ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 61/2023

Deliberând asupra contestației, Înalta Curte reține:

Prin Sentința penală nr. . 93/2022, pronunțată de către Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A., deținut în Penitenciarul Iași, cu privire la Sentința penală nr. 17/FCJI/23.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 27.06.2020, dispunându-se, totodată, în baza art. art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligarea contestatorului la plata sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Iași a reținut că, prin contestația la executare ce formează obiectul Dosarului nr. x/2022, condamnatul A. a solicitat să se lămurească dacă i-a fost dedus în întregime numărul de zile executate ca arest preventiv sau considerate ca executate în Marea Britanie din pedeapsa de 9 ani închisoare, recunoscută de Curtea de Apel Iași, depunând în acest sens o notificare care ar face referire la un număr de 316 zile de arest preventiv ce nu s-ar regăsi în hotărârea de recunoaștere.

Procedând la analizarea contestației formulate, instanța de executare a constatat că, prin Sentința penală nr. 17/FCJI din 23.03.2020 a Curții de Apel Iași s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum a fost modificată și completată, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței cu nr. de referință x pronunțată la data de 17.12.2018 de Curtea Coroanei Northhamptin, Marea Britanie, rămasă definitivă la data de 17.12.2018, prin care persoana transferabilă A., a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 9 (nouă) închisoare pentru săvârșirea unui număr de trei infracțiuni:

• "comportament controlant sau coercitiv într-o relație intimă sau de familie", prev. în secțiunea 76 (1) și (11) din Legea infracțiunilor grave 2015, având corespondent în legislația românească în infracțiunea de "amenințare" în formă continuată prev. de art. 206 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., și pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare;

• "viol", prev. în secțiunea 1 (1) din Legea infracțiunilor sexuale 2003, având corespondent în legislația românească în infracțiunea de "viol" prev. de art. 218 alin. (1) C. pen., și pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 9 ani închisoare;

• "agresiune prin lovire", prev. în secțiunea 39 din Legea justiției penale 1988, având corespondent în legislația românească în infracțiunea de "violență în familie" prev. de art. 199 alin. (1) C. pen. rap. la art. 193 alin. (1) C. pen., și pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 4 săptămâni închisoare;

Prin aceeași sentință, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 9 (nouă) ani închisoare, constatându-se faptul că persoana condamnată a fost de acord să fie transferată în România și că, în acord cu textul art. 169 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, aceasta nu beneficiază de regula specialității.

În baza art. 73 C. pen. și art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată și republicată, au fost scăzute din pedeapsa de 9 ani închisoare perioadele deja executate ca măsuri preventive sau ca și pedeapsă executată:

- 117 zile de la 30.11.2017 - la 26.03.2018;

- 34 zile considerate executate ca urmare a măsurii restricționării sub cauțiune monitorizate electronic;

- 526 zile de la 01.06.2018 la 08.11.2019;

- de la 08.11.2019 la zi.

Curtea de apel a reținut că la baza sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a stat certificatul emis de autoritățile britanice, la data de 28.01.2020, în care s-a menționat că pedepsele aplicate pentru cele 3 infracțiuni au fost contopite într-o pedeapsă unică de 9 ani închisoare, și că din durata totală a pedepsei, de 3.287 zile închisoare, au fost executate până la data de 08 11 2019 un număr de 677 zile închisoare (compusă din 117 zile custodie presentință, 526 zile pedeapsă și 34 zile cauțiune monitorizată), urmând ca executarea pedepsei să se finalizeze la data de 31 12 2026. S-a constatat că la data recunoașterii hotărârii de condamnare a fost avută în vedere situația executării pedepsei așa cum fusese ea calculată la data de 08.11.2019 (imediat anterior emiterii certificatului), așadar prin raportare la o data ulterioară notificării din 19.12.2018 depusă de către petent. Acesta este și motivul pentru care numărul de zile executate până la data de 19.12.2018 era de 316, iar cel executat la 08.11.2019 era de 117 (de la 30.11.2017-la 26.03.2018) plus 526 (de la 01.06.2018 la 08.11.2019). În consecință nu este nici un motiv de îndoială cu privire la faptul că cele 316 zile executate menționate în notificarea din 19.12.2018 sunt incluse în cele evidențiate în certificatul din 28.01.2020 (117 plus 526) și că nu e vorba de o altă perioadă executată, așa cum încearcă petentul să sugereze. Acest argument rezultă și din faptul că atât în notificarea din 19.12.2018 cât și în certificatul din 28.01.2020 este evidențiată aceeași dată (31.12.2026) de finalizare a executării pedepsei, căci dacă cele 316 zile ar fi fost distincte de cele menționate în certificat, cu siguranță, data executării pedepsei menționată în certificate ar fi fost una anterioară.

S-a reținut, în consecință că petentul contestator nu a făcut dovada executării din pedeapsă a unor alte perioade distincte de cele care i-au fost deja deduse prin hotărârea de recunoaștere. De altfel s-a constatat că de la data de 19.12.2018 (data emiterii notificării depuse la dosar) până la zi petentul s-a aflat în mod continuu în executarea pedepsei, toată această durată fiindu-i dedusă prin hotărârea de condamnare astfel încât nici nu ar fi putut fi vorba de o perioadă ulterioară executată suplimentar față de aceasta.

În ce privește durata de 34 de zile considerată executată ca urmare a măsurii restricționării sub cauțiune monitorizată electric, care este menționată atât în notificarea din 19.12.2018 și în certificatul din 28.01.2020 s-a constatat că aceasta a fost dedusă în hotărârea de recunoaștere.

În ceea ce privește exprimarea în stare de eroare a consimțământului cu privire la transferul său (motivat de faptul că nu ar fi avut cunoștință de condițiile privind liberarea condiționată potrivit legislației române care sunt mai restrictive sub aspectul fracției obligatorii decât cele din Marea Britanie) Curtea de apel a apreciat că aceasta excedează procedurii pe rolul instanței.

Împotriva Sentinței penale nr. 93/2022, pronunțată de către Curtea de Apel Iași, secția penală și pt. cauze cu minori, în termen legal, a formulat contestație, nemotivată, A..

Analizând contestația formulată de numitul A. împotriva Sentinței penale nr. 93/2022 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele următoare:

În primul rând, în soluționarea contestației formulate se va porni de la, faptul condamnării contestatorului de către o instanță din străinătate.

Hotărârea definitivă de condamnare a fost recunoscută prin Sentința nr. 17/FCIJ din 23 martie 2020 de către instanța națională (Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori).

În cuprinsul certificatului emis în baza prevederilor art. 4 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI s-a specificat perioada de timp executată din pedeapsa rezultantă pronunțată de către autoritățile judiciare străine, această perioadă fiind valorificată conform art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, conform dispozițiilor din hotărârea de recunoaștere.

Înscrisul prezentat de către contestatorul condamnat referă un interval de timp care a fost avut în vedere la momentul emiterii certificatului, astfel cum corect a reținut prima instanță.

În ceea ce privește susținerea verbală a contestatorului-condamnat, reiterată în ședință publică, cum că, dacă ar fi realizat că în România va executa mai mult decât ar fi urmat să execute în Marea Britanie nu ar mai fi fost de acord cu recunoașterea, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanță, că aceasta excedează obiectului contestației.

Pentru motivele expuse, constatând legală și temeinică hotărârea atacată în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b), raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația formulată de către contestatorul condamnat A., împotriva Sentinței penale nr. 93/2022 din 23.11.2022 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 85 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 93/2022 din data de 23 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 85 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2023.

GGC - NN