ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 82/2023
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 82/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 201/F din data de 15 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) a doua teză din C. proc. pen., s-a admis contestația la executare formulată de judecătorul delegat cu executarea din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală, cu privire la Sentința penală nr. 51/F/1.03.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală (definitivă prin Decizia penală nr. 267 din 26.03.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală) și s-a constatat că a dispărut împiedicarea la executarea acestei sentințe, stabilită prin Sentința penală nr. 96/F din 7.05.2021 a Curții de Apel București, secția a I penală.
În baza art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus arestarea persoanei extrădate A. (cetățean al Noii Zeelande), în vederea predării către autoritățile din Statele Unite ale Americii, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut la data de 14.12.2022 a fost înregistrată contestația la executare formulată de judecătorul delegat cu executarea din cadrul Curții de Apel, secția a II-a penală cu privire la executarea Sentinței penale nr. 51/F din data de 01.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 267 din 26.03.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, privind pe persoana extrădabilă A., cerere întemeiată pe dispozițiile art. 554 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen.
În cuprinsul sesizării, s-a arătat că, prin sentința menționată, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată și art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, a fost admisă cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii, dispunându-se extrădarea și predarea, către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii, a persoanei extrădabile A. față de care a fost emis Mandatul de arestare nr. 1:20-cr-78 (01), la data de 04.11.2020, de către magistratul competent din cadrul Tribunalului Districtual al Statelor Unite ale Americii pentru Districtul de Est al Statului Texas, în vederea urmăririi pentru săvârșirea infracțiunilor de: conspirație de asociere a unei organizații în cadrul căreia să efectueze și să participe în mod direct sau indirect la administrarea organizației prin activități de racket, faptă prevăzută și pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secțiunile 1962(d); conspirație să importe și să exporte cocaină și să producă și să distribuie cinci kilograme sau mai mult de cocaină cu intenție, cu bună știință și cu credința că această cocaină va fi importată în mod ilegal în Statele Unite, faptă prevăzută și pedepsită de Titlul 21 din Codul Statelor Unite, secțiunile 959 și 963; conspirație la spălare de bani, respectiv să transporte, să transmită și să transfere, tentativă să transporte, să transmită și să transfere un instrument monetar sau fonduri dintr-un loc în afara Statelor Unite către un loc sau printr-un loc aflat în Statele Unite, cu intenția de a promova executarea unor activități ilegale, faptă prevăzută și pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite ale Americii 1956 (a)(2)(A), toate cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 Codul Statelor Unite, Secțiunea 1956 (h).
În baza art. 49 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a luat act că persoana extrădabilă a formulat opoziție la extrădare.
S-a dispus ca extrădarea persoanei solicitate să fie efectuată cu respectarea regulii specialității, prevăzute de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008 și art. 74 din Legea nr. 302/2004, republicată.
În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus menținerea arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădate A. (până la predarea acesteia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, republicată.
S-a constatat că persoana extrădată fost reținută, arestată provizoriu în caz de urgență și arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 19.11.2020 la zi.
S-a luat act că predarea bunurilor, instrumentelor, obiectelor de valoare, documentelor și a altor dovezi aflate în posesia persoanei extrădabile A. la momentul depistării au fost remise autorităților judiciare americane.
La data rămânerii definitive, respectiv 26.03.2021, hotărârea a fost comunicată: Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, Biroului Național Interpol București, precum și Arestului Central al D.G.P.M.B.
Prin Adresa nr. x/31.03.2021 - Biroul Național Interpol a informat că persoana extrădată urmează a fi preluată la data de 14.05.2021.
Prin Adresa nr. x/19.04.2020 Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a informat că persoana extrădată a formulat o plângere care a fost înregistrată sub nr. x/21 pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea acordând cauzei un regim prioritar, în conformitate cu art. 41 din Regulamentul CEDO.
A decis, totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 39 din Regulamentul de procedură ca reclamantul A. să nu fie îndepărtat de pe teritoriul României până la data de 06 mai 2021.
La data de 05.05.2021, prin Adresa nr. x/05.05.2021 - Biroul Național Interpol a informat că persoana extrădată urmează a fi preluată de către autoritățile americane la data de 12.05.2021.
La data de 06.05.2021, prin adresa nr. x/06.05.2021 Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a informat asupra faptului că în Cauza Matthews împotriva României - 19124/21, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis prelungirea, pe întreaga durată a procedurilor desfășurate în fața acesteia, a măsurii provizorii privind neîndepărtarea de pe teritoriul României a reclamantului A., cetățean neo-zeelandez, (în corespondența Curții se menționează că în conformitate cu dispozițiile art. 39 din Regulamentul de procedură, reclamantul nu poate fi extrădat pe durata procedurii în fața Curții). Curtea a atras de asemenea atenția asupra faptului că nerespectarea de către un Stat Parte la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale a măsurilor stabilite de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în temeiul art. 39 din Regulamentul de procedură (măsuri provizorii), poate constitui o încălcare a Articolului 34 din Convenție (se face referire în acest sens la jurisprudența Curții în Mamatkulov și Askarov împotriva Turciei, paragrafele 128 și 129, respectiv punctul 5 din partea operativă).
Prin Sentința penală nr. 96 din 07.05.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 517 din 20.05.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis contestația la executare, formulată de biroul de executări penale al Curții de Apel București, secția a II-a penală.
S-a constatat ivită o împiedicare la predarea către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii a persoanei extrădate A., dispusă prin Sentința penală nr. 51/F/1. III.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, din Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 267/26.III.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, din Dosarul nr. x/2020, convenită pentru data de 12. V.2021.
S-a menținut măsura arestării, în vederea predării, a persoanei extrădate.
S-a dispus informarea autorităților judiciare din Statele Unite ale Americii, prin intermediul Ministerului Justiției din România, precum și a Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Biroului Național Interpol, cu privire la această sentință penală și la dispozițiile art. 57, alin. (5) din Legea nr. 302/2004.
Prin încheierea F din 31.08.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, modificată prin Decizia penală nr. 752 din 14.09.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestului provizoriu cu măsura arestului la domiciliu față de persoana extrădabilă A., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.09.2021 până la data de 13.10.2021.
Prin încheierea F din 19.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosar nr. x/2021, definitivă prin necontestare la data de 21.11.2022, s-a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu luată față de persoana extrădabilă A. cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, începând cu data rămânerii definitive a încheierii.
Măsura controlului judiciar a fost menținută până în prezent.
La data de 14.12.2022, a fost înregistrată Lucrarea nr. x/2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, de înaintare a adresei Ministerului Afacerilor Externe - Departamentul Agent Guvernamental, din care rezultă că la data de 12 decembrie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis ridicarea măsurii provizorii (reclamantul să nu fie îndepărtat "extrădat" de pe teritoriul României pe durata procedurilor desfășurate în fața Curții), măsură dispusă la data de 5 mai 2021, potrivit art. 39 din Regulamentul de procedură al Curții.
Având în vedere că prin Sentința penală nr. 51F din 01.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 267 pronunțată la data de 26.03.2021 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, s-a dispus extrădarea și predarea persoanei solicitate A. (cetățean al Noii Zeelande), legitimat cu pașaportul emis la data de 03.03.2020 pe numele B. (cetățean al Noii Zeelande) către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii, iar pe durata procedurilor desfășurate în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana extrădabilă a fost pusă în libertate, s-a solicitat să se constate că lipsa dispoziției de arestare constituie, în mod evident, o împiedicare la executarea hotărârii de extrădare, întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 57 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, persoana extrădată este predată și preluată sub escortă, și să se dispună în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, arestarea în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, de la data încarcerării, măsură care reprezintă, în fapt, o punere în executare a dispoziției de admitere a cererii de extrădare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II a penală, la data de 14.12.2022 sub nr. x/2022.
Curtea a reținut că potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) a doua teză din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se ivește vreo împiedicare la executare.
În speță, conform adresei din data de 14 decembrie 2022, a Ministerului Afacerilor Externe - Departamentul Agent Guvernamental, la data de 12 decembrie 2022, în cauza Matthews împotriva României (nr. 19124/21) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis ridicarea măsurii provizorii (reclamantul să nu fie îndepărtat "extrădat" de pe teritoriul României pe durata procedurilor desfășurate în fața Curții), măsură dispusă la data de 5 mai 2021, potrivit art. 39 din Regulamentul de procedură al Curții.
Curtea a reținut, mai întâi, că la acest moment nu mai subzistă cauza de împiedicare la executarea hotărârii de extrădare constatată prin Sentința penală nr. 96/F/7.05.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, respectiv măsura provizorie dispusă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Matthews împotriva României, aceasta fiind ridicată la 12.12.2022.
Pe cale de consecință, contrar susținerilor apărării, devine incident cazul de contestație la executare prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c) a doua teză din C. proc. pen., întrucât există o împiedicare la executarea sentinței penale prin care s-a dispus extrădarea și predarea către autoritățile competente din Statele Unite ale Americii a cetățeanului neozeelandez A., împiedicarea constând în lipsa unui mandat de arestare în baza căruia persoana extrădată să poată fi reținută în vederea predării către autoritățile judiciare ale acestui stat.
Conform art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentință, instanța dispune și arestarea persoanei extrădate în vederea predării.
Astfel cum s-a reținut și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 892/2017), "arestarea în vederea predării, prevăzută de dispozițiile art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, reprezintă, în fapt, o punere în executare a dispoziției de admitere a cererii de extrădare, situație oarecum similară mandatului de executare a pedepsei închisorii, emis în baza unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare. Aceasta este o măsură distinctă de cea luată pe parcursul soluționării cererii de extrădare și până la momentul rămânerii definitive a hotărârii, iar împlinirea duratei maxime de 180 de zile a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării, prevăzute de art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, nu constituie un impediment în luarea măsurii arestării în vederea predării. În această din urmă ipoteză, temeiul privării de libertate este dat de însăși soluția dispusă, respectiv cea de admitere a cererii de extrădare, instanța neputând analiza oportunitatea sau necesitatea acestei măsuri din perspectiva dispozițiilor C. proc. pen. referitoare la arestarea preventivă. Verificarea pe care judecătorul o efectuează cu ocazia analizării îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru a se dispune extrădarea constituie implicit și o garanție că lipsirea de libertate a persoanei nu este arbitrară. Predarea, ca o consecință directă a admiterii cererii de extrădare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei extrădate, căci numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reținerea și remiterea acesteia către autoritățile judiciare ale statului solicitant".
S-a arătat că, aceste considerente, pe care Curtea și le-a însușit pe deplin, sunt aplicabile, pentru identitate de rațiune, și în situația din speța de față, și își mențin aplicabilitatea chiar și după modificarea dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 302/2004, operată prin Legea nr. 306/2022 din 16.11.2022, alin. (6) al acestui articol, în forma în vigoare la momentul de față, făcând referire în continuare la arestarea provizorie ca măsură procesuală, iar nu la arestarea în vederea predării ca act de procedură îndeplinit în vederea executării dispoziției de extrădare și care presupune punerea persoanei la dispoziția statului solicitant.
În consecință, s-a apreciat că lipsa dispoziției de arestare constituie o împiedicare la executarea hotărârii de extrădare, împrejurare care se circumscrie cazului de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) a doua teză din C. proc. pen.
În ceea ce privește măsura controlului judiciar, dispusă anterior ca urmare a înlocuirii măsurii arestării provizorii, Curtea a constatat că obiectul prezentei cauze este reprezentat în mod exclusiv de asigurarea punerii în executare a sentinței penale prin care s-a dispus extrădarea, iar nu de analiza posibilității înlocuirii măsurii provizorii cu o măsură mai grea. S-a menționat că pe rolul instanței este înregistrată o cauză distinctă având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii controlului judiciar, dispozițiile art. 242 din C. proc. pen. putând fi eventual invocate și analizate în această din urmă cauză.
Cât privește durata arestării în vederea predării, Curtea a reținut că, deși Legea nr. 302/2004 nu prevede o perioadă pentru care se poate dispune această măsură, dispozițiile generale ale legii procesual penale române, aplicabile în lipsa unei reglementări speciale, prevăd o durată a arestării de cel mult 30 de zile, nefiind posibilă privarea de libertate sine die și nici lăsarea duratei privării de libertate la aprecierea autorităților implicate în procesul de predare.
Împotriva Sentinței penale nr. 201/F din data de 15 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a formulat contestație persoana extrădată A..
În motivarea contestației, contestatorul a invocat faptul că durata totală a măsurii preventive ar depășit termenul 180 de zile impus de art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, că aspectele invocate în susținerea contestației la executare nu se circumscriu dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., precum și faptul că, în eventualitatea în care contestatorul ar fi arestat și predat, prevederile art. 551 din Legea nr. 302/2004, ar fi golite de conținut.
Examinând contestația formulată de persoana extrădată A., prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale, se constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel București, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., a admis contestația la executare formulată de Biroul "Executări penale" al Curții de Apel București, secția a II-a penală, a constatat că nu mai subzistă cauza de împiedicare la predarea către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii a persoanei extrădate A..
Se constată că ulterior rămânerii definitive a sentinței penale prin care s-a dispus extrădarea, a intervenit un impediment la predare, constând în împiedicare la îndepărtarea de pe teritoriul României a persoanei extrădate, dispusă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pe durata desfășurării procedurii în fața sa, în cauza înregistrată sub nr. x/21. Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, prin Adresa nr. x/2020/19.IV.2021, a informat că persoana extrădată a formulat plângere, înregistrată sub nr. x/21, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a acordat cauzei un regim prioritar, potrivit art. 41 din Regulamentul C.E.D.O., și care, totodată, a decis, conform art. 39 din Regulamentul de procedură, ca persoana extrădată să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României până la data de 6 mai 2021, iar, prin Adresa nr. x/2020/6 mai 2021, a informat că s-a dispus prelungirea, pe întreaga durată a procedurii, a măsurii provizorii privind neîndepărtarea, de pe teritoriul României, a persoanei extrădate.
Astfel, prin Sentința penală nr. 96/07.05.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 517/20.05.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis contestația la executare, formulată de biroul de executări penale al Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a constatat ivită o împiedicare la predarea către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii a persoanei extrădate A., dispusă prin Sentința penală nr. 51/F/1. III.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, din Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 267/26. III.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, din Dosarul nr. x/2020, convenită pentru data de 12.V.2021.
De asemenea, prin încheierea F/31.08.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, modificată prin Decizia penală nr. 752/14.09.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestului provizoriu cu măsura arestului la domiciliu față de persoana extrădabilă A., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.09.2021 până la data de 13.10.2021.
Totodată, prin încheierea F/19.11.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosar nr. x/2021, definitivă prin necontestare la data de 21.11.2022 s-a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu luată față de persoana extrădabilă A. cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, începând cu data rămânerii definitive a încheierii.
Măsura controlului judiciar a fost menținută până în prezent.
Ulterior, conform adresei din data de 14 decembrie 2022, a Ministerului Afacerilor Externe - Departamentul Agent Guvernamental, la data de 12 decembrie 2022, în cauza Matthews împotriva României (nr. 19124/21) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis ridicarea măsurii provizorii (reclamantul să nu fie îndepărtat "extrădat" de pe teritoriul României pe durata procedurilor desfășurate în fața Curții), măsură dispusă la data de 5 mai 2021, potrivit art. 39 din Regulamentul de procedură al Curții.
În acest context, instanța de control judiciar reține că motivul ce a stat la baza împiedicării predării contestatorului către autoritățile străine nu mai subzistă, aspect ce atrage incidența motivului de contestație la executare invocat.
Aspectele susținute în formularea contestației la executare pun în discuție împrejurări ce vizează în mod exclusiv punerea în executare a hotărârii definitive de extrădare a persoanei extrădate A., împiedicarea la executare constând în lipsa unui mandat de arestare în baza căruia persoana să poată fi reținută și în vederea predării către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii.
Predarea, ca o consecință directă a admiterii cererii de extrădare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei extrădate, căci numai astfel organele însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reținerea și remiterea acesteia către autoritățile judiciare ale statului solicitant.
Ca atare, lipsa dispoziției de arestare în vederea predării constituie o împiedicare la executarea hotărârii de extrădare, care presupune punerea persoanei extrădate la dispoziția autorităților statului solicitant. Impedimentul se circumscrie cazului de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
În ceea ce privește critica contestatorului referitoare la termenul maximal și imperativ de 180 de zile, prevăzut de dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 (republicată), se constată că acesta este un termen substanțial și se referă la arestarea provizorie a persoanei extrădabile, în vederea extrădării, în cursul soluționării cererii de extrădare, durata totală a acesteia neputând fi depășită.
Termenul de 180 de zile, prevăzut de dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 (republicată), este un termen substanțial ce se referă la durata totală și maximală a arestării provizorii a persoanei solicitate în procedura extrădării, ce se menține în cursul soluționării cererii și încetează la data pronunțării soluției de predare, când se emite un mandat distinct, necesar punerii în executare a predării.
Ca atare, după rămânerea definitivă a sentinței prin care s-a dispus extrădarea, în cauză nu mai sunt incidente dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cererea de extrădare nemaifiind în curs de soluționare în sensul art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004.
Or, în cauza de față, a fost admisă cererea de extrădare, prin sentința definitivă a instanței române, fiind aplicabile, subsecvent, dispozițiile art. 43 alin. (6) și (7) din Legea nr. 302/2004 (republicată), care prevăd că, odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentință, instanța dispune și arestarea persoanei extrădate, în vederea predării și, respectiv, că această măsură (a arestării, în vederea predării) încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autoritățile competente ale statului solicitant, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepția cazului prevăzut la art. 57 alin. (6) din aceeași lege.
Mai mult, se constată că acest aspect a mai fost evaluat de instanța supremă stabilindu-se că aceasta este o măsură distinctă de cea luată pe parcursul soluționării cererii de extrădare și până la momentul rămânerii definitive a hotărârii, iar împlinirea duratei maxime de 180 de zile a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării, prev. de art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, nu constituie un impediment în luarea măsurii arestării în vederea predării (ICCJ, Sp, Decizia nr. 892/2017; ICCJ, Sp, Decizia nr. 651 din data de 08 iulie 2021).
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 201/F din data de 15 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană extrădată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 RON, va rămâne în sarcina statului, iar onorariul interpretului de limba engleză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 201/F din data de 15 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 de RON, rămâne în sarcina statului.
Onorariul cuvenit interpretului de limba engleză se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 februarie 2023.