ÎCCJ, Decizia nr. 51/2023

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 16 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2502 din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., formulată de contestatorii inculpați A. și B. în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/2022

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea formulată la data de 16 ianuarie 2023, contestatorii inculpați A. și B. au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen., în susținerea cererii contestatorii inculpați învederând că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (2) și art. 53 alin. (2) din Constituție, precum și dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, în măsura în care acestea permit interpretarea termenului pentru verificarea măsurilor asiguratorii (termenul de 6 luni în cursul urmăririi penale și termenul de 1 an în cursul judecății) ca fiind unul de recomandare, și nu unul imperativ.

Examinând admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen., prima instanță a apreciat-o ca fiind inadmisibilă, respingând-o ca atare.

În acest sens, s-a reținut că argumentele prezentate de contestatorii inculpați A. și B. în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen., iar prin invocarea excepției nu se tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare a neconcordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci sunt vizate aspecte legate de interpretarea și aplicarea legii.

S-a constatat că, în raport cu prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu este folosit în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală.

Deopotrivă, a fost avut în vedere că interpretarea și aplicarea legii este atributul exclusiv al instanțelor de judecată, Curtea Constituțională a României neavând o astfel de competență, ci având exclusiv rolul de garant al supremației Constituției.

De asemenea, s-a reținut că premisa sesizării instanței de contencios constituțional o constituie inclusiv constatarea că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale. Scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, în mod formal, controlului instanței de contencios constituțional o dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională.

Având în vedere argumentele prezentate de contestatorii inculpați A. și B. prin cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, s-a apreciat că scopul urmărit excedează unor critici de constituționalitate propriu-zise.

Împotriva încheierii din data de 16 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2022, în termen legal, au declarat recurs contestatorii inculpați A. și B., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători la data de 20 martie 2023, sub nr. x/2022/a1.1, primul termen fiind fixat pentru 12 iunie 2023, dată la care au avut loc dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public și cele ale apărătorului ales al recurenților fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul declarat de contestatorii inculpați A. și B., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia;

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale ."

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru cerințe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenței excepției, în sensul constatării existenței unei legături cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

Astfel, excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea, de către instanță, a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

În mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În cauză, argumentele prezentate de contestatorii inculpați A. și B. în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen.. Prin invocarea excepției nu se tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare a neconcordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci sunt vizate aspecte legate de interpretarea și aplicarea legii, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de recurenți în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală.

Or, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, interpretarea și aplicarea legii este atributul exclusiv al instanțelor de judecată, Curtea Constituțională a României neavând o astfel de competență, ci, exclusiv, rolul de garant al supremației Constituției.

Instanțele judecătorești interpretează legea, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii, necesară în vederea clarificării înțelesului dispozițiilor legale, precum și a domeniului de aplicare a acestora.

Astfel cum s-a reținut și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în orice sistem juridic, oricât de clar ar fi formulată o dispoziție legislativă, inclusiv o dispoziție de drept penal, în mod inevitabil, există un element de interpretare judiciară.

Dat fiind caracterul general al legilor, textul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Multe dintre acestea, din cauza necesității de a evita o rigiditate excesivă și de a se adapta la schimbările de situație, folosesc, în mod inevitabil, formule mai mult sau mai puțin imprecise, a căror interpretare și aplicare depind de practică (cauza Cantoni împotriva Franței, pct. 31).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, subliniind rolul ce revine instanței de judecată în procesul de interpretare și aplicare a legii, a statuat că "funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și evident previzibil (a se vedea S. W. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, hotărârea din 22 noiembrie 1995, seria x nr. c, p. 41, pct. 36)" (cauza Dragotoniu și Militaru - Pidhorni împotriva României, Hotărârea din 24 august 2007, pct. 37).

De asemenea, jurisprudența Curții Constituționale a relevat că instanța de contencios constituțional a preluat doctrina dreptului viu, atât în privința normei supuse controlului de constituționalitate, cât și în privința normei de referință. În privința Constituției, care este norma de referință, Curtea este unica autoritate jurisdicțională care are competența de a o interpreta, însă, în privința normelor supuse controlului de constituționalitate, interpretarea este realizată de instanțele judecătorești, conform art. 126 alin. (1) din Constituție (Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016).

În același sens, Curtea Constituțională a statuat că "aspectele ce țin de aplicarea legii intră în competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege" (Decizia nr. 514 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 770 din 24 august 2020, par. 23).

Se reține, de asemenea, că, în ceea ce privește interpretarea și aplicarea legii, pentru lămurirea înțelesului dispoziției legale și dezlegarea contradicțiilor jurisprudențiale, există alte soluții consacrate de legiuitor, respectiv instituția recursului în interesul legii sau sesizarea instanței supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept.

Ca atare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că, în cauză, criticile formulate de contestatorii inculpați A. și B. cu privire la dispozițiile art. 2502 din C. proc. pen. (în sensul că acestea sunt neconstituționale, în măsura în care permit interpretarea termenului pentru verificarea măsurilor asiguratorii - de 6 luni în cursul urmăririi penale și, respectiv, 1 an în cursul judecății - ca fiind unul de recomandare, și nu unul imperativ) vizează aspecte de interpretare și aplicare a legii (urmărindu-se o analiză a textului de lege, a naturii termenului menționat și a modalității de aplicare a acestuia în procesele penale), ce intră în competența de soluționare a instanței judecătorești și, în consecință, acestea nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate și calitate a textului normativ, în raport cu conținutul normei, în abstracto.

Or, a sesiza instanța constituțională, în scopul interpretării și aplicării textului legal, ar însemna a face abstracție de limitele competențelor instanței de contencios constituțional, în condițiile în care, în jurisprudența obligatorie a acesteia, este consacrată soluția în sensul respingerii, ca inadmisibile, a excepțiilor de neconstituționalitate cu o astfel de finalitate, cu motivarea că, prin criticile formulate, sunt invocate probleme de interpretare și aplicare a legii, iar nu de constituționalitate.

În consecință, se constată că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a admite cererea formulată de contestatorii inculpați A. și B. și a dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, în mod corect aceasta fiind respinsă de către prima instanță, ca inadmisibilă.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii inculpați A. și B. împotriva încheierii din data de 16 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii inculpați A. și B. împotriva încheierii din data de 16 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2023.

GGC - ED