ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 141 din 18 august 2021, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 15 din aceeași lege, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, iar în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 15 din aceeași lege, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, fiindu-i interzise pe o perioadă de 5 ani exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 38 și art. 39 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni, în total 3 ani și 2 luni de închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 60 și art. 65 C. pen., iar în baza art. 72 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu, începând cu 08.10.2020, până la 25.06.2021, la zi.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea și inculpatul A..

Prin decizia nr. 210/A din data de 24 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de trafic internațional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunile de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și trafic internațional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea împotriva sentinței penale nr. 141 din 18 august 2021, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, care a fost desființată, în parte, și în rejudecare, s-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc și mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și sporul de 8 luni, care a fost înlăturat.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 15 din aceeași lege și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an și 2 luni (1/3 din totalul celorlalte pedepse), în total 3 ani și 8 luni închisoare, conform art. 60 C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., fiind modificată perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu, computată din pedeapsa aplicată, în sensul că deducerea operează începând cu 08.10.2020 până la 25.06.2021 inclusiv. Totodată, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin deciziei.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că, în cauză au fost administrate suficiente probe directe și indirecte care au dovedit tipicitatea obiectivă și subiectivă a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, trafic internațional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de risc și mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 210/A din data de 24 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 21.03.2022, prin apărător ales, avocat B. cu împuternicire avocațială aflată la dosarul de recurs în casație.

Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpatul a arătat, în esență, că hotărârea recurată este nelegală din perspectiva reținerii dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în interpretarea dată prin Decizia nr. 15/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, întrucât contextul factual în care a săvârșit fapta de expediere a drogurilor din Spania este unul total diferit de cel reținut la pronunțarea deciziei instanței supreme, în prezenta cauză fiind vorba doar de expedierea drogurilor din Spania și nu de transportarea acestora, de trecerea graniței României și continuarea transportului de către inculpat pe teritoriul țării.

Inculpatul a susținut că nu a efectuat niciuna dintre acțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 pe teritoriul României, respectiv nici transportul și nici deținerea de droguri, în condițiile în care, din probele administrate în cauză rezultă că acțiunea de introducere sau de importare a drogurilor de risc a avut loc prin expediere, nefiind niciodată transportate de către acesta pe teritoriul țării și neintrând în posesia acestora la destinație (Sebeș).

Făcând o analiză comparativă între situația sa juridică și considerentele Deciziei nr. 15/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat că în interpretarea dispozițiilor art. 2 și art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea unică continuă de transport al drogurilor pe teritoriul unui stat străin și pe teritoriul României, fără drept, întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât și elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 3 din același act normativ, în concurs formal (ideal), inculpatul a susținut că nu se regăsește într-o atare situație, având în vedere că el doar a expediat drogurile din Spania, fără a le transporta sau deține, inclusiv pe teritoriul României, apreciind că expedierea unui colet din străinătate reprezintă unica faptă de introducere în țară a drogurilor, ce se circumscrie infracțiunii de trafic internațional de droguri, și nu reținerea infracțiunilor prevăzute de art. 2 și art. 3 din Legea nr. 143/2000 în concurs ideal, context în care fapta astfel reținută nu este prevăzută de legea penală, nefiind realizată niciuna dintre modalitățile alternative prevăzute de textul incriminator. Inculpatul a mai precizat că, în condițiile în care acțiunile sale s-au rezumat doar la expedierea coletului din Spania, introducând astfel drogurile în țară, acestea nu sunt prevăzute și de norma de incriminare cuprinsă în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni și, pe cale de consecință, a apreciat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., context în care, în temeiul art. 441 C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării hotărârii recurate.

Prin încheierea din 17.05.2022, Înalta Curte, constatând întrunite condițiile de formă prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 210/A din 24.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și a trimis cauza Completului nr. 10, în compunere de 3 judecători.

Analizând recursul în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Sfera de analiză a instanței de recurs poartă asupra faptului dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului. Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În aceste coordonate de principiu, sub aspectul situației de fapt, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut, în esență, că inculpatul A., în perioada 09.11.2019 - 13.11.2019, a expediat din Spania (Cuenca) în România (Sebeș), prin intermediul societății de coletărie C., un colet în care erau disimulate 4.764 grame de cannabis, respectiv 213,8 grame de cannabis.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casație declarat de inculpatul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

În esență, criticile inculpatului A. vizează faptul că fapta imputată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000; modalitatea normativă reținută de instanțe, a expedierii unui colet prin intermediul unei societăți de transport constituind exclusiv infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în condițiile în care nu a transportat și nu a intrat în posesia drogurilor pe teritoriul României, întrucât nu a ridicat coletul.

Pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

Înalta Curte reține că motivele invocate de inculpat în cererea de recurs în casație au fost susținute cu titlu de apărări de fond și în fața instanței de apel, care le-au analizat, în raport, cu probele administrate în cauză și le-au apreciat, ca nefondate. Ambele instanțe au reținut ca situație de fapt, că în perioada 9-13 noiembrie 2019, inculpatul A. a expediat din Spania, localitatea Cuenca, către România, prin intermediul firmei de curierat C., un colet în care erau disimulate 4.764 grame de cannabis, respectiv 213,8 grame de cannabis. Coletul a fost ridicat de la punctul de livrare al societății C., din Sebeș de către o persoană care s-a recomandat a fi D., persoana înscrisă pe colet ca destinatar, dar care nu a prezentat cartea de identitate.

În ceea ce privește critica că fapta imputată inculpatului A. nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte reține că este adevărat că acțiunea de a transporta drogurile pe teritoriul României nu a fost realizată personal de inculpat, cum de altfel, nici acțiunea de introducere fără drept în România, însă transportul coletului din localitatea Cuenca în municipiul Sebeș a avut loc ca urmare a acțiunii inculpatului de expediere a coletului respectiv.

Prin Decizia nr. 15/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat obligatoriu în sensul că "În interpretarea dispozițiilor art. 2 și art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea unică continuă de transport al drogurilor pe teritoriul unui stat străin și pe teritoriul României, fără drept, întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât și elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 3 din același act normativ, în concurs formal (ideal)."

În considerentele deciziei menționate, se arată explicit că "transportul de droguri, fără drept, nu presupune introducerea drogurilor în țară, ci se poate realiza în interiorul frontierelor României, iar introducerea în țară de droguri, fără drept, nu necesită, în mod obligatoriu, transportul de droguri, ci se poate efectua prin expedierea unui colet sau prin intermediul unei alte persoane."

În explicitarea consecințelor concluziei că acțiunea de transport este unică decizia face trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În acest sens, cu aplicare directă la speța de față este menționată Decizia nr. 3.547 din 4 noiembrie 2008 prin care "s-a reținut că fapta inculpatului de a solicita cumpărarea drogurilor de risc din străinătate de către o altă persoană, de a trimite bani pentru achiziționarea acestora și de a le primi prin serviciul poștal întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc, fără drept, prevăzută în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întrucât legea privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri nu sancționează în art. 3 alin. (1) numai persoana care introduce, în mod nemijlocit, drogurile de risc în țară, ci și persoana care le expediază, precum și cea căreia îi sunt destinate."

Totodată, este menționată Decizia nr. 3.559 din 2 noiembrie 2012, prin care s-a reținut că "cumpărarea de droguri de mare risc pe teritoriul unui stat străin, deținerea și transportul prin intermediul unor curieri al drogurilor de mare risc pe teritoriul mai multor state străine pentru a fi introduse în țară ... întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, și elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 20 din C. pen. anterior raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în concurs".

Având în vedere aceste considerații, Înalta Curte constată că fapta de introducere în țară de droguri de risc, fără drept, prin expedierea din Spania a coletului în care era disimulată cantitatea de drog de risc, colet care a fost introdus în România și, ulterior transportat de la intrarea în țară până în municipiul Sebeș pentru care a fost condamnat recurentul întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cât și elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 3 alin. (1) din același act normativ, în concurs, chiar dacă transportul a fost operat de o altă persoană, iar coletul a fost ridicat de un alt participant.

Astfel, atât timp cât drogurile au fost transportate pe teritoriul României după introducerea în țară, în cadrul unei acțiuni unice de transport, operațiunea având caracter ilicit, fapta inculpatului se circumscrie elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 210/A din 24.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Totodată, față de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 157 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 210/A din 24.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 157 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2022.

GGC - MM