ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 452 pronunțată la data de 26.10.2021 în Dosarul nr. x/2018 Tribunalul Iași a hotărât următoarele:

A fost condamnată inculpata A. cetățean român, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 9 (nouă) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de evidențiere, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (faptă săvârșită la data de 25.11.2014).

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, ori a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a ocupa funcția de asociat sau administrator al vreunei societăți comerciale, pe o durată de 5 ani, pedeapsă care se va executa în condițiile art. 68 din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 65 alin. (3) din C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, ori a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a ocupa funcția de asociat sau administrator al vreunei societăți comerciale de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 19 și art. 25 din C. proc. pen. raportat la art. 1357, art. 1381, art. 1385, art. 1386 alin. (1) din C. civ., art. 174 din C. proc. fisc. , a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, și a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 14.367.863,92 RON (3.273.327,96 euro), din care taxa pe valoare adăugată în cuantum de 3.939.546 RON și impozit pe profit în cuantum de 10.428.317,92, la care s-a adăugat dobânda legală fiscală prevăzută de legislația fiscală în vigoare, dobândă ce se va calcula pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

În baza disp. art. 11 din Legea nr. 241 din 2005, cu referire la prevederile art. 397 alin. (2) din C. proc. pen. și ale art. 249 din C. proc. pen., a fost menținută măsura asigurătorie dispusă prin ordonanța procurorului din data de 08.08.2018 față de inculpata A. asupra cotei corespunzătoare inculpatei A. din imobilul casă cu suprafața desfășurată de 75 m.p. cu valoare de impunere de 47.750 RON - fără acte de proprietate, situate în sat Lunca Cetățuii, str. x, comuna Ciurea, județul Iași, înscrisă în evidențele Primăriei com. Ciurea la nr. rol x, pusă în aplicare prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurator din data de 09.08.2018.

Potrivit disp. art. 397 raportat la art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a fost dispusă desființarea înscrisurilor falsificate (aflate în original la A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în copie la dosar vol. 5 d.u.p.), respectiv a mențiunilor:

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de fond a reținut că fapta inculpatei A. care, în calitate de administrator al S.C. L. S.R.L., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în perioada 04.05.2012 (data primei declarații D394) - 25.11.2014 (data ultimei declarații D394), a evidențiat în 19 declarații informative D394 depuse la organele fiscale abilitate, operațiuni fictive de achiziție presupus efectuate în intervalul 05.07.2011 - 31.10.2014 de la S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L. și S.C. J. S.R.L., operațiuni evidențiate și în declarațiile D 300 de decont TVA aferente perioadei, micșorându-și astfel, în mod ilegal, obligațiile de plată la bugetul de stat privind TVA-ul și impozitul pe profit, cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu suma de 14.367.863,92 RON (3.273.327,96 euro), din care taxa pe valoare adăugată în cuantum de 3.939.546 RON și impozit pe profit în cuantum de 10.428.317,92 RON, întrunește conținutul constitutiv ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241 din 2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și a art. 5 alin. (1) din C. pen.

Sub aspectul elementului material al infracțiunii, s-a menționat că acesta constă în acțiunea de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale sau a altor operațiuni fictive. În ceea ce privește sintagma "operațiuni fictive", aceasta are un sens propriu, stabilit prin chiar art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005: disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există. Evidențierea, în sensul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005, constă în reflectarea în registrele contabile, situațiile contabile și declarațiile fiscale a unor cheltuieli sau operațiuni care nu au la bază documente justificative valide.

Acțiunea de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale sau a altor operațiuni fictive a avut ca urmare imediată prejudicierea bugetului de stat, prin micșorarea, în mod ilegal, a obligațiilor de plată la bugetul de stat privind atât taxa pe valoare adăugată, cât și impozitul pe profit. Întrucât cuantumul prejudiciului cauzat depășește 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, în cauză s-a impus a fi reținute și prevederile alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241 din 2005.

În ceea ce privește calculul prejudiciului, având în vedere faptul că activitatea infracțională s-a derulat pe parcursul mai multor ani, s-a avut în vedere o medie a cursurilor valutare. Apreciind că luarea în considerare și aplicarea unui curs valutar valabil în alt moment (momentul emiterii rechizitoriului sau al sesizării instanței de judecată) ar determina o imprevizibilitate a normei și, posibil, o îngreunare a situației inculpatei, pe de o parte, iar, pe de altă parte, ar echivala cu posibilitatea alegerii în mod aleatoriu, fără niciun criteriu obiectiv, a cursului valutar, curs necunoscut de inculpată la data săvârșirii infracțiunii (ceea ce ar determina imposibilitatea acesteia de a-și norma conduita), instanța a avut în vedere evoluția cursului valutar al Băncii Naționale a României.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că inculpata a acționat în mod clar în comiterea faptei cu forma de vinovăție a intenției directe, în sensul că inculpata a avut reprezentarea desfășurării întregii sale conduite, precum și a rezultatelor acesteia, urmărind că, prin evidențierea în declarațiile depuse la organele fiscale de numeroase achiziții fictive efectuate în intervalul 2011 - 2014 de la furnizori - societăți comerciale cu care nu a derulat toate operațiunile comerciale menționate, să sustragă societatea comercială a cărui administrator era de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, adică să determine micșorarea, în mod ilegal, a obligațiilor de plată la bugetul de stat privind taxa pe valoare adăugată, respectiv impozitul pe profit.

Instanța a notat că infracțiunea a fost comisă în forma continuată prevăzută de art. 35 alin. (1) din C. pen., întrucât operațiunile evazioniste desfășurate de către inculpată s-au desfășurat pe o lungă perioadă de timp (2011 - 2014) și au vizat multiple achiziții fictive, ca și depuneri succesive de deconturi de taxă pe valoare adăugată, însă, după același modus operandi și în realizarea unui unic scop, constant urmărit de către inculpată.

În concret, instanța a reținut că, potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiunea de evaziune fiscală evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Din modul de redactare al textului de lege rezultă, fără echivoc, faptul că infracțiunea se consumă la momentul fiecărei evidențieri în documentele legale a unor cheltuieli care nu au la baza operațiuni reale. Legea nu impune o cerință minimă a numărului de evidențieri, fiind suficient chiar și una singură, cu condiția ca operațiunea să aibă drept scop sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Astfel fiind, este evident că evidențierea repetată a mai multor operațiuni comerciale va avea drept scop sustragerea de la îndeplinirea unor obligații fiscale într-un cuantum mai ridicat.

Fiind dovedită pe deplin vinovăția inculpatei A. în săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, instanța a dispus condamnarea inculpatei în condițiile art. 396 alin. (2) C. proc. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor statuate de art. 74 C. pen.. Instanța a notat că fapta penală reținută în sarcina inculpatei prezintă un grad de pericol social concret sporit, reflectat cu prisosință în cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat, că inculpata a înțeles ca, prin sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, să obțină în mod facil venituri ilicite. De asemenea, s-a avut în vedere numărul foarte mare de acte materiale reținute în sarcina inculpatei (19), lunga perioada de timp în care a desfășurat activitatea infracțională (2011 - 2014), precum și împrejurarea că inculpata nu și-a manifestat în nici un fel intenția de acoperi prejudiciul determinat prin fapta sa.

De asemenea, Tribunalul a reținut că, în speță, aplicarea pedepsei complementare este obligatorie, săvârșirea faptei penale pentru care s-a dispus condamnarea nerecomandând-o pe inculpată de a ocupa o funcție în cadrul autorităților publice sau o funcție electivă publică ori persoanelor care doresc să ocupe o funcție ce implică exercițiul autorității de stat. Modalitatea de săvârșire a faptei și ușurința cu care inculpata a acționat în scopul fraudării bugetului de stat dovedesc, de asemenea, că ea nu poate exercita pe viitor activități de administrare a societăților comerciale, activități de care s-a folosit în scopul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Tribunalul a observat că inculpata s-a folosit de calitatea sa de administrator al societății comerciale și a fost pe deplin conștientă de caracterul ilicit al acestora.

Sub aspectul acțiunii civile alăturate celei penale, instanța de fond a reținut că, în prezentul proces penal există o singură constituire de parte civilă, constituire ce a respectat condițiile legale edictate de art. 20 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.. Astfel, prin adresa din 09.08.2018, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași s-a constituit parte civilă în procesul penal pentru suma de 2.361.315 RON, solicitând, totodată, introducerea în cauză a S.C. L. S.R.L., în calitate de parte responsabilă civilmente.

Ulterior, la data de 22.08.2019, partea civilă a comunicat la dosar un înscris prin care a înțeles să solicite rectificarea cererii formulate în sensul că își menține pretențiile civile comunicate și prin Sesizarea penală inițială nr. 3292/10.03.2015, solicitând a se constata săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 în sarcina inculpatei A. și obligarea acesteia la plata prejudiciului cauzat în cuantum de 21.692.255 RON precum și a accesoriilor legale aferente acestui prejudiciu compus din impozit pe profit 7.175.818 RON, dobânzi impozit pe profit 579 144 RON, penalități impozit pe profit 365.632 RON, TVA 10.763.727 RON, dobânzi TVA - 1.523.359 RON, penalități TVA: 1.284.575 RON. S-a solicitat, de asemenea, în baza prevederilor art. 249 pct. 1 din C. proc. pen., luarea măsurii asigurătorii atât a sechestrului asigurător pentru a evita ascunderea bunurilor mobile și imobile ale inculpatei, cât și a popririi, pentru a evita distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pagubei produse prin infracțiune.

Având în vedere că, în cauza de față, a fost dovedită existența faptei, comiterea acesteia de către inculpată, care a acționat cu vinovăție, sub forma intenției directe, că a fost dovedită valoarea prejudiciului material cauzat, în cuantumul precizat anterior de 14.367.863,92 RON (3.273.327,96 euro), din care taxa pe valoare adăugată în cuantum de 3.939.546 RON și impozit pe profit în cuantum de 10.428.317,92, iar acesta este cert și actual, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța, în temeiul disp. art. 19 și art. 25 din C. proc. pen. raportat la art. 1357, art. 1381, art. 1385, art. 1386 alin. (1) din C. civ., art. 174 din C. proc. fisc. ,, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.

În considerarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241 din 2005, cu referire la prevederile art. 397 alin. (2) din C. proc. pen. și ale art. 249 din C. proc. pen., instanța a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța procurorului din data de 08.08.2018 față de inculpata A., asupra cotei corespunzătoare inculpatei A. din imobilul casă cu suprafața desfășurată de 75 m.p.cu valoare de impunere de 47.750 RON - fără acte de proprietate, situate în sat Lunca Cetățuii, str. x, comuna Ciurea, județul Iași, înscrisă în evidențele Primăriei com. Ciurea la nr. rol x, pusă în aplicare prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurator din data de 09.08.2018.

II. Prin Decizia penală nr. 626, din data de 17.08.2022, a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpata A., împotriva Sentinței penale nr. 452/26.10.2021, pronunțată de Tribunalul Iași, în Dosarul nr. x/2018, sentință pe care a menținut-o.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de apel, în urma propriei evaluări a probațiunii nu a identificat împrejurări sau temeiuri care să conducă la o reevaluare a situației de fapt reținută de instanța de fond și nici a încadrării juridice stabilite. S-a menționat că susținerile apelantei privind nemotivarea sentinței pronunțate de instanța de fond nu pot fi primite. Astfel, motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional. Hotărârea judecătorească nu este un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de analiză științifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea prin înlăturarea unor probe și reținerea altora, urmare a unor raționamente logice făcute de instanță și care își găsesc exponențialul în motivarea hotărârii judecătorești.

Hotărârea reprezintă astfel, rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia este argumentarea în scris a rațiunii ce determină pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de participanți și, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaște oportunitatea promovării căilor de atac.

Analizând sentința apelată din perspectiva acestor considerente, Curtea a constatat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este motivată, chiar dacă există preluări din conținutul actului de sesizare, acestea vizează chestiuni pur tehnice, legate de cele 19 acte materiale sau modul de calcul al prejudiciului și chiar reținerea unei situații similare sau identice celei menționate în rechizitoriu nu echivalează "de plano" cu o lipsă de motivare câtă vreme motivarea sentinței prezintă raționamentul propriu al judecătorului care a examinat chestiunile esențiale ce i-au fost deduse judecății, fiind expusă situația de fapt reținută, probele în baza cărora a fost reținută situația de fapt, motivele pentru care au fost înlăturate argumentele părților, temeiul legal al soluțiilor dispuse, instanța de fond răspunzând cu argumente proprii la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de inculpata.

Curtea și-a însușit ca fiind pe deplin justă evaluarea probațiunii realizată de instanța de fond, situația de fapt reținută și încadrarea juridică a faptei pentru aceleași considerente pe care Curtea nu le-a reiterat, urmând a răspunde doar criticilor formulate de apelantă. În ceea ce privește susținerile inculpatei privind nevinovăția sa, acestea sunt contrazise de probele administrate în cauză care sunt de natură a răsturna prezumția de nevinovăție și a demonstra fără dubiu vinovăția inculpatei. În plus, Curtea a reținut că, deși instanța de fond a realizat analiza materialului probator și a arătat considerentele pentru care fapta există și a fost săvârșită de inculpata cu vinovăție, în apelul promovat inculpata nu a învederat aspecte noi sau împrejurări pentru care raționamentul instanței de fond nu este corect, limitându-se a susține nevinovăția bazat pe necunoașterea de carte și pe faptul că un contabil a depus facturi la ANAF. Aceste apărări însă sunt lipsite de relevanță în contextul în care faptul că inculpata nu știe să scrie și să citească nu reprezintă o împrejurare exoneratoare de răspundere penală cu atât mai mult cu cât, în aceleași condiții, inculpata a dobândit calitatea de administrator și asociat unic al S.C. L. S.R.L., calitate care presupune în egală măsură drepturi și obligații.

În ceea ce privește susținerea inculpatei, în sensul că un contabil a depus facturi la ANAF, aceasta este o apărare nedovedită, pe de o parte, iar pe de altă parte, chiar și reală dacă ar fi, un contabil acționează în baza unui contract încheiat cu S.C. L. S.R.L., pe care inculpata o reprezenta și nu în mod individual și autonom, răspunderea pentru întocmirea și depunerea documentelor la ANAF revenind tot administratorului societății, respectiv inculpatei.

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, Curtea a lua act de împrejurarea că inculpata nu a formulat vreo critică sub acest aspect în fața instanței de fond deși a avut această posibilitate și nici în fața instanței de apel, solicitările înaintate la dosar după moment închiderii dezbaterilor fiind inadmisibile, cercetarea judecătorească fiind finalizată odată cu dezbaterile asupra fondului cauzei. În plus, cuantumul prejudiciului nu reprezintă o chestiune de care să țină existența faptei, pentru care esențial este să existe un prejudiciu și simpla împrejurare că nu a fost întocmită o expertiză financiar contabilă în cauză, ci doar un raport de inspecție fiscală al ANAF, câtă vreme inculpata nu a contestat cuantumul prejudiciului nu este de natură să influențeze existența faptei și nici vinovăția inculpatei, expertiza contabilă nefiind o probă obligatorie care să fie dispusă din oficiu în cauză. Totodată raportat la cuantumul prejudiciului, mult peste limita de 500.000 euro, în lipsa unor critici fundamentate și reale legate de modul de calcul, nu se poate pune problema unei eventuale schimbări a încadrării juridice.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor C. pen. anterior, Curtea a constatat că aceasta solicitare este vădit nefondată atâta vreme cât infracțiunea pentru care a fost condamnată inculpata este o infracțiune continuată care s-a epuizat după intrarea în vigoare a noului C. pen., respectiv 25.11.2014, nefiind incidente dispozițiile art. 5 din C. pen.

În acest context, Curtea a apreciat că la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei instanța de fond a ținut cont, în mod global, de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. din 1969 dar și de faptul că inculpata nu are antecedente penale, este integrată social, având o familie.

Ținând seama de natura și gravitatea faptei imputate în prezenta cauză, de numărul mare al actelor materiale (19), de cuantumul ridicat al prejudiciului cauzat, nerecuperat, de poziția nesinceră a inculpatei, în contextul în care pedeapsa aplicată acesteia este orientată spre limita minimă de pedeapsă, în mod evident nu se impune și nu este posibilă reducerea cuantumului pedepsei, în sensul solicitat de inculpată, instanța de fond manifestând deja o marjă rezonabilă de clemență, în limita puterii de apreciere cu care a fost învestită.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 626 din 17 august 2022 a Curții de Apel Iași noul C. proc. pen.., secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație inculpata A..

Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11.11.2022, când s-a stabilit termen la data de 19.01.2023, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casație a fost întemeiată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Prin motivele formulate s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate și, în rejudecare, înlăturarea greșitei aplicări a legii prin nereținerea agravantei de la art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu consecințe asupra limitei de pedeapsă.

În esență, recurenta inculpată afirmă că nu se justifică reținerea agravantei de la art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, întrucât aceasta nu a cunoscut valoarea prejudiciului cauzat prin săvârșirea actelor materiale, nefiind știutoare de carte, neavând cunoștințe în administrarea și gestionarea societăților comerciale.

În opinia inculpatei, s-a dispus condamnarea la o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege datorită greșitei încadrări juridice.

Prin încheierea de ședință din data de 19 ianuarie 2021, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. și s-a acordat termen pentru data de 2 februarie 2023.

IV. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casație declarat de inculpata A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită sau aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare. Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cu cauzele de atenuare sau agravare ale pedepsei ale căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

De altfel, cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu permite cenzurarea reținerii sau cenzurarea omisiunii reținerii unei cauze de reducere/agravare a pedepsei ori a unei circumstanțe prin decizia din apel, ci permite doar evaluarea stabilirii sancțiunii în limitele de lege, ca urmare a efectelor cauzei sau circumstanței doar dacă acestea au fost reținute de instanța de apel.

În motivarea cazului de recurs întemeiat pe art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., în esență, inculpata A. a menționat că nu se justifică reținerea agravantei prevăzută de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, aceasta având consecințe asupra limitei de pedeapsă.

Înalta Curte constată că, instanța de fond și de apel au reținut, în fapt, că inculpata A., în calitate de administrator al S.C. L. S.R.L. în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în perioada 04.05.2012 (data primei declarații D394) - 25.11.2014 (data ultimei declarații D394), a evidențiat în 19 declarații informative D394 depuse la organele fiscale abilitate, operațiuni fictive de achiziție presupus efectuate în intervalul 05.07.2011 - 31.10.2014 de la S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L. și S.C. J. S.R.L., operațiuni evidențiate și în declarațiile D 300 de decont TVA aferente perioadei, micșorându-și astfel, în mod ilegal, obligațiile de plată la bugetul de stat privind TVA-ul și impozitul pe profit, cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu suma de 14.367.863,92 RON (3.273.327,96 euro), din care taxa pe valoare adăugată în cuantum de 3.939.546 RON și impozit pe profit în cuantum de 10.428.317,92 RON.

Prin Sentința penală nr. 452 pronunțată la data de 26.10.2021 de Tribunalul Iași, menținută prin Decizia penală nr. 626 din 17 august 2022 a Curții de Apel Iași noul C. proc. pen.., secția penală și pentru cauze cu minori, inculpata a fost condamnată la o pedeapsă de 9 (nouă) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de evidențiere, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (faptă săvârșită la data de 25.11.2014).

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005:

"Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amenda următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive."

Conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005: "Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani."

Înalta Curte constată că, în cauză, așa cum s-a reținut la fond și la apel, prejudiciul cauzat bugetului de stat este în sumă de 14.367.863,92 RON (3.273.327,96 euro) iar întinderea acestuia ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală produce consecințe asupra încadrării juridice a faptei, astfel că aplicarea agravantei prevăzută de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 devine obligatorie în cazul în care prejudiciul produs este mai mare de 500.000 euro.

De altfel, în cadrul procesual reglementat de prevederile art. 433 din C. proc. pen., care limitează scopul recursului în casație la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, schimbarea încadrării juridice este o operațiune ce excedează acestei căi de atac.

Prin urmare, Înalta Curte observă că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este închisoare de la 2 la 8 ani, iar limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani dacă se reține și art. 9 alin. (3) din Legea 241/2005.

În acest context, având în vedere că inculpata a fost condamnată la o pedeapsă de 9 (nouă) ani închisoare, Înalta Curte reține că pedeapsa aplicată inculpatei este în limitele prevăzute de lege.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 626 din 17 august 2022 a Curții de Apel Iași noul C. proc. pen.., secția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta - inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta - inculpată A., în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 626 din 17 august 2022 a Curții de Apel Iași noul C. proc. pen.., secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta-inculpată A., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2 februarie 2023.

GGC - NN