ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 159/2023

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Prin încheierea din data de 03 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2015, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a obiectului sechestrului asigurător formulată de petenta A. S.R.L.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat petenta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuielile judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de apel a reținut că, prin cererea formulată la data de 08.12.2022, petenta A. S.R.L. a solicitat ridicarea sechestrului asigurător instituit cu privire la imobilul "B." din Predeal și cu privire la clădirile anexe, respectiv locuința de serviciu, și instituirea acestei măsuri asiguratorii asupra sumei de 3.666.300 RON, reprezentând contravaloarea imobilelor menționate, preț achitat de către societatea A. S.R.L..

În motivare, petenta a arătat că cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 112 alin. (3) și (5) din C. pen., în conformitate cu care, în măsura în care, la momentul confiscării, bunurile nu se mai găsesc sau se află în proprietatea unor persoane care nu au avut legătură cu săvârșirea infracțiunii, se va confisca echivalentul în bani.

S-a arătat că societatea A. S.R.L. nu are nicio legătură cu prezenta cauză penală, achiziționând aceste construcții în cursul anului 2022, în urma unei proceduri de licitație, iar menținerea sechestrului asigurător asupra bunurilor dobândite de o terță persoană cu bună credință nu ar mai respecta scopul instituirii sechestrului, respectiv o eventuală confiscare specială a contravalorii bunului, atât timp cât aceste sume de bani ar putea fi distribuite creditorilor până la finalizarea prezentului proces, conform art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.

Cu titlu preliminar, Curtea a apreciat că solicitarea de ridicare a sechestrului asigurator instituit asupra imobilelor în discuție și de instituire a sechestrului asigurator asupra sumei reprezentând contravaloarea imobilelor menționate, preț achitat de petenta reprezintă, în esență, o solicitare de înlocuire a obiectului sechestrului asigurător.

Pe fondul cererii, Curtea a reținut că în prezenta cauză au fost instituite măsuri asiguratorii prin ordonanța nr. 381/P/2014 din data de 09.04.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inclusiv asupra bunurilor mobile și imobile (altele decât cele cu valoare economică redusă și de cele strict necesare traiului) aflate în posesia ori în proprietatea S.C. C. S.R.L.. Prin încheierea din data de 11.05.2022, măsurile fiind menținute în baza art. 2502 din C. proc. pen.

Așa cum a rezultat din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în cadrul procedurii de achiziție publică organizată pentru vânzarea bunurilor imobile aparținând debitoarei C. S.R.L., aflată în faliment, societatea A. S.R.L. a achiziționat imobilele sus-menționate, fiind astfel autentificat contractul de vânzare cumpărare sub nr. x/17.06.2022.

Curtea a apreciat însă că această împrejurare nu afectează legalitatea și temeinicia măsurii asiguratorii și nu constituie un impediment în executarea aceștia, având în vedere cele hotărâte de Înalta Curte de Casație și Justiție (Complet DCD/C) prin Decizia nr. 1/2020, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 147 din 25 februarie 2020:

"În interpretarea dispozițiilor art. 91 alin. (1), art. 102 alin. (8) și art. 154-158 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, raportat la dispozițiile art. 249 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, anterior deschiderii procedurii insolvenței, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune sau a garantării executării cheltuielilor judiciare: a) nu suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește bunul sechestrat; b) nu este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de valorificare conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014; c) nu împiedică lichidarea bunurilor efectuată de lichidatorul judiciar în exercitarea atribuțiilor conferite de Legea nr. 85/2014".

Potrivit considerentelor aceleiași decizii, s-au avut în vedere dispozițiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, în acord cu care "(3) Sumele obținute din valorificarea bunurilor prevăzute la alin. (1) vor fi distribuite conform prevederilor legale, urmând ca diferențele favorabile după plata onorariilor și a cheltuielilor de procedură să fie puse la dispoziția organelor de urmărire penală", dar și dispozițiile art. 91 alin. (1) teza II din Legea nr. 85/2014, în acord cu care "Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenție, sechestre, de orice fel. Fac excepție de la acest regim măsurile asiguratorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse".

Prin urmare, deoarece petenta S.C. A. S.R.L., în calitatea sa de (ultim, până la data prezentei) cumpărător al bunurilor înstrăinate în procedura reglementată de Legea nr. 85/2014 a dobândit bunurile menționate, cu sarcini, respectiv, sechestru, măsura asigurătorie în discuție este legală și temeinică.

Astfel, înlocuirea obiectului sechestrului asigurător cu suma de bani plătită cu titlu de preț nu poate fi dispusă, câtă vreme sumele obținute din valorificarea bunurilor sunt distribuite conform prevederilor legale, urmând ca eventuala diferență favorabilă după plata onorariilor și a cheltuielilor de procedură să fie puse la dispoziția organelor de urmărire penală.

De altfel, Curtea a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 112 alin. (3) și (5) din C. pen., în conformitate cu care, în măsura în care, la momentul confiscării, bunurile nu se mai găsesc sau se află în proprietatea unor persoane care nu au avut legătură cu săvârșirea infracțiunii, se va confisca echivalentul în bani. Aceste texte de lege au în vedere situația premisă în care la momentul luării măsurii confiscării, nu ar mai fi de găsit, nu situația în care bunurile cu privire la care s-a dispus, deja, instituirea măsurii asiguratorii (eventual în vederea confiscării, măsura care încă nu s-a dispus), au fost valorificate în procedura de licitație publică ca urmare a procedurii falimentului, pentru această din urmă situație fiind aplicabile considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/2020, precitate.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație petenta A. S.R.L..

În susținerea căii de atac, apărarea a solicitat, în temeiul art. 2501 și art. 4251 din C. proc. pen., admiterea contestației formulate, iar în rejudecare să se dispună ridicarea sechestrului instituit prin ordonanța din data de 09.04.2015, în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, asupra următoarelor imobile: construcție "B.", înscrisă în Cartea funciară nr. x a localității Predeal și clădire anexa "Locuință de serviciu", înscrisă în Cartea funciară nr. x a localității Predeal și instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 3.666.300 RON, reprezentând contravaloarea acestor imobile, preț achitat de subscrisa, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x la data de 17.06.2022.

Cu privire la admisibilitatea prezentei căi de atac, apărarea a precizat că soluția pronunțată cu privire la ridicarea sechestrului asigurător poate fi contestată în condițiile art. 2501 și art. 4251 din C. proc. pen.

Astfel, pornind de la regula conform căreia actele și măsurile organelor judiciare pot fi supuse controlului judiciar, afară de cazul în care legea conține prevederi exprese în sens contrar, a apreciat că pentru respectarea exigențelor unui proces echitabil se impune admiterea existenței și posibilității atacării unei soluții pronunțate ca urmare a analizei unei cereri de către o singură instanță.

Având în vedere împrejurarea că legislația penală nu prevede și nici nu interzice expres atacarea soluției de ridicare/menținere a unei măsuri asigurătorii, s-a arătat că sunt aplicabile considerentele deciziei nr. 18/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul în care "în domeniul procedurii penale este acceptată folosirea suplimentului analogic, constând în umplerea lacunelor legislative prin recurgerea la norme care reglementează cazuri similare, tăcerea legii neputând constitui un obstacol în realizarea scopului procesului penal."

De asemenea, în doctrină s-a susținut că fără a beneficia de o reglementare expresă, distinctă, cererile de ridicare a măsurii asigurătorii ar trebui soluționate, acestea fiind diferite de contestațiile măsurilor asigurătorii, și prin urmare, potrivit principiului simetriei, procedura trebuie să fie cea de la luarea măsurii, inclusiv în ceea ce privește calea de atac.

În același sens s-a stabilit și prin minuta din data de 18.05.2018, ca urmare a întâlnirii președinților Secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel cu procurorii șefi secție urmărire penală de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structurilor specializate din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcție de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al parchetelor de pe lângă curțile de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului penal și dreptului procesual penal, în sensul că "Odată acceptată ideea că ridicarea măsurii este posibilă, problema care a părut în practică a fost aceea de a stabili care este procedura ridicării măsurii, inclusiv sub aspectul căii de atac ce urmează a se exercita."

În continuare, cu privire la admisibilitatea cererii de ridicare a sechestrului asigurător, apărarea a făcut trimitere la dispozițiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora "Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenție, sechestre, de orice fel. Fac excepție de la acest regim măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse."

Cu privire la interpretarea prevederilor de mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin decizia nr. 1/2020 în sensul că "existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, anterior deschiderii procedurii insolvenței, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune sau a garantării executării cheltuielilor judiciare: a) nu suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește bunul sechestrat; b) nu este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de valorificare conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014; c) nu împiedică lichidarea bunurilor efectuată de lichidatorul judiciar în exercitarea atribuțiilor conferite de Legea nr. 85/2014."

Astfel, s-a solicitat să se observe că, în cauza pendinte, contestatoarea a achiziționat, prin procedura licitației publice, două imobile aflate în proprietatea C. S.R.L., respectiv Construcția "B." înscrisă în Cartea funciară nr. x a localității Predeal, împreună cu terenul în suprafață de 2.187,59 mp, înscris în aceeași Carte funciară și clădirea anexa "Locuință de serviciu", înscrisă în Cartea funciară nr. x a localității Predeal.

Deși supuse sechestrului, valorificarea acestor imobile este posibilă și legală, prin aplicarea prevederilor art. 91 din Legea nr. 85/2014 și a considerentelor Deciziei nr. 1/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu toate acestea, având în vedere dispozițiile art. 91 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, precum și dispozițiile art. 195 alin. (5)3 și art. 1974 din Regulamentul din 2014 de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 al Directorului General ANCPI, contestatoarea nu putea solicita direct către ANCPI radierea sechestrului din cartea funciară, aceasta fiind posibilă, în cazul de față, doar în baza unei hotărâri judecătorești.

Or, apărarea a solicitat să se observe că, prin prezenta cale de atac, nu s-a contestat legalitatea și temeinicia măsurii asigurătorii luate și menținute până la momentul dobândirii imobilului ci s-a formulat o cerere de ridicare a sechestrului asigurător, pe de o parte, întrucât nu se mai mențin motivele avute în vedere la luarea acestei măsuri și, pe de altă parte, că suma achitată cu titlu de preț se află în integralitate în contul de insolvență al debitoarei, nefiind repartizate în prezent.

Tocmai pentru împrejurarea că sumele pot fi repartizate, astfel cum a reținut și instanța de fond, s-a apreciat că se impune înlocuirea obiectului sechestrului cu sumele de bani ce reprezintă contravaloarea acestora, prin luarea unei astfel de măsuri nefiind atins scopul sancționator al confiscării speciale.

În plus, în mod greșit, s-a reținut prin încheierea contestată că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 112 alin. (3) și alin. (5) din C. pen., în sensul că "aceste texte de lege au în vedere situația premisă în care la momentul luării măsurii confiscării nu ar mal fi de găsit, nu situația în care bunurile cu privire la care s-a dispus, deja instituirea măsurii asigurătorii (...) au fost valorificate în procedura de licitație publică (...)."

Contrar celor reținute de către instanța de fond, apărarea a arătat că cererea de ridicare a sechestrului asigurător este întemeiată tocmai pe dispozițiile art. 112 alin. (3) și alin. (5) din C. pen., în conformitate cu care, în măsura în care, la momentul confiscării bunurile nu se mai găsesc sau se află în posesia/proprietatea altor persoane, care nu au cunoscut modalitatea de obținere a bunului sau care nu au legătură cu săvârșirea infracțiunii, se va confisca echivalentul în bani al acestor bunuri.

Prin urmare, legea arată două posibilități distincte și foarte clare în care se va dispune confiscarea echivalentului în bani a bunurilor supuse confiscării, respectiv (i) când bunurile nu se mai găsesc sau (ii) se află în proprietatea altor persoane care nu au legătură cu săvârșirea infracțiunii.

În acest sens, prin decizia nr. 181/2018 pronunțată de Curtea Constituțională s-a reținut că "în cazul instituirii măsurii asigurătorii în vederea confiscării speciale, singura situație posibilă a luării unei astfel de măsuri pentru bunuri aparținând altei persoane are în vedere bunurile folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală sau folosite pentru a asigura scăparea făptuitorului ori păstrarea folosului produsului obținut cu condiția ca acele persoane să fi cunoscut scopul folosirii lor."

Or, în atare condiții, și având în vedere și prevederile art. 112 din C. pen. ce reglementează posibilitatea luării măsurii confiscării asupra echivalentului în bani a bunurilor care se află în posesia/proprietatea unor persoane care nu au avut legătura cu săvârșirea faptei, apărarea a apreciat că nimic nu împiedică instanța de judecată ca, la o eventuală verificare a măsurii asigurătorii, în cazul de față la cererea persoanei interesate, să dispună ridicarea acestei măsuri la constatarea existenței acestor condiții.

Dobândirea bunului care ar putea forma obiectul confiscării speciale de către o persoană neimplicată în săvârșirea faptei penale împiedică luarea viitoare a acestei măsuri de siguranță cu privire la acest bun (care, fiind o sancțiune de drept penal, nu poate fi dispusă decât față de o persoană care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, potrivit art. 107 din C. pen.), organul judiciar penal putând opta în a indisponibiliza (și confisca) echivalentul valoric al acestui bun (de exemplu, prețul obținut).

Mai mult, a solicitat a se avea în vedere că petenta nu are nicio legătură în săvârșirea faptelor ce fac obiectul cercetărilor și nu cunoaște nicio persoană ce are calitatea de parte în prezenta cauză, achitând în integralitate prețul stabilit pentru cele două imobile adjudecate, prin urmare menținerea sechestrului asigurător asupra unor bunuri dobândite cu bună-credință, nu ar mai corespunde scopului real al măsurii asigurătorii.

În acest sens, a arătat că, prin Ordonanța de instituire a sechestrului s-a reținut că "în cursul anului 2003, D., acționând cu intenția de a-l ajuta pe inculpatul E. să primească, ca folos necuvenit și în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu, a primit de la acesta o sumă de bani, în numerar, cu care a cumpărat, pentru acesta din urmă, hotelul Bulevard din Predeal. La data de 4 februarie 2008, din dispoziția lui E., D. a transferat dreptul de proprietate asupra hotelului către societatea C., vânzarea având un caracter simulat.

De asemenea, la instituirea sechestrului asigurător procurorul de caz a avut în vedere dispozițiile art. 289 alin. (3), art. 112 alin. (1) lit. e), alin. (5) și (6) din C. pen., precum și dispozițiile art. 249 alin. (1), (2) și (4) și art. 254 din C. proc. pen.

În conformitate cu prevederile art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. "Sunt supuse confiscării speciale: e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia."

Având în vedere prevederile sus-menționate, precum și infracțiunea ce face obiectul cercetărilor, apărarea a precizat faptul că sechestrul instituit în cauză are drept scop confiscarea specială.

De asemenea, din cuprinsul ordonanței se observă că, urmare a săvârșirii faptelor reținute, "bunul dobândit" este chiar suma de bani cu care ar fi fost achiziționat ulterior imobilul construcție B. din Predeal, aflat în prezent în proprietatea subscrisei, iar nu imobilul în sine.

Or, valorificarea bunurilor debitoarei în procedura insolvenței se desfășoară sub controlul de legalitate al judecătorului-sindic și sub coordonarea lichidatorului judiciar, debitoarea fiind în imposibilitatea dispunerii în mod liber de acest bun, pentru a se considera că pe această cale bunurile asupra cărora poartă măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal sunt sustrase, în mod nelegal.

Astfel, scopul măsurii asigurătorii dispuse în vederea confiscării nu este acela de a crea un avantaj patrimonial vreunei persoane având un potențial drept de creanță, ci de a asigura că anumite categorii de bunuri rămân în patrimoniul unei persoane, urmând fi trecute în patrimoniul statului în condițiile în care se dispune luarea măsurii.

Deși scopul sechestrului este indisponibilizarea bunului în vederea confiscării speciale, iar confiscarea reprezintă o sancțiune luată la finalizarea procesului penal, dacă este cazul, în procedura insolvenței, Legea nr. 86/2014 prevede posibilitatea valorificarea bunului supus confiscării.

Prin urmare, chiar și legiuitorul în materie penală prevede posibilitatea ca măsura penală a confiscării să își producă efecte în cazul înstrăinării bunurilor supuse unei asemenea măsuri, într-o atare situație măsura de siguranță producând efectele scontate, respectiv înlăturarea stării de pericol creată prin săvârșirea infracțiunii.

Față de aceste considerente, apărarea a solicitat a se analiza necesitatea menținerii caracterului sancționator al măsurii confiscării în prezenta cauză cu privire la persoana care a săvârșit infracțiunea, prin raportare la faptul că în patrimoniul acesteia a intrat echivalentul în bani a bunului supus confiscării, chiar și în scopul îndestulării creditorilor și la faptul că, în conformitate cu cele reținute prin ordonanța de instituire a sechestrului, prețul contractului prin care C. S.R.L. nu ar fi fost achitat niciodată

Deopotrivă, a susținut că ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra construcțiilor în cauză nu ar crea nicio stare de pericol pentru valorile sociale atât timp cât este permisă valorificarea imobilelor asupra cărora este instituită măsura asiguratorie sub forma sechestrului, iar sumele de bani ce reprezintă contravaloarea se află în totalitate în contul de insolvență al debitoarei.

În final, s-a apreciat că menținerea sechestrului asigurător asupra unor bunuri dobândite cu bună-credință de o terță persoană, prin adjudecarea acestora și achitarea întregului preț, nu ar mai respecta scopul instituirii sechestrului, respectiv o eventuală confiscare specială a contravalorii bunurilor, atât timp cât aceste sume de bani ar putea fi, până la finalizarea procesului, distribuite creditorilor.

Examinând contestația formulată de petenta A. S.R.L., în temeiul art. 2502 rap. la art. 2501 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prioritar examinării motivelor de netemeinicie invocate de contestatoare, Înalta Curte va statua în prealabil asupra admisibilității prezentei căi de atac, iar, în acest sens, constată că încheierea atacată a avut ca obiect ridicarea măsurii asigurătorii actuale (sechestrului asigurător instituit cu privire la imobilul "B." din Predeal și cu privire la clădirile anexe, respectiv locuința de serviciu) și instituirea acestei măsuri asigurătorii asupra sumei de 3.666.300 RON, reprezentând contravaloarea imobilelor menționate, preț achitat de către societatea A. S.R.L..

Prin decizia Curții Constituționale nr. 24/2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 276 din data de 12 aprilie 2016), referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (6) din C. proc. pen., - decizie ce a stat la baza introducerii de către legiuitor a verificării măsurii asigurătorii în cursul procesului penal, s-a arătat că principiul de rang constituțional al accesului liber la justiție pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime, dar și cel al legalității care trebuie să guverneze procesul penal exclud posibilitatea ca dreptul oricărei persoane interesate ar putea fi limitat doar la contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii dispuse de instanța de judecată, deoarece, pe parcursul procesului penal, se pot ivi situații în care împrejurarea avută în vedere în momentul dispunerii acestei măsuri să nu fie conformă cu exigențele legale, neexistând nicio justificare obiectivă sau rațională pentru a nega dreptul persoanei interesate de a se adresa instanței pentru apărarea drepturilor sale (parag. 21).

În considerentele aceleiași decizii, instanța de contencios constituțional a subliniat că doar în lipsa asigurării unui control judecătoresc eficient asupra măsurii de indisponibilizare a bunurilor în cursul unui proces penal, statul nu își îndeplinește obligația constituțională de a garanta proprietatea privată persoanei fizice/juridice.

Întrucât dreptul la un proces echitabil poate fi privit în legătură cu încălcarea/negarea unor garanții procesuale privind drepturi cu caracter civil, respectiv dreptul de proprietate privată, Curtea Constituțională a reținut că "reglementarea unei căi de atac efective în beneficiul persoanelor al căror drept de proprietate este afectat prin măsuri procesuale restrictive reprezintă o exigență constituțională pe care legiuitorul trebuie să o respecte în vederea protejării și garantării dreptului de proprietate privată.

De aceea, legiuitorul, pe lângă obligația de a oferi oricărei persoane posibilitatea efectivă de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, trebuie să imprime acestei posibilități un caracter echitabil care să confere plenitudine de exercițiu prin atingerea finalității urmărite. Aceasta se poate realiza prin crearea unei proceduri care să respecte cerințele de echitate instituite de art. 21 alin. (3) din Constituție în absența cărora este golită de conținut orice cenzură a luării măsurii asigurătorii de către instanță. Exigența este cu atât mai evidentă cu cât hotărârea instanței de fond, punând capăt conflictului de drept penal, intră în categoria actelor prin care se înfăptuiește justiția și a căror verificare de către instanța de apel se realizează, din perspectiva asigurării unui standard cât mai apropiat de cel al unei protecții normale a dreptului la un proces echitabil, într-un timp mult prea mare. Simplul drept al persoanei interesate de a se adresa justiției în acest fel capătă caracter formal atâta vreme cât garanțiile specifice procesului echitabil nu sunt respectate. Echitatea procedurii consacrată de art. 21 alin. (3) din Constituție reprezintă o valorificare explicită a dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Așa fiind, aspectele legate de respectarea dreptului la un proces echitabil se examinează în funcție de ansamblul procesului și de principiile proprii de organizare a fiecărei proceduri. În acest sens, Curtea constată că efectivitatea garanțiilor referitoare la procesul echitabil trebuie aplicate nu numai în fazele premergătoare judecății - a se vedea în acest sens dispozițiile art. 250 alin. (1) din C. proc. pen. potrivit căruia suspectul, inculpatul sau orice altă persoană interesată beneficiază de calea de atac a contestației nu numai împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de procuror, dar și împotriva măsurii înseși -, ci și în fazele ulterioare (de cameră preliminară, fond sau apel)."

Drept urmare, persoanei fizice ori juridice, al cărei drept de proprietate este afectat prin instituirea unei asemenea măsuri, sub aspectul atributului de a dispune de bunurile sale, trebuie să i se recunoască posibilitatea de a cere, în tot cursul procesului penal, reevaluarea acelei măsuri (inclusiv în sensul ridicării sau înlocuirii sale).

În cazul luării măsurilor asigurătorii în cursul judecății, art. 2501 alin. (1) din C. proc. pen. recunoaște inculpatului, procurorului și oricărei persoane interesate dreptul de a ataca cu contestație (în termen de 48 ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare), la instanța ierarhic superioară, încheierea prin care s-a dispus în acest sens, pentru identitate de rațiune și conform principiului simetriei formelor aceeași trebuind să fie situația și în cazul încheierii prin care se dispune cu privire la ridicarea/înlocuirea unor astfel de măsuri, care, drept urmare, este supusă, la rândul său, contestației.

Prin urmare, indiferent dacă prin acestea sunt admise sau respinse cereri de orice natură referitoare la astfel de măsuri (de luare, de ridicare sau de înlocuire), pentru încheierile respective trebuind asigurat, drept urmare, un control judecătoresc imediat și efectiv, prin exercitarea unei căi de atac separate de cea reglementată pentru hotărârea pronunțată pe fondul cauzei, care intervine la finalul judecății, dat fiind natura măsurilor asigurătorii (de măsuri procesuale cu caracter real, care trebuie să îndeplinească, pe toată durata existenței acestora, cerințele necesității și proporționalității în raport cu scopul ce a justificat luarea lor).

Raportând aceste considerații teoretice, Înalta Curte, contrar celor susținute de instanța de fond cu privire la inadmisibilitatea formulării unei contestații în această procedură, arată că legiuitorul a prevăzut că procedura realizată de instanța de judecată privind verificarea situației în care mai subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii dispuse se completează cu dispozițiile art. 2501 din C. proc. pen. ce prevăd, însă, posibilitatea de a declara contestație împotriva încheierii pronunțate.

Așadar, având caracterul unei normei completatoare, art. 2501 din C. proc. pen. prevede posibilitatea legală, ca în procedură verificare în cursul judecații a măsurilor asiguratorii prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen., de a fi exercitată calea de atac a contestației.

În continuare, evaluând solicitarea apărării privind instituirea sechestrului (în locul sechestrului asigurător instituit cu privire la imobilul "B." din Predeal și cu privire la clădirile anexe, respectiv locuința de serviciu) asupra sumei de 3.666.300 RON, reprezentând contravaloarea imobilelor menționate, preț achitat de către societatea A. S.R.L., Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanța de fond a apreciat-o că fiind neîntemeiată.

Astfel, Înalta Curte notează că, în cursul urmăririi penale, prin ordonanțele nr. 381/P/2014 din datele de 09.04.2015, 29.04.2015 și 25.05.2015 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., secția de Combatere a Corupției, s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaților E., F., D., G., precum și asupra bunurilor persoanelor interesate H., I., J., K., S.C. BUCUREȘTI S.A., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. SPLAI S.A., N., O., P., Q., R. și S., în vederea confiscării speciale, în baza art. 249 alin. (1), (2) și 4 din C. proc. pen. și art. 112 alin. (1) lit. e), alin. (5) și alin. (6) din C. pen.

Prin sentința penală nr. 592/13.05.2021 a Tribunalului București, secția I Penală, în baza art. 404 alin. (4) rap. la art. 397 alin. (2) și (4) și art. 249 din C. proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaților E. și F. (cu excepția imobilelor situate în oraș Bragadiru, str. x, jud. Ilfov și Mun. București) și ale persoanelor interesate O., S.C. BUCUREȘTI S.A., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. SPLAI S.A. și N..

Totodată, au fost ridicate măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaților D. și G. și ale persoanelor interesate H., I., J., K., Q., R. și S..

Ulterior, prin încheierea din data de 11 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2015, printre altele, în baza art. 2502 din C. proc. pen., s-au menținut măsurile asigurătorii luate prin ordonanța nr. 381/P/2014 din data de 09.04.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, de dispunere a măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile (altele decât cele cu valoare economică redusă și de cele strict necesare traiului) aflate în posesia ori în proprietatea persoanei interesate S.C. C. S.R.L., precum și prin instituirea popririi, asupra sumelor de bani prezente și viitoare aflate în conturile bancare deschise pe numele persoanei interesate S.C. C. S.R.L..

Potrivit situației de fapt, s-a reținut că primul imobil a fost cumpărat în data de 26.03.2009 cu suma de 1.300.000 Euro, bani proveniți din infracțiunile de luare de mită reținute în sarcina inculpatului E. și descrise în cadrul secțiunilor "Anul 2007" (Rechizitoriu, filele x și urm.), obiectul total al infracțiunii de luare de mită fiind 1.381.000 Euro, "Anul 2008, partea 1" (Rechizitoriu, filele x și urm.), obiectul total al infracțiunii de luare de mită fiind 4.071.000 Euro și "Anul 2008, partea 2" (Rechizitoriu, filele x și urm.), obiectul total al infracțiunii de luare de mită fiind 3.628.000 Euro. Același bun imobil a făcut obiectul infracțiunii de spălare de bani reținute în sarcina inculpatului E. și descrise în cadrul secțiunii "Anul 2009, partea I" (Rechizitoriu, filele x și urm.).

Al doilea imobil a făcut obiectul infracțiunii de spălare de bani reținute în sarcina inculpaților E. și D. și descrise în cadrul secțiunii "Anul 2009, partea I" (Rechizitoriu, filele x și urm.).

Conform art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii se pot lua pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune; (4) măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

Scopul măsurii asigurătorii dispuse în vederea confiscării nu este acela de a crea un avantaj patrimonial vreunei persoane având un potențial drept de creanță, ci de a asigura că anumite categorii de bunuri rămân în patrimoniul unei persoane, urmând fi trecute în patrimoniul statului în condițiile în care se dispune luarea măsurii.

Confiscarea specială este o măsură de siguranță cu caracter patrimonial, constând în trecerea silită în proprietatea statului a unor bunuri aflate în posesia sau, după caz, proprietatea făptuitorului, menținerea bunurilor în patrimoniul făptuitorului creând o stare de pericol pentru valorile sociale.

Cazurile în care se poate dispune confiscarea specială sunt cele prevăzute la art. 112 din C. pen. și se referă la:

"a) bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală; b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor; c) bunurile folosite, imediat după săvârșirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obținut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor; d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor; e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia; f) bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală."

Dispozițiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 reglementează regimul bunurilor înstrăinate în procedura insolvenței de către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar și prevăd că "Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenție, sechestre, de orice fel. Fac excepție de la acest regim măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse. (...)"

Prin decizia nr. 1 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 25 februarie 2020 s-a reținut că "teza întâi din art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 reglementează fără putință de tăgadă premisa deja produsă a înstrăinării, a dobândirii de către terți în cadrul procedurii insolvenței a unor bunuri asupra cărora este instituită măsura asigurătorie în vederea eventualei confiscări speciale/extinse care nu a fost încă dispusă în procesul penal, al cărei caracter eventual este dat de lipsa unei hotărâri definitive pe latură penală, iar teza a doua din același text se referă doar la caracterul de "bun liber de sarcini" sau de "bun grevat de sarcini", iar nu la vreo inalienabilitate sau insesizabilitate a acestuia. Cu alte cuvinte, legiuitorul stabilește consecințele ce au loc după înstrăinarea/dobândirea valabilă, iar nicidecum un impediment absolut de a fi valorificat în cadrul unei proceduri judiciare a insolvenței.

Astfel, în contextul factual al cauzei, se constată că, la acest moment procesual, subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și menținerea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor mobile sau imobile care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiunile presupus a fi comise, iar consecințele pe care le produc nu depășesc efectele normale ale unei astfel de măsuri, întrucât măsurile asigurătorii erau înființate anterior deschiderii procedurii insolvenței/falimentului și urmau bunul.

În același sens s-a reținut în jurisprudența instanței supreme, într-o acțiune având ca obiect ridicarea sechestrului asigurător ca urmare a vânzării, în procedura executării silite, a imobilului supus măsurii asigurătorii, că "executorul s-a găsit în fața unui concurs între o creanță ipotecară și o prezumtivă creanță a unor prezumtivi creditori chirografari. Ca atare, creanța ipotecară a avut prioritate și are prioritate chiar și în ipoteza în care părțile vătămate au un drept de creanță împotriva proprietarului imobilului, dar fiind vorba de creditori chirografari, aceștia își vor satisface pretențiile în măsura în care va mai rămâne ceva din acel bun. (I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1392 din 23 aprilie 2013)

Înalta Curte reamintește că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Astfel, în corect s-a avut în vedere, pe de o parte, natura acuzațiilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații prin rechizitoriul nr. x/2014 din 5 iulie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., secția de Combatere a Corupției, respectiv infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 38 alin. (1) din C. pen., cu înlăturarea art. 5 din C. pen., infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 din C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea dispozițiilor art. 309 din C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 38 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. și infracțiunea de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1), art. 38 alin. (1) și cu înlăturarea art. 5 din C. pen. (inculpatul E.); infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (inculpatul D.) ce este susceptibilă de producerea unei pagube materiale, iar, pe de altă parte, faptul că, prin sentința penală pronunțată de prima instanță s-a dispus condamnarea acestora pentru săvârșirea respectivelor infracțiuni și a fost admisă acțiunea civilă promovată de partea civilă Sectorul 5 al Municipiului București, reprezentată legal prin primar, cu consecința obligării inculpatului E. să plătească părții civile suma de 15.044.700 euro, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, soluție care, deși nu este definitivă, nu poate fi ignorată în analiza efectuată prin prisma dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen., în condițiile în care a fost pronunțată în urma administrării unui probatoriu complex și a stat la baza menținerii de către prima instanță a măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale asupra bunurilor aparținând acuzaților, în limitele valorice stabilite prin hotărâre.

Înalta Curte constată că nu a fost depășit un termen rezonabil de desfășurare a procedurilor judiciare, având în vedere complexitatea mare a cauzei determinată de numărul de persoane implicate, durata activității infracționale, conținutul, numărul, amploarea actelor de executare imputate și a materialului probator administrat, care, de altfel, se impune a fi readministrat în apel. Evaluând toate aceste elemente ce constituie, în esență, criterii utile demersului, se apreciază că nu a fost încălcat art. 1 la Protocol nr. 1 din CEDO.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva încheierii penale din data de 03 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva încheierii penale din data de 03 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2023.

GGC - MM