ÎCCJ, Decizia nr. 41/2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor reține următoarele:

Prin încheierea din data de 22 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2022, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, formulată de apelantul inculpat A..

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că, prin cererea formulată în scris, prin apărător ales, la data de 17 februarie 2023, apelantul inculpat A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, În susținerea excepției, apelantul inculpat a învederat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare începând cu 1 februarie 2014), în opinia sa, acestea intrând în conflict cu următoarele prevederi din Constituția României: art. 1 alin. (3), referitoare la statul de drept în componența sa privind garantarea drepturilor cetățenilor; art. 1 alin. (5), care consacră principiul legalității; art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; art. 21 alin. (3), care consacră dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil; art. 23, privind prezumția de nevinovăție și libertatea individuală.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a reținut că apelantul inculpat A. a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, potrivit cu care faptele de luare de mită (...) săvârșite de o persoană care exercită o funcție de demnitate publică se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 (...) din C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime.

Din examinarea cererii formulate de apelantul inculpat, s-a constatat, însă, că obiecțiunile formulate nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, s-a reținut că, prin criticile formulate, apelantul inculpat A. a urmărit modificarea textelor de lege indicate în cerere, în contextul în care dispozițiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 incriminează fapta persoanei care exercită o funcție de demnitate publică și săvârșește infracțiunea de luare de mită, în mod identic cu norma reglementată de C. pen., prin art. 289 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. b) teza I, unica diferență constând în limitele de pedeapsă incidente.

Or, așa cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, acesta fiind atributul exclusiv al legiuitorului.

Prin urmare, instanța de control judiciar a constatat că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de apelantul inculpat în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, astfel încât cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 este inadmisibilă.

Împotriva încheierii din data de 22 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2022, a formulat recurs, în termenul legal, apelantul inculpat A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2022/a2.1.

Examinând recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 22 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și justiție - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, constată că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin cererea formulată, apelantul inculpat a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare începând cu 1 februarie 2014), apreciind că acestea intră în conflict cu: art. 1 alin. (3) din Constituția României, referitoare la statul de drept în componența sa privind garantarea drepturilor cetățenilor; art. 1 alin. (5) din Constituția României, care consacră principiul legalității; art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; art. 21 alin. (3) din Constituția României, care consacră dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil; art. 23 din Constituția României, privind prezumția de nevinovăție și libertatea individuală.

În susținerea cererii, s-au arătat, în esență, următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 13.11.2019, întocmit în dosarul nr. x/2017 al Direcției Naționale Anticorupție, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatului A., sub aspectul săvârșirii faptei de complicitate la infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Art. 289 alin. (1) din C. pen. reglementează varianta simplă a infracțiunii de luare de mită, prin circumstanțierea subiectului activ ca fiind "funcționarul public", alin. (2) al aceluiași articol statuând că fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

Pe de altă parte, art. 175 din C. pen. reglementează conținutul noțiunii de funcționar public, respectiv funcționar public asimilat, la alin. (1) lit. b) prevăzându-se că funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură. Alineatul 2 al aceluiași articol stabilește că, de asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Din analiza conținutului dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza I C. pen., se constată că, prin norma prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., este încriminată fapta persoanei care exercită o funcție de demnitate publică și care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, sancțiunea încălcării acestei norme penale fiind cuprinsă, de asemenea, în cadrul art. 289 alin. (1) C. pen., respectiv "închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta".

Prin Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a C. pen. au fost însă modificate/completate și alte acte normative, între care Legea nr. 78/2000, în sensul în care art. 7 a fost modificat, după cum urmează:

"Faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de persoana care: a) exercită o funcție de demnitate publică;…se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime."

Prin cererea formulată s-a arătat că, în prezent, norma juridică generală - C. pen. - stabilește condițiile necesare și suficiente, bine determinate, care atrag răspunderea penală pentru fapta de luare de mită a persoanei care exercită o funcție de demnitate publică, prin raportare la art. 175 alin. (1) lit. b) teza I C. pen., în vreme ce legea specială - Legea nr. 78/2000 - prevede, prin raportare la aceeași cerință necesară și suficientă, respectiv exercitarea funcției de demnitate publică, o pedeapsă diferită, mai mare.

Exercitarea funcției de demnitate publică, de către o persoană care săvârșește infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., comportă, așadar, două posibile pedepse, respectiv cea prevăzută de C. pen. - de la 3 la 10 ani închisoare - ori cea prevăzută de Legea nr. 78/2000 - de la 4 ani la 13 ani și 4 luni închisoare - fără a exista vreo diferențiere între conduita ori calitatea personală a făptuitorului, de natură a antrena dispozițiile din C. pen. ori cele din legea specială, făcând astfel ca norma prevăzută de art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 să fie lipsită de previzibilitate.

S-a mai arătat că dispozițiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 sunt lipsite de precizie și predictibilitate, în condițiile în care, anterior adoptării O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, nu exista o definiție a funcției de demnitate publică, aceasta fiind prevăzută abia prin art. 5 din ordonanța menționată.

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, reține că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, revine Curții Constituționale.

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția de neconstituționalitate, astfel cum este reglementată în cuprinsul dispozițiilor anterior menționate, este un mecanism creat cu scopul de a garanta supremația Constituției în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei exercitându-se controlul de constituționalitate a posteriori și asigurându-se accesul părților la jurisdicția constituțională.

Așadar, instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate, nu realizează un control al constituționalității propriu-zise a prevederilor legale contestate, ci doar apreciază asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate, se află în vigoare la data soluționării cererii;

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 în prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, constată că excepția a fost invocată de către apelantul inculpat A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători (dosarul nr. x/2022 având ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, de inculpații B., A., C., D., E. și de persoana interesată S.C. F. S.A. împotriva sentinței penale nr. 127 din data de 24 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019).

De asemenea, excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare începând cu 1 februarie 2014) și se constată că textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, acesta trebuie realizat în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În acest sens, prin decizia nr. 591 din data de 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 916 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituțională a reținut că "legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului".

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, constată că interesul procesual al inculpatului în legătură cu cererea de sesizare a Curții Constituționale este evident, justificat, existând o strânsă legătură între obiectul dosarului și excepția invocată.

În cauză, excepția de neconstituționalitate invocată privește dispozițiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, forma în vigoare începând cu 1 februarie 2014, iar inculpatul A. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, astfel că o eventuală decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate ar avea efecte concrete asupra regimului sancționator și asupra termenelor de prescripție a răspunderii penale și, prin urmare, legătura cu cauza este pe deplin dovedită.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, apreciază că o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar stabili neconstituționalitatea dispozițiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 are aptitudinea de a produce efecte asupra cursului procesului penal, în mod concret asupra soluționării apelului formulat de inculpatul A. împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond și, implicit, asupra propriei situații juridice din proces.

În consecință, se constată că este îndeplinită condiția legăturii excepției de neconstituționalitate cu modul de soluționare a procesului penal, din ambele perspective, atât în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor legale în cauză, cât și în ceea ce privește necesitatea invocării excepției în vederea restabilirii stării de legalitate.

Prin urmare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, va admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 22 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2022 și va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Opinia instanței cu privire la constituționalitatea textului criticat este în sensul că dispozițiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, respectă exigențele impuse de legea fundamentală, excepția invocată fiind neîntemeiată.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători apreciază că dispozițiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, forma în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014, nu sunt afectate de vicii de neconstituționalitate din perspectiva respectării principiului legalității prevăzut de art. 1 alin. (5) din legea fundamentală, a statului de drept în componenta sa privind garantarea drepturilor cetățenilor, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituție, al respectării tratatelor internaționale privind drepturile omului prevăzut de art. 20 din Constituție, al accesului liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, respectiv a prezumției de nevinovăție și libertății individuale prevăzute de art. 23 din aceeași lege fundamentală.

Dispoziția cuprinsă în art. 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție reprezintă o infracțiune de corupție care prin modul în care a fost incriminată constituie o formă specială a infracțiunilor de luare de mită sau trafic de influență.

Conform art. 7 din Legea nr. 78/2000 "Faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de o persoană care:

a) exercită o funcție de demnitate publică

….

se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime."

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, reține că dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 reprezintă o normă de trimitere utilizată de tehnica legislativă, ceea ce nu are drept consecință încălcarea dispozițiilor legii fundamentale, deoarece nu rezultă un echivoc în sensul invocat în criticile formulate de inculpat.

Astfel cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale, potrivit noii concepții a legiuitorului, norma de trimitere nu are un caracter independent față de norma de la care a împrumutat elementul completator, astfel că norma juridică de trimitere nu mai este aptă de a funcționa independent, ci doar în strânsă legătură cu norma completă, la care face trimitere și care conține elementul împrumutat.

Art. 7 din Legea nr. 78/2000 este un act de legiferare a răspunderii penale printr-o normă care descrie și amplasează în sistemul infracțional fapta de luare de mită săvârșită de un subiect activ circumstanțiat.

Totodată, dispozițiile art. 7 din Legea nr. 78/2000, în ansamblu, prevăd că, în cazul faptelor de luare de mită sau trafic de influență (astfel cum acestea sunt configurate de art. 289, respectiv art. 291 din C. pen.) săvârșite de un subiect activ circumstanțiat, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., constă în fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

Astfel, se constată că dispozițiile art. 289 din C. pen. constituie o normă completă, având în structura sa atât dispoziția, cât și sancțiunea. În același timp, art. 7 din Legea nr. 78/2000 conține o trimitere la infracțiunea de luare de mită sau la infracțiunea de trafic de influență, în sensul că legiuitorul a adăugat o circumstanțiere specială privitoare la subiectul activ (respectiv, exercită o funcție de demnitate publică, este judecător sau procuror, este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor sau este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 din C. pen.) și face referire la limitele speciale ale pedepsei pentru infracțiunile indicate, care se majorează cu o treime.

În concluzie, referitor la excepția de neconstituționalitate a dispoziției legale indicate, se constată că art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 nu constituie o normă penală completă având în vedere că nu descrie o faptă distinctă, cu o configurație proprie, ci se referă la un subiect activ circumstanțiat și la limite speciale de pedeapsă și face trimitere la dispoziția și pedeapsa cuprinsă în art. 289 sau 291 din C. pen. care reprezintă astfel, suportul juridic al infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, reține că dispozițiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 criticate pentru neconstituționalitate, constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, fiind conforme cu art. 23 alin. (12) din Constituție (nicio pedeapsa nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii).

Astfel cum a reținut în jurisprudența sa referitoare la condițiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituției și Convenției, Curtea Constituțională a statuat că o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita (Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, paragraful 18; Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 17 și 18).

Se constată că textul de lege este conform și cu exigențele Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere că art. 7 din Convenție consacră principiul legalității delictelor și pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine lege), principiu care impune ca legea penală să nu se aplice de o manieră extensivă în dezavantajul acuzatului, în special prin analogie. O astfel de condiție este îndeplinită atunci când justițiabilul poate ști, pornind de la formularea dispoziției relevante și, după caz, cu ajutorul interpretării ei de către instanțe sau beneficiind de asistență judiciară, ce fapte și omisiuni angajează răspunderea sa penală și ce pedeapsă riscă pentru acestea (Cantoni împotriva Franței, pct. 29).

Față de aceste considerente, constatând ca fiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 94/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, va admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 22 februarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2022.

Va desființa încheierea recurată și rejudecând, va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, formulată de inculpatul A. și va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de prezenta cauză, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 22 februarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2022.

Desființează încheierea recurată și rejudecând:

Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, formulată de inculpatul A..

Dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de prezenta cauză, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 mai 2023.

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu opinia majoritară, apreciez că se impunea respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 22 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2022, considerând că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare începând cu 1 februarie 2014) este inadmisibilă.

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are, însă, valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. Instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, potrivit legii, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, se constată următoarele:

Excepția a fost ridicată de către una dintre părțile din proces în fața unei instanțe judecătorești învestite cu soluționarea apelului formulat împotriva hotărârii instanței de fond.

Excepția de neconstituționalitate vizează dispoziții în vigoare, respectiv art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (forma în vigoare începând cu 1 februarie 2014), normă conform căreia:

"Faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de o persoană care:

a) exercită o funcție de demnitate publică

(…)

se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime."

Referitor la condiția ca textele de lege criticate să nu fi fost anterior declarate neconstituționale, se constată neîndoielnic îndeplinită această exigență.

Ca atare, cererea de sesizare a Curții Constituționale îndeplinește cerințele de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs de soluționare, aflarea în vigoare a dispozițiilor legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior aceste texte de lege.

Autorul excepției se referă la faptul că, potrivit art. 289 alin. (1) și (2) din C. pen., infracțiunea de luare de mită săvârșită de o persoană care exercită o funcție de demnitate publică [conform art. 175 alin. (2) lit. b) teza I C. pen..] este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

Totodată, se arată că potrivit art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare începând cu 1 februarie 2014) raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., fapta de luare de mită a persoanei care exercită o funcție de demnitate publică este pedepsită cu închisoarea de la 4 la 13 ani și 4 luni (prin majorarea operată de art. 7 din Legea nr. 78/2000).

În esență, recurentul inculpat susține că norma juridică generală - C. pen., stabilește condițiile necesare și suficiente, bine determinate care atrag răspunderea penală pentru fapta de luare de mită a persoanei care exercită o funcție de demnitate publică, prin raportare la art. 175 alin. (1) lit. b) teza I C. pen., în timp ce legea specială - Legea 78/2000, prevede prin raportare la aceeași cerință necesară și suficientă, respectiv exercitarea funcției de demnitate publică, o pedeapsă diferită, mai mare.

Se constată că argumentele prezentate nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, iar susținerile autorului excepției nu relevă aspecte pe care să se întemeieze neconstituționalitatea prevederilor criticate, ci o pretinsă contrarietate între norme legale, un concurs de norme.

Este de notat că, în jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a reținut că "examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. O astfel de situație nu constituie un veritabil argument pe care să se întemeieze neconstituționalitatea prevederilor criticate, ci o eventuală contrarietate între norme legale (…) Or, coordonarea legislației în vigoare, sub aspectele menționate, este de competența autorității legiuitoare".

Prin urmare, a sesiza instanța constituțională în scopul înlăturării eventualelor neconcordanțe dintre textele indicate de recurent înseamnă a face abstracție de limitele competențelor sale, afirmate constant în jurisprudența obligatorie a Curții, prin respingerea ca inadmisibile a excepțiilor de neconstituționalitate cu o atare finalitate.

Ca atare, astfel cum a fost invocată, excepția de neconstituționalitate contravine regulilor de principiu desprinse din jurisprudența Curții Constituționale, reflectate, mutatis mutandis, în Decizia nr. 537 din 15 octombrie 2014, publicată în M.Of. nr. 960/30.12.2014.

Scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci, în realitate, urmărește interpretarea unor norme legale aflate, în opinia acestuia, în concurs.

Ca atare, pretinsele critici de neconstituționalitate aduse textului în vigoare nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate, context în care folosirea mijlocului procedural oferit de art. 29 din Legea 47/1992 excedează scopului pentru care acesta a fost legiferat.