ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.01.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 388/2013

HOTĂRÂRE
31.01.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 388/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

IV-a civilă, la data de 20 decembrie 2010,

reclamanții I.L.M. și I.R. au chemat în judecată pe pârâtul M.F.P. solicitând

obligarea acestuia la plata contravalorii

prețului

apartamentului nr. 3, situat în București, sector 3, str. Doamnei

preț

evaluat la 630 000 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că sunt moștenitorii defunctei V.L., proprietar al apartamentului nr. 3,

situat în București, sector 3, str. Doamnei, compus din trei camere și

dependințe, dobândit în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de

vânzare-cumpărare nr. 3798 din 15 ianuarie 2001 încheiat cu P.M. București – A.F.I.

Au precizat reclamanții, că, la data

cumpărării apartamentului,

pe rolul

instanțelor judecătorești fusese deja un litigiu având ca obiect

constatarea

nevalabilității titlului statului și revendicare inițiat de moștenitorii lui R.M.,

persoana de la care figura preluat imobilul în baza Decretului nr. 92/1950,

litigiu finalizat irevocabil prin Decizia nr. 2146/2000 a Curții de Apel

București, în sensul că imobilul fusese preluat de stat cu titlu valabil; că,

ulterior, într-un alt litigiu, reclamanții au pierdut dreptul de proprietate

asupra imobilului în cadrul litigiului soluționat prin sentința civilă nr. 3887

din 27 aprilie 2007 a Judecătoriei sectorului 3 București, definitivă prin

decizia civilă nr. 1755/ A din 20 decembrie 2007 a Tribunalului București, secția

a IlI-a civilă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1089/2008 pronunțată de

Curtea de Apel București, prin care au fost respinse cererile de constatare a

nevalabilității titlului statului și a constatării nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare ce constituie titlul lor, însă, în urma

comparării de titluri, a fost admisă acțiunea în revendicare.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

prin sentința civilă nr. 1886 din 2 noiembrie 2011, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții I.L.M., în contradictoriu cu pârâtul M.F.P.; a obligat

pârâtul să plătească reclamanților suma de 345 800 lei, reprezentând prețul de

piață al apartamentului nr. 3, situat în București, sector 3, str. Doamnei; a

obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 1200 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că dispozițiile Legii nr. 1/2009, de modificare ale Legii nr. 10/2001,

sunt aplicabile în prezenta cauză.

Astfel, prin Legea nr. 1/2009, lege

specială în raport cu materia dreptului comun privind răspunderea pentru

evicțiune reglementată de Codul civil în materia contractului de

vânzare-cumpărare, s-a introdus răspunderea diferențiată în materia

înstrăinărilor realizate în baza Legii nr. 112/1995.

Astfel, s-a menținut art. 50 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, privind restituirea prețului actualizat plătit de

chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea Legii

nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile, și s-a introdus art. 50 alin. (2

1

), care reglementează

restituirea prețului de piață al imobilelor privind contractele de

vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995,

care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

În ambele cazuri, potrivit art. 50

alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

modificată

prin Legea nr. 1/2009, restituirea se face de către Ministerul

Economiei

și Finanțelor.

Așadar, dacă înainte de intrarea în

vigoare a Legii nr. 1/2009, chiriașul cumpărător în baza Legii nr. 10/2001

putea obține restituirea prețului actualizat de la Ministerul Finanțelor

Publice, în baza art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru situația în

care contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu eludarea prevederilor

Legii nr. 112/1995, iar, pentru situația în care pierdea proprietatea asupra

imobilului, deși contractul de vânzare-cumpărare fusese încheiat cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, avea calea dreptului comun, a răspunderii

pentru evicțiune, în lipsa unei reglementări în

legea specială, în prezent, legea specială, Legea nr. 10/2001 modificată

prin Legea nr. 1/2009, reglementează

ambele situații.

Singura diferență cuprinsă în legea

specială este aceea că revine calitatea procesuală pasivă în ambele cazuri

(atât al contractelor încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995, cât și al

contractelor încheiate cu eludarea Legii nr. l 12/1995) M.F.P.

Pe fondul cererii de chemare în

judecată, tribunalul a reținut că, astfel cum au arătat și reclamanții, prin

sentința civilă nr. 3887 din 27 aprilie 2007 a Judecătoriei sectorului 3

București, definitivă prin decizia civilă nr. 1755/ A din 20 decembrie 2007 a

Tribunalului București, secția a IlI-a civilă și irevocabilă prin Decizia civilă

nr. 1089/2008 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a respins cererea având

ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

nr. 3798 din 15 ianuarie 2001 încheiat de autoarea reclamanților cu P.M. București

– A.F.I. și a fost admisă acțiunea în revendicarea apartamentului în litigiu,

ce a făcut obiectul contractului sus-menționat încheiat în baza Legii nr.

112/1995.

Întrucât reclamanții au pierdut

dreptul de proprietate în urma admiterii unei acțiuni având ca obiect revendicare,

fiind respinsă cererea de constatare a nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, buna-credință a autoarei

reclamanților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, precum și

încheierea acestuia cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 nu mai pot

fi puse în discuție.

Așadar, tribunalul a constatat

îndeplinite prevederile dispozițiilor art. 50 alin. (2

1

), privind

restituirea prețului de piață al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare

încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost

desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Curtea de Apel

București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, prin decizia nr.

193/ A din 26 aprilie 2012, a respins, ca nefondat, apelul formulat de

apelantul - pârât M.F.P., reținând, în esență, următoarele:

Motivul de apel

privind excepția lipsei calității procesuale pasive

în raportul juridic dedus judecății,

în considerarea răspunderii pentru evicțiune, a fost apreciat, ca nefondat, cu

motivarea că prin dispozițiile

speciale ale

Legii nr. 10/2001, reluate și extinse în dispozițiile Legii nr.

1/2009, se prevede în mod expres că plata sumelor

reprezentând prețul

reactualizat, plătit de către chiriași ale căror

contracte de vânzare -

cumpărare, încheiate

cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995,

au fost desființate

prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către M.F.P.,

din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr.

112/1995, cu modificările ulterioare, astfel încât legitimarea procesuală

pasivă a M.F.P. rezultă ope legis (in virtutea legii) și această normă specială

derogă de la normele generale ale Codului civil privind efectele nulității și

restituirea prestațiilor de către vânzătorul care se presupune ca ar fi încasat

prețul.

Susținerea potrivit căreia

dispozițiile de drept comun, reprezentate de art. 1337 și 1341 C. civ., nu pot

fi înlăturate prin legea specială, a fost apreciată, ca nefondată, întrucât

inaplicabilitatea dreptului comun rezultă dintr-un principiu fundamental de

drept și anume „specialia generalibus derogant” („Legile speciale derogă de la

cele generale”). Conform acestui principiu, în situația în care legea generală

și cea specială vin în concurs, adică sunt incidente pentru rezolvarea unui

raport juridic conflictual, se aplică legea specială, fiind înlăturat de la

aplicare dreptul comun.

Dispozițiile art. 50 și art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 nu reglementează în mod expres situația în care chiriașii

cumpărători în baza Legii nr. 112/1995 pierd dreptul de proprietate ca urmare a

admiterii unei acțiuni în revendicare inițiată de fostul proprietar al

imobilului.

În, această situație, practica

judecătorească a considerat că și acestor cazuri le sunt aplicabile

dispozițiile susmenționate, întrucât prețul achitat de chiriașii cumpărători a

ajuns într-un fond special constituit la nivelul M.F.P., conform Legii nr. l

12/1995, vânzătorul, semnatar al actului de vânzare-cumpărare, P.M. București,

neîncasând efectiv nici o sumă de bani.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul M.F.P., prin D.G.F.P.M.

București,

criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304

pct. 9 C. proc. civ.,

iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat următoarele;

Hotărârea instanței de apel este

nelegală și netemeinică, întrucât aceasta, în mod greșit, a menținut în sarcina

pârâtului obligația de plata sumei de 345.800 lei, reprezentând prețul de piața

al apartamentului nr. 3, situat în București, str. Doamnei, sector 3, motiv

pentru care reiterează excepția lipsei calității sale procesuale pasive în

cauză.

Astfel, potrivit principiului

relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile

contractante, neputând nici profita și nici dauna unui terț.

Or, M.F.P., nefiind parte la

încheierea contractului de vânzare cumpărare nr. 3798 din 15 ianuarie 2001

dintre reclamanți și P.M. București, este terț față de acesta, având doar

calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele

încasate de P.M. București.

Nici dispozițiile art. 50 din Legea

nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauza a M.F.P.

și să acorde calitate procesuala acestei instituții, cât timp obligația de

garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a

prețului.

Deposedarea reclamanților de imobilul

ce face obiectul prezentului litigiu întrunește condițiile unei tulburări de

drept prin fapta unui terț, care este de natură să angajeze răspunderea

contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, respectiv P.M. București,

față de pretențiile reclamanților privind restituirea prețului de circulație a

imobilului în litigiu.

Mai mult, instanța de fond, cât și cea

de apel trebuiau să aibă în vedere dispozițiile art. 1336 și urm. C. civ., cu

atât mai mult cu cât contractul de vânzare -cumpărare nu a fost anulat printr-o

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, și, prin urmare, este în

vigoare obligația reglementată de art. 1336 pct. 1 C. civ., de garanție pentru

evicțiune, dispoziție de drept comun ce nu poate

fi înlăturată prin nicio

dispoziție speciala contrară, fiind așadar pe

deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu.

În aceasta situație, calitate

procesuală pasivă poate avea doar vânzătorul imobilului, respectiv P.M. București.

De asemenea, s-a arătat că prevederile

art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual,

prin care să se acorde calitate procesuală pasivă M.F.P.; că

dispozițiile Legii nr. 10/2001 reglementează în

mod expres și limitativ

situațiile în care M.F.P. poate fi obligat la

restituirea prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de

vânzare-cumpărare au fost încheiate în baza Legii nr. 112/1995 și anume când

aceste contracte au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile.

Or, în speța dedusă judecații,

dispozițiile normative invocate anterior nu sunt aplicabile, întrucât în cauză

nu există o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care să se fi constatat

nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanți și

Primăria municipiului București.

De asemenea, s-a arătat că trebuie

avut în vedere că dispozițiile art. 50

1

din aceeași lege, fac

vorbire despre „contractele ce au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile”, însă acest text de lege devine incident numai când

există o hotărâre în care se reține respectarea dispozițiilor Legii nr.

112/1995 la cumpărarea imobilului, iar, în speță, reclamanții nu au respectat

dispozițiile Legii nr. 112/1995, întrucât aceștia trebuiau să depună minime

diligente în sensul cunoașterii situației juridice a imobilului cu ocazia

încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ceea ce le permitea să cunoască

că imobilul a fost preluat în mod abuziv și, prin urmare, nu putea face

obiectul Legii nr. 112/1995.

S-a conchis, că, atâta timp cât în

cauză nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 50

1

alin. (l) din Legea nr. 10/2001, instanța de fond, cât și cea de apel au

pronunțat hotărâri nelegale.

Examinând decizia civilă în limita

criticilor formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

instanța constată recursul nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia în

consecință, pentru următoarele considerente;

În dreptul intern, în litigiile de

natura celui de față, normele generale cuprinse în Codul civil referitoare la

materia evicțiunii consumate se completează cu cele speciale cuprinse în prevederile

art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, republicată, respectiv dispozițiile

art. 50 alin. (3) din același act normativ, acestea din urmă aplicându-se cu

prioritate, conform principiului specialia generalibus derogant.

Astfel, dispozițiile art. 50 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, republicată, instituie, în mod explicit, dispoziții

speciale derogatorii de la dreptul comun referitoare la persoana căreia îi

incumbă obligația concretă de restituire a prețului plătit, respectiv că

„restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2

1

) se face de către

Ministerul Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar constituit în

temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.

Prin adoptarea acestor dispoziții cu

caracter special s-a urmărit evitarea, în asemenea litigii, a unui întreg șir

de procese ce ar implica, într-o primă fază, participarea vânzătorului

răspunzător de garanție contra evicțiunii, care, la rândul său, ar fi urmat să

se regreseze pentru plata făcută împotriva M.F.P., prin acțiune separată, în

cazul în care nu formula în cadrul aceluiași proces cerere de chemare în

garanție, dat fiind că, prin însuși efectul Legii nr. 112/1995, prețul plătit

de cumpărător la încheierea contractului de vânzare - cumpărare perfectat în

temeiul acestui act normativ nu se încasa de cel ce întocmea documentația și

actul de vânzare, ci era virat direct M.F.P. [(art. 13 alin. (6) din aceeași lege)].

Prin urmare, se constată că în

raportul juridic dedus judecății calitatea procesuală pasivă, în considerarea

reparației pentru evicțiune, o are M.F.P., ope legis, potrivit art. 50 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, republicată, normă de drept cu caracter special, care

derogă de la normele generale ale C. civ. - art. 1336 și următoarele, care

reglementează obligația de garanție a vânzătorului pentru evicțiune, iar

conflictul dintre aceste dispoziții legale se rezolvă în favoarea legii

speciale, potrivit principiului „specialia generalibus derogant”.

De aceea, critica formulată de

recurentul pârât potrivit căreia, în raportul juridic dedus judecății, nu are

calitate procesuală pasivă este nefondată, urmând a fi respinsă în consecință.

Critica formulată de recurentul pârât

potrivit căreia, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 50

1

alin. (l) din Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât reclamanții nu pot

beneficia de restituirea prețului la valoarea de piață a imobilului, câtă vreme

nu s-a pronunțat o hotărâre în care să se rețină respectarea dispozițiilor

Legii nr. l 12/1995 la cumpărarea imobilului, este, de asemenea, nefondată.

Astfel, potrivit art. 50

1

alin. (l) din Legea nr. 10/2001, republicată, „Proprietarii ale căror contracte

de vânzare-cumpărare, încheiate cu

respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare,

au fost

desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile

au dreptul la restituirea prețului de piață al

imobilelor, stabilit conform

standardelor internaționale de evaluare”.

În speță, sunt incidente aceste

dispoziții legale, deoarece acțiunea în constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare încheiat între autoarea reclamanților și P.M.

București - A.F.I., a fost respinsă prin sentința civilă nr. 3887 din 27

aprilie 2007 a Judecătoriei sectorului 3 București, definitivă și irevocabilă,

deci nu s-a răsturnat prezumția potrivit căreia actul de vânzare-cumpărare în

baza căruia autoarea reclamanților a dobândit imobilul s-a încheiat cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, pe de o parte, iar pe de altă

parte, contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlul reclamanților a

rămas fără efecte juridice, norma legală folosind sintagma „desființate prin

hotărâri judecătorești”, urmare a pronunțării sentinței civile nr. 3887 din 27

aprilie 2007 a Judecătoriei sectorului 3 București, definitivă și irevocabilă,

prin care s-a admis acțiunea în revendicare împotriva intimaților reclamanți.

Prin urmare, intimații reclamanți se

află în ipoteza reglementată de art. 50

1

alin. (1) din Legea nr.

10/2001, republicată, astfel că sunt îndreptățiți la restituirea prețului de

piață al imobilului stabilit conform standardelor internaționale de evaluare,

așa cum legal au reținut instanțele de fond și apel.

Pentru considerentele expuse,

instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul M.F.P., prin D.G.F.P.M. București.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., constatând culpa procesuală a recurentului pârât, instanța va dispune

obligarea acestuia la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în

recurs, către intimații-reclamanți.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul M.F.P., prin D.G.F.PM. București împotriva deciziei nr. 193/

A din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul M.F.P., prin D.G.F.P.M.

București la plata sumei de 1500 lei către intimații l.L.M. și l.R.,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

31 ianuarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 750/2014
Asupra recursului civil de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 02 iunie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta D.A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primar
ÎCCJ 2010-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 404/2010
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la 10 aprilie 2007, reclamanții P.D.A., T.A.M., N.O.C., P.I.R. și C.A.G. au chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General, SC C. S
ÎCCJ 2013-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4496/2013
Deliberând, în condițiile dispozițiilor art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 19 septembrie 20
ÎCCJ 2011-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7698/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria sectorului 6 București la 7 decembrie 2007, reclamanta E.I. a chemat în judecată pe pârâta C.M., solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină
ÎCCJ 2013-03-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1307/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă, la 6 aprilie 2011, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Min
Sursă