ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 388/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 388/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a
IV-a civilă, la data de 20 decembrie 2010,
reclamanții I.L.M. și I.R. au chemat în judecată pe pârâtul M.F.P. solicitând
obligarea acestuia la plata contravalorii
prețului
apartamentului nr. 3, situat în București, sector 3, str. Doamnei
preț
evaluat la 630 000 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanții au
arătat că sunt moștenitorii defunctei V.L., proprietar al apartamentului nr. 3,
situat în București, sector 3, str. Doamnei, compus din trei camere și
dependințe, dobândit în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de
vânzare-cumpărare nr. 3798 din 15 ianuarie 2001 încheiat cu P.M. București – A.F.I.
Au precizat reclamanții, că, la data
cumpărării apartamentului,
pe rolul
instanțelor judecătorești fusese deja un litigiu având ca obiect
constatarea
nevalabilității titlului statului și revendicare inițiat de moștenitorii lui R.M.,
persoana de la care figura preluat imobilul în baza Decretului nr. 92/1950,
litigiu finalizat irevocabil prin Decizia nr. 2146/2000 a Curții de Apel
București, în sensul că imobilul fusese preluat de stat cu titlu valabil; că,
ulterior, într-un alt litigiu, reclamanții au pierdut dreptul de proprietate
asupra imobilului în cadrul litigiului soluționat prin sentința civilă nr. 3887
din 27 aprilie 2007 a Judecătoriei sectorului 3 București, definitivă prin
decizia civilă nr. 1755/ A din 20 decembrie 2007 a Tribunalului București, secția
a IlI-a civilă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1089/2008 pronunțată de
Curtea de Apel București, prin care au fost respinse cererile de constatare a
nevalabilității titlului statului și a constatării nulității absolute a
contractului de vânzare-cumpărare ce constituie titlul lor, însă, în urma
comparării de titluri, a fost admisă acțiunea în revendicare.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă,
prin sentința civilă nr. 1886 din 2 noiembrie 2011, a admis în parte acțiunea
formulată de reclamanții I.L.M., în contradictoriu cu pârâtul M.F.P.; a obligat
pârâtul să plătească reclamanților suma de 345 800 lei, reprezentând prețul de
piață al apartamentului nr. 3, situat în București, sector 3, str. Doamnei; a
obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 1200 lei, cu titlu de
cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut că dispozițiile Legii nr. 1/2009, de modificare ale Legii nr. 10/2001,
sunt aplicabile în prezenta cauză.
Astfel, prin Legea nr. 1/2009, lege
specială în raport cu materia dreptului comun privind răspunderea pentru
evicțiune reglementată de Codul civil în materia contractului de
vânzare-cumpărare, s-a introdus răspunderea diferențiată în materia
înstrăinărilor realizate în baza Legii nr. 112/1995.
Astfel, s-a menținut art. 50 alin. (2)
din Legea nr. 10/2001, privind restituirea prețului actualizat plătit de
chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea Legii
nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și
irevocabile, și s-a introdus art. 50 alin. (2
1
), care reglementează
restituirea prețului de piață al imobilelor privind contractele de
vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995,
care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În ambele cazuri, potrivit art. 50
alin. (3) din Legea nr. 10/2001,
modificată
prin Legea nr. 1/2009, restituirea se face de către Ministerul
Economiei
și Finanțelor.
Așadar, dacă înainte de intrarea în
vigoare a Legii nr. 1/2009, chiriașul cumpărător în baza Legii nr. 10/2001
putea obține restituirea prețului actualizat de la Ministerul Finanțelor
Publice, în baza art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru situația în
care contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu eludarea prevederilor
Legii nr. 112/1995, iar, pentru situația în care pierdea proprietatea asupra
imobilului, deși contractul de vânzare-cumpărare fusese încheiat cu respectarea
prevederilor Legii nr. 112/1995, avea calea dreptului comun, a răspunderii
pentru evicțiune, în lipsa unei reglementări în
legea specială, în prezent, legea specială, Legea nr. 10/2001 modificată
prin Legea nr. 1/2009, reglementează
ambele situații.
Singura diferență cuprinsă în legea
specială este aceea că revine calitatea procesuală pasivă în ambele cazuri
(atât al contractelor încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995, cât și al
contractelor încheiate cu eludarea Legii nr. l 12/1995) M.F.P.
Pe fondul cererii de chemare în
judecată, tribunalul a reținut că, astfel cum au arătat și reclamanții, prin
sentința civilă nr. 3887 din 27 aprilie 2007 a Judecătoriei sectorului 3
București, definitivă prin decizia civilă nr. 1755/ A din 20 decembrie 2007 a
Tribunalului București, secția a IlI-a civilă și irevocabilă prin Decizia civilă
nr. 1089/2008 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a respins cererea având
ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare
nr. 3798 din 15 ianuarie 2001 încheiat de autoarea reclamanților cu P.M. București
– A.F.I. și a fost admisă acțiunea în revendicarea apartamentului în litigiu,
ce a făcut obiectul contractului sus-menționat încheiat în baza Legii nr.
112/1995.
Întrucât reclamanții au pierdut
dreptul de proprietate în urma admiterii unei acțiuni având ca obiect revendicare,
fiind respinsă cererea de constatare a nulității absolute a contractului de
vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, buna-credință a autoarei
reclamanților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, precum și
încheierea acestuia cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 nu mai pot
fi puse în discuție.
Așadar, tribunalul a constatat
îndeplinite prevederile dispozițiilor art. 50 alin. (2
1
), privind
restituirea prețului de piață al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare
încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost
desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Curtea de Apel
București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, prin decizia nr.
193/ A din 26 aprilie 2012, a respins, ca nefondat, apelul formulat de
apelantul - pârât M.F.P., reținând, în esență, următoarele:
Motivul de apel
privind excepția lipsei calității procesuale pasive
în raportul juridic dedus judecății,
în considerarea răspunderii pentru evicțiune, a fost apreciat, ca nefondat, cu
motivarea că prin dispozițiile
speciale ale
Legii nr. 10/2001, reluate și extinse în dispozițiile Legii nr.
1/2009, se prevede în mod expres că plata sumelor
reprezentând prețul
reactualizat, plătit de către chiriași ale căror
contracte de vânzare -
cumpărare, încheiate
cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995,
au fost desființate
prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către M.F.P.,
din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr.
112/1995, cu modificările ulterioare, astfel încât legitimarea procesuală
pasivă a M.F.P. rezultă ope legis (in virtutea legii) și această normă specială
derogă de la normele generale ale Codului civil privind efectele nulității și
restituirea prestațiilor de către vânzătorul care se presupune ca ar fi încasat
prețul.
Susținerea potrivit căreia
dispozițiile de drept comun, reprezentate de art. 1337 și 1341 C. civ., nu pot
fi înlăturate prin legea specială, a fost apreciată, ca nefondată, întrucât
inaplicabilitatea dreptului comun rezultă dintr-un principiu fundamental de
drept și anume „specialia generalibus derogant” („Legile speciale derogă de la
cele generale”). Conform acestui principiu, în situația în care legea generală
și cea specială vin în concurs, adică sunt incidente pentru rezolvarea unui
raport juridic conflictual, se aplică legea specială, fiind înlăturat de la
aplicare dreptul comun.
Dispozițiile art. 50 și art. 50
1
din Legea nr. 10/2001 nu reglementează în mod expres situația în care chiriașii
cumpărători în baza Legii nr. 112/1995 pierd dreptul de proprietate ca urmare a
admiterii unei acțiuni în revendicare inițiată de fostul proprietar al
imobilului.
În, această situație, practica
judecătorească a considerat că și acestor cazuri le sunt aplicabile
dispozițiile susmenționate, întrucât prețul achitat de chiriașii cumpărători a
ajuns într-un fond special constituit la nivelul M.F.P., conform Legii nr. l
12/1995, vânzătorul, semnatar al actului de vânzare-cumpărare, P.M. București,
neîncasând efectiv nici o sumă de bani.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs pârâtul M.F.P., prin D.G.F.P.M.
București,
criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304
pct. 9 C. proc. civ.,
iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat următoarele;
Hotărârea instanței de apel este
nelegală și netemeinică, întrucât aceasta, în mod greșit, a menținut în sarcina
pârâtului obligația de plata sumei de 345.800 lei, reprezentând prețul de piața
al apartamentului nr. 3, situat în București, str. Doamnei, sector 3, motiv
pentru care reiterează excepția lipsei calității sale procesuale pasive în
cauză.
Astfel, potrivit principiului
relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile
contractante, neputând nici profita și nici dauna unui terț.
Or, M.F.P., nefiind parte la
încheierea contractului de vânzare cumpărare nr. 3798 din 15 ianuarie 2001
dintre reclamanți și P.M. București, este terț față de acesta, având doar
calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele
încasate de P.M. București.
Nici dispozițiile art. 50 din Legea
nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauza a M.F.P.
și să acorde calitate procesuala acestei instituții, cât timp obligația de
garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a
prețului.
Deposedarea reclamanților de imobilul
ce face obiectul prezentului litigiu întrunește condițiile unei tulburări de
drept prin fapta unui terț, care este de natură să angajeze răspunderea
contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, respectiv P.M. București,
față de pretențiile reclamanților privind restituirea prețului de circulație a
imobilului în litigiu.
Mai mult, instanța de fond, cât și cea
de apel trebuiau să aibă în vedere dispozițiile art. 1336 și urm. C. civ., cu
atât mai mult cu cât contractul de vânzare -cumpărare nu a fost anulat printr-o
hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, și, prin urmare, este în
vigoare obligația reglementată de art. 1336 pct. 1 C. civ., de garanție pentru
evicțiune, dispoziție de drept comun ce nu poate
fi înlăturată prin nicio
dispoziție speciala contrară, fiind așadar pe
deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu.
În aceasta situație, calitate
procesuală pasivă poate avea doar vânzătorul imobilului, respectiv P.M. București.
De asemenea, s-a arătat că prevederile
art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual,
prin care să se acorde calitate procesuală pasivă M.F.P.; că
dispozițiile Legii nr. 10/2001 reglementează în
mod expres și limitativ
situațiile în care M.F.P. poate fi obligat la
restituirea prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de
vânzare-cumpărare au fost încheiate în baza Legii nr. 112/1995 și anume când
aceste contracte au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și
irevocabile.
Or, în speța dedusă judecații,
dispozițiile normative invocate anterior nu sunt aplicabile, întrucât în cauză
nu există o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care să se fi constatat
nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanți și
Primăria municipiului București.
De asemenea, s-a arătat că trebuie
avut în vedere că dispozițiile art. 50
1
din aceeași lege, fac
vorbire despre „contractele ce au fost desființate prin hotărâri judecătorești
definitive și irevocabile”, însă acest text de lege devine incident numai când
există o hotărâre în care se reține respectarea dispozițiilor Legii nr.
112/1995 la cumpărarea imobilului, iar, în speță, reclamanții nu au respectat
dispozițiile Legii nr. 112/1995, întrucât aceștia trebuiau să depună minime
diligente în sensul cunoașterii situației juridice a imobilului cu ocazia
încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ceea ce le permitea să cunoască
că imobilul a fost preluat în mod abuziv și, prin urmare, nu putea face
obiectul Legii nr. 112/1995.
S-a conchis, că, atâta timp cât în
cauză nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 50
1
alin. (l) din Legea nr. 10/2001, instanța de fond, cât și cea de apel au
pronunțat hotărâri nelegale.
Examinând decizia civilă în limita
criticilor formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
instanța constată recursul nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia în
consecință, pentru următoarele considerente;
În dreptul intern, în litigiile de
natura celui de față, normele generale cuprinse în Codul civil referitoare la
materia evicțiunii consumate se completează cu cele speciale cuprinse în prevederile
art. 50
1
din Legea nr. 10/2001, republicată, respectiv dispozițiile
art. 50 alin. (3) din același act normativ, acestea din urmă aplicându-se cu
prioritate, conform principiului specialia generalibus derogant.
Astfel, dispozițiile art. 50 alin. (3)
din Legea nr. 10/2001, republicată, instituie, în mod explicit, dispoziții
speciale derogatorii de la dreptul comun referitoare la persoana căreia îi
incumbă obligația concretă de restituire a prețului plătit, respectiv că
„restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2
1
) se face de către
Ministerul Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar constituit în
temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
Prin adoptarea acestor dispoziții cu
caracter special s-a urmărit evitarea, în asemenea litigii, a unui întreg șir
de procese ce ar implica, într-o primă fază, participarea vânzătorului
răspunzător de garanție contra evicțiunii, care, la rândul său, ar fi urmat să
se regreseze pentru plata făcută împotriva M.F.P., prin acțiune separată, în
cazul în care nu formula în cadrul aceluiași proces cerere de chemare în
garanție, dat fiind că, prin însuși efectul Legii nr. 112/1995, prețul plătit
de cumpărător la încheierea contractului de vânzare - cumpărare perfectat în
temeiul acestui act normativ nu se încasa de cel ce întocmea documentația și
actul de vânzare, ci era virat direct M.F.P. [(art. 13 alin. (6) din aceeași lege)].
Prin urmare, se constată că în
raportul juridic dedus judecății calitatea procesuală pasivă, în considerarea
reparației pentru evicțiune, o are M.F.P., ope legis, potrivit art. 50 alin. (3)
din Legea nr. 10/2001, republicată, normă de drept cu caracter special, care
derogă de la normele generale ale C. civ. - art. 1336 și următoarele, care
reglementează obligația de garanție a vânzătorului pentru evicțiune, iar
conflictul dintre aceste dispoziții legale se rezolvă în favoarea legii
speciale, potrivit principiului „specialia generalibus derogant”.
De aceea, critica formulată de
recurentul pârât potrivit căreia, în raportul juridic dedus judecății, nu are
calitate procesuală pasivă este nefondată, urmând a fi respinsă în consecință.
Critica formulată de recurentul pârât
potrivit căreia, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 50
1
alin. (l) din Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât reclamanții nu pot
beneficia de restituirea prețului la valoarea de piață a imobilului, câtă vreme
nu s-a pronunțat o hotărâre în care să se rețină respectarea dispozițiilor
Legii nr. l 12/1995 la cumpărarea imobilului, este, de asemenea, nefondată.
Astfel, potrivit art. 50
1
alin. (l) din Legea nr. 10/2001, republicată, „Proprietarii ale căror contracte
de vânzare-cumpărare, încheiate cu
respectarea
prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare,
au fost
desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile
au dreptul la restituirea prețului de piață al
imobilelor, stabilit conform
standardelor internaționale de evaluare”.
În speță, sunt incidente aceste
dispoziții legale, deoarece acțiunea în constatarea nulității absolute a
contractului de vânzare-cumpărare încheiat între autoarea reclamanților și P.M.
București - A.F.I., a fost respinsă prin sentința civilă nr. 3887 din 27
aprilie 2007 a Judecătoriei sectorului 3 București, definitivă și irevocabilă,
deci nu s-a răsturnat prezumția potrivit căreia actul de vânzare-cumpărare în
baza căruia autoarea reclamanților a dobândit imobilul s-a încheiat cu
respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, pe de o parte, iar pe de altă
parte, contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlul reclamanților a
rămas fără efecte juridice, norma legală folosind sintagma „desființate prin
hotărâri judecătorești”, urmare a pronunțării sentinței civile nr. 3887 din 27
aprilie 2007 a Judecătoriei sectorului 3 București, definitivă și irevocabilă,
prin care s-a admis acțiunea în revendicare împotriva intimaților reclamanți.
Prin urmare, intimații reclamanți se
află în ipoteza reglementată de art. 50
1
alin. (1) din Legea nr.
10/2001, republicată, astfel că sunt îndreptățiți la restituirea prețului de
piață al imobilului stabilit conform standardelor internaționale de evaluare,
așa cum legal au reținut instanțele de fond și apel.
Pentru considerentele expuse,
instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,
recursul declarat de pârâtul M.F.P., prin D.G.F.P.M. București.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc.
civ., constatând culpa procesuală a recurentului pârât, instanța va dispune
obligarea acestuia la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în
recurs, către intimații-reclamanți.
PENTRU ACESTE
MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de pârâtul M.F.P., prin D.G.F.PM. București împotriva deciziei nr. 193/
A din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și
pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul M.F.P., prin D.G.F.P.M.
București la plata sumei de 1500 lei către intimații l.L.M. și l.R.,
reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
31 ianuarie 2013.