ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 404/2023

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 18 din data de 07 martie 2023, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A., privind Sentința penală nr. 60/FCJI/2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, de Curtea de Apel Iași.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a reținut că prin Sentința penală nr. 60/FCJI din data de 27.08.2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. x/2018, a fost recunoscută Sentința nr. 4/2016, din 8 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Cagliari, secția Întâia, Republica Italiană, definitivă la 23 mai 2016, care modifică, în parte, Sentința penală nr. 331/12 din 13 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Tempio Pausania, secția Judecători pentru cercetări preliminare, privind persoana condamnată A., condamnat la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omucidere, prevăzută de art. 575 C. pen. italian (art. 188 alin. (1) C. pen. român), 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare, prevăzută de art. 588 alin. (1) și (2) C. pen. italian (art. 198 alin. (1) C. pen. român), de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de leziune personală agravată, prevăzută de art. 582 și 585 C. pen. italian ("lovire sau alte violențe", prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. român) și 4 luni arest pentru săvârșirea infracțiunii de port de arme agravat, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 110/75 și art. 61 n.2 din C. pen. italian ("portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase", prevăzută de art. 372 alin. (1) și (2) C. pen. român), cumulate în pedeapsa unică de 5595 zile închisoare, certificatul privind starea executării pedepsei SIEP x/2016 din 22 iunie 2018 emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Cagliari - Biroul de executări penale, privind pedeapsa principală și ordonanța în materia de eliberare anticipată emisă la 31 martie 2017 de Biroul de Supraveghere din Perugia, Italia.

În baza art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost adaptată pedeapsa de 4 luni arest, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 110/75 și art. 61 n.2 din C. pen. italian, în pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 372 alin. (1) și (2) din C. pen. român.

S-a dispus executarea pedepsei totale privative de libertate de 15 ani și 4 luni închisoare (5595 zile închisoare), într-un penitenciar din România și transferarea persoanei condamnate, A., deținut în prezent în Penitenciarul Porto Azzurro-Livorno, Italia, într-un penitenciar din România, pentru executarea pedepsei de 5595 zile închisoare.

Totodată s-a dedus, din perioada pedepsei, durata arestării preventive și a executării pedepsei de la 25 aprilie 2011 la zi, precum și durata de 180 de zile liberare anticipată, pedeapsa fiind considerată ca integral executată la 25 februarie 2026.

Împotriva sentinței penale mai sus menționate a formulat contestație la executare condamnatul-contestator A..

În motivarea scrisă a contestației la executare, condamnatul-contestator A. a arătat că solicită reanalizarea situației juridice prin raportare la dispozițiile art. 23 din Legea nr. 255/2013 modificată prin O.U.G. nr. 116/2013.

În motivarea orală a contestației, prin apărătorul desemnat din oficiu contestatorul a solicitat să beneficieze de recursul compensatoriu.

Contestatorul a fost prezent prin videoconferință și asistat de apărător desemnat din oficiu, conform delegației nr. x din 21.02.2023 emisă de Baroul Iași.

În vederea soluționării cauzei a fost atașat Dosarul nr. x/2018 și nu au fost administrate probe noi.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că se poate formula contestație la executare doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Totodată, contestația la executare nu este o cale extraordinară de atac, ci o modalitate de soluționare a incidentelor ivite în cursul executării strict și limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată contestația la executare legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual de rezolvare a unor incidente la executare într-o cale prin care să se împiedice procedura normala de punere în executare a hotărârilor definitive sau să se repună în discuție chestiuni soluționate cu putere de lucru judecat.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor privind recursul compensatoriu, s-a arătat că acest aspect nu este de competenta instanței, pe calea contestației la executare, ci este o chestiune pe care administrația locului de deținere are obligația a o avea în vedere și reține în calculul duratei pedepsei de executat.

Mai mult, contestatorul nici nu a indicat care este perioada vizată și nici nu a depus înscrisuri doveditoare în acest sens din care rezulte omisiunea aplicării dispozițiilor legale privind recursul compensatoriu sau calculul greșit al zilelor acordate.

În ceea ce privește precizările înaintate la dosar de către contestator, în termenul de pronunțare, s-a apreciat că acestea au semnificația unei cereri noi, inadmisibilă după închiderea dezbaterilor și nu au fost avute în vedere.

Împotriva acestei sentinței penale, a formulat contestație condamnatul A., solicitând admiterea acesteia.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate și cu cele evocate din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte constată că potrivit Sentinței penale nr. 18 din data de 07 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, judecarea cauzei a avut loc în ședința din camera de consiliu.

Cauza a avut ca obiect cererea petentului A. de aplicare a dispozițiilor privind recursul compensatoriu.

Potrivit art. 597 alin. (5) din C. proc. pen., referitoare la procedura la instanța de executare, dispozițiile cuprinse în titlul III al părții speciale privind judecata care nu sunt contrare dispozițiilor prezentului capitol se aplică în mod corespunzător.

În Titlul III - Judecata, Capitolul I "Dispoziții generale" din Partea specială a C. proc. pen. sunt prevăzute, în art. 349 - 354, o serie de norme cu caracter de principii comune, respectiv reguli de bază ale fazei de judecată și care asigură realizarea acestui tip de activitate procesuală în condiții de obiectivitate și imparțialitate. Acestea sunt: publicitatea, nemijlocirea, contradictorialitatea și oralitatea.

De asemenea, potrivit art. 352 alin. (1) din C. proc. pen., ședința de judecată este publică, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Publicitatea ședinței de judecată asigură, pe de o parte, punerea în valoare a celorlalte principii ale activității de judecată (nemijlocirii, contradictorialității, rolului activ al instanței), iar, pe de altă parte, dă siguranță faptului că instanța de judecată, în întreaga ei activitate, respectă toate garanțiile procesuale prevăzute pentru părți și ceilalți participanți la proces, în vederea aflării adevărului, oferind societății posibilitatea exercitării unui control permanent asupra înfăptuirii justiției.

Consacrarea acestui principiu este asigurată de dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar pe plan intern, de dispozițiile constituționale ale art. 127, respectiv de art. 12 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța acestui principiu procesual, arătând că art. 6 parag. 1 din Convenție impune, ca o condiție distinctă a unui proces echitabil, publicitatea acestuia:

"Fiecare persoană are dreptul la judecarea în mod public". În consecință, Curtea a statuat că publicitatea procedurilor organelor judiciare la care se referă art. 6 parag. 1 are ca scop protejarea justițiabililor împotriva unei "justiții secrete".

Prin transparența pe care o asigură administrării justiției, publicitatea dezbaterilor judiciare ajută la realizarea obiectivului esențial, respectiv derularea unui proces echitabil în deplină concordanță cu principiile fundamentale ale oricărei societăți democratice.

Astfel cum s-a arătat, acest principiu este consacrat de dispozițiile art. 352 alin. (1) din C. proc. pen.. Importanța sa, atât sub aspect individual al inculpatului, în speță condamnatul, cât și ca garanție procesuală este reflectată de dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. care instituie sancțiunea nulității absolute pentru ipotezele de nerespectare a publicității ședinței.

De la acest principiu, în procesul penal sunt recunoscute o serie de excepții, respectiv o publicitate mediată, restrânsă la o anumită categorie de persoane. Aceste excepții au, fie un caracter de maximă generalitate (art. 352 alin. (3) din C. proc. pen. - dacă judecarea în ședință publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnității sau vieții intime a unei persoane,intereselor minorilor sau ale justiției, instanța poate declara ședință secretă), fie sunt limitate la anumite domenii (art. 509 alin. (2) din C. proc. pen. - ședința nepublică în cadrul procedurii cu inculpați minori). Datorită caracterului lor derogator, aceste excepții sunt întotdeauna menționate expres în dispozițiile legale, neputând fi deduse pe cale de interpretare.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu a existat o situație de excepție expres prevăzută de lege care să fi impus desfășurarea ședinței de judecată în mod nepublic și nici prima instanță nu a indicat vreo situație de acest gen în cuprinsul hotărârii. În consecință, în lipsa unei situații de excepție, prevăzute expres de lege, ori a declarării ședinței de judecată nepublice, prima instanță trebuia să desfășoare procedura de judecată în condiții de publicitate pentru a asigura transparența administrării actului de justiție.

În aceste coordonate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, judecata în ședință de cameră de consiliu a unei cereri ce trebuia supusă unei proceduri publice atrage sancțiunea nulității absolute a sentinței penale atacate în temeiul art. 281 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.. Nulitatea actului nu poate fi înlăturată în niciun mod și poate fi invocată în orice stare a procesului, luându-se în considerare și din oficiu.

În consecință, instanța de control judiciar constată că desfășurarea judecății în ședința de cameră de consiliu, nepublică, impune desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În plus, prima instanță urmează a determina cert obiectul judecății, chiar dacă procedura de judecată aplicabilă este comună cererilor invocate în faza executării pedepsei.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 18 din data de 07 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va desființa sentința contestată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Iași, păstrând actele efectuate în cauză până la momentul dezbaterilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 18 din data de 07 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Desființează sentința contestată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Iași, păstrând actele efectuate în cauză până la momentul dezbaterilor.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2023.

GGC - ED