luarea măsurii arestării persoanei solicitate. Totodată, au fost înaintate procesul-verbal încheiat la 20.01.2023 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, declarația dată în fața procurorului și ordonanța de reținere nr. x din 20.01.2023, prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate A. pentru 24 ore, cu începere de la 20.01.2023, ora 17:45, până la 21.01.2023, ora 17:45.

În cuprinsul mandatului european de arestare s-a arătat că acesta se întemeiază pe mandatul de arestare național emis la 11.02.2022 de Judecătoria Weiden în Dosarul nr. x față de cetățeanul irakian A., persoana solicitată fiind cercetată pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de introducere frauduloasă de cetățeni străini (călăuzire), prin tratament care pune în pericol viața acelor persoane, este inuman sau degradant, prevăzută de art. 97 alin. (2), art. 96 alin. (1) nr. 1 lit. a) și b), nr. 2, alin. (2) fraza 1 nr. 5, 95 var. 1-3, 95 alin. (1) nr. 1, 2 și 3 1 Legea federală privind dreptul de ședere, art. 25 alin. (2), (52), (53) C. pen. german, pedeapsa maximă prevăzută de legea statului emitent pentru aceste fapte fiind de 10 ani închisoare.

Sub aspectul situației de fapt, s-a reținut că, la data de 09.01.2020, între orele 09:09 și 09:25, persoana urmărită penal B. a adus cu un camion cu numărul de înmatriculare românesc x, 12 cetățeni irakieni și un cetățean sirian pe autostrada federală A6, prin fostul punct de frontieră Waidhaus - autostradă din Republica Federală Germania. Persoanele astfel călăuzite nu dispuneau de documentele necesare pentru șederea legală în Germania și cunoșteau aceste aspecte.

Persoana urmărită penal B. i-a lăsat pe cei călăuziți la 08.01.2020 să se urce în remorca camionului în localitatea Timișoara, România, după ce anterior acesta convenise cu numitul C., pe care nu îl cunoștea și care este la rândul său urmărit penal, să-i transporte pe cei 13 cetățeni ai unor state terțe în Germania, pentru suma de 400 euro de persoană. Pentru acțiunea de călăuzire în Germania cei călăuziți au achitat suma de aproximativ 5000 euro. În timpul întregii călătorii, cei călăuziți s-au aflat printre bunurile transportate, în remorca frigorifică fără ca ei să fie asigurați. Persoanele călăuzite au trebuit să-și facă nevoile în sticle de plastic, întrucât de-a lungul călătoriei ei nu au putut să părăsească remorca. Spațiul de încărcare al remorcii frigorifice nu era adecvat pentru a transporta persoane, deoarece nu existau posibilități de a se așeza, precum și mijloace de asigurare și protecție. Modul în care transportul s-a derulat era în general de așa natură încât să producă persoanelor transportate un pericol de moarte.

Persoana urmărită A. a asistat la efectuarea cursei de călăuzire, conștient fiind de circumstanțele acestei curse pe care urma să o desfășoare și cazându-i pe cei călăuziți în așa numite "safehouses" în Timișoara, România, pe care acesta le întreținea în colaborare cu alte călăuze și participând la organizarea transportului și hrănirii acestor persoane călăuzite la camionul cu care ele urmau să fie transportate. Persoana urmărită A. a sustras astfel persoanele transportate autorităților române pentru a putea organiza transportul acestora mai departe.

Persoana urmărită A. a beneficiat pentru această activitate de o remunerație în cuantum necunoscut și a acționat cu intenția de a-și procura astfel o sursă de venit continuă, de o anumită durată și de o amploare substanțială. În plus, persoana urmărită A. a acționat conștient fiind că pe lângă ea activau și alți participanți, persoane de asemenea urmărite penal, numiții C. și B., pentru ca în mai multe cazuri aceștia să transporte cetățeni din state terțe în Germania, aceștia din urmă nedispunând de documentele necesare.

S-a mai arătat că, la data de 26.09.2020, înainte de ora 08:00, un șofer neidentificat încă a adus cu camionul său 2 cetățeni irakieni, 2 cetățeni iranieni și 10 cetățeni sirieni din România în Austria și ulterior în Germania, prin punctul de frontieră Simbach am Inn. Persoanele astfel călăuzite nu dispuneau de documentele necesare pentru intrarea și șederea legală în Germania. Persoanele călăuzite cunoșteau aceste aspecte.

Persoanele călăuzite fuseseră duse la 25.09.2020 în Timișoara, România, la camion. De-a lungul întregii curse, persoanele călăuzite s-au aflat nesecurizat pe suprafața de încărcare, printre anvelope. De-a lungul călătoriei persoanele călăuzite nu au putut să părăsească remorca. Spațiul de încărcare nu era prevăzut pentru a transporta persoane, mai cu seamă pentru că lipseau posibilitățile de a se așeza și cele de protecție și siguranță. Modul în care se desfășura transportul era în general de așa natură încât să producă un pericol de moarte pentru persoanele transportate.

Persoana urmărită A. participase anterior la organizarea călătoriei de călăuzire și a transportului persoanelor călăuzite, în orice caz din locul de plecare în Timișoara, conștient fiind de toate circumstanțele călătoriei. A primit pentru această asistență oferită o remunerație de călăuză de până la 2800 euro de persoană. Persoana urmărită A. acționa cu intenția ca prin acțiunile de organizare a călătoriei să-și asigure o sursă continuă de venit de o anumită durată și de o amploare substanțială. În plus, persoana urmărită A. acționa conștientă fiind că pe lângă ea au existat cel puțin doi alți participanți, urmăriți penal, printre care numitul C., care aveau aceleași intenții, mai precis de a transporta cetățeni ai unor state terțe în Germania, fără documentele necesare.

Instanța de fond a reținut că, fiind audiată la termenul din 21 ianuarie 2023, persoana solicitată A. a precizat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare din Germania și a menționat expres că renunță la efectele regulii specialității, aspecte consemnate în declarația aflată la dosar.

Analizând solicitarea autorităților judiciare germane, prin raportare la dispozițiile art. 84 și următoarele din Legea nr. 302/2004, Curtea a constatat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile de fond și formă ale mandatului european de arestare, astfel cum sunt prevăzute de prevederile legale, în cuprinsul acestuia fiind menționate identitatea și cetățenia persoanei solicitate, este indicat actul în baza căruia a fost emis mandatul european de arestare, respectiv mandatul de arestare național emis la data de 11.02.2022 de Judecătoria Weiden în Dosarul nr. x, se precizează încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care este cercetată persoana solicitată, sunt descrise circumstanțele săvârșirii faptelor și este specificată pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste fapte - 10 ani închisoare.

De asemenea, s-a reținut, din înscrisurile depuse la dosar, că persoana solicitată A. este persoana căutată de către autoritățile judiciare din Germania pentru comiterea infracțiunii indicate în mandatul european de arestare, iar, aceasta, la interpelarea instanței a arătat că nu are obiecții cu privire la datele de identitate.

Din conținutul mandatului european de arestare, s-a mai observat că faptele reținute în sarcina persoanei solicitate se regăsesc printre infracțiunile care permit predarea, fără a fi necesară verificarea dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 302/2004.

Curtea a constatat, totodată, că obiecțiile formulate de persoana solicitată nu privesc identitatea, iar motivul pentru care aceasta nu a exprimat un acord de predare, respectiv întrucât dorește să fie cercetată în România pentru faptele menționate în mandat, nu se încadrează între motivele obligatorii sau facultative pentru care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, motive prevăzute de dispozițiile art. 99 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Concluzionând, a constatat că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă ale mandatului european de arestare, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile legale, că au fost respectate drepturile persoanei solicitate, că nu este incident vreun motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare, prevăzute de dispozițiile art. 99 din Legea nr. 302/2004, cererea de executare a mandatului european de arestare fiind admisibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 109.

Deopotrivă, Curtea a apreciat că luarea măsurii arestării preventive față de persoana solicitată se impune având în vedere dispozițiile art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care, dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzut la art. 99, judecătorul se poate pronunța prin sentință, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării și predării persoanei solicitate.

Raportat la aceste prevederi, dar și la cele ale art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, care stabilesc că, în situația în care, ulterior, instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, judecătorul a considerat ca fiind neîntemeiată solicitarea apărării de luare a măsurii arestului la domiciliu, textul de lege neacordând instanței posibilitatea de a aprecia cu privire la aplicarea unei alte măsuri preventive prevăzute de C. proc. pen.. Sub acest aspect, a subliniat că, spre deosebire de perioada în care solicitarea de punere în executare a mandatului european este în curs de soluționare (când, prin încheiere, se pot lua fie măsura arestării, fie măsuri alternative neprivative de libertate), în ipoteza admiterii solicitării de executare a mandatului european de arestare, prin sentința prin care instanța se pronunță asupra executării acestuia, se dispune întotdeauna arestarea persoanei solicitate în vederea predării, o atare dispoziție fiind în concordanță cu natura acestui mijloc specific de cooperare internațională.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat contestație persoana solicitată A., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

Astfel, prin motivele scrise de contestație, din perspectiva nelegalității, s-a arătat că, nici în fața Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și nici în fața Curții de Apel Craiova, persoana solicitată nu a fost asistată de către un interpret, împrejurare care a condus la vătămarea dreptului la apărare, atrăgând sancțiunea nulității relative, în condițiile art. 282 C. proc. pen. S-a menționat că, deși persoana solicitată poate vorbi în limba română, nu o poate face decât la un nivel de bază, neînțelegând concepte și termeni juridici în lipsa unor explicații clare și prezentate într-o manieră simplificată, în limba kurdă. În atare situație, în necunoștință de cauză a renunțat la regula specialității, neînțelegând ce presupune aceasta, aspect care a condus la vătămarea drepturilor sale procesuale. Întrucât nu dorește să renunțe la regula specialității, a solicitat admiterea contestației și numirea unui interpret care să fie prezent la judecarea căii de atac.

Sub aspectul netemeiniciei, persoana solicitată a învederat că întreaga presupusă conduită infracțională, așa cum a fost prezentată în conținutul mandatului european de arestare s-a desfășurat pe teritoriul României, fiind de competența autorităților judiciare române. Or, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, "extrădarea poate fi refuzată atunci când fapta care motivează cererea face obiectul unui proces penal în curs sau atunci când această faptă poate face obiectul unui proces penal în România". În atare situație, a precizat că înțelege să refuze să fie extrădat, dar nu se opune a fi urmărit și, eventual, judecată în cadrul unui proces penal desfășurat pe teritoriul României.

Pe de altă parte, a invocat faptul că, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți într-o perioadă similară cu cea descrisă în mandat a fost condamnat și în România, la pedeapsa de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, în cadrul dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Timiș.

În plus, a apreciat incidente și dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. c) raportat la lit. b) din Legea nr. 302/2004, care stipulează că extrădarea poate fi refuzată "dacă situația persoanei riscă să se agraveze din unul dintre motivele enunțate la lit. b)", respectiv rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social, având în vedere că, pe teritoriul României, are, de aproximativ 5 ani, statutul de refugiat, fiind integrat în societatea românească și dorind să își deschidă propria afacere în această țară. Or, în ipoteza extrădării în Germania nu ar exista nicio certitudine că se va putea întoarce în România, neexistând nicio garanție că nu va fi arestat pe o perioadă nedeterminată și nu va fi repatriat în Irak, unde, din cauza etniei, ar fi supus unor tratamente defavorizante și discriminatorii pe criterii de etnie și rasă, acesta fiind și motivul pentru care a părăsit țara natală.

Cu prilejul dezbaterilor, contestatorul persoană solicitată, prin apărătorul desemnat din oficiu, a formulat, în esență, aceleași critici, susținând, pe de o parte, încălcarea dispozițiilor art. 106 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, ca urmare a neasistării de către un interpret, fapt ce a avut ca efect neînțelegerea semnificației regulii specialității și, în consecință, renunțarea la aceasta, iar, pe de altă parte, incidența motivelor de refuz prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 (prin raportare la condamnarea sa, prin Hotărârea nr. 197 din 04 aprilie 2022 a Tribunalului Timiș pronunțată în Dosarul nr. x/2021) și de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, întrucât faptele au fost săvârșite pe teritoriul României, așa încât statul român ar fi competent să judece infracțiunile menționate în mandatul european de arestare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2023, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 7 pentru termenul din 07 februarie 2023, când contestatorului persoană solicitată i s-a asigurat participarea unui interpret de limba arabă și a unei persoane de încredere, în sensul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 178/2017, vorbitoare de limba kurdă.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 4251 C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, în limitele și pentru considerentele arătate în continuare.

Prealabil, se impune a se sublinia că în procedura de față nu sunt incidente dispozițiile art. 21 și art. 22 din Legea nr. 302/2004, la care s-a făcut trimitere în motivele scrise de contestație, care se regăsesc în Titlul II al Legii nr. 302/2004, privind extrădarea, ci cele ale Titlului III din același act normativ, intitulat "Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre".

Astfel, reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identității persoanei solicitate și a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare și, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoștința acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziției sale față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluționează cauza prin sentință, iar, în situația în care admite cererea formulată de autoritățile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conținut și ale cărui condiții de executare sunt prevăzute de dispozițiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conținutul și forma prevăzute de art. 87 din actul normativ și dacă, în speță, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere și poziția persoanei solicitate cu privire la regula specialității, conform art. 117 din Legea nr. 302/2004.

Deopotrivă, conform dispozițiilor art. 106 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, persoana arestată care nu înțelege sau nu vorbește limba română are dreptul la interpret, asigurat gratuit de către instanță.

Verificând actele dosarului, în raport cu aceste dispoziții, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a încuviințat punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele cetățeanului irakian A. și predarea acestuia către autoritățile judiciare germane, după ce, în prealabil, a procedat la verificarea condițiilor prevăzute de lege în acest sens.

Astfel, din analiza conținutului mandatului european de arestare emis la emis la data de 24.02.2022 de către Judecătoria Weiden, Germania, în Dosarul nr. x/22 în baza mandatului de arestare din 11 februarie 2022 din Dosarul nr. x/22 al aceluiași organ judiciar, rezultă că cetățeanul irakian A. este căutat în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de introducere frauduloasă de cetățeni străini (călăuzire), prin tratament care pune în pericol viața acelor persoane, este inuman sau degradant, prevăzută de art. 97 alin. (2), art. 96 alin. (1) nr. 1 lit. a) și b), nr. 2, alin. (2) fraza 1 nr. 5, 95 var. 1 - 3, 95 alin. (1) nr. 1, 2 și 3 1 Legea federală privind dreptul de ședere, art. 25 alin. (2), (52), (53) C. pen. german, pedeapsa maximă prevăzută de legea statului emitent pentru aceste fapte fiind de 10 ani închisoare.

Prin urmare, așa cum a reținut și instanța de fond, mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menționate toate informațiile enumerate în acest text de lege, fiind îndeplinită și cerința prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decizia cadru 2002/584/JAI din 13 iulie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, ca durata pedepsei prevăzută de legea statului membru emitent pentru faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare să fie de minim 12 luni.

Totodată, Înalta Curte observă, în acord cu judecătorul fondului, că fapta reținută de autoritatea judiciară emitentă se regăsește printre cele enumerate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (pct. 13) care dau loc la predare, fără a fi necesară verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări, prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol. De altfel, fapta, astfel cum a fost descrisă pe larg, în cuprinsul mandatului european de arestare este incriminată și de legea penală română în art. 263 alin. (1) și (2) C. pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de până la 10 ani.

În același timp, se are în vedere și împrejurarea că, fiind audiată, la termenul din 21 ianuarie 2023, în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea sa către autoritățile emitente ale mandatului, dar nu și-a contestat identitatea.

Contrar susținerilor contestatorului, se apreciază că, în speță, nu este incident niciunul din motivele, obligatorii sau facultative, de refuz al executării mandatului european de arestare care sunt expres reglementate de art. 99 din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată nu face/nu a făcut obiectul unei alte proceduri judiciare cu privire la aceeași acuzație în România sau în alt stat și întrunește condițiile pentru a răspunde penal, iar pentru infracțiunea care motivează mandatul nu a intervenit prescripția ori amnistia potrivit legii române.

Astfel, din examinarea înscrisurilor depuse la dosar, Înalta Curte constată că fapta imputată numitului A. în Dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru care acesta a fost condamnat prin Sentința penală nr. 197 din 08 aprilie 2021 dată în Dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Timiș, definitivă prin Decizia nr. 977 din 05 octombrie 2021 a Curții de Apel Timișoara, este diferită de cea care formează obiectul cercetării în fața autorităților judiciare germane, fiind săvârșită la 16 noiembrie 2020, așadar ulterior activității infracționale la care se referă mandatul european de arestare a cărei punere în executare s-a solicitat în speță.

Pe de altă parte, împrejurarea că o parte din întreaga activitate infracțională cercetată, cea specifică complicelui, a fost săvârșită pe teritoriul României nu atrage competența exclusivă a instanțelor române de anchetare/soluționare a cauzei, în condițiile în care faptele autorilor s-au consumat pe teritoriul Germaniei, autoritățile judiciare germane fiind cele sesizate cu rezolvarea raportului juridic de drept penal.

De altfel, motivul prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 este unul facultativ, astfel că nu atrage obligația instanței de a refuza punerea în executare a mandatului european de arestare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că predarea către autoritățile judiciare germane nu va avea consecințe grave asupra persoanei solicitate dincolo de cele inerente privării provizorii de libertate în vederea efectuării urmăririi penale și, eventual, a judecății, afirmațiile contestatorului din motivele scrise de contestație cu privire la o posibilă agravare a situației sale juridice pe motive etnice nefiind susținute de niciun fel de elemente obiective.

Față de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare din data de 24 februarie 2022 întocmit de autoritățile judiciare germane în Dosarul nr. x/22, cu privire la persoana solicitată A., întrucât acesta a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea și nu există niciun impediment la executare din cele prevăzute de Legea nr. 302/2004.

Cu toate acestea, se apreciază că se impune admiterea contestației formulată de persoana solicitată A., în ceea ce privește susținerile acesteia că, în condițiile în care nu i s-a asigurat, în fața primei instanțe, participarea la proces a unui interpret de limba kurdă, nu a exprimat, în cunoștință de cauză, o poziție valabilă în ceea ce privește regula specialității.

Astfel, deși cu prilejul audierii din 23 ianuarie 2023, persoana solicitată a precizat expres că renunță la efectele regulii specialității, Înalta Curte constată că, în fața instanței de fond, aceasta nu a fost asistată de un interpret ori de o persoană de încredere, în sensul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 178/2017, care să cunoască limba kurdă, cu toate că în declarația dată în fața organelor de cercetare penală formulase o solicitare în acest sens, menționând că înțelege limba română și că se poate exprima doar verbal în această limbă, nu și în scris.

În plus, se reține că, la termenul din 07 februarie 2023, în fața instanței de control judiciar, contestatorul persoană solicitată, prin intermediul persoanei de încredere vorbitoare de limba kurdă, a precizat că înțelege limba uzuală română, dar nu foarte bine, nu și termenii juridici, astfel că nu a înțeles ce presupune regula specialității. După ce președintele completului de judecată i-a explicat că prin renunțarea la regula specialității își dă acordul să fie judecat pentru alte fapte decât cele pentru care a fost emis mandatul european de arestare, contestatorul persoană solicitată A., prin intermediul persoanei de încredere vorbitoare de limba kurdă, a precizat că în aceste condiții nu dorește să renunțe la regula specialității.

În atare situație, atâta timp cât persoana solicitată A. înțelege doar la un nivel conversațional de bază limba română, se apreciază că poziția exprimată în fața primei instanțe, în absența unui interpret ori a unei persoane vorbitoare de limba kurdă, de renunțare la regula specialității nu reflectă intenția reală a acesteia de a-și da acordul să fie judecată și pentru alte fapte decât cele la care se referă mandatul european de arestare, motiv pentru care nu poate fi luată în considerare.

Pentru motivele de mai sus, având în vedere manifestarea de voință exprimată de contestator, în mod neechivoc și în prezența unei persoane de încredere care cunoaște limba kurdă, în fața instanței de control judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 13 din 21 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022, pe care o va desființa, în parte, și, rejudecând, va lua act că persoana solicitată nu renunță la efectele regulii specialității.

Totodată, va menține celelalte dispoziții ale sentinței contestate.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Deopotrivă, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției, iar onorariul interpretului de limba arabă și, respectiv, a persoanei de încredere care cunoaște limba kurdă (în sensul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 178/1997) se vor suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 13 din 21 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022.

Desființează, în parte, sentința penală contestată și, rejudecând:

Ia act că persoana solicitată nu renunță la efectele regulii specialității.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței contestate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limba arabă și, respectiv, a persoanei de încredere care cunoaște limba kurdă (în sensul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 178/1997) se suportă din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 februarie 2023.

GGC - ED