CASE OF MIKHAYLOV v. UKRAINE

RESPONDENT

UKR

HOTĂRÂRE

29.03.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Violation of P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF MIKHAYLOV v. UKRAINE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

CAUZA CU MIKHAYLOV v. UKRAINE (Derogare nr. 22986/04) HOTĂRÂREA STASBOURG 29 martie 2007 Această versiune a fost rectificată la 26 mai 2008 în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții. FINAL 29/06/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale. În cazul Mikhaylov v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința ca Cameră compusă din: Președintele Lorenzen, dna Botoucharova Jungwiert Butkevych, dna Tsatsa-Nikolovska Maruste Villiger, judecătorii J.S. Phillips, grefierul secțiunii adjuncte, care a deliberat în particular la 6 martie 2007, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 22986/04) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național ucrainean, dl Viktor Aleksandrovich Mikehaylov („reclamantul”), la 14 iunie 2004. Guvernul ucrainean („ Guvernul”) a fost reprezentat de agenții lor, dna V. Lutkovska și dl Y. Zaytsev. La 22 septembrie 2005, Curtea a hotărât să comunice plângerile în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 privind neexecuția lungă a hotărârilor în favoarea reclamantului în favoarea Guvernului. În temeiul dispozițiilor articolului 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1973 și locuiește în orașul Krasniy Luch, regiunea Lugansk, Ucraina. În noiembrie 1998 reclamantul a instituit o procedură împotriva fostului angajator, grupul de companii „Pryvillya” de stat („Pryvillya”) („.. După mai multe examinări efectuate de diferite instanțe, Tribunalul orașului Antratsytivskyy a reintegrat reclamantul în poziția sa și i-a acordat 5.137.51 [1] Hryvnia ucraineană ( “UAH”) în arride salariale ( Р Reclamantul a instituit o altă serie de proceduri împotriva aceluiași acuzat în cadrul Tribunalului orașului Krasnoluchskyy, care a solicitat achiziții salariale. La 1 noiembrie 2000, instanța a atribuit reclamantului UAH 56.02 [2] Рδаенн Pe 26 octombrie 2000, 13 februarie 2002, 10 februarie 2003 și 30 iulie 2003, instanța a atribuit reclamantului un total de 10.466.47 [3] [3] Până la 10 septembrie 2003 și 27 martie 2006, hotărârile din 26 octombrie 2000 și, respectiv, 13 februarie 2002, au fost executate în întregime. Reclamantul a primit 2,852,88 [4] UAH în executarea altor hotărâri; restul sumelor atribuite rămân nejustificate. În 2003 reclamantul a încheiat o procedură în Curtea de Oraș Krasnolutskyy împotriva Serviciului Krasnolutskyy Town Bailiffs, cerând o compensație pentru neexecutarea hotărârilor în favoarea sa. La 16 octombrie 2003, instanța a respins cererea reclamantului, constatand că nici o vină nu a fost comisă de către Serviciul Bailiffs, care a acționat în mod corespunzător în încercarea de a executa hotărârile. Curtea a remarcat, de asemenea, că proprietatea debitorilor se afla într-un pachet fiscal și că, în conformitate cu Legea privind introducerea unui Moratoriu privind vânzarea forțată a bunurilor, la 26 decembrie 2001, a fost introdusă o interdicție privind vânzarea forțată a bunurilor aparținând întreprinderilor în care statul deține cel puțin 25% din capitalul social. La 12 februarie 2004, Curtea de Apel din regiunea Lugansk a susținut această hotărâre. 10. La 26 iunie 2003, grupul de societăți „Pryvillya” a fost declarat faliment. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 11. Legea internă relevantă este rezumat în hotărârea Romașov c. Ucraina (nr. 67534/01, §§ 16-18, 27 iulie 2004). DREPTUL ARTICOLUL 6 § 1 ALEGAT AL CONVENȚIUNII ȘI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 12. Reclamantul s-a plâns de neexecuția hotărârilor în favoarea sa. El a invocat art. 6 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1. Aceste articole prevăd, în măsura în care este relevant, după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege. ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu interesul general ....” Admisibilitatea 13. Guvernul nu a prezentat observații cu privire la admisibilitatea plângerilor reclamantului. 14. Curtea remarcă că hotărârea din 26 octombrie 2000 a fost pusă în aplicare până la 10 septembrie 2003 care este mai mult de șase luni înainte de data în care cererea a fost depusă Curtei. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție, pentru a fi depusă fără timp. 15. Curtea concluzionează că restul plângerilor reclamantului în temeiul articolului 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la întârzierea în aplicarea hotărârilor în favoarea sa nu este manifestament nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Remarcă în continuare că aceste plângeri nu sunt inadmisibile din alte motive. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Guvernul a susținut că dreptul reclamantului de a obține hotărârile în favoarea sa nu a fost pus în aplicare. Guvernul a susținut, de asemenea, că statul nu poate fi considerat responsabil pentru datoriile întreprinderilor sale și responsabilitatea statului în această situație se limitează la organizația și la buna desfășurare a procedurilor de executare. Durata procedurii de executare a fost cauzată de situația financiară critică a societăților debitoare, iar Serviciul Bailiffs a efectuat toate acțiunile necesare și nu a putut fi responsabil pentru întârziere. Guvernul a susținut, de asemenea, că hotărârile din 26 octombrie 2000 și 13 februarie 2002 au fost executate integral și hotărârile din 10 februarie 2003 și 30 iulie 2003 – în parte 17. Reclamantul nu este de acord. În special, susține că Guvernul nu a prezentat nicio decizie privind închiderea procedurii de executare și, prin urmare, hotărârile, inclusiv hotărârile din 26 octombrie 2000 și 13 februarie 2002, nu au putut fi considerate ca fiind aplicate. 18. Curtea constată că guvernul a prezentat suficiente dovezi pentru a concluziona că sumele acordate reclamantului prin hotărârile din 26 octombrie 2000 și 13 februarie 2002 i-au fost plătite. Prin urmare, aceste hotărâri pot fi considerate ca fiind executate. 19. Curtea observă, de asemenea, că celelalte hotărâri în favoarea reclamantului nu au fost aplicate pentru o perioadă considerabilă de timp; cea mai lungă întârziere este peste șase ani și patru luni. 20. Curtea reamintește că a constatat deja încălcări ale articolului 1 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazuri precum cererea actuală (a se vedea, printre altele, Romașov Ucraina , citat mai sus, §§ 42-46; Shmalko v. Ucraina , nr. 60750/00, §§ 55-57, 20 iulie 2004). 21. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat nici un fapt sau argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 22. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Convenție și a articolului art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 24. Reclamantul a susținut în ceea ce privește prejudiciu material UAH 50.353.35 [5] , inclusiv valoarea datorielor hotărârilor încă datorate acestuia, și UAH 43.035 [6] în ceea ce privește prejudiciile morale. 25. Guvernul a susținut că reclamantul ar fi putut fi solicitat instanțelor interne care solicită compensare pentru pierderea valorii sumelor acordate. Întrucât el nu a făcut acest lucru, reclamația sa ar trebui respinsă. Guvernul a susținut în continuare că suma prejudiciilor morale solicitate de reclamant este exorbitană și nesubstanțiată. 26. În măsura în care reclamantul a susținut sumele atribuite acestuia de hotărârile în cauză, Curtea consideră că guvernul ar trebui să-i plătească datoriile în curs (a se vedea punctul 8) în decontarea prejudiciilor materiale sale. Curtea respinge restul cererilor reclamantului pentru prejudiciu material, deoarece acestea nu sunt justificate. Curtea consideră, de asemenea, că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral și să-l acorde, hotărând în mod echitabil, 2,600 EUR în acest sens. 27. Curtea constată, de asemenea, că este nediscutat că statul are încă obligația de a respecta partea morală a hotărârii din 7 martie 2003 în favoarea reclamantului. Costuri și cheltuieli 28. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. reclamația reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la neexecuția lungă a hotărârii din 26 octombrie 2000 inadmisibilă și la restul cererii admisibile [7] deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție; (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, datoriile hotărârilor încă îi sunt datorii, precum și 2,600 EUR (2 mii șase sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale plus orice impozit care poate fi imputabil; (b) că suma de mai sus se transformă în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (c) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 29 martie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Peer Lorenzen Președintele adjunct al greffierului [1] La momentul material, aproximativ 905,91 euro („EUR”). [2] La ora materială 12,14 EUR [3] La ora materială 2,192,83 EUR [4] EUR 456,55 [5] EUR 8,058.18 [6] EUR 6,887 [7] Rectificat la 26 mai 2008. S-au schimbat cuvintele "inadmisibile" și "admisibile".