ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2022

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 646/2022

HOTĂRÂRE
19.10.2022
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 646/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 85/A din 15 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a dispus reunirea cauzelor 618/46/2022, 619/46/2022, 620/46/2022 și 621/46/2022 la dosarul nr. x/2022.

În baza art. 109 raportat la art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă cererea privind executarea mandatelor europene de arestare privind persoana solicitată A. , după cum urmează: nr. 2/5 emis de autoritățile judiciare din Italia, respectiv, de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine, în dosarul nr. x/2021/SIEP; nr. 1/5 emis de autoritățile judiciare din Italia, respectiv, de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine, în dosarul nr. x/2021/SIEP; nr. 3/5 emis de autoritățile judiciare din Italia, respectiv, de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine, în dosarul nr. x/2021/SIEP; nr. 4/5 emis de autoritățile judiciare din Italia, respectiv, de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine, în dosarul nr. x/2021/SIEP și, respectiv, nr. 5/5 emis de autoritățile judiciare din Italia, respectiv, de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine, în dosarul nr. x/2021/SIEP.

S-a luat act că persoana solicitată A. nu este de acord să fie predată autorităților judiciare din Italia, conform mandatului european de arestare emis de acestea, în vederea executării restului de pedeapsă de 4 ani, 10 luni și 7 zile, măsură de executare a pedepselor concurente aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de furt armat și organizat, prev. de art. 110, 624, 625 din C. pen. italian (cu corespondent în legislația română în prevederile art. 228 - 229 C. pen. român) și tăinuire comisă în concurs, infracțiune prevăzută de art. 110 și 648 din C. pen. italian (cu corespondent în art. 270 C. pen. român).

În baza art. 114 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. până la soluționarea definitivă a cauzei în care se efectuează cercetări în dosarul nr. x/2022, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

În caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, s-a dispus amânarea predării până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității prevăzută de art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată, combinat cu art. 27 paragraful 2 din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene.

A mai fost constatat că, în cursul procedurii de executare mandatului european de arestare, conform art. 101 din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată A. a fost reținută prin Ordonanța cu nr. 5658/II/5/2022, din data de 10.08.2022, pentru o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 10.08.2022, orele 10:25 până la data 11.08.2022, orele 10:25, dar și prin Ordonanța cu nr. 5806/II/5/2022, din data de 24.08.2022, pentru o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 24.08.2022, orele 10:30 până la data 25.08.2022, orele 10:30.

S-a reținut că, prin încheierea nr. 73/F din 11 august 2022 a Curții de Apel Pitești, față de persoana solicitată, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 11 august 2022 până la data de 25 august 2022, inclusiv, fiind prelungită ulterior până la data de 24 octombrie 2022.

A fost revocată măsura controlului judiciar dispusă față de persoana solicitată prin încheierea nr. 73/F din 11 august 2022 a Curții de Apel Pitești, dar și măsurile controlului judiciar luate prin încheierile nr. 78/F, 79/F, 80/F și 82/F, pronunțate de Curtea de Apel Pitești la data de 25 august 2022, în dosarele nr. x/2022, y/2022, z/2022 și 621/46/2022 reunite la dosarul nr. x/2022.

Conform art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, de la data punerii sale în executare și predarea acesteia către autoritatea judiciară solicitantă cu respectarea termenelor de predare prev. de art. 113 din aceeași lege.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Italia, urmând a fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea.

În baza art. 109 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus comunicarea hotărârii persoanei solicitate autorității judiciare din Italia, Centrului de Cooperare Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Biroul Sirene, Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală.

Pentru a dispune această soluție, prima instanță a reținut că, prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești din data de 10 august 2022, emisă în dosar nr. x/2022, înregistrată la instanță la data de 10 august 2022, sub nr. x/2022, s-a propus, în temeiul art. 102 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate A., către autoritățile judiciare din Italia.

În sesizarea adresată instanței s-a arătat că autoritățile judiciare emitente au cerut reținerea, arestarea și predarea persoanei solicitate A., pentru săvârșirea, pe teritoriul Italiei, a mai multor infracțiuni de furt armat și organizat, infracțiuni prev. de art. 110, 624, 625 din C. pen. italian, persoana solicitată fiind condamnată potrivit Ordinului privind închisoarea nr. 469/2021 SIEP, din data de 10.11.2021, al Parchetului de pe lângă Tribunalul din Udine, hotărârii judecătorești eliberată de Tribunalul din Trento, la data de 23.07.2019, definitivă la data de 06.12.2019 (nr. 633/2019-Reg. Gen. Nr. 693/2018-RGNR nr. 112/2018) și având o sentință rămasă de executat de 4 ani, 10 luni și 17 zile închisoare, precizându-se, totodată, că faptele sunt incriminate în legislația penală română potrivit dispozițiilor art. 228-229 C. pen. român.

S-a mai arătat că, solicitarea a fost formulată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 și ale Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene, privind Cooperarea judiciară internațională în materie penală, între statele membre.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută în baza Ordonanței nr. 5658/II/5/2022, emisă la data de 10.08.2022 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești pentru 24 de ore, începând cu data de 10.08.2022, orele 10:25 și până la data de 11.08.2022, orele 10:25.

Prin încheierea de ședință nr. 73/F/11.08.2022, s-a dispus respingerea propunerii privind luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate A., ca urmare a primirii semnalării internaționale emise de autoritățile judiciare din Italia, iar în baza art. 101 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004 raportat la dispozițiile art. 215 din C. proc. pen. român, s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o perioadă de 15 de zile, respectiv de la data de 11 august 2022, până la data de 25 august 2022, inclusiv.

În conformitate cu prevederile art. 104 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a procedat la identificarea persoanei solicitate, constatându-se că nu există obiecțiuni privind identitatea.

Conform art. 104 alin. (3) și art. 106 din Legea nr. 302/2004 s-au adus la cunoștința acesteia drepturile, efectele regulii specialității prevăzute de art. 117 din aceeași lege, conținutul mandatului european de arestare, infracțiunea de a cărei săvârșire este acuzată persoana solicitată, posibilitatea de a consimți la predare către autoritățile judiciare italiene, precum și caracterul irevocabil al acordului dat.

Persoana solicitată a precizat că nu este de acord cu predarea sa și că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității, acestea fiind consemnate în procesul-verbal din data de 11 august 2022.

Curtea a reținut, de asemenea, că prin sesizările Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești de la data de 24 august 2022, emise în dosarele nr. x/2022 (sesizare înregistrată la instanță la data de 24 august 2022, sub nr. x/2022), nr. y/II/5/2022 (sesizare înregistrată la instanță la data de 24 august 2022, sub nr. x/2022), nr. z/II/5/2022 (sesizare înregistrată la instanță la data de 24 august 2022, sub nr. x/2022) și nr. 5812/II/5/2022 (sesizare înregistrată la instanță la data de 24 august 2022, sub nr. x/2022), s-a propus, în temeiul art. 102 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate A., către autoritățile judiciare din Italia.

Având în vedere că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, s-a arătat că, procedura de executare a mandatului european de arestare a continuat cu audierea acesteia, consemnându-se poziția sa față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare.

Din actele dosarului, Curtea a reținut că mandatele europene de arestare: nr. 2/5 emis de autoritățile judiciare din Italia, respectiv, de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine, în dosarul nr. x/2021/SIEP; nr. 1/5 emis de autoritățile judiciare din Italia, respectiv, de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine, în dosarul nr. x/2021/SIEP; nr. 3/5 emis de autoritățile judiciare din Italia, respectiv, de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine, în dosarul nr. x/2021/SIEP; nr. 4/5 emis de autoritățile judiciare din Italia, respectiv, de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine, în dosarul nr. x/2021/SIEP și, respectiv, nr. 5/5 emis de autoritățile judiciare din Italia, respectiv, de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine, în dosarul nr. x/2021/SIEP, au fost emise în vederea luării măsurii arestării față de persoana solicitată A., pentru săvârșirea pe teritoriul acestui stat a mai multor infracțiuni de furt armat și organizat, dar și de tăinuire.

Curtea a susținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 97 din Legea nr. 302/2004, infracțiunile de furt armat și organizat se regăsesc între cele care dau loc la predare între statele Uniunii Europene ce au semnat Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene, nemaifiind obligatorie evaluarea îndeplinirii condiției dublei incriminări.

Din verificările efectuate, Curtea a reținut că, în prezent, persoana solicitată A. face obiectul unei proceduri penale, în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Întrucât în cauză nu a fost identificată incidența vreunuia din motivele de refuz al executării mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate, dintre cele menționate în dispozițiile art. 99 din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea a constatat că sunt întrunite condițiile legale privind executarea mandatelor europene de arestare emise de statele membre ale Uniunii Europene, ce au transpus Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene.

De asemenea, prin raportare la dispozițiile art. 114 și art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea a considerat că se impune adoptarea unei soluții de amânare a executării mandatelor europene de arestare emise împotriva persoanei solicitate A., întrucât, în prezent, pe teritoriul național se desfășoară cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen., acesta având calitatea de inculpat în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Astfel, s-a arătat că predarea va avea loc după pronunțarea unei hotărâri definitive în cauza anterior menționată, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se va amâna până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

Curtea a mai notat că, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea executării unui rest de pedeapsă, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității, care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002, cât și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă, cât și în cea europeană, Curtea a susținut că executarea unei asemenea decizii judiciare, în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală, presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

S-a arătat că, potrivit Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

Împotriva sentinței nr. 85/A din 15 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat contestație persoana solicitată A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, secția penală la data de 27.09.2022, fiind fixat primul termen de judecată la data de 05.10.2022, cu citarea contestatorului și asigurarea apărării obligatorii. Judecarea cauzei a fost amânată la data de 19.10.2022 la solicitarea contestatorului A., pentru a-i da posibilitatea să-și angajeze un apărător.

Prin motivele de contestație susținute oral cu ocazia dezbaterilor, redate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii, contestatorul persoană solicitată A. a criticat dispoziția primei instanțe de arestare în vederea predării, arătând că este cercetat de către autoritățile judiciare române în dosarul de urmărire penală nr. 3741/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

A mai susținut că în cauză este incident motivul de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004. Totodată, a arătat că a fost judecat în lipsă în toate cauzele din Italia, motiv pentru care a solicitat "să aibă parte de un proces echitabil în Italia".

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, dispozițiile art. 104 din Legea nr. 302/2004, republicată prevăd că, după verificarea identității persoanei solicitate și a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare și, eventual, a hotărârii de condamnare în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoștința acestuia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004 republicată, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei, care se limitează la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, judecătorul legal învestit soluționează cauza prin sentință, emițând de îndată un mandat de arestare, al cărui conținut și condiții de executare sunt prevăzute de dispozițiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conținutul și forma reglementate de art. 87 din același act normativ și întrunește condițiile speciale prevăzute de art. 98 din aceeași lege și dacă, în cauză, este incident vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004 ori dispozițiile art. 117 din actul normativ menționat, ce reglementează regula specialității.

Verificând actele dosarului, în raport cu aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că persoana solicitată A. a fost cercetată și condamnată pe teritoriul Italiei în mai multe cauze penale, după cum urmează:

În concret, persoanei solicitate i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare.

În fapt, s-a reținut în sarcina persoanei solicitate A. că, la data de 19 septembrie 2017, împreună cu numita B. a săvârșit o faptă de furt în interiorul supermarketului "Familia" din comuna Gorizia. Autorii, după ce au intrat în posesia a 17 pachete de creme și o lamă pentru aparatul de ras, în valoare de 255,7 euro, sustrase de pe rafturile unde erau expuse, au părăsit magazinul fără a efectua plata la casele de marcat.

Deopotrivă, s-a reținut că, în aceleași împrejurări de timp și loc, în urma percheziției autoturismului C. cu număr de înmatriculare BX322YR (Italia) de care dispuneau inculpații, carabinierii au găsit o cutie de carton în care fuseseră ascunse 15 sticle de băuturi alcoolice, 14 pachete de rezerve pentru aparate de ras și un pachet de ceai praf, bunuri care s-au dovedit a fi provenite din fapte de furt.

A fost emis mandatul european de arestare nr. 1/5 al Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine, în dosarul nr. x/2021/SIEP.

În concret, persoanei solicitate i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare.

În fapt, s-a reținut în sarcina persoanei solicitate A. că, la data de 14 decembrie 2017, în comuna Pozza di Fasa (Provincia Trento), împreună cu numiții D. și E. au săvârșit două furturi din două supermarketuri. Astfel, în cursul dimineții aceștia au vizitat supermarketul "F." și, după ce au intrat, au sustras de pe rafturi 40 de pachete de lame de ras, în valoare de 520 euro și, folosind trucuri pentru a nu fi observați de către angajați, le-au așezat într-o cutie de carton pe care au depus-o deasupra unui raft, poziționat între intrarea și ieșirea magazinului. După ce au trecut prin casele de marcat și barierele antifurt, aceștia au recuperat bunurile furate, evitând, astfel, sistemele de control.

După-amiaza, aceștia au intrat în supermarketul F. de unde au sustras de pe rafturi 15 sticle de băuturi alcoolice, în valoare totală de 450 euro și, folosind trucuri pentru a nu fi observați de către angajați, au scos etichetele antifurt și au părăsit magazinul fără să plătească.

A fost emis mandatul european de arestare nr. 2/5 al Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine, în dosarul nr. x/2021/SIEP.

În concret, persoanei solicitate i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare.

În fapt, s-a reținut în sarcina persoanei solicitate A. că, la data de 11 septembrie 2017 în comuna Budoia (Provincia Pordenone), împreună cu alți români B., G., H., I., J. și K. au efectuat acte specifice în scopul neechivoc al sustragerii mai multor pachete de cafea "L.", în valoare de aproximativ 300 euro, din supermarketul "M.", nereușind, însă, să părăsească magazinul independent de voința lor, întrucât au fost descoperiți de către angajații magazinului.

De asemenea, la data de 11 septembrie 2017, în comuna Porcia (Provincia Pordenone), împreună cu alți români B., G., H., I., J., K. și N., persoana solicitată A., a efectua aceste specifice în scopul neechivoc al sustragerii mai multor pachete de cafea "L.", în valoare totală de 663 euro, de pe rafturile supermarketului "O.", însă nu au reușit să părăsească magazinul din motive independente de propria voință.

Totodată, s-a reținut că, la data de 7 octombrie 2017, în comuna Pordenone, A. împreună cu numiții B., G., H., I., J. și K. au sustras mai multe pachete de lame de ras marca x, în valoare de aproximativ 700 euro, de pe rafturile supermarketului x.

În cazul celor trei fapte arătate mai sus, s-au reținut circumstanțele agravante a săvârșirii faptei de trei sau mai multe persoane și asupra lucrurilor expuse de necesitate la public.

A fost emis mandatul european de arestare nr. 3/5 al Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine, în dosarul nr. x/2021/SIEP.

În concret, persoanei solicitate i-a fost aplicată pedeapsa de 8 luni închisoare.

În fapt, s-a reținut în sarcina persoanei solicitate A. că, împreună cu numiții N. și K., la data de 12 octombrie 2016, în comuna Vipiteno (Provincia Bolzano), a intrat în supermarketul "P." de unde au sustras 30 de pachete de lame de ras marca x, în valoare totală de 400,93 euro. Fapta a fost observată de paznicul supermarketului, care, solicitând intervenția carabinierilor, a contribuit la prinderea inculpatului în flagrant.

A fost emis mandatul european de arestare nr. 4/5 al Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine, în dosarul nr. x/2021/SIEP.

În concret, persoanei solicitate i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare.

În fapt, s-a reținut în sarcina persoanei solicitate A. că, la data de 16 septembrie 2016, în comuna Cividale del Friuli (Provincia Udine), împreună cu alte persoane a intrat în supermarketul x de unde au sustras mai multe pachete de adezivi dentari marca x, în valoare totală de 621 euro, pe care, introducâdu-le în două genți, cu care au trecut sub barierele care delimitau intrarea în supermarket, au reușit să fugă, evitând activarea dispozitivelor antifurt.

A fost emis mandatul european de arestare nr. 5/5 al Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine, în dosarul nr. x/2021/SIEP.

În cuprinsul celor cinci mandate europene de arestare emise de autoritățile judiciare din Italia în data de 17.06.2022 s-a arătat că, în cazul în care o persoană a suferit condamnări multiple, art. 663 din C. proc. pen. italian prevede că procurorul de pe lângă judecătorul care a pronunțat sentința care a devenit ultima irevocabilă, este competent să stabilească pedeapsa de executat.

În acest context, Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Udine a emis Măsura de executare a pedepselor concurente nr. 469/2021 S.I.E.P. din 10 noiembrie 2021, care include pedepsele aplicate prin cele cinci sentințe menționate anterior, arătându-se că, durata pedepsei privative de libertate (n.r. rezultantă) este de 5 ani, 11 luni închisoare, iar pedeapsa rămasă de executat este de 4 ani, 10 luni și 17 zile închisoare.

Conform dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, mandatul european de arestare reprezintă o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse (situație incidentă în prezenta cauză) ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. În alin. (2) al aceluiași articol se prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Înalta Curte notează că, din cuprinsul prevederilor legale cuprinse în art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la verificarea incidenței motivelor de refuz a predării.

Înalta Curte constată că cele cinci mandate europene de arestare emise la data de 17 iunie 2022 de către Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine față de persoana solicitată A., au forma și conținutul prevăzute la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa și în cauză nu este incident niciun motiv obligatoriu de refuz al executării mandatelor europene de arestare dintre cele enumerate la art. 99 alin. (1) din legea specială.

Deopotrivă, se reține că faptele pentru care a fost condamnată persoana solicitată în Italia sunt incriminate și în legislația penală română în infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 228-229 și art. 270 din C. pen., fiind respectate, astfel, cerințele prevăzute de art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește susținerile apărării, în sensul că persoana solicitată A. face obiectul unor cercetări penale în dosarul penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, se reține că, potrivi art. 58 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 la care fac trimitere dispozițiile art. 114 alin. (1) din același act normativ, în situația în care persoana extrădată este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluționarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

În acest context, Înalta Curte constată că, respectând rigorile legii, prima instanță a dispus, în mod corect, amânarea predării persoanei solicitate.

Referitor la motivul de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, se notează că, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare (...) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Rezultă așadar că, legea stabilește caracterul facultativ al motivului de refuz al executării mandatului european de arestare și examinând actele dosarului în raport de dispozițiile mai sus precizate, Înalta Curte apreciază că motivul opțional de refuz nu este aplicabil în prezenta cauză, persoana solicitată neindicând motive care să justifice refuzul predării fundamentat pe textul legal menționat.

Art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu permite o derogare absolută de la obligația generală de a executa mandatul european de arestare, consacrată de art. 1 alin. (2) din Decizia cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13.06.2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, în modalitatea executării hotărârii penale în statul de executare și nici nu instituie obligația de a proceda la recunoașterea hotărârii penale străine pe cale incidentală.

Față de natura infracțiunilor menționate în cuprinsul mandatelor europene de arestare emise pe numele persoanei solicitate și durata pedepsei privative de liberate aplicate acesteia, se consideră că punerea în executare a celor cinci mandate europene de arestare este justificată, astfel cum a reținut și instanța de fond, prin predarea sa, persoana solicitată având posibilitatea clarificării oricărui aspect ce ține de situația juridică determinată de condamnarea sa definitivă de către autoritățile judiciare străine.

De altfel, se constată că, în cuprinsul mandatelor europene de arestare nr. 1/5 și nr. 3/5 emise de către a autoritățile judiciare italiene se indică faptul că, în ceea ce privește sentința n. 464/2017 - Reg. Gen. N. 589/2017 - R.G.N.R. n.1830/2017 pronunțată de Tribunalul Gorizia la data de 29 septembrie 2017, respectiv sentința nr. 252/2020 - Reg. Gen. N. 52/2020 - R.G.N.R. N. 5352/2019 din data de 18 mai 2020 a Tribunalului din Pordenone "interesatul a apărut personal la procesul terminat cu decizia".

Apoi, în cuprinsul mandatului european de arestare nr. 4/5 emis de către aceleași autorități se precizează, cu referire la sentința nr. 1344/2019 - Reg. Gen. N. 425/2019 - R.G.N.R. n. 7177/2016 din data de 27 noiembrie 2019 a Tribunalului din Bolzano, confirmată prin sentința nr. 244/2020 din 03 decembrie 2020 a Curții de Apel din Trento, secția separată din Bolzano că, inculpatul "A. a fost arestat în flagrant și în cursul procedurii penale a ales domiciliu pentru notificări la biroul apărătorului său, avocatul Q. din Baroul Padova, numit din oficiu. Prin această faptă și-a manifestat cunoștința despre procesul penal în curs împotriva sa și dorința expresă de a primi notificările procedurii la această adresă".

De asemenea, în cursul procedurii penale finalizate cu pronunțarea sentinței nr. 633/2019 - Reg. Gen. N. 693/2018 - R.G.N.R. n. 112/2018 din data de 23 iulie 2019 a Tribunalului din Trento "A. a declarat domiciliul pentru notificări la Comuna Rende, exprimându-și astfel dorința expresă de a primi notificările cu documentele procedurii la această adresă", așa cu rezultă din cele menționate în cuprinsul mandatului european de arestare nr. 2/5.

În fine, în cuprinsul mandatului european de arestare nr. 5/5 emis de către aceleași autoritățile italiene, cu referire la sentința nr. 762/2021 - Reg. Gen. N. 273/2020 - R.G.N.R. n. 7866/2017 din data de 21 aprilie 2021 a Tribunalului din Udine, se menționează că "interesatul nu a fost citat personal, dar a fost informat în mod oficial prin intermediul altor mijloace despre data și locul fixate pentru procesul finalizat cu decizia, în așa fel încât s-a stabilit, fără echivoc, că a fost informat despre procesul fixat și a fost informat despre faptul că o decizie putea fi emisă în caz de absență la judecată".

În raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod temeinic și legal, a admis solicitarea privind executarea mandatelor europene de arestare, autorizând predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare italiene și, pe cale de consecință, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.

În ceea ce privește măsura arestării în vederea predării, Înalta Curte subliniază că aceasta este obligatorie în situația în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, devenind incidente dispozițiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, potrivit cărora:

"După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Însă, dată fiind dispoziția de amânare a predării, pentru motivul prezentat în cuprinsul acestei hotărâri, în mod legal prima instanță a stabilit că, mandatul de arestare emis va fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării persoanei solicitate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 85/A din 15 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1098 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 85/A din 15 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-12-27
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 822/2022
Ședința publică din data de 27 decembrie 2022 Asupra contestației de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 119/PI/2022 din 15 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în do
ÎCCJ 2021-01-14
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 21/2021
Deliberând asupra contestației, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 2 din 7 ianuarie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021, în
ÎCCJ 2023-07-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 498/2023
mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Italia, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul din Rovigo, cu privire la executarea unei pedepse cu închisoarea pentru comiterea unor infracțiuni de furt organizat sau arma
ÎCCJ 2022-03-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 134/2022
Deliberând asupra contestației formulate de persoana solicitată A., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 34/F din data de 01 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Cu
ÎCCJ 2023-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 638/2023
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 187/PI din 08 august 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2023, în baza art.
Sursă